Cazul tinerei care a murit în spital. Medicul cardiolog, acuzat de nepricepere și neglijență: „De multe ori, diagnosticele sunt eronate”

17
1854

Au apărut noi informații interesante în cazul tinerei de 23 de ani, care a murit în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț la o zi după ce a născut o fetiță. Explicațiile oferite în urmă cu trei zile de către cei care au gestionat cazul, supravegheați îndeaproape de directorul spitalului, medicul Cristina Daniela Atănăsoie Iacob, nu au convins, iar senzația celor care au urmărit cu atenție declarațiile acestora a fost aceea că, pe principiul clasic românesc – mortu-i vinovat, se încearcă mușamalizarea cazului. Este adevărat, ancheta Poliției și a Colegiului Medicilor este la început, iar unii ar spune „răbdare, să vedem ce spun anchetatorii”. Însă, dacă ne raportăm la cazuri similare petrecute de-a lungul timpului în spitalul pietrean este clar că adevărul, dacă va fi aflat vreodată, va fi oferit de către autorități peste luni bune, timp în care se pot petrece și alte tragedii. Tocmai de aceea, acest dosar trebuie finalizat cât mai repede. Se știe că decesul tinerei Ana Geanina Sechel a survenit la 24 de ore de la naștere, în Secția de Terapie Intensivă. Înainte de a ajunge aici, pacienta a stat o perioadă pe Secția de Cardiologie a spitalului, fiind sub supravegherea medicului de gardă Lucia Chetreanu (foto). Cea din urmă a fost anunțată, în seara de 30 noiembrie, de către medicul de obstetrică-ginecologie Cosmin Rugină că pacientei îi este rău, avea palpitații și transpirații. Pe motiv că se afla la Unitatea de Primiri Urgențe, la un stop cardiac, urmat de alte două urgențe, medicul Chetreanu nu a putut să ajungă la pacientă, recomandându-i prin telefon medicului Rugină ce tratament să-i administreze. Acest lucru se întâmpla la ora 17.00, medicul Chetreanu ajungând în secție 3 ore mai târziu. După o altă oră și jumătate, starea pacientei s-a agravat și s-a luat decizia transferului acesteia de la Cardiologie la Terapie Intensivă unde, cu toate eforturile depuse de către medici, a decedat în jurul orei 23.03.

Așadar, din start, anchetatorii vor fi nevoiți să clarifice mai multe aspecte, respectiv ce a făcut medicul Chetreanu în intervalul 17.00 – 20.00 și la ce urgențe a intervenit, dacă a intervenit. Ce tratament i-a administrat medicul cardiolog de gardă pacientei și ce investigații i-au fost făcute acesteia în perioada cât s-a aflat la Cardiologie. Un alt aspect deosebit de important este acela privind efectuarea ecocardiografiei, un examen absolut necesar care, spun specialiștii, ar fi putut identifica din timp afecțiunile pacientei. Ei bine, ecocardiografia a fost făcută, după cum declara medicul de la Terapie Intensivă, după ora 21.25. Însă nu știm cine a făcut acest examen și nici cine a citit rezultatul, deși din declarația medicului Chetreanu deducem că ea a citit ecocardiografia.

„A ajuns la Terapie Intensivă la ora 21.25, când starea era critică. Am continuat tratamentul cu antiaritmice… avea tensiune scăzută… rapid am montat un cateter… în același timp se făcea ecografia cardiacă… abdominală… recoltate analize… Din păcate, la 21.53 a intrat în stop…”, declara Vitalie Gurău, medicul de gardă de la Terapie Intensivă.

Medicul cardiolog Chetreanu, la întrebarea unui jurnalist curios să afle de la aceasta dacă soarta pacientei ar fi fost alta în cazul în care nu ar fi fost prinsă cu urgențele la UPU, a spus clar:

„În niciun caz, cordul era mult dilatat, am și făcut investigația ecocardiografică, sunt și la foaia de observație, cavitățile cordului sunt mult dilatate cu o alterare severă a funcțiilor histolice. Probabil că această patologie s-a instalat în ultima lună de sarcină”

