Companii cu profituri de milioane de euro, din contracte cu bani publici, vor ajutoare de stat

0
482

Programul IMM Invest România vine cu un sprijin incomensurabil pentru acei agenți economici care au fost loviți crunt de măsurile stricte luate în contextul pandemiei de Covid-19. Printre acestea se află și companii cunoscute, nedezlipite de banul public, cu profituri de milioane de euro, care câștigă și în vremea Covidului-19 sume considerabile din afacerile cu statul, bineînțeles. Situațiile financiare foarte bune ale acestor societăți, așa cum le-au declarat la Ministerul Finanțelor, ar fi trebuit să le ajute să depășească această criză, nu să le facă să stea cu mâna întinsă tot la stat.

Cer ajutor financiar statului inclusiv firmele lui Ginel, cumătrul lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, una dintre ele câștigând, de curând, o licitație de zeci de milioane de euro pentru modernizarea unor drumuri județene.

Pe lista solicitanților în cadrul programului IMM Invest România (care poate fi consultată aici) se află Mavgo Holding SRL și Ștef Edil CDP SRL, ambele controlate de cunoscutul de acum Ginel. Mavgo Holding SRL face să crape de invidie constructorii care se chinuie să supraviețuiească, pentru că, în 2019, a avut un profit de peste 3 milioane de euro.  Aqua Parc SRL, o altă firmă de-a lui Ginel, se află și ea pe lista celor care solicită ajutor financiar statului, iar cererea i-a fost transmisă deja băncii.  Și Turnul Berarilor SRL, care deține restaurantul cu același nume, a depus o solicitare care a fost transmisă deja băncii.

O altă abonată la banii publici care cere sprijin financiar statului este Trust CCDP SRL, controlată de patronul televiziunii TeleM Neamț, Daniel Niță, căreia i-a fost și transmisă cererea băncii. Mult mai slabă financiar decât colega de „suferință” a Aqua Parc SRL, Trust CCDP avea, potrivit ultimului bilanț, cel din 2018, o cifră de afaceri de peste 6,6 milioane de lei și un profit de 673.616 lei.

Credite fără dobândă și comisioane, garantate de stat

Programul IMM Invest România oferă întreprinzătorilor grav afectați de criza COVID-19 să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții și pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele și contul statului roman, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Plafonul maxim de garantare alocat este de 15 miliarde lei, iar creditele vin cu o serie de beneficii. Spre exemplu, statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor pe care le accesați la una din băncile partenere. Solicitanții nu plătesc dobândă, comision de garantare sau alte costuri de acordare. Costurile finanțării sunt subvenționate în procent de 100% de la bugetul de stat, până pe data de 31.12.2020, cu posibilități de prelungire. Totodată, nu este perceput comission de de rambursare anticipate.

Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10 milione de lei pentru investiții și până la 5 milioane de lei pentru capital de lucru.

Pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei IMM-urile împotriva cărora nu au fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare, nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile, nu se aflau în dificultate la data de 31 decembrie 2019, dar care s-au confruntat cu dificultăţi sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza pandemiei de  COVID-19, depun un document scris prin care se angajează să nu disponibilizeze personalul existent de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă până la 31 decembrie 2020.

(sursa foto: www.clipart.email)

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.