Imperiul lui Ginel, magnet pentru banii statului. Zeci de milioane de euro în conturile cumătrului

7
1364

Județul Neamț, unul dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană, are printre cei mai bogați oameni de afaceri, persoane care jonglează cu milioane de euro, bani proveniți, în cea mai mare parte, din contractele cu statul. Greutatea afacerilor este dată de conexiunile pe care respectivii oameni de afaceri le au cu diferite personaje care au ajuns să dicteze în sistemul public. Bine înfipți în structurile statului, câțiva întreprinzători sunt favoriții celor care conduc județul. Aceasta este și cheia succesului în afaceri. Statul s-a dovedit a fi sursa inepuizabilă și garantată de sume considerabile pentru cei care știu să aranjeze lucrurile în direcția dorită. 

Anul 2018 a fost cel în care business-urile în domeniul construcțiilor, a drumurilor și autostrăzilor au explodat, iar în 2019 și-au continuat ascensiunea. Doar pentru unii care se „descurcă”, așa cum le place românilor să îi numească pe cei care sunt „pe val” în aceste vremuri, și pe care, bineînțeles, îi și admiră.

De departe, firmele care gravitează în jurul lui Gheorghe Vlasie, zis și Ginel, cumătrul lui Ionel Arsene, inculpatul pentru fapte de corupție de la șefia Consiliului Județean Neamț, au fost „alintatele” sistemului public, în ultimii ani, încheind contracte cu cifre pe care multora le-ar fi greu să le citească. Fie că sunt direct controlate de Ginel sau de tatăl său (care are același nume și prenume), așa cum este Aqua Parc SRL, sau controlate prin interpuși, rude apropiate, afacerile lui Gheorghe Vlasie au explodat efectiv. Coincidență sau nu, încasările firmelor lui Ginel, care este judecat într-un dosar pentru aderare la un grup infracțional organizat, au cunoscut creșteri fulminante. De exemplu, în anul 2016, firma Aqua Parc SRL a avut o cifră de afaceri de 36,9 milioane de lei, un profit de 2,2 milioane și 116 angajați. În 2017, cifra de afaceri a fost de 37,1 milioane de lei, profitul de 1,2 milioane și 132 angajați. În 2018, cifra de afaceri s-a dublat, ajungând la 84 milioane de lei, iar profitul a crescut de 13 ori, de la 1,2 milioane la 15,6 milioane de lei și 160 de angajați. 

Oamenii de afaceri ar trebui să ia lecții despre cum se face primul milion 

La Aqua Parc SRL, cu sediul în Slobozia, Neamț, Gheorghe Vlasie, este asociat unic. Societatea, care activează în domeniul lucrărilor de construcții și a autostrăzilor, aproape că și-a triplat profitul într-un an. Valoarea totală a contractelor încheiate anul trecut cu instituții de stat, conform sistemului electronic de achiziții publice, a fost de peste 679 milioane de lei, fără TVA. Reabilitarea DN 15, Poiana Largului-Bicaz, în valoare de 253 milioane de lei, fără TVA, reabilitarea unor drumuri și poduri județene (222 milioane de lei), modernizarea centurii ocolitoare a orașului Galați (95 de milioane de lei) au fost cele mai consistente contracte. Contractul pentru Poiana Largului-Bicaz a fost încheiat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în perioada cât ministru al Transporturilor era Răzvan Cuc, mai nou deputat de Neamț și un apropiat al lui Arsene. Contractul pentru modernizarea centurii orașului Galați a fost semnat cu Consiliul Județean Galați, condus de către Costel Fotea, coleg de partid cu Ionel Arsene. Contractul de 222 de milioane de lei pentru reabilitarea unor drumuri județene și poduri a fost încheiat cu instituția condusă de către cumătrul Arsene. Un alt contract, de peste 5 milioane de lei, pentru decolmatarea Insulei de Agrement din Bacău, a fost încheiat cu Administrația de Apă Bazinală (ABA) Bacău, condusă la acea vreme de nemțeanul Mihail Popescu, revenit recent în funcția de director la Achiziții în CJ Neamț. 

Celelalte contracte, cu valori pornind de la câteva sute de mii de lei și până la câteva milioane, au fost încheiate cu diverse entități bugetare, de regulă primării din Neamț, dar și din Bacău, pentru lucrări de proiectarea și modernizarea infrastructurii rutiere. De asemenea, sunt multe contracte încheiate cu Consiliul Județean Bacău, pentru modernizarea unor drumuri județene. Aqua Parc și Mavgo Holding dețin, de vreo 2 ani, stații de sortare în comuna Buhoci, Bacău. În ceea ce privește contractele încheiate în județul vecin, controlat pe vremuri de „guzganul rozaliu” Victor Hrebenciuc, iar în prezent de pesedistul Dragoș Benea, nu trebuie uitat că Mavgo Holding SRL a cumpărat, tot anul trecut, Carom Onești și ceea ce mai rămăsese din Rafinăria Dărmănești.