Așa cum se vede, doctorița Chetreanu a interpretat ecocardiografia și afirmă că a făcut investigația ecocardiografică. Nimic dubios până aici, numai că Lucia Chetreanu nu are competența de ecocardiografie, lucru absolut obligatoriu pentru un medic cardiolog. Lucia Chetreanu a fost trimisă, timp de două luni, la cursuri de ecocardiografie la Spitalul Fundeni, însă a căzut chiar de la prima probă eliminatorie a examenului de competență. Așadar, medicul cardiolog Chetreanu nu are competență în ecocardiografie, lucru bine știut inclusiv de către Colegiul Medicilor, care a primit mai multe reclamații la adresa acestuia. Deci, să înțelegem că ecocardiografia făcută tinerei Ana Geanina Sechel a fost făcută și citită de către medicul Chetreanu? Dacă este așa, lucrurile sunt deosebit de grave. Cum directorul spitalului a dat astăzi, 8 decembrie, o dispoziție prin care interzice medicului Chetreanu să mai facă ecocardiografii, rezultă că examenul ecocardiografic al pacientei a fost făcut de acest medic. Cum de a fost luată această decizie atât de târziu? Nu știa conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț că medicul Chetreanu nu are competență în ecocardiografie? Ne îndoim de acest lucru. Mai ales că membrii Colegiului Medicilor, cărora li s-au adus la cunoștință numeroase probleme legate de competența medicului Chetreanu, știau foarte multe lucruri. Însă cum nici o măsură nu s-a luat, înseamnă că fie reclamațiile nu au avut susținere, fie Colegiul Medicilor s-a făcut că „plouă”.

„De multe ori, diagnosticele sunt eronate”

Într-una dintre reclamațiile ajunse la Colegiul Medicilor se spune clar că, de multe ori, diagnosticele puse de medicul Chetreanu sunt eronate.

„De multe ori, diagnosticele sunt eronate, iar când depistăm greșelile, doamna doctor dă vina pe asistenta care a scris scrisoarea medicală. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori și s-a luat decizia ca fiecare medic să scrie ecocardiografia pe un formular de ecografie specific pe care îl semnează și parafează și care, la ieșire, este copiat pe verso scrisorii medicale, evitând astfel discuțiile interminabile și acuzațiile aduse asistentei. Tot din incompetență, dar și din nesiguranță, mai ales în cazurile complexe, doamna doctor Chetreanu nu scrie ecocardiografia decât la externarea pacientului, atunci când face biletul de ieșire”, se arată într-una dintre plângerile ajunse pe masa Colegiului Medicilor. Și nu a fost singura.

În februarie 2015, medicul Lucia Chetreanu a fost acuzată de fiica unei femei de 69 de ani, care a murit în Secția de Cardiologie, de neglijență și nepricepere. În reclamația depusă și la Poliție, Ana Apetrei a povestit cum mama sa, după ce a ajuns la UPU și a fost consultată de mai mulți medici, a fost trimisă la Cardiologie, unde a fost întâmpinată cu un ton nu tocmai plăcut de doctorița Chetreanu. Aceasta i-ar fi spus că nu mai sunt locuri în saloane, însă la insistențele femeii a acceptat să o interneze. A doua zi, fiica și-a găsit mama decedată, iar cu medicul nu a mai reușit să vorbească pentru că plecase în concediu. Medicul Chetreanu a declarat unui cotidian local că pacienta nu avea o afecţiune cardiacă, ci o pneumonie sau o infecţie de acest gen, pentru care ar fi primit şi tratament. Necropsia avea să constate drept cauză a decesului: insuficienţă cardio-respiratorie acută.

Pe lângă acuzațiile de nepricepere, medicul Chetreanu a fost acuzat și de comportament necorespunzător față de colegi, pacienți și aparținătorii acestora.

„Țipa așa de tare, am rugat-o să înceteze, a trebuit să deschid ușa cabinetului, atunci a încetat pentru că i-a fost frică că o aud pacienții de pe hol”, se arată într-o plângere care a ajuns și la Colegiul Medicilor. Vom reveni.

Daniel MURARU

Citeste si:

Cum mor „graviduțele” în Spitalul Județean Neamț? Cu zile!

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

17 comments

  1. Ion 8 decembrie, 2017 at 20:03 Răspunde

    De ce sa ne ascundem după deget, unii medici se simt deranjați când sunt chemați de cei de la UPu pentru a-și da cu părerea la unele cazuri. Am trait-o pe pielea mea când a trebuit să aștept câteva ore un medic pentru o părere pe un diagnostic, deci nu mă mira. Oricum corp la corp nu-și scoate ochii

  2. Raspunderea macelarilor 8 decembrie, 2017 at 20:45 Răspunde

    Daca se vor face niste arestari on regom de forta asa cum defilau politicienii pe la DNA…sigur se schimba ceva…cat timp mortul e de vina…totusi…parintii fetei pot face dreptate si cu mana lor, e un principiu profund moral…ca daca legal nu face nimeni…

