POLIȚIȘTII DE LA RUTIERĂ, OAMENI BOGAȚI. CÂT CÂȘTIGA ÎNTR-O LUNĂ UN ȘPĂGAR CU EPOLEȚI?

3
761

 

Mâine se împlinește fix o lună de când cei șapte polițiști de la Biroul Rutier al Poliției Piatra Neamț au fost ridicați de procurorii anticorupție și reținuți pentru fapte de corupție. Ulterior, inculpații cu epoleți au fost arestați preventiv de magistrații Curții de Apel Bacău pentru o perioadă de 30 de zile. Cum mandatele expiră mâine, astăzi se va judeca, la Curtea de Apel Bacău, cererea procurorilor de prelungire a mandatelor de arestare a celor șapte polițiști cu încă 30 de zile. Cazul polițiștilor șpăgari de la Biroul Rutier Piatra Neamț este unul ce merită analizat cu maximă atenție. Este de menționat că în dosar sunt cercetați 14 polițiști, 7 în stare de arest, iar alți 7 în stare de libertate, dar sub control judiciar. Cum s-a ajuns ca aproape întregul efectiv al Biroului Rutier din cadrul Poliției Piatra Neamț să fie tras pe dreapta de DNA, fără ca nimeni să nu sesizeze ceea ce se întâmplă? Și asta în condițiile în care practicile șpăgarilor erau cunoscute de foarte mulți nemțeni, mai puțin de șefii lor direcți. Serviciul de Informații și Protecție Internă (SIPI), subordonat DGIPI (aflat acum în reorganizare), adică serviciul secret al MAI, are ca principală atribuție, așa cum spune și denumirea, protecția internă a cadrelor. Mai clar spus, cei de la SIPI Neamț ar fi trebuit să aibă informații cu privire la șpăgarii de la Rutieră. Însă, din comunicatul DNA nu reiese că ofițerii SIPI ar fi avut vreo implicare în acest dosar. O altă structură care ar fi trebuit să ne pună la adăpost de jefuitorii cu epoleți este Serviciul Judetean Anticorupție, aflat în subordinea Direcției Generale Anticorupție. Vorbim de o structură care luptă și ea cu „Balaurul Corupție” din interiorul Ministerul Afacerilor Interne. Bine, ancheta nu o fac ei, însă actul de sesizare către procurori de la ei ar trebui să plece sau de la SIPI. Din comunicatul DNA aflăm că „în cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție”. Alte informații nu avem în ceea ce privește sprijinul pe care DGA-ul l-ar fi acordat procurorilor anticorupție, iar în comunicat, așa cum se vede, nu se face referire la Serviciul Judetean Anticorupție Neamț. Ceea ce se știe este că această structură a pus la dispoziția procurorilor anticorupție birourile unde au fost făcute primele audieri. În altă ordine de idei, pe site-ul DGA cazul nu a fost mediatizat, semn că implicarea acestei structuri în acest dosar a fost minimă. Concluzionând, putem spune că la Biroul Rutier al Poliției Piatra Neamț 14 polițiști și-au făcut de cap, șpăguind în stînga și-n dreapta, fără ca cineva să știe. Conducerea Poliției n-a avut habar, SIPI și DGA la fel. Așa să fie?
Polițistul Greaca, om de 10.000 de lei pe luna din șpagă

Analizând comunicatul Direcției Naționale Anticorupție, aflăm că monitorizarea celor 14 polițiști s-a făcut în intervalul 22 aprilie – 18 mai 2016. Concret, autoutilitara MCV, dotată cu radar, a fost „echipată” de procurori cu micro audio-video. Imaginile înregistrate au constituit de altfel și probele care au dus la punerea sub acuzare a celor 14 polițiști. Vorbim de oameni care au lucrat pe autoturismul respectiv în intervalul menționat. La finalul perioadei de monitorizare, procurorii au tras linie și au adunat: 115 acte materiale, adică infracțiuni de luare de mită, fals intelectual și dare de mită. Acum să nu creadă cineva că înainte de montarea aparaturii pe MCV sau după ce aceasta a fost recuperată de către procurori, inculpații au fost cuminți și nu s-au îndulcit cu șpagă. Este mai mult decât clar că vorbim de o practică a celor mulți de la Biroul Rutier Piatra Neamț, practică ce a continuat și după „eliberarea” de aparatură a MCV-ului. Plecând de la această idee, rezultă că șpăgarii încasau sume frumoase de la conducătorii auto prinși pe picior greșit în trafic și dispuși să cotizeze. De exemplu, agentul Greaca putea să facă într-o lună, din șpăgi și leafa de polițist, chiar mai mult decât câștigă președintele Klaus Iohannis.

