Transportul județean de persoane din Neamț, o afacere de 1 miliard de lei. Vinovatul pentru haosul creat și firmele care își dispută licențele. Motivul contestațiilor 

0
1809

 

Începutul acestei luni a fost unul dificil pentru unii navetiști din județul Neamț, care au constatat cu stupoare că, deși dețin abonamente pentru mijloacele de transport în comun, autobuzele nu au mai pornit în curse. Imediat s-a aflat și motivul: expirarea licențelor de transport pentru traseele județene, ce sunt gestionate de către Consiliul Județean Neamț, începând cu data de 1 august. Cum unii transportatori au fost amendați de Poliție pentru lipsa licențelor valabile, a apărut imediat și reacțiile, respectiv retragerea mijloacelor de transport de pe trasee. De aici și haosul care i-a afectat pe cei care folosesc mijloacele de transport care asigură legătură între localitățile din județul Neamț.

S-a ajuns aici deoarece licitația organizată de Consiliul Județean Neamț pentru „delegarea sarcinilor și responsabilităților către Operator/Operatori cu privire la prestarea propriu-zisă a Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în județul Neamţ” a fost suspendată în urma unei contestații pe care a făcut-o unul dintre participanți.

Au publicat anunțul foarte târziu

Deși există tendința de a minimaliza responsabilitatea Consiliului Județean Neamț, lucrurile nu stau nici pe departe așa, reprezentanții CJ-ului fiind principalii vinovați pentru ceea ce se întâmplă acum în transportul județean de persoane. În acest sens, este suficient doar să amintim că anunțul privind organizarea licitației pentru delegarea gestiunii serviciului public de transport persoane în județul Neamț a fost publicat abia în luna octombrie a anului 2024. Adică foarte târziu, iar cei care s-au ocupat de organizarea licitației trebuiau să ia în calcul posibilitatea apariției unor probleme, precum contestarea licitației, atât la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), cât și în instanță. Contestații care înseamnă, de cele mai multe ori, mult timp pierdut. Trebuie spus că, până în prezent, licitația a fost contestată în două rânduri la CNSC și o dată în instanță. Este foarte probabil ca povestea să ajungă pentru a doua oară în fața magistraților dacă cei care au făcut recent (pe 1 august) o contestație la CNSC vor fi nemulțumiți de decizie. Reprezentanții asocierii de firme care a contestat ultima dată licitația se plâng că ofertele pentru 3 din cele 5 loturi, la care au licitat, au fost considerate „inacceptabile și neconforme”, motivul invocat de CJ fiind  discutabil.

Luptă acerbă pentru cele 76 de trasee

Licitația pentru delegarea „delegarea gestiunii serviciului public de transport persoane în aria teritorială de competență a județului Neamţ” înseamnă, de fapt, o licitație pentru acordarea licențelor de transport județean de persoane. Firmele de transport licitează pentru aceste licențe, iar cine oferă mai mult câștigă. Pentru a îndeplini condițiile de participare, în special cele privind cifra de afaceri, mai multe firme se asociază, astfel că, la ultima licitație, pentru cele 76 de trasee județene de transport s-au înscris 8 asocieri din care fac parte firme cunoscute din județul Neamț, dar și din alte județe.

Contractul privind delegarea gestiunii serviciului public de transport persoane se va încheia pentru o perioadă de 9 ani, valoarea estimată fiind de 917.129.369 de lei, fără TVA.

Autoritatea contractantă, CJ Neamț adică, a decis ca ofertele să fie depuse separat pentru cele cinci loturi care conțin cele 76 de trasee județene de transport, împărțite după criterii clar definite.

Lotul 1 (valoare estimată a contractului între 165 de milioane și 182 de milioane de lei), ce cuprinde 11 trasee (TÂRGU NEAMŢ – Humuleşti – AGAPIA MÂNĂSTIRE; TÂRGU NEAMŢ – Agapia – BĂLŢĂTEŞTI; TÂRGU NEAMŢ – Humuleşti – MÂNĂSTIREA NEAMŢ; TÂRGU NEAMŢ – Bălţăteşti – GHINDĂOANI; TÂRGU NEAMŢ – Leghin – BOBOIEŞTI; TÂRGU NEAMŢ – Pipirig – BORCA; TÂRGU NEAMŢ – Crăcăoani – MITOCU BĂLAN; PIATRA NEAMŢ – GHINDĂOANI; PIATRA NEAMŢ – Dobreni – BODEŞTII DE JOS; PIATRA NEAMŢ – Dobreni – POIANA; TÂRGU NEAMŢ – Crăcăoani – PIATRA NEAMŢ), a fost disputat de două asocieri:

  1. SDN RENTAL SOLUTIONS S.R.L. (Leader), RIM & MLM TRANS S.R.L.,PRISTYL SRL, MORANDI LOGISTIC,EURO TRAVEL;
  2. GRUP ATYC SRL (Leader), ZAMFIR TRANS TOUR S.R.L., GIRUETA TUR S.R.L., DAVID ROMICĂ NEAMȚ S.R.L.;

