Author: Daniel Muraru
Daniel Muraru este jurnalist de investigație cu aproape 30 de ani de experiență în presa scrisă și audiovizuală. A activat în cadrul unor importante instituții media locale, precum Monitorul de Neamț, Realitatea Media, Est TV, Tele M și Roman TV, și a colaborat cu publicații de referință din presa națională, între care Academia Cațavencu, România Liberă, Evenimentul Zilei etc. De asemenea, a sprijinit realizarea unor investigații jurnalistice ale Pro TV și Recorder. În prezent, este fondatorul și coordonatorul publicației de investigații Atacul.ro. Prin investigațiile jurnalistice privind administrația publică, integritatea instituțională și gestionarea fondurilor publice, a contribuit la aducerea în atenția opiniei publice a unor aspecte de interes major, care au generat verificări și demersuri din partea autorităților competente. De asemenea, a obținut soluții favorabile în litigii relevante pentru protejarea libertății presei și a dreptului publicului la informare, contribuind la consolidarea principiilor libertății de exprimare și ale jurnalismului de interes public.
Datele de identificare, cuantumul obligaţiilor fiscale, sursa și valoarea veniturilor contribuabililor, scoase de sub incidenţa ...
Imagine generată cu AI13 martie 2026Cine conduce piața cafelei din România. De unde provin jucătorii și care este cea mai ...
Imagine generată cu AI11 martie 20265 lucruri de verificat la un cazinou online
Varietatea cazinourilor online este astazi mai bogata decat oricand, asa ca poate fi destul de complicat sa te decizi la ce operator ...11 martie 2026Averea familiei Arsene, anchetată de magistrați. Fiul fugarului infractor a cumpărat două apartamente în București, ...
Foto: Ionel Arsene, alături de fiul Alexandru, și Gabriela, fosta soție (Facebook/Ionel Arsene)11 martie 2026

Arhivă