„În perioada 22 aprilie – 18 mai 2016, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, nominalizați anterior, au fost desemnați să efectueze activități de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză. Din mijloacele de probă administrate rezultă că luarea de mită se desfășura ca o activitate repetitivă (115 acte materiale). În acest context, lucrătorii de poliție, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, au primit sume de bani cuprinse între 50 lei și 400 lei de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier. Inculpații Ciolpan Iulian, Greaca Marius-Laurențiu, Covasan Dragomir – Loredan și Berbec Ionuț-Alexandru au falsificat procesele verbale de constatare a contravenției cu ocazia întocmirii acestora, prin atestarea în cuprinsul lor a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze de deplasare inferioare celei constatate, cu consecința reducerii amenzii”, se arată în comunicatul DNA.

În decizia instanței Curții de Apel Bacău, care a dus la arestarea preventivă a celor șapte polițiști, se spune că Marius Greaca este acuzat de 51 de fapte de luare de mită (infracțiuni săvârșite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016), 2 de dare de mită și 3 de fals intelectual. Concret, anchetatorii spun că în cele șase zile, Greaca a luat 51 de șpăgi. În ceea ce privește cuantumul șpăgilor, procurorii afirmă că acestea erau cuprinse între 50 și 400 de lei. Dacă luăm șpaga medie de 200 de lei și o înmulțim cu 51 – numărul de infracțiuni, rezultă o șpagă totală de 10.200 de lei, adunată în numai șase zile. Nu știm cât îi dădea Greaca șefului său direct, comisarul Andronic, însă este clar că partea sa era substanțială. Iar dacă vom calcula cât ar fi putut să facă într-un an un polițist șpăgar, luând de bune datele procurorilor, reiese că suma se învârtea undeva pe la 100.000 de lei. Și să se mai întrebe cineva de ce este bătaie atât de mare pe locurile de muncă de la Rutieră.

Pe locul 2 în topul șpăgilor se află agentul Iulian Ciolpan cu 49 de fapte de luare de mită (fapte comise în datele de 23.04.2016, 24.04.2016, 27.04.2016, 01.05.2016, 02.05.2016, 04.05.2016, 05.05.2016, 07.05.2014, 08.05.2016, 09.05.2016, 12.05.2016 şi 17/18.05.2016). Aplicând aceeași regulă de trei simplă și medie a șpăgii, de 200 de lei, rezultă că Ciolpan a câștigat 9.800 de lei în perioada cât MCV-ul a fost monitorizat de procurori.

Mai modest, agentul Neamțu se poate „lăuda” cu 30 de șpăgi (22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 07.05.2014, 10.05.2016, 12.05.2016 şi 17/18.05.2016) care i-au adus aproximativ 6.000 de lei. Agentul Bogdan Miziligeanu este acuzat că a primit tot 30 de șpăgi, agentul Covasan – 23, iar agentul Berbec – 18. După cum afirmă procurorii anticorupție, o parte dintre agenți cotiza și la șeful direct, comisarul Andronic(FOTO), acesta fiind acuzat de luare de mită în formă continuată. Însă ofițerul nu se mulțumea numai cu ce primea de la subalterni, iar când ieșea pe teren făcea același lucru ca și aceștia, adică primea șpagă.

