Fost ofițer SRI, contracte pe bani grei cu o primărie din Neamț. Numele lui este implicat într-o mega anchetă a DNA

2
2539

147.916 euro. Atât este valoarea contractelor semnate de o firmă din Suceava cu o primărie din județul Neamț. Contractele, șase la număr, au fost încheiate în mai puțin de o oră, în toate fiind vorba de servicii de elaborare a documentației pentru realizarea unor diverse obiective, de genul reabilitării străzilor, a extinderii canalizării și a alimentării cu apă etc. Părțile implicate în această super afacere sunt Primăria Târgu Neamț și firma Anivos SRL, cu sediul în localitatea Vicovu de Jos, județul Suceava. Acționar unic și administrator al societății este Ovidiu Florin Mutescu, un sucevean care, până la începutul anilor 2000, a activat în cadrul structurilor Serviciului Român de Informații (SRI). În 2005, Mutescu a înființat firma Anivos cu obiect principal de activitate „Activități de consultanță pentru afaceri și management”.

Afaceri bănoase în Neamț

Undeva în a doua parte a anului 2014, Mutescu, însoțit de un lider social democrat nemțean, a ajuns și prin județul Neamț. Liderul politic pesedist l-a prezentat pe administratorul firmei sucevene inclusiv unui director al unei companii județene căruia i-ar fi recomandat să direcționeze contractele de consultanță către societatea condusă de fostul ofițer SRI. Despre mărturiile privind aceste aspecte vom vorbi cu o altă ocazie. Cert este că lucrurile nu au mers în direcția dorită la compania județeană, însă s-a recuperat masiv în altă parte, Anivos SRL câștigând contracte frumoase cu Primăria Târgu Neamț, condusă de un bun prieten al celor care l-au plimbat pe fostul ofițer SRI prin județul Neamț. Vorbim de șase contracte în valoare totală de 647.900 lei, cu TVA inclus, adică de 146.916 euro la cursul BNR din data de 3 octombrie 2014. Este ziua în care firma suceveană a câștigat cele șase contracte cu Primăria Târgu Neamț. Surprinzător este faptul că toate contractele au fost atribuite în nicio oră, semn că cei de la Primăria Târgu Neamț au fost nerăbdători să colaboreze cu firma suceveanului. Contractele au fost încheiate pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice  (SEAP), prin metoda cumpărarii directe. Anunțul primului contract, în valoare de 60.000 lei, fără TVA – „Servicii de elaborare documentatie la obiectivul: Modernizare DC 7, Orasul Târgu Neamț” – a fost publicat în data de 3 octombrie 2014, ora 09.55. Anunțul a fost inițiat în aceeași zi la ora 12.58, iar peste 10 minute, respectiv 13.08, a fost atribuit firmei Anivos. Anunțul pentru contractul „Servicii de elaborare documentatie la obiectivul: Reabilitare Biblioteca, Oras Targu Neamt”, în valoare de 67.000 de lei, a fost publicat în data de 3 octombrie 2014, inițiat în aceeași zi, la ora 13.00, ca la ora 13.06 să fie atribuit firmei din Suceava.

Istoria s-a repetat și în cazul celorlalte patru proceduri, toate câștigate de firma Anivos SRL. Aceasta, în schimbul banilor, a realizat servicii de proiectare (întocmire DALI, expertize tehnice, proiecte tehnice, documentație pentru avize/acorduri/autorizații, caiete de sarcini, detalii de execuție și asistență tehnică). Așadar, firma câștigătoare întocmea inclusiv caietele de sarcini la lucrările ce urmau să fie scoase la licitație în vederea executării lor. 

Mutescu și Anivos, în dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean Suceava este cercetat de către DNA

Din informațiile pe care le deținem, Anivos SRL nu a reușit să prindă foarte multe contracte în județul Neamț, chiar dacă patronul se afla în relații excelente cu oameni politici importanți. Este posibil ca acest lucru să fi fost cauzat și de scandalul care a izbucnit în primăvara anului 2015, în județul Suceava. În mai 2015, DNA anunța că președintele Consiliului Județean Suceava, de la acea vreme, Cătălin Nechifor, este anchetat pentru luare de mită și trafic de influență. În același dosar, anunța DNA, era anchetat și fostul senator PSD de Suceava – Ovidiu Donțu pentru luare de mită. Amândoi au fost acuzați de procurori că ar fi luat mită 20.000 de euro în urma unei afaceri încâlcite privind decontarea unor lucrări de asfaltare a drumurilor din județ. Acuzat că a transformat Consiliul Județean Suceava într-o afacere personală, Nechifor colabora și cu Ovidiu Florin Mutescu, patronul Anivos care, în octombrie 2014, a câștigat șase contracte încheiate cu Primăria Târgu Neamț, condusă tot de un pesedist – Daniel Harpa. Dar ce spun procurorii DNA despre relația Nechifor-Mutescu? Procurorii afirmă că numitul Cătălin – Ioan Nechifor a susținut atribuirea preferențială a execuției unor lucrări în care CJ Suceava era autoritate contractantă, în vederea obținerii de avantaje personale. Astfel, prin intermediul lui Cătălin Ioan Nechifor, Ovidiu Florin Mutescu, administrator al SC Anivos SRL Vicovu de Jos, a exercitat presiuni la nivelul angajaților administrației publice județene pentru impunerea firmei pe care o reprezintă ca operator economic agreat pentru derularea de contracte de proiectare consultanță cu CJ Suceava sau cu administrații publice locale de pe raza județului. Anchetatorii afirmă că în acest scop, angajații CJ Suceava au fost chemați în biroul lui Cătălin Nechifor unde acesta, împreună cu Gavril Mîrza, fost președinte al CJ Suceava, îl recomanda pe Mutescu pentru angajarea de contracte cu instituții publice din județ. Datorită susținerii lui Nechifor și Mîrza, spun procurorii, Anivos SRL a încheiat mai multe contracte cu administrații publice din Suceava. În ianuarie 2014, Gavril Mîrza a cerut angajaților CJ Suceava să analizeze oferta lui Mutescu în prezența celui din urmă. Astfel, fostul ofițer SRI a prezentat o listă de parapeți de producție externă, pentru a fi utilizați la podurile din administrarea DJDP Suceava.