Lista contractelor Aqua Parc SRL poate fi consultată aici

Potrivit situației financiare aferente anului 2018, Aqua Parc SRL a realizat o cifră de afaceri netă de 84,21 de milioane de lei, un profit net de 15,69 de milioane de lei, cu 160 de salariați. În 2019, compania a ajuns la un profit peste 43,82 de milioane de lei și la o cifră de afaceri netă de 264,11 milioane de lei, cu 235 de salariați. Vorbim de o cifră de afaceri netă de peste 54,56 de milioane de euro și de un profit net de peste 9 milioane de euro, o adevărată performanță în materie de business.

Dacă este să facem o comparație cu anul 2017, compania lui Ginel a avut un urcuș fulminant. Situațiile financiare arată că, în urmă cu trei ani, Aqua Parc SRL realizase o cifră de afaceri netă de peste 37,14 milioane de lei și un profit net de peste 1,24 de milioane de lei, cu 132 de salariați. De la 257.738 de euro la 9 milioane de euro e o diferență. Practic, profitul firmei a crescut de 35 de ori în doar doi ani.

Drumuri profitabile

O altă companie, deținută de o rudă apropiată a cumătrului Ginel poate da lecții de afaceri celor care vor să intre în lumea antreprenoriatului sau care sunt deja, dar întâmpină probleme, este Mavgo Holding SRL. Cu sediu nou în Buhoci, Bacău, firma, care activează în același domeniu ca și Aqua Parc SRL, a cunoscut succesul anul trecut, când a înregistrat un profit net de peste 14,12 milioane de lei (2,91 milioane de euro), la o cifră de afaceri de 74,89 milioane de lei (15,57 milioane de euro), cu 184 de angajați.

Profitul este de aproape 5 ori mai mare față de 2018, când a realizat o cifră de afaceri netă de 24 ,82 milioane de lei și un profit net de 3 milioane de lei. Dacă ne uităm la situațiile financiare ale firmei din 2017, vedem și evoluția fantastică pe care a avut-o în doar doi ani. În 2017, Mavgo Holding SRL a realizat o cifră de afaceri de 6,23 milioane de lei și un profit net de 310.741 de lei (64.202 euro), cu 31 de salariați. Practic, în doi ani, a reușit să-și majoreze profitul de 45 de ori, bifând încă o performanță în afaceri.

Au lăsat la Turnul berarilor peste 6 milioane de lei într-un an

Ștef Edil CDP SRL, controlată tot de Ginel, cu sediul în Roznov, are același obiect de activitate: lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor. Comparativ cu celelalte două firme, aceasta nu punctat la capitolul performanță în afaceri, dar nici nu a ieșit în pierdere, înregistrând chiar un profit frumușel pentru vremurile în care trăim. Ștef Edil CDP SRL a atins apogeul, potrivit bilanțurilor depuse la Ministerul Finanțelor, în 2018. Atunci, a înregistrat o cifră de afaceri netă de 11,48 milioane de lei și un profit net de 180.413 de lei, cu 39 de angajați, după ce, în 2017, a realizat o cifră de afaceri de 4,19 milioane de lei și un profit net de 30.439 de lei, cu 29 de salariați.

 

 În 2019, firma a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri la 9,63 de milioane de lei și a profitului net la 165.688 de lei, având 31 de lucrători.

Și cum „banul la ban trage”, și alte activități pe care familia lui Gheorghe Vlasie le-a dezvoltat în județ au cunoscut succesul. Spre exemplu, restaurantul Turnul berarilor, care funcționează pe firma cu același nume, cu sediul în Piatra-Neamț, a înregistrat, în 2018, o cifră de afaceri netă de peste 6,61 milioane de lei și un profit net de peste 2,6 milioane de lei, cu 48 de angajați. O creștere considerabilă ținând cont că, în 2017, firma a ieșit cu un profit de numai 43.713 lei.

Și firma Hunting Fun, cu sediul în Ruseni (Borlești), controlată de o rudă a lui Ginel, cu obiect de activitate „alte activități sportive”, a avut activități profitabile. Dacă în2017, această firmă înregistrase un profit net de 12.514 lei, în 2018 a ajuns la un profit de 449.669 de lei. Încă un bilă albă pentru afaceristul Ginel.

Danlin XXL, profit mai mare cu 2 milioane de euro

Nu numai firmele cumătrului Ginel au avut rezultate remarcabile în afaceri, în timp ce alții au tras, resemnați, obloanele. Și Danlin XXL SRL, cu sediul în Secuieni, care efectuează lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, poate stârni invidia oricărui constructor. Cu 142 de salariați în 2018, această companie a reușit să realizeze o cifră de afaceri netă de peste 112,84 milioane de lei, adică, peste 23,31 de milioane de euro, și un profit net de peste 27,18 milioane de lei (peste 5,16 milioane de euro), în creștere cu peste 2 milioane de euro față de 2017. Atunci, a întregistrat un profit net de 17 milioane de lei (3,52 milioane de euro) și o cifră de afaceri de 88,86 milioane de lei (18,36 milioane de euro).