Pentru Lotul 2 (valoare estimată, fără TVA, a contractului între 102 milioane de lei și 113 milioane de lei), ce cuprinde tot 11 trasee (TÂRGU NEAMŢ – Macu Oglinzi – Târzia – GROŞI; TÂRGU NEAMŢ – Şoimăreşti – ORŢĂŞTI; TÂRGU NEAMŢ – Răuceşti – UNGHENI; TÂRGU NEAMŢ – Ram. Răuceşti – OGLINZI; TÂRGU NEAMŢ – Ocea – CURECHIŞTEA; TÂRGU NEAMŢ – Topoliţa – ŢOLICI; TÂRGU NEAMŢ – Petricani – URECHENI; TÂRGU NEAMŢ – Davideni – ŢIBUCANI; TÂRGU NEAMŢ – Davideni – RĂDENI; TÂRGU NEAMŢ – Dumbrava – PREUŢEŞTI; TÂRGU NEAMŢ – ROMAN ), a depus ofertă doar asocierea formată din GRUP ATYC SRL (Leader), ZAMFIR TRANS TOUR S.R.L., GIRUETA TUR S.R.L., DAVID ROMICĂ NEAMȚ S.R.L..

Lotul 3, cu 26 de trasee (ROMAN – Bîra – NISTRIA; ROMAN – Rotunda – DOLJEŞTI; ROMAN – Sagna – VULPĂŞEŞTI; ROMAN – Stăniţa – GHIDION; ROMAN – Stăniţa – CHICEREA; ROMAN – ADJUDENI; ROMAN – BOTEŞTI; ROMAN – Cordun – PILDEŞTI; ROMAN – SĂBĂOANI; ROMAN – Traian – GHERĂEŞTI; ROMAN – Traian – HANUL ANCUŢEI; ROMAN – Dulceşti – VĂLENI; ROMAN – Dulceşti – CLIMEŞTI; ROMAN – Hociungi – IZVOARE; ROMAN – Hociungi – ROMÂNI; ROMAN – Secuieni – BUTNĂREŞTI; ROMAN – Horia – BAŞTA; ROMAN – Trifeşti – BRĂNIŞTENI; ROMAN – Poienari – IUŞCA; ROMAN – Poienari – PATRICHENI; ROMAN – Stejaru – CUCI; ROMAN – GÂDINŢI; ROMAN – Băluşeşti – MESTEACĂN; ROMAN – Icuşeşti – BĂTRÂNEŞTI;  ROMAN – Ion Creangă – AVEREŞTI COTUNA; ROMAN – Valea Ursului – GIURGENI ), are o valoare estimată cuprinsă între 275 de milioane de lei și 303 milioane de lei și a fost disputat de două asocieri de firme:

  1. SDN RENTAL SOLUTIONS S.R.L. (Leader), RIM & MLM TRANS S.R.L.
  2. GRUP ATYC SRL (Leader), GEGI, GIRUETA TUR S.R.L., TRANSEVREN, PIACOR COM, LAZAR TRANS

Pentru Lotul 4, cu 7 trasee (BICAZ – Taşca – BICAZ-CHEI; BICAZ – Bicazu Ardelean – TOŞOROG; BICAZ – Dămuc – ŞUGĂU; PIATRA NEAMŢ – Borca – LUNCA; PIATRA NEAMŢ – Bicaz – DURĂU; PIATRA NEAMŢ – Pângăraţi – STEJARU; PIATRA NEAMŢ – Vaduri – BICAZ) a avut o valoare între 84,9 milioane de lei și 93,4 milioane de lei, fără TVA, au depus oferte două asocieri:

  1. EURO TRAVEL (Leader), SDN RENTAL SOLUTIONS S.R.L., MORANDI LOGISTIC;
  2. FELDIBERC TRANS (Leader), MAREXVAL TRANS;

Lotul 5, cu 21 trasee  (PIATRA NEAMŢ – Dragomireşti – HLĂPEŞTI; PIATRA NEAMŢ – Gura Văii – DOINA; PIATRA NEAMŢ – Girov – BORDEA; PIATRA NEAMŢ – Girov – DOCHIA; PIATRA NEAMŢ – Girov – CLIMEŞTI; PIATRA NEAMŢ – Războieni – ŢIBUCANI; PIATRA NEAMŢ – Tupilaţi – HANUL ANCUŢEI; PIATRA NEAMŢ – Păstrăveni – LUNCA MOLDOVEI; PIATRA NEAMŢ – Bârgăoani – TALPA; PIATRA NEAMŢ – Girov – ROMAN; PIATRA NEAMŢ – Roznov – MASTACĂN; PIATRA NEAMŢ – Roznov – DRAGOVA; PIATRA NEAMŢ – Rovnov – NEGULEŞTI; PIATRA NEAMŢ – Roznov – NEGRIŢEŞTI; PIATRA NEAMŢ – Roznov – BEŢEŞTI; PIATRA NEAMŢ – Roznov – ZĂNEŞTI; PIATRA NEAMŢ – Borleşti – TAZLĂU; PIATRA NEAMŢ – Piatra Şoimului – POIENI; PIATRA NEAMŢ – Mărgineni – ITRINEŞTI; PIATRA NEAMŢ – Mărgineni – FĂUREI; PIATRA NEAMŢ – Zăneşti – GOŞMANI) cu o valoare totală estimată între 204,8 milioane de lei și 225,3 milioane de lei, a fost disputat de două asocieri:

  1. EURO TRAVEL (Leader),ODIS TRANS,SDN RENTAL SOLUTIONS S.R.L.;
  2. GRUP ATYC SRL (Leader),GEGI, GIRUETA TUR S.R.L., TRANSEVREN, PIACOR COM, LAZAR TRANS;

Nemulțumiri și contestații

După analizarea ofertelor și declararea câștigătorilor au apărut și nemulțumirile. Prima contestație, depusă la CNSC în luna mai, a vizat Lotul 3 disputat de asocierile cu lideri SDN RENTAL SOLUTIONS S.R.L. și GRUP ATYC SRL. Contestația a fost depusă de SDN Rental Solutions SRL care a pierdut atât la CNSC, cât și în instanță, la Curtea de Apel Bacău.

Situația s-a complicat la data de 1 august, când a fost depusă o a doua contestație, fiindcă momentul a coincis cu expirarea licențelor vechi de transport.

Au fost contestate procedurile pentru Loturile 1, 4 și 5. Datele atacul.ro arată că, în toate cele trei situații, contestațiile au fost făcute de asocierea din care a făcut parte firma Euro Travel SRL și SDN Rental Solutions SRL. Euro Travel SRL, cu sediul în Piatra-Neamț, este controlată de patronii firmei Mega Travel SRL, în prezent în insolvență, iar SDN Rental Solutions își are sediul în municipiul Roman. Reprezentanții acestor companii au contestat la CNSC și așteaptă rezultatul. Dacă nu va fi mulțumitor, au și varianta instanței de judecată.

În cazul Loturilor 4 și 5, contestatarii s-au plânsă că ofertele lor au fost considerate greșit ca fiind neconforme și inacceptabile. Motivul: două dintre mașinile de rezervă incluse în ofertă ar fi avut un număr mai mic de locuri decât cât ar fi trebuit să aibă. Într-un caz, mașina de rezervă menționată în ofertă ar fi avut 9 locuri pentru pasageri în loc de 10 locuri, cât era cerința din caietul de sarcini. Rămâne de văzut ce vor spune cei de la CNSC și care va fi următorul pas pe care îl vor face nemulțumiții.

S-au alăturat și transportatori din alte județe îndepărtate

Interesant este că multe licitații au fost câștigate de asocieri din care fac parte firme din alte județe. Grup Atyc SRL este o firmă din Târgoviște, județul Dâmbovița, administrată de Grigore Cătălin Victor, care are și calitatea de asociat unic.

Conform listafirme.ro, Grup Atyc SRL a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de 66,8 milioane de lei, un profit de 2,2 milioane de lei, datorii de 100,6 milioane de lei și 237 de angajați. Girueta Tur SRL este tot din Târgoviște, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de 12,9 milioane de lei, o pierdere de 1,2 milioane de lei, datorii de 25,4 milioane de lei și 66 de angajați.

Cel mai probabil, aceste firme au ajutat competitori județeni să îndeplinească una dintre condițiile principale de participare la licitație – și anume cifra de afaceri, fiind greu de crezut că ele vor presta servicii de transport de persoane în județul Neamț. Cele două societăți nu sunt singurele exemple de firme de transport din alte județe care au participat la această licitație.

Reprezentanții CJ Neamț afirmă că a găsit o soluție 

Cum oamenii care depind de acest transport, mulți achitându-și din timp abonamente de călătorie, Consiliul Județean Neamț, cel care gestionează licențele județene de transport, a fost obligat să se implice. Într-un comunicat de presă al instituției se precizează că, în urma discuțiilor purtate la București, s-a luat decizia ca, până la finalizarea proceselor aflate pe rol, Autoritatea Rutieră Română să atribuie licențele de transport interjudețean pentru traseele care corespund cerințelor de trafic.

Numai că soluția găsită acoperă numai 42 de trasee intrajudețene din cele 76 din Programul Județean de Transport.

„- Pentru zona Roman, s-au identificat 13 trasee care corespund cerințelor de trafic interjudețean și sunt în curs de avizare și emitere a licențelor de traseu de către ARR pentru o firmă care efectuează -la această dată- în regim de convenție- și transportul salariaților navetiști din localitățile limitrofe municipiului Roman. Pe relația Tămășeni- Adjudeni- Pildești se circulă în regim normal.

– Pentru zona Târgu Neamț, în urma procedurilor de licitație organizate de Consiliul Județean, a fost desemnat operatorul care să efectueze transport de persoane prin curse regulate, pe o perioadă de 9 ani