  3. Diana 8 decembrie, 2017 at 20:53 Răspunde

    Pe oricine am intrebat, inclusiv medici, exista o singura concluzie: sunt vinovati de malpraxis. Au ucis cu zile acea fiinta. Trebuie dati afara si bagati in puscarie. In spital sunt cativa medici care sunt satui de nepriceperea unor colegi si de modul in care e condus spitalul. Nemteni, daca nesansa va aduce in situatia de a avea nevoie de medici, faceti tot ce e omeneste posibil sa nu ajungeti in spitalul judetean Neamt. Riscati sa iesiti mai bolnav, sau chiar sa nu mai iesiti vii. Asta e crudul adevar. Cei care au responsabilitati mari in legatura cu spitalul isi acorda premii de excelenta sau isi fac gasti ilegale pentru capturarea institutiilor statului.

  4. Stefan 9 decembrie, 2017 at 13:02 Răspunde

    Diana are dreptate, spitalul este virusat de multi ani si supus incompetetei si lacomiei politice!Personaje nocive precum Pinalti, Panaite, Dan Constantin, Pruteanu, Andrita ,Arsene, au contribuit sau inca mai contribuie la aceasta stare de fapt!

  5. constantin 9 decembrie, 2017 at 14:58 Răspunde

    am avut „onoarea” sa fiu internat 17 zile la sectia de cardiologie.am avut mare noroc sa scap cu zile.la externare am fost trimis in carucior desi venisem pe picioarele mele.se temeau ca dupa grozavia lor de tratament sa nu mor acolo.cand am mers la medic la iasi nu pot sa va spun ce aprecieri s-au facut la adresa medicilor de la p.neamt.niste incompetenti care isi zic specialisti.era domnisoara bararu care tot timpul urla.acolo cum intrebi ceva cum se urla la tine.chetreanu a dat dispozitie sa fie internat un batran care nu avea ce cauta la cardiologie.in trei zile chetrenu la vazut odata dupa care bietul om a murit.in cele 17 zile de spitalizare nu a trecut nimeni din conducerea spitalului pe la saloanele de pacienti.este singurul loc unde se interneaza in acelasi salon femei cu barbati.este o sectie de exterminare.pacat ca au o dotare extraordinara dar nu are cine sa o foloseasca fiindca nu se pricep.de aceea confirm cele mentionate si sustin ca si chetrenu este habarnista.

    • Ambasadorii neamtului 9 decembrie, 2017 at 16:22 Răspunde

      Nea Costica…dra Bararu nu iubeste securistii si membrii PCR…deci atitudinea fata de dvs e corecta…dar cum poti tu s o faci pe directoarea spitalului ambasador de Neamt? Cand in sectiile din subordinea sa se petrec crime…CRIME!!!!

      • constantin 10 decembrie, 2017 at 12:31 Răspunde

        ambasadorule bati campii continu.habar nu ai sa faci un comentariu la articolul in cauza si latri aiurea.nu inteleg ce treaba are directorul de acuma.daca nu esti informat nu mai pierde timpul degeaba.fii barbat(s-au femeie)adevarat si dati numele si nu mai sta dupa paravan.deja ti-am acordat mult timp si nu meriti.

        • Securistii 10 decembrie, 2017 at 14:20 Răspunde

          Fac un sacrificiu si am sa incep cu numele tau…(*****)…membru PCR..comunist inflacarat si comentator de serviciu fara a pista cu numele adevarat intreg…

          Admin.: Numele a fost sters, pentru ca nu stim daca este persoana pe care ati mentionat-o

          • constantin 11 decembrie, 2017 at 09:04

            nu te inteleg care e problema ta.in romania au fost peste 4.000.000(patru milioane)membri pcr.mare parte a celor care conduc acuma sau au condus sunt membri pcr.tu ai o nemultumire personala cu comunistii.nu uita ca si acum folosim si consumam ce au facut comunistii.daca tu nu te prezinti cu numele tau de ce bati campii si postezi nume.nici macar nu esti un bun crestin fiindca acum e postul craciunului, postul bucuriei si nu al urii.te rog analizeaza constructiv cele scrise si nu mai avea atata patima.comentariu si parerea e o problema de socializare si nu de ura.

