Râul Ozana, loc pentru … aruncat gunoiul

4
653

Imagini dezolante pe malurile râului Ozana, în dreptul localității Plăieșu, comuna Timișești. Ozana „cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”, cum o caracteriza Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”, a ajuns groapa de gunoi a celor care nu au pic de respect față de mediul înconjurător. De ce să arunce deșeurile la ghenă când pot să se debaraseze de el aruncându-l pe malurile Ozanei. Oameni fără minte, cu un grad ridicat de „mă doare-n cot”, au transformat un frumos peisaj într-o adevărată groapă de gunoi. Pesemne, nesimțirea nu mai are niciun leac. Degeaba primăria i-a avertizat că-i filmează, că îi amendează, dacă, în fapt, nu li s-a întâmplat nimic. Le-au pus și containere la dispoziție, dar sunt goale. Pline sunt malurile Ozanei de deșeuri din construcții, de mizerii provenite de la localnici și nu numai. Chiar după pancarta pe care scrie clar că aruncarea gunoiului este interzisă, iar amenzile sunt între 5.000 și 10.000 de lei.

Probabil, cei de la Primăria Timișești nu s-au gândit că, poate, oamenii care își aruncă resturile „la râpă”, distrugând mediul, nu știu să citească. Asta ar putea fi o justificare a comportamentului primitiv al celor care își aruncă mizeriile pe malurile apelor. Dar, mai sigur, lipsa de educație și nesimțirea crasă stau la baza unor astfel de fapte.

4 comments

  1. ADY 22 mai, 2020 at 12:22 Răspunde

    cum sta (***) ala de petrariu de la mediu pe saci de bani si niciun procur nu l inhata!!! acum petrariu sigur e membru pnl! psd-pnl aceiasi mizerie de 31 de ani

  2. timis. 22 mai, 2020 at 14:54 Răspunde

    A fost recent un control tematic SALUBRIZAREA se cheama!! din echipa era I.S.U. NEAMT, S.G.A. Neamt, G.N.M. – C.J. Neamt !! oare nu au fost si pe la TIMISESTI!???? sau deranja ca este aproape relativ de GRUMAZESTI!!! si rimeaza cu arsenesti!!!?????????????????

  3. GICĂ 23 mai, 2020 at 11:54 Răspunde

    GELULEde ce nu faci scandal si cind devarsă si ăia de la epurare dela Tg Neamt in apă Poate nu stii dar deseuri de materiale de constructii nu ia nimeni

  4. Ioan I. TODIROAE 26 iunie, 2020 at 20:24 Răspunde

    Intrebare: Ziarul atacul.ro cand va face o investigatie = ancheta de presa despre poluarea Ozanei prin foarte multe autobasculante Raba cu deseuri toxice de la Dispensarul Sat TIMISESTI?

    Ora 20 min 22, vineri, 26 iunie 2020, de Ziua Drapelului Național, roşu-galben-albastru, Sat TIMISESTI.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.