Concurs cu dedicație la „Carmen Saeculare”?

11
179

Salariile bune din sectorul bugetar, mult peste cele pe care le oferă angajatorii privați, au făcut ca în ultima perioadă tot mai mulți nemțeni să-și caute de lucru la stat. Tactica este una simplă, doritorii căutând cele mai bune soluții pentru a accede în sistemul bugetar, un sector care asigură o stabilitate financiară și lipsită de stres. Primul pas este acela de a identifica sprijinul în zona politică, pentru că, așa cum se știe, în general nu intri în sistemul bugetar fără pile. Dacă ai „pila” potrivită  în familie este și mai bine, pentru că nu mai ești nevoit să cauți, prin intermediul cunoștințelor sau a prietenilor, persoana care te poate sprijini să-ți atingi țelul. În cazul pe care dorim să-l relatăm avem de-a face, după cum spun sursele noastre din Consiliul Județean, cu o posibilă fraudă ce urmează să fie săvârșită la un concurs pentru ocuparea postului de expert dans popular în cadrul Centrului pentru Cultură „Carmen Saeculare”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț. Sursele noastre afirmă că postul a fost special pregătit pentru nora unui viceprimar PSD dintr-o comună nemțeană, care ar mai fi lucrat în trecut la „Carmen Saeculare”. N-am aflat despre ce viceprimar este vorba, însă cu siguranță avem șanse mari să ne „luminăm” la finalul concursului. Oamenii spun că la Școala Populară de Artă, din cadrul „Carmen Saeculare”, mai sunt doi instructori de dans, iar înființarea celui de-al treilea post nu se justifică. Însă, presiunile din zona politică cântăresc greu și de data aceasta. Iar pentru ca doamna cu pricina să nu aibă probleme în a obține postul dorit, spun sursele noastre, condițiile de participare la concurs au fost special croite pe studiile și experiența sa în domeniu. Asta pentru ca nu cumva să mai fie vreun doritor prin târg. Mai dureros este că pentru oameni indispensabili activității de la „Carmen Saeculare” nu s-au înființat posturi, aceștia având statutul de colaboratori. Normal că în astfel de situații apar nemulțumiri, angajările făcute pe alte criterii decât cele de competență și necesitate, creând breșe în rândul personalului. „Știu toți angajații că această funcție a fost special creată pentru cineva împins politic de la spate. Au fost făcute presiuni de către persoane importante din cadrul Consiliului Județean Neamț. Sunt doi instructori de dans popular, iar de un al treilea chiar nu mai era nevoie. La „Carmen Saeculare” sunt foarte mulți colaboratori care așteaptă să fie angajați. Nici nu vreau să mă gândesc ce este în sufletul lor acum, când văd că se fac angajări pentru alții”, ne-a declarat o persoană care a dorit să-și păstreze anonimatul. Grav este, după cum spun sursele noastre din Consiliul Județean, că nora viceprimarului ar deține o asociație particulară ce are ca „obiect de activitate” tot dansul popular. Adică același obiect de activitate ca și cel al Școlii Populare de Artă. „Oare nu s-a gândit nimeni că nu este în regulă? Ai pe zona privată o școală de dansuri populare și mergi și la „Carmen Saeculare” să faci același lucru. Este o incompatibilitate aici, iar acest lucru trebuie analizat. Ca să nu mai spun ce se poate întâmpla în aceste situații. De exemplu, instructorul de dans popular să folosească informațiile, dar și logistica școlii de stat pentru a obține beneficii la școala ei particulară”,a conchis sursa atacul.ro.

Așa stând lucrurile, este clar că merită să urmărim desfășurarea concursului pentru ocuparea acestui post vacant de la „Carmen Saeculare”. Termenul de depunere a dosarelor a expirat în data de 23 mai, astăzi urmând să fie finalizată și procedura de selecție. Proba scrisă va avea loc în data de 31 mai, iar interviul pe 7 iunie, ora 11.00.

