Trafic blocat de indiferența celor de la Drumuri Naționale

Home » Atac la nesimțire » Trafic blocat de indiferența celor de la Drumuri Naționale

By admin on august 14, 2017. 10 Comments

Județul Neamț a ajuns bătaia de joc a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), nimeni alta decât fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), adică acea instituție aflată în subordinea Ministerului Transportului care gestionează fondurile strânse din taxa de drum. A se citi vignetă. Că drumurile naționale din Neamț arată rău, o știu aproape toți nemțenii, dar și cei care au vizitat județul în acest an. Porțiunea din DN 15 Bicaz – Poiana Teiului – Borca – Vatra Dornei, un drum cu un trafic mare mai ales în perioada verii arată deplorabil, peticelile anuale nerezistînd mai mult de jumătate de an. Justificarea celor care manevrează banii din taxa de drum pentru șoselele proaste din Neamț este că fondurile sunt insuficiente. Așadar, nu sunt bani pentru a repara cât de cât drumurile naționale, dar vorbim de autostrăzi. Politicienii se bat în declaratii despre mult așteptata autostradă Est-Vest, care si acum se află în faza studiilor ce au mai fost făcute o dată, prin 2009, și au costat milioane de euro.

Circulație paralizată 

Așadar, în contextul în care unii ce sunt cu gândul tot la voturile românilor și le vând în continuare gogoși despre heliporturi și autostrăzi, un pod situat pe traseul Piatra Neamț – Bicaz așteaptă să fie reparat de mai bine de un an. Podul, care are o lungime de vreo 20 de metri, se află pe drumul național 15, fiind în administrarea Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași, ce se află în subordinea CNAIR. Cel mai probabil, podul vechi de zeci de ani a început să cedeze, iar anul trecut cei de la Drumuri Naționale au luat decizia să reducă traficul, măsura agreată fiind aceea de a se circula pe o singură bandă. Joi, cu o zi înainte ca bugetarii să intre în minivacanța de Sfânta Maria, drumarii au amplasat semafoare de o parte și de alta a podului pentru a fluidiza traficul. Numai că efectul nu a fost cel scontat, șoferii fiind nevoiți să stea în coloană și 30 de minute pentru a traversa podul. Cum lucrurile au fost făcute în bătaie de joc, vineri dimineață în zonă a fost trimis un echipaj de poliție pentru a dirija traficul pe pod, la mijloc fiind vorba de o programare neinspirată a celor două semafoare. Verdele semaforului, pentru cei care se deplasau spre Bicaz, ținea foarte puțin, iar așa s-a ajuns la o coloană de mașini de peste un kilometru spre Piatra Neamț. Nici cei care se deplasau dinspre Bicaz spre Piatra Neamț nu scăpau fără să aștepte măcar 10 minute la intrarea pe pod.

 

Drum deplorabil și la intrarea în Piatra Neamț

Așadar, vorbim de mari investiții în infrastructura rutieră, numai că nimic bun nu se întâmplă. În afară de faptul că se cheltuie foarte mulți bani pe tot felul de studii, proiectele atât de așteptate de către plătitorii de taxe întârzie să fie puse în aplicare. Nu este cazul să mai amintim de porțiunea de câteva sute de metri din zona „Ursuleț”, de la intrarea în orașul Piatra Neamț dinspre Bicaz. Drumul arată jalnic de câțiva ani buni, autoritățile neavând cum să-l asfalteze pe motiv că are o situație juridică incertă. Nu se află nici în administrarea Primăriei Piatra Neamț, dar nici a CNAIR-ului, așa că nimeni nu riscă să facă lucrări pe care Curtea de Conturi le-ar putea imputa. În mai, Primăria Piatra Neamț a cerut guvernului să se implice pentru a rezolva situația, în sensul ca porțiunea respectivă să fie preluată în administrarea CNAIR-ului. Două săptămâni mai târziu, cei de la PSD Neamț se lăudau că au făcut demersuri la Ministerul Transporturilor ca tronsonul respectiv să fie preluat în administrare de către CNAIR. Se vorbea chiar de un proiect de hotărâre introdus pe circuitul de avizare. Declarația a fost făcută de Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, în data de 19 mai. În 19 iulie, același Arsene anunța în presa locală că tronsonul respectiv a fost trecut în administrarea Drumurilor Naționale. Spunea, la acea dată, că speră ca drumul să fie reabilitat într-o lună. Termenul expira curând și nimic nu s-a întâmplat, în sensul că porțiunea de drum arată la fel de jalnic.

Daniel MURARU

 

 

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

10 Comentarii la Trafic blocat de indiferența celor de la Drumuri Naționale

  1. Ion   august 14, 2017 at 11:14 am

    Pai nu ne ajung spectacolele? „Circ si paine”! Marca PSD… Prefectul si Presedintele CJ fac bani si noi ne rupem masinile si nervii!

    Răspunde
  2. mihnea   august 14, 2017 at 2:24 pm

    Noi cerem autostrazi si guvernantii nostri nu sunt in stare sa carpeasca un pod. Probabil, daca era pe traseul spre Tg Neamt se repara imediat. Ne credem in Maldive, probabil de asta indraznim ca cerem respect din parte administratiei. Nu intereseaza pe nimeni daca suntem umiliti, singura lor preocupare fiind spagile.

    Răspunde
    • Jean Valeaj   august 16, 2017 at 9:24 am

      Mihnea, n-ai mai spus tic-tac! Sunt profund dezamagit!!! Pe bune!

      Răspunde
  3. constantin   august 14, 2017 at 2:49 pm

    atata il duce capul pe prefect si presedintele cj neamt.incolo multa prostie si nesimtire.BATAIA DE JOC CONTINUA.dl.rotaru nu mai este asa activ probabil de aici nu pica nica.bordea nu pricepe el a plecat sa culeaga zmeura.

    Răspunde
    • Magda   septembrie 18, 2017 at 6:28 pm

      Imi vine sa rad cand il aud sau vad pe domnul Bordea. Pe bune , omul asta vine din prehistoric. Dar l-au ales oamenii ca-I „gospodar”. Ca acum nu se mai cere carte, se cere sa fii „gospodar”. Asa zice partidul-stat. Astia cu carte stiu si vorbesc multe si incurca sefii de partid de la socotelile lor. Asa ca … ori nepoti ori slugi. Important este sa fie „gospodari”. Adica sa aduca seara in gospodarie… A lui si a sefului, bun inteles…

      Răspunde
  4. geo   august 14, 2017 at 3:18 pm

    Ca sa vezi si tu pentru ce plătim vineta!

    Răspunde
  5. valisor   august 14, 2017 at 4:45 pm

    E o mare confuzie! Acolo nu e niciun pod de reparat. Drumul e îngustat că vor să facă o strungă. Să ne mulgă!

    Răspunde
  6. stupid socks   august 15, 2017 at 4:30 pm

    Cam atat de penibili sunt! Se lauda ca vor sa urce turismul pe noi culmi de dezvoltare si progres, ca vor sa mute faca un rai in Neamt, dar nu-i intereseaza repararea un pod din cauza caruia este paralizata circulatia pe principala cale de acces catre zona turistica a Neamtului. Adica sa rezolve o problema care, ca si acei cateva zeci de metri de asfalt de la intrarea in Piatra Neamt, inseamna a miia parte din problemele judetului. Si nu-si in stare sa faca nici macar atat: un pod si cateva zeci de metri de drum! Penibili! Si la fel de penibili suntem si noi, pentru ca nu le trantim o flegma-n ochi, cand apar in fata noastra sa ne minta cu nerusinare si tupeu! Ne meritam soarta…

    Răspunde
  7. Magda   septembrie 18, 2017 at 6:30 pm

    Tara asta e compusa din hoti, lingai si slugi. Uite cum: hotii ii platesc pe lingai sa-I manipuleze pe prosti. Ia sa vad daca stie cineva cine sunt hotii, lingaii si prostii.

    Răspunde
  8. vali   septembrie 18, 2017 at 6:40 pm

    Ptiu drace! Un mare ziarist care nu scrie insa de-adevaratelea, adica pe papyrus , baga mare intr-o zi cat de tare-I presedintele CJ ca a „rezolvat” problema drumului de la Ursulet. Cetatene, esti cu capu, sau ne crezi tonti? Nu el a „rezolvat” aceasta problema ci noi, ca noi o platiram. Si-apoi, aceasta portiune de drum nu se afla in Pakistan ci in Judetul Neamt.
    Si in sfarsit, daca si-a facut ce scrie in fisa postului nu inseamna ca trebuie sa-l faceti erou national ci ca a venit la servici si a executat UNA din atributiile sale.
    De ce trebuie sa faceti trimitere la inaintasii sai care nu au „rezolvat”aceasta problema? Sau mai exact DE CE FACETI ACEST LUCRU? sau ne serviti astfel de pastile drept vomitive?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!-- advertising -->