„Astfel, prin intermediul numitului Cătălin-Ioan NECHIFOR, numitul Ovidiu-Florin MUTESCU, administrator al SC ANIVO’S SRL Vicovu de Jos, judeţul Suceava, a exercitat presiuni la nivelul angajaţilor administraţiei publice judeţene pentru impunerea societăţii comerciale pe care o reprezintă ca operator economic agreat pentru derularea de contracte de proiectare/consultanţă cu CJ Suceava sau cu administraţii publice locale de pe raza judeţului. În acest scop, funcţionarii CJ Suceava sunt convocaţi în biroul numitului Cătălin-Ioan NECHIFOR, unde acesta, împreună cu numitul Gavril MÎRZA, fost preşedinte al CJ Suceava, îl recomandă pe numitul Ovidiu-Florin MUTESCU pentru angajarea de contracte cu instituţii publice de pe raza judeţului. Uzând de susţinerea numiților Gavril MÎRZA şi Cătălin-Ioan NECHIFOR, SC ANIVO’S SRL Vicovu de Jos a reuşit să acumuleze un portofoliu semnificativ de clienţi din mediul administraţiilor publice locale din judeţul Suceava. În cursul lunii ianuarie 2014, numitul Gavril MÎRZA a intervenit pe lângă factori de decizie din cadrul CJ Suceava cărora le-a solicitat să analizeze oferta lui Ovidiu Florin Mutescu, în prezența acestuia din urmă. În susținerea ofertei sale omul de afaceri, anterior amintit, a prezentat o listă de parapeţi de producţie externă, pentru a fi utilizaţi la podurile din administrarea DJDP Suceava, care, însă, din punct de vedere tehnic nu se pretează la infrastructura rutieră judeţeană. Fapta descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prev. și pe. de art. 13, indice 2 din Legea 78/2000, rap. la art. 297, CP, cu aplicarea art.35, alin.1 din CPP”, se arată în referatul Direcției Naționale Anticorupție.

Așadar, DNA Suceava vorbește despre relațiile pe care Mutescu le avea la nivelul Consiliului Județean Suceava, în anul 2014. Cu ajutorul lui Nechifor și Mîrza, mai exact cu traficul de influență exercitat de aceștia, firma lui Mutescu a prins mai multe contacte cu primării din Suceava.

Cum spuneam, în Neamț, Mutescu a fost recomandat pentru afaceri, tot în genul celor de la Suceava, de către un cunoscut om politic. Mutescu a fost văzut însoțit și de alte persoane cu funcții importante în diverse structuri. Unii, puțini la număr, au acceptat să discute pe marginea acestui subiect, iar alții nu ne-au răspuns nici până în ziua de astăzi. Interesant este că Biroul de presă al SRI, deși au trecut mai bine de două luni de la solicitarea pe care am trimis-o, nu ne-a răspuns. Va urma.

Daniel MURARU

Citeste si:

Arsene are o „cârtiță” în DNA sau SRI din anul 2015. Ce au făcut autoritățile?

Proiectul Axialului – executat de o firmă de comerț. „Este o adevărată afacere cu aceste proiecte, iar la Consiliul Județean sunt persoane care știu acest lucru!”

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. FLORIN 6 mai, 2018 at 08:37 Răspunde

    Astea sunt ”angajatii” din institutiile de siguranta gen SRI/DIICOT/PARCHET/DNA/IPJ.
    99% sunt ca asta
    Nu-i intereseaza decit sa faca bani pentru ei prin orice mijloace adica,spagi,santaj,trafic de informatii,etc.

    Siguranta noastra este ZERO BARAT pentru ei.

    Asta e si motivul pentru care aceasta tara clocaie de grupari de interlopi cu averi colosale nejustificate de care nu se atinge nimeni,vedem zilnic la televizor,iar coruptiea este generalizata.

    Cit despre ”MEGA ancheta DNA” pun pariu ca se va alege praful asa cum s-a ales din toate.Un MEGA …fissssssss.

    Nu vedeti ca intodeauna vorbim de viitor.O sa faca,o sa dreaga.Absolut ridicol.Dupa 15 ani de DNA rezultatele sunt ZERO BARAT.Anchete de 2 bani.Nici un fel de rezultate.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.