Daniel MURARU

11 comments

  1. florin 25 mai, 2017 at 09:00 Răspunde

    Ca sa vezi! Si badea Gheorghe, si lelea Safta, si altii ca ei, care ne-au lasat mostenire jocul si cantecul popular, erau niste nulitati, neavand studii superioare. Logic, ce ne-au lasat ei este egal cu zero, nu? Maestrul coregraf Nae Roataru, la fel, fara studii superioare, a fost un neica nimeni, nu-i asa?
    Interesant, oricum.
    Pe la altii o fi tot asa? Pe la “Ciprian Porumbescu”, “Junii Sibiului”, etc… numai coregrafi cu studii superioare, nu? Sau nu ne comparam cu ei, ca-s prea mici. Alta intrebare: studiile astea superioare is facute unde?

  2. alexandra 25 mai, 2017 at 09:18 Răspunde

    E nora viceprimarului de Candesti ce e asa greu ,Carmen Nastasa tot ce se poate face in comuna organizeaza tot oare nu are o datorie fata de domnul vice

  3. Costica 25 mai, 2017 at 17:24 Răspunde

    Aceeasi situatie se petrece si in cazul postului de expert canto creat si scos la concurs pentru nora primarului PSD de Piatra Soimului, Nicorescu Paula, care pana marti 23.05.2017 orele 16.30, cand s-au incheiat inscrierile, nu avea dosarul depus, iar a doua zi figura inscrisa cu data de 22.05.2017. Dilema: cum se dau nr de inregistrare? Poate ma lamureste cineva! De ce se mai organizeaza astfel de concursuri “mascarada”? De ce nu se fac angajarile direct, daca tot sunt cu dedicatie?

    • Confidential 25 mai, 2017 at 18:03 Răspunde

      Dar cine a spus ca pana pe data 23, ora 16.30 nu s-a inscris? Datele sunt confidentiale…asa ca….o dovada in sensul asta…haideti sa nu mai vorbim de pe pereti…sunt lucruri care se pot verifica.

  4. Confidential 25 mai, 2017 at 18:11 Răspunde

    Daca s-a intetesat cineva daca s-a mai inscris cineva si i s-a raspuns ca “nu”, era bine sa nu se agite pana la afisarea rezultatelor selectiei dosarelor.

  5. Ionescu 25 mai, 2017 at 18:59 Răspunde

    Tot cu dedicatie sunt multe altele prin institutiile din subordinea Consiliului Judetean. Ia vedeti un pic ce cheltuieli a facut in ultimele luni Serviciul de Administrare a Gropii de deseuri de la Girov, catre ce furnizori alesi pe spranceana a ales domnul director Padure sa directioneze banii. Nu e greu de ghicit ca o sa aveti surprize uriase.

  6. George 25 mai, 2017 at 19:13 Răspunde

    Dl sau d-na Confidential ceea ce spune domnul Costica fiti sigur(a) ca a aflat de la “peretii” institutiei. Credeti ca angajatii acestei insitutii sunt de acord cu se intampla acolo? Si ca ora de ora, zi de zi s-a stiut care si cum s-au inscris, si pe un post si pe celalalt, si mai ales din partea cui. Oricum stati linistiti, dupa cum vad eu comentariile de aici si articolul de mai sus, cartile sunt facute!

  7. Confidential 25 mai, 2017 at 19:50 Răspunde

    Imi pare tare rau ca o anume doamna nu a inteles ca procedura unui concurs trebuie respectata. Daca ea a intrebat si s-a interesat peste tot daca s-a mai inscris cineva si nu a primit un raspuns afirmativ, asta s-a intamplat pentru ca, pana la afisarea rezultatelor, confidentialitatea informatiilor trebuie pastrata. Asta este tot ce trebuie sa stie cei care au capacitatea de a intelege. Cei care s-au interesat de cine, cati, etc…s-au inscris la concurs…au primit acelasi raspuns…

  8. Vasile 26 mai, 2017 at 10:42 Răspunde

    Daca vor fi scuturati bine ,,ghioceii,, se va ajunge cu siguranta la ,,jupan,, , ca tare mai trage sforile fara nicio jena.
    Daca abia au ,,incarcare,, cei 2 instructori existenti, mai
    trebuie 1 ?

  9. Ungureanu Anca 28 mai, 2017 at 12:06 Răspunde

    Vine vacanta la scoala populara si fetele trebuie sa aiba salariu sa poata presta la nunti.Din banii cui?din banii nostri!De ce?Pentru ca se poate!Concurs corect,sigur sa vedeti numai cine examineaza, doi yes men si unul de aiurea care oricum vine pentru bani iar la canto directorul care a reusit sa obtina nota2 la evaluare.Halal cultura!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.