Acces extins la datele precompletate pentru Declarația unică. Bonificație pentru depunerea formularului până pe 15 aprilie
Sursa foto: anaf.ro
Începând de astăzi, rapoartele cu datele fiscale precompletate pentru Declarația unică sunt disponibile direct în secțiunea „Mesaje” din cadrul Spațiului Privat Virtual pentru toți utilizatorii care se autentifică folosind certificatul digital. Această soluție dedicată oferă un flux simplificat de acces la informațiile fiscale precompletate pe baza datelor deținute de instituție, permițând contribuabililor să vizualizeze într-un format clar și centralizat veniturile raportate de terți, precum și alte informații relevante. Noile rapoarte constituie o bază solidă pentru verificarea corectitudinii datelor înainte de depunerea declarației fiscale, contribuind la reducerea erorilor și la creșterea gradului de conformare voluntară.
Mecanismul de precompletare a Declarației Unice (D212) este deja implementat și operațional pentru contribuabilii care accesează Spațiul Privat Virtual (SPV) pe bază de nume de utilizator și parole, iar funcționalitatea de precompletare rămâne disponibilă în modul interactiv al formularului electronic. Aceasta permite importul automat al datelor în rubricile specifice ale declarației, în momentul completării, oferind posibilitatea de a valida sau ajusta informațiile propuse de sistem în timp real.
Pentru anul fiscal 2025, termenul limită pentru depunerea Declarației unice D212 şi pentru plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice este 25 mai inclusiv. Contribuabilii – persoane fizice pot beneficia de o bonificație de 3% din impozitul pe venit pentru depunerea Declarației unice D212 și plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate până pe 15 aprilie inclusiv.
Tot începând de astăzi, pentru persoanele care preferă interacțiunea direct cu finanțiștii, care nu şi-au făcut cont de SPV sau au nevoie de asistență suplimentară, rapoartele cu datele fiscale sunt disponibile și la ghișeele unităților fiscale.
D.M.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.