  6. Simona 9 decembrie, 2017 at 15:57 Răspunde

    Afara cu tineeee (***cenzurat admin) de femeie tu nu ești doctor … cine te-a primit acolo in spital??? Câți banii ai dat sa ai funcția care o ai???? Afara și sa plătești pt tot asta meriți incompetenți ce sunteți

  7. Mihaela 10 decembrie, 2017 at 00:00 Răspunde

    Medicii de la spitalul judetean au facultatea facuta la fara frecventa!cred ca daca ne uitam la diplome abia au note de trecere.fugi cat poti de spitalul asta.te duci pe picioarele tale si iesi in sicriu

  8. Nicu 14 decembrie, 2017 at 17:12 Răspunde

    In medicina cel mai important lucru e sa fii uman,sa faci aceasta meserie din plăcere și nu pentru bani.Sigur,și banii sunt importanți dar nu trebuie sa vada in fiecare pacient o potențială sursa de venit.De la femeia de serviciu și până la directorul spitalului sunt cu toții vinovați dar cei mai vinovați suntem noi,oamenii de rând care acceptam sa ne trateze astfel.Ei sunt plătiți din banii noștri să ne facă bine,ei sunt obligați să ne facă bine.Celor care citesc acest mesaj le propun următorul lucru:Când o sa vi se ceara comisioane de genul asta trebuie sa faceți denunt,nu iertați asemenea atitudini.Si mai mult decât atât nu va oferiți voi sa plătiți de buna voie pentru că deznodamantul va fi același.Luati atitudine,e timpul sa ne maturizăm naibii odată.

  9. Ionescu Alexandru 31 decembrie, 2017 at 06:15 Răspunde

    Da nici cu șefa de la cardiologie lucrurile nu sunt în ordine.
    Tratează lumea foarte urit și ne expediază scurt.O rudă de a mea
    ,internată la ea,a fost tratată superficial.Când am intrebat-o
    pe doctor Martin mi-a spus pe un ton iritat,că dacă nu îmi convine,să duc bolnavul în altă parte .(!!!!).

  10. Popa Anca 6 ianuarie, 2018 at 19:54 Răspunde

    Tatal meu, medic de familie, internat intr o vineri in sectia cardiologie la sf lunii februarie…vineri seara nicio vizita din partea unui medic, sambata toata ziua – nicio vizita, duminica the same story….nimeni si nimic nu poate gasi o scuza, un motiv plauzbil pentru o astfel de situatie! nu au ce cauta intr un spital, intr un spital unde ar trebui sa te simti in siguranta nu au dreptul sa se numeasca medici doar pt faptul ca au o diploma ! RUSINE – SI NOUA CETATENILOR CA PERMITEM ASA CEVA !

    • valisor 7 ianuarie, 2018 at 15:27 Răspunde

      Dureros de revoltător poate fi pentru tine și pentru oricine citește acest comentariu al tău!
      Medicii au jurat sacrificiul renunțării la TOATE drepturile emoționale în relație cu TOȚI oamenii și s-au înhămat la OBLIGAȚII emoționale în raport cu semenii. Poate că nu toți cu asta au pornit în anul I de facultate, dar de așa natură e doctrina, nu neapărat formală, că până la Jurământ așa sunt toți. În asta le stă puterea de sunt asemuiți cu sfinții, puterea care le dă puterea de a înțelege și a face peste puterile omenești de a-nțelege și a face. Că și medicii sunt oameni și au o viață privată, e ce le întoarce o societate măcar rezonabil de rațională, ci nu un drept pe care dânșii l-ar reclama, căci au ales SACRIFICIUL DE SINE! Că lucrurile, pentru prea mulți, stau altfel, este… da, așa cum zici! din vina noastră, că nu-i ghilotinăm pe bolșevici și, astfel, „ne vindem sufletul satanei” în loc să arătăm cinste sfinților noștri, care sunt mulți și-s printre noi și suntem orbi de nu-i vedem; ăsta e „păcatul” nostru din care nu pot ce pot și n-avem parte de ce avem. Cred că pe 20 ianuarie mulți medici vor fi în Piață și ne vor da o lecție despre valoare, nouă, nevrednicei „populimi”, așa că nici noi să nu lipsim dându-ne de rușine! Aș vrea să inserez un link, nu știu cum se face, scriu așa: https://www.youtube.com/user/malinache/videos
      Haideți fraților cu toții! Poate că unii vor fi acolo considerând că e oportun să-și arate fețele „politice”, dar doar se vor rușina văzând cum de inexistenți sunt. „Arma de tărie” suntem noi, „one in ten”, de noi depinde viitorul nostru și al copiilor noștri și al copiilor copiilor noștri… viitor care ne așteaptă, deci să nu-l facem noi să nu mai fie!
      Să ne vedem ș-om vedea ce s-a vedea!

    • valisor 7 ianuarie, 2018 at 15:30 Răspunde

      Mi-a ieșit chestia cu linkul. Pentru mai cine nu știe, se scrie, pur și simplu, iar la publicarea comentariului apare ca link. Eu până acuma n-am știut.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.