Trust CCDP SRL Roznov joacă la o categorie mult mai mică față de colegele de business, însă, chiar și așa, a înregistrat creșteri financiare substanțiale. Dacă în 2017, cifra de afaceri a firmei era de peste 4,7 milioane de lei, iar profitul de 146.853 de lei, în 2018, cifra de afaceri a urcat de peste 6,65 milioane de lei, iar profitul net la 560.065 de lei, cu 44 de salariați.

Notă: Cifra de afaceri este unul dintre indicatorii de bază prin care se analizează performanța economico- financiară a unei companii. Aceasta arată capacitatea firmei de a genera venituri, poziția acesteia comparativ cu altele din același domeniu.

Profitul net este partea din profit ce rămâne din profitul brut din care se scad valoarea impozitului pe profit și dividendele cuvenite societăților și acționar.

Daniel MURARU

7 comments

  1. janel iosub 3 mai, 2020 at 14:01 Răspunde

    ramane un mare mister care este cota parte a (***) de procuri care se fac ca nu vad cum se ciordesc banii publici!!! prima data, procurorii ar trebui inchisi pe viata si dupa taranusii astia!!

  2. Florentina 3 mai, 2020 at 15:45 Răspunde

    Nu v-ar mai răbda pământul!
    Eu stau și plâng în casă pentru că nu am cu ce să-mi cumpăr un laptop, ca nu am cu ce sa plătesc un abonament minim la internet pentru ca ai mei copii sa poata fi in rand cu colegii lor care fac școală on line, că trebuie să mă limitez la un telefon mobil cu prepay și acces limitat la internet, plâng că nu am cum să mă duc mai des la mama care e în vârstă și neajutorata, plâng pentru că nu-mi pot vedea de sănătate de teama să nu mă îmbolnăvesc mai rău dacă ajung la spitalul groazei, iar alții, care au viețile noastre în mâinile lor, până la urmă, fură la greu, iar cu ceea ce fura își plătesc libertatea și funcțiile importante pentru a fi stăpâni pe viată, cu tot neamul lor!
    Sa fiți blestemați în veci, nenorociților! Sa ajungeți atât de bogați încât sa va pierdeți mințile, ca să dependenți de alții, așa cum noi depindem de deciziile voastre mizerabile!

  3. Dragos 3 mai, 2020 at 17:04 Răspunde

    Nu cred ca cineva crede vreo clipa ca toata gruparea de firme castiga lucrarile pe merit. Daca despre cei de la Danlin se stie ca sunt firma cea mai serioasa si respecta contractele, toate celelalte sunt paravane pentru tunurile gastii Arsene – Ginel. Spala bani in toate pozitiile, inclusiv prin carciuma berarilor. La puscarie, golanilor.

  4. Victor 3 mai, 2020 at 17:05 Răspunde

    Domle, astia sunt expertii in drumuri si autostrazi ai tarii. Fara ei nu se face, nu exista judetul pe harta…… Ce naiba fac politistii si procurorii in timpul asta? Dar serviciile???? Care e pretul real al lucrarilor pe care le face Ginel, asta e adevarata intrebare! Si cam cit e parandaratul?

  5. George 3 mai, 2020 at 17:13 Răspunde

    Doamna Florentina, faceti cumva sa va ajunga lacrimile pana la final, ca nu se va schimba nimic niciodata. Nici macar votul nu mai are vreun efect din moment ce butoanele sunt apasate de aceiasi indivizi. Ce invatamant, ce sanatate, drumuri spoleite sa fie. Da cu aur, la cati bani sunt cheltuiti. Le doresc ceea ce le doriti si d-voastra si inca o viata la mititica

  6. Ghinion 4 mai, 2020 at 08:52 Răspunde

    Asta e reteta de facut milioane de euro a tuturor celor care au fost la putere. Drumurile si constructiile au vlaguit bugetul judetului. Astea au fost gaurile prin care au scos cei mai multi bani. Chiar ati uitat de Dorinel cu E85? De Paleu cu Energoterm, de” Dorin” cu Tehnoutilaj. Si de restul agatatorilor interlopi care se specializasera pe facut drumuri? Adica pe stors milioane de euro pe spatele prostilor, al nostru cum ar veni. Si exemplele pot continua. Avem infrastructura rutiera la citi bani au bagat in buzunar acesti parveniti? Pe linga banii albiti prin contabilitati, aia negri n-are cine sa ni-i mai arate. Oare cind naiba ne mai revenim?

  7. Stefan 4 mai, 2020 at 15:19 Răspunde

    A verificat cineva in mod serios calitatea lucrarilor efectuate de acesti domni?Pun pariu ca , in devizele cu care au castigat lucrarile, nu au prevazut un profit mai mare de 5-6% .Atunci, de unde profituri de 20-25% raportat la cifra de afaceri?!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.