„La datele de 25.04.2016 și 29.04.2016, inculpații Greaca Marius – Laurențiu și Neamțu Constantin au remis o parte din sumele de bani primite cu titlu de mită de la conducătorii auto verificați inculpatului Andronic Viorel, în legătură cu atribuțiile acestuia de coordonare a activității Biroului rutier și controlul asupra agenților din cadrul biroului”, se arată în comunicatul DNA. 

De 11 fapte de luare de mită este acuzat Andronic (23.04.2016, 24.04.2016, 25.04.2016 şi 29.04.2016).  În același dosar mai sunt cercetați si agenții Gălușcă Ioan Alexandru, Inimosu – Botcă Ioan, Munteanu Marius – Ioan, Buga Nicolae-Cristian, Popescu Ionuț, Chifu Vasile Lucian și Zaharia Adrian Ovidiu. Împotriva agenților a fost dispusă măsura controlului judiciar. Nu este exclus ca în anchetă să apară și alte nume, inclusiv ale unor polițiști care între timp au trecut în rezervă.

Vezi aici ce salarii aveau politistii arestati pentru fapte de coruptie:

CE SALARII ÎNCASAU POLIȚIȘTII REȚINUȚI DE DNA PENTRU FAPTE DE CORUPȚIE. TOPUL PE INFRACȚIUNI

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. valisor 8 decembrie, 2016 at 14:47 Răspunde

    Doar atâta? Găinării! deci ca șeful lor, carcase, doar că de găină. Ăștia și ăilalți, dacă își făceau datoria și ne păzeau de balauri, aveam cu toții salarii mai mari decât șpăgile astea de austeritate.
    Sunt cam curios să aflu și socotelile de mers cu dreptu la SIPI, JIPI și mai erau unii… Și, totuși, dacă mă gândesc bine, am văzut deunăzi un deces de mâță da pare-mi-se că ezact curiozitatea a fost autorul suicidului. Nu, nu mai sunt curios! M-am răzgândit subit! Dacă apare ceva, n-am să citesc. Dacă îmi citește soacră-mea, împotriva voinței mele, să se știe că ea e vinovată și mi-a mai citit că era curioasă da eu nu. Deci, pe când să-i spun că se estimează că ceva?

  2. Simona Ghiban 5 februarie, 2020 at 23:37 Răspunde

    Poi ba Danele,ce tot iesi la rampa cu mizeria aia de rechizitoriu a la Portocala,Tu care le stii pe toate,de ce improsti in continuare oamenii,au n ai aflat oare ,ba justitiarule,ca epoca codrutei c’est fini??!Ai ajuns acu’sa contesti hotararile judecatorilor de la ICCJ Bucuresti??Ba’esti nebun??!!Norocul tau este ca nu te citeste nimeni,iar cei 3 postaci care te mai baga n seama,isi fac temele!!!Lasa nee frate..cu istoria statului paralel,cata ti subiecte babaiatule,lasa piinea si circul la prostime,ca nu mai prind!

    Admin.: Ce facusi, ma nene, ma! Te suparasi? Rechizitoriul ala e intocmit pe baza unor probe foarte misto, in care se vede cum politistii spagari iau bani inclusiv de la soferi bauti. Statul pararlel si Kovesi sunt de vina pentru faptele lor::))) Voi, spagarii de la Rutiera, niste mari personalitati, ati fost vanati politic, ati fost victimele statului paralel???::)) Sa fim seriosi, ba frate! Daca n-ai inteles, procesul se reia de la zero pe o chestiune de procedura, prima condamnare, aia cu executare pt vreo 3,, e data pe problele alea care fac de ras politistul roman. De fapt, voi, spagarii de la Rutiera, ati favut de ras Politia Romana. In ceea ce priveste cititorii site.ului nostru, stai linistit. Cainele moare de drum lung, iar spagarul in libertate de grija noastra. Mult succes la proces, desi la ce probe sunt cred ca pedepsele vot fi aceleasi: cu executare.

  3. Ioana 6 februarie, 2020 at 17:01 Răspunde

    Asa se intimpla, baaa Daniele, cind Justitia lasa infractorii liberi pe strazi! Acum sunt oameni cinstiti! Mai penibil de atit nu se poate!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.