Neamțul, dispărut de pe harta corupției. Încă un buletin de presă al DNA fără inculpați nemțeni

0
791

Biroul de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a dat publicității un nou comunicat de presă în care sunt prezentate ultimele cazuri instrumentate de procurori și înaintate instanțelor de judecată. Pe lista dosarelor finalizate nu este niciunul care să aibă legătură cu județul Neamț, ceea ce ar putea să însemne că fie aici nu se comit fapte de corupție, fie anchetatorii nu sunt în stare să-i prindă pe cei care comit astfel de fapte. Înclinăm să credem că cea de-a doua variantă este corectă, mai ales că informațiile pe care le deținem arată că niciodată, după 1990, cei care mânuiesc banul public nu au avut o foame de bani ca acum. Sunt la ordinea zilei achizițiile supraevaluate, licitațiile măsluite, angajările aranjate, însă numai DNA-ul nu le vede, de parcă în Neamț treburile publice ar fi gestionate numai de sfințișori.

Că DNA-ul nu prea are succes în Neamț o demonstrează și datele oficiale (conform datelor de pe www.dna.ro): doar patru dosare soluționate cu trimiteri în judecată în mai bine de un an și jumătate. Ceea ce înseamnă foarte, foarte puțin. Dacă în Neamț, DNA-ul a dat rateuri, nu la fel se poate spune despre județul vecin – Bacău, unde competenți în instrumentarea faptelor de corupție sunt aceeași procurori ai Serviciului Teritorial Bacău.

Recent, DNA a trimis în judecată mai mulți inculpați, printre care și fostul administrator public al municipiului Bacău – Piștea Ciprian Octavian.

