Vizitele în magazinele E.ON, cu programare
Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru toate operațiunile care necesită interacțiunea cu agenții și de aceea cetățenii trebuie să se programeze online sau telefonic, putând astfel alege ziua și intervalul orar cel mai avantajos pentru ei. Programarea are rolul de a organiza eficient timpul, astfel încât fiecare cetățean să beneficieze de atenția unui consultant, fără timpi de așteptare.
Magazinele E.ON sunt deschise luni, marți, miercuri și vineri între orele 8 și 16, iar joi programul de lucru este între orele 10 și 18.
Programarea online
Cetățenii care vor să se programeze online trebuie să:
- Acceseze pagina www.eon.ro/programare-online;
- Să selecteze magazinul preferat;
- Să introducă datele personale și datele programării.
E.ON le va tranmsite confirmarea și codul programării prin e-mail. Cetățenii se vor prezenta apoi la magazin în ziua și ora selectate, își vor ridica tichetul de ordine de la aparatul special, după care vor fi preluați de către un consultant.
Urmând acești pași, cetățenii pot modifica sau anula o programare.
Programare telefonică
Cetățenii care optează pentru programarea telefonică trebuie să apeleze numărul 0265.208.466 și să parcurgă pașii următori:
- să confirme operatorului virtual județul şi orașul unde doresc să facă programarea;
- să aleagă una din opțiunile propuse de operator și să confirme selecția.
E.ON le transmite apoi confirmarea programării prin SMS.
Plata facturilor, fără programare
Nu este necesară programarea pentru cetățenii care vizitează magazinul E.ON pentru plata facturilor prin intermediul robotului BRD sau pentru cei care doresc să efectueze operațiuni folosind serviciul MyOffice.
Cu ajutorul MyOffice, pot să își vizualizeze facturile, să transmită indexul autocitit, pot efectua operațiunea de eliberare a adeverințelor debit 0, să obțină informații generale despre contractare, facturare, soluții E.ON.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.








