Milioane de euro pentru plata salariilor la Spitalul Județean Neamț. Pentru medicamente se cheltuiește de 6 ori mai puțin

3
902

Aproape 80% din cheltuielile spitalelor din România reprezintă plățile salariale. Ce mai rămâne din bugetele alocate se duce pe funcționarea unităților spitalicești.

Este și cazul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț care, în prima lună a acestui an a cheltuit, în total, peste 15,88 milioane de lei. Din această sumă, 12,2 milioane de lei (2,5 milioane de euro) a fost cheltuiala pentru plata drepturilor salariale (salarii de bază, sporuri, indemnizații de hrană, alte drepturi). Diferența, de aproximativ 3,6 milioane de lei, a fost folosită pentru a acoperi cheltuielile cu medicamentele, hrana pacienților, materiale de curățenie, dezinfectanți și altele. Practic, peste 77 % din cheltuielile pe care le-a făcut spitalul în prima lună din an au fost numai cu salariile.

Cea mai mare unitate medicală din Neamț, Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț este unul dintre cei mai mari angajatori ai județului, dar și una dintre cele mai cheltuitoare instituții.

Cheltuielile cu salariile personalului sunt în creștere comparativ cu anul precedent, în timp ce alte cheltuieli precum cele cu dezinfectanții ori cu materialele sanitare sunt în scădere. Cel puțin asta arată datele publicate de Ministerul Finanțelor Publice referitoare la execuția bugetară pe luna ianuarie.

În numai o lună, Spitalul Județean de Urgență Neamț a cheltuit peste 7,77 milioane de lei doar cu salariile de bază ale personalului, sumă mai mare cu 70.000 de lei comparativ cu ianuarie 2019. La salariile de bază s-au adăugat cheltuielile cu sporurile pentru condițiile de muncă, în valoare de 2,03 milioane de lei, cu alte drepturi în bani, de 246.577 de lei, dar și cu alte sporuri, de 1,70 milioane de lei. Hrana personalului a costat, în prima lună a anului, 445.993 de lei, în timp ce, pe mâncarea pacienților spitalul a cheltuit numai 90.955 de lei.

Tot în ianuarie, materialele de curățenie au costat 21.213 lei, medicamentele – 2,08 milioane de lei (mai mult cu 690.000 de lei față de ianuarie 2019), materialele sanitare – 392.855 de lei (mai puțin cu 100.945 de lei comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent), reactivii – 183.137 de lei (sumă în creștere cu 144.000 de lei), iar dezinfectanții au costat 74.171 de lei (în minus cu 9.685 de lei).

Cele 2,08 milioane de lei (433.000 de euro) pentru medicamente reprezintă 13% din cheltuielile Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț în prima lună a acestui an. Pentru că nu a încadrat în muncă persoane cu handicap, Spitalul Județean de Urgență a fost obligat să achite suma de 111.010 lei.

 

3 comments

  1. Varga Szandor Andrasz 9 martie, 2020 at 19:32 Răspunde

    Biztos ca mai se adauga aici la leafa grasa si clasicul ” drept” incassat fain frumos de la vladica ( medic, asistent) pana la opinca( infirmier, brancardier, liftier) .
    Cine nu se simte, nu ajunge bine.
    Bine, sunt si pacienti care se simt si tot nu ajung prea bine, ca meseria are taine multe si la Neamt e mai subtire cu pregatirea.
    Un preambul felceresc care aglomereaza apoi clinicile universitare din Tg Mures, Cluj, Timisoara, Bucuresti .

  2. FLORIN 10 martie, 2020 at 09:57 Răspunde

    Cei mai mari (***) si (***) daca ne raportam la salariile colosale nemeritate si ne-justificate pe care le primesc.

    A fi remunerati cu asemenea sume colosale de bani doar pentru ca lucreaza in acest domeniu este o bataie de joc la adresa noastra care le platim aceste salarii si nu beneficiem de nici un fel de servicii de calitate din partea acestor (***).

    SJN este o cloaca de mizerie/indolenta si nesimtire cum nici in Africa nu ai sa vezi.Nu gasesti un sapun la toaleta sau capace la WC.Ce sa mai vorbim de alte lucruri….

    Urmatorii in TOP-ul coruptiei,incompetentei si a nesimtirii a caror munca in folosul cetatenilor care platesc asemenea aberatii de privilegii este egala cu ZERO sunt:Judecatorii/Procurorii/ Politistii si nulitatile din Servicii.Toti cu pensii speciale si salarii colosale.

    Numai in tara (***) patologici Romania poti sa vezi asa ceva.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.