Comunicatul integral al DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

PIȘTEA CIPRIAN-OCTAVIAN, la data faptei administrator public al municipiului Bacău și coordonatorul activității de implementare a proiectelor din fonduri europene nerambursabile, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma tentativei, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,
ANGHEL CONSTANTIN-ADRIAN, la data faptelor director al Agenției de Dezvoltare Locală Bacău din cadrul Primăriei municipiului Bacău și manager de proiect, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma tentativei și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
S.C. FIP CONSULTING S.R.L. și D.B., reprezentant al S.C. FIP CONSULTING S.R.L., fiecare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma tentativei și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
S.C. ZUBERECOMEXIM S.R.L. și D.M., diriginte de șantier din partea societății respective, fiecare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma tentativei și două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dintre care una în formă continuată,
S.C. HIDRO SALT-B-92 S.R.L. și M.S., inginer construcții în cadrul societății respective, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dintre care una în formă continuată,
S.C. VAMIBCONS S.R.L. și A.G., diriginte de șantier din partea societății respective, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
S.C. GAVCONS TEHNIC S.R.L. și G.G., administrator al societății respective, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
S.C. TRUST G.P. S.R.L. și A.S.P., inginer construcții în cadrul societății respective, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
S.C. BVA LOGISTIK S.R.L. și A.T.E., inginer construcții în cadrul societății respective, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
Dosarul vizează depunerea la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est (A.D.R. N-E) a două dispoziții de șantier, documente înaintate de către Primăria municipiului Bacău în cadrul proiectului „Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local și a deplasărilor cu bicicleta”, ce au atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că, în intersecțiile străzilor aferente proiectului există dală de beton la adâncimea de 4 centimetri (ceea ce ar împiedica forarea la adâncime mai mare, conform cerințelor proiectului), în scopul modificării proiectului tehnic și asfaltării integrale, în afara obiectivelor proiectului, a tronsoanelor străzilor Mioriței, Nicolae Bălcescu, Calea Mărășești și Calea Republicii din mun. Bacău.
În concret, deși activitatea de asfaltare integrală a tronsoanelor menționate nu era prevăzută în proiectul inițial, aceasta fiind neeligibilă pentru finanțare europeană, pentru a eluda aceste aspecte și a-și atinge scopul urmărit, inculpatul Piștea Ciprian Octavian ar fi identificat soluția întocmirii unei note de constatare, în fals, în vederea modificării soluției tehnice inițiale și obținerii acordului A.D.R. N-E pentru folosirea fondurilor alocate inițial în această finalitate.
În acest sens, la data de 13 iunie 2023, la inițiativa inculpatului Piștea Ciprian Octavian, a fost organizată o ședință de lucru în cadrul căreia ar fi fost redactată nota de constatare în fals prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului în ceea ce privește structura rutieră existentă și grosimea stratului de asfalt de uzură.
Astfel, soluția tehnică inițială din proiectul aprobat, prevedea așternerea de covoare bituminoase pe străzile afectate de proiect, numai pe zona intersecțiilor în care urma să se execute lucrările de introducere a sistemului de management al traficului, lucrările efective proiectate constând în frezare pe 9 cm a structurii rutiere și înlocuirea acesteia cu 2 straturi noi de asfalt de tip diferit (4 cm, respectiv 5 cm).
Pentru a obține modificarea proiectului tehnic și asfaltării integrale, în afara proiectului, a tronsoanelor străzilor anterior menționate, în cuprinsul notei de constatare s-ar fi stipulat, în fals, că este imposibilă respectarea soluției tehnice inițiale, prin inserarea sintagmei „sistemul rutier existent pe străzile care fac obiectul investițiilor, menționate mai sus, este tip dală de beton peste care s-a venit cu un strat de uzură de în grosime de 4 cm”. Acest aspect era contrar realității și reprezenta în esență argumentul care ar fi făcut imposibilă respectarea soluției tehnice inițiale, sintagma fiind dictată cu ocazia redactării notei de constatare personal de inculpatul Piștea Ciprian Octavian.
Ulterior, în baza aceste note de constatare, inculpatul D. B., proiectant în cadrul S.C. FIP CONSULTING S.R.L., ar fi întocmit, în cunoștință de cauză, cele două dispoziții de șantier prin care s-au atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Concret, în documentele respective s-ar fi menționat că, în intersecțiile străzilor enumerate mai sus există dală de beton la adâncimea de 4 centimetri, fiind schimbată soluția tehnică din proiect din frezarea la 9 centimetri și așternerea a două straturi de asfalt (4 cm, respectiv 5 cm), în frezarea la adâncimea de 3-4 centimetri și aplicarea doar a unui singur strat de uzură de 4 cm în intersecții, concomitent cu asfaltarea integrală a tronsoanelor străzilor sus-menționate, prin utilizarea diferenței de asfalt rămasă din proiect în urma modificării soluției tehnice.
La datele de 11 iulie 2023 și 22 august 2023, în calitate de manager de proiect, inculpatul Anghel Constantin-Adrian ar fi semnat, cele două dispoziții de șantier întocmite în condițiile menționate.
Documentele respective, precum și nota de constatare ar fi fost semnate și de inculpații D.M. diriginte de șantier în cadrul S.C. ZUBERECOMEXIM S.R.L, M.S., inginer construcții în cadrul S.C. HIDRO SALT-B-92 S.R.L, A.G., diriginte de șantier în cadrul S.C. VAMIBCONS S.R.L., A.S.P., inginer construcții în cadrul S.C. TRUST GP S.R.L și A.T.E., inginer construcții în cadrul S.C. BVA LOGISTIK S.R.L.
La data de 10 noiembrie 2023, la instigarea inculpatului Piștea Ciprian-Octavian, inculpatul Anghel Constantin-Adrian ar fi depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est o adresă prin care a înaintat cele două dispoziții de șantier menționate, iar după executarea lucrărilor de asfaltare a celor patru străzi, în valoare de 8.768.289 lei și plata acestora, ar fi solicitat rambursarea acestor cheltuieli, în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene, însă, din cauza unei suspiciuni de fraudă, sumele au fost achitate de la bugetul național”.

D.M.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.