Author: Daniel Muraru
Daniel Muraru este jurnalist de investigație cu aproape 30 de ani de experiență în presa scrisă și audiovizuală. A activat în cadrul unor importante instituții media locale, precum Monitorul de Neamț, Realitatea Media, Est TV, Tele M și Roman TV, și a colaborat cu publicații de referință din presa națională, între care Academia Cațavencu, România Liberă, Evenimentul Zilei etc. De asemenea, a sprijinit realizarea unor investigații jurnalistice ale Pro TV și Recorder. În prezent, este fondatorul și coordonatorul publicației de investigații Atacul.ro. Prin investigațiile jurnalistice privind administrația publică, integritatea instituțională și gestionarea fondurilor publice, a contribuit la aducerea în atenția opiniei publice a unor aspecte de interes major, care au generat verificări și demersuri din partea autorităților competente. De asemenea, a obținut soluții favorabile în litigii relevante pentru protejarea libertății presei și a dreptului publicului la informare, contribuind la consolidarea principiilor libertății de exprimare și ale jurnalismului de interes public.
Copiii românilor plecați la muncă în străinătate își vor părinții acasă. Mulți se plâng că ...
(Sursa foto: Salvați Copiii România)8 august 2026Cazurile de insolvență continuă să crească. Cinci județe, în topul național, cu o creștere considerabilă
Imagine sugestivă generată cu AI8 august 2026Șeful Crimei Organizate Neamț a recunoscut că a dat mită unui primar, dar MAI l-a ...
Comisarul șef Cornel Adrian Iacoban, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Neamț6 august 2026

Arhivă




