Presa centrală: Arsene ar fi ordonat anularea zborurilor TAROM în ziua moţiunii

7
310

Ionel Arsene, inculpatul pentru fapte de corupție din fruntea Consiliului Județean Neamț, ar fi baronul PSD care i-ar fi cerut lui Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, să reţină avioanele cu parlamentari la sol în ziua moţiunii. Informația a fost publicată de cotidianul „Adevărul”, citând surse politice. Cuc s-a conformat, însă planul i-a fost dat peste cap de şefa TAROM care, după moțiune, a și fost dată afară de Cuc. După ce DNA a intrat pe fir, ministrul Cuc a început să se plângă că l-a abandonat partidul. După încarcerarea lui Dragnea, al cărui locotenent a fost, Arsene a reușit să câștige încrederea Vioricăi Dăncilă. Înainte de CEX-ul PSD de acum o lună și jumătate, din Stațiunea Mamaia, Arsene garanta că Guvernul nu va pica și că se bazează pe voturi când spune asta. La întrebarea cum va obține PSD aceste voturi, Arsene a răspuns „Vom avea voturile să trecem Guvernul prin Parlament!” De altfel, inculpatul Arsene a fost unul dintre principalii negociatori ai PSD la votul pentru moţiunea de cenzură, străduindu-se să menţină Guvernul Dăncilă la Putere. Realația Arsene-Cuc este mai veche, cel din urmă fiind susținut de Organizația PSD Neamț în momentul în care a preluat portofoliul de la Transporturi. Cuc, care era membru PSD Giurgiu, se afla în conflict deschis cu Bădălău, care nu l-a susținut pentru funcția de ministru la Transporturi. Așa a apărut varianta Arsene cu PSD Neamț. Bineînțeles, totul s-a făcut cu acceptul lui Dragnea, spre disperarea baronului de Giurgiu. Așadar, Cuc îi era foarte dator, politic vorbind, lui Ionel Arsene, iar acest lucru s-a văzut ulterior în bugetul care a fost alocat pentru infrastructura rutieră din Neamț, prin CNAIR. De asemenea, Cuc a acceptat numirea unor oameni apropiați de Arsene în funcții importante ale unor companii aflate în subordinea Ministerului Transporturilor. Relația dintre Cuc și Arsene are șanse mari să se strice, după ce primul s-a plâns că partidul l-a lăsat din brațe după izbucnirea scandalului cu avioanele.

Cotidianul „Adevărul” susține, citând surse politice, că Arsene, în calitate de șef direct, i-ar fi cerut lui Cuc să amâne zborurile TAROM spre Bucureşti în care se aflau parlamentari ai Opoziţiei în ziua moţiunii. Calculele social democraților arătau că în cursele interne operate de TAROM sunt cinci-şase parlamentari de la Opoziţie, iar absenţa acestora de la votul moţunii de cenzură ar fi putut salva Guvernul Dăncilă. Avioanele au zburat, iar moțiunea a trecut. Scandalul a izbucnit după ce Cuc a eliberat-o din funcție pe șefa de la Tarom. Mădălina Mezei s-a apărat, spunând că a fost „executată” pentru că nu a făcut jocurile lui Cuc, de a bloca avioanele la sol în ziua moțiunii. În presă a apărut o filmare care confirmă că Mezei s-a întâlnit cu Cuc în fața casei șefei Tarom, cu o seară înainte de votarea moțiunii.

(Sursa foto: Turn TV)

Daniel MURARU

 

 

 

7 comments

  1. David 21 octombrie, 2019 at 17:55 Răspunde

    Cand esti prost, esti prost. Ca si Cuc atunci cand s-a autodenuntat, sosetica a postat o replica cel putin ciudata. Printre alte vrajeli, soseta vorbeste despre tipa care a condus Tarom-ul ca tot ce spune este un “scandal creat artificial de o angajata concediata pentru lipsa de competenta si neindeplinirea proiectului managerial la care s-a angajat”. Mai sosetica, sefa de la Tarom nu a pomenit nimic de tine iar in cel priveste pe Cuc e aproape demonstrat ca a comis abuzuri cerand listele cu pasageri si mergand noaptea la poarta directoarei. Si inca ceva. Anagajata incompetenta concediata? Pai nu voi ati numit-o director la Tarom? Iar cu doar o zi inainte i-ati prelungit mandatul de manager? Esti tampit? Cu o zi inainte nu stiati ca nu si-a indeplinit proiectul managerial? Sau daca reusea sa pice motiunea prin blocarea avioanelor o puneai ministru al transporturilor? Esti penibil, sosetica. La puscarie!

  2. Daniela 21 octombrie, 2019 at 20:28 Răspunde

    Un prim pas este sa treaca Guvernul Orban, indiferent de riscuri si apoi la alegerile prezidentiale, gasca PSD-ALDE sa ia un sut zdravan in fund, asemeni celui din 26 mai. Nu avem o alta solutie sa scapam de hotii acestia ordinari. Mai rau de atit nu poate fi, numai sa-i vedem la puscarie. Imprumutam basculanta de la Dobreni, sa avem spor.

  3. Gherghelas 22 octombrie, 2019 at 11:36 Răspunde

    In mesagerul, inculpatul valutist da o dezmintire cu privire la CUC si Tarom . Te apuca (***) cand citesti cuvinte puse in gura lui Soseta (de catre OB probabil) precum “alegatii”, “subversive”, etc. Ba (***) sa stii ca n-o sa te mai primeasca valutistii pe terasa la hotel ca le-ai tradat limba

  4. Dreptate 22 octombrie, 2019 at 17:52 Răspunde

    Danela, guvernul Orban n o sa treaca…sezi linistita ca nu ajungeti la ciolan.Fostii pdlisti camuflati in penelisti si o iau incet, dar sigur, (***).Bravo USR!!! Nu aveti ce cauta langa criminalii economici portocalii

    • Daniela 23 octombrie, 2019 at 11:36 Răspunde

      Stimate domn sau doamna, eu nu tanjesc catre nici un fel de ciolan. Stiu sigur ca multi dintre PNL-isti sint lupi in blana de oaie, proveniti de la tatuca Petrov. Cel care a taiat pensiile si salariile multor romani. Dar nu pe cele speciale. Cit despre USR, respectiv dl Barna, vom trai si vom vedea. Cred ca trebuie depasita starea aceasta de nesiguranta in Romania, nu ne face bine deloc pe plan extern. Am ajuns slugi pentru straini. Daca Guvernul Orban nu se va dovedi competent, altul va urma. Atita vreme cit se sprijina pe Tariceanu si clica lui, pe Ponta si tradatorii lui, ce asteptari putem avea? Cite guverne am avut pina acum? In rest, “sed linistita” Vorba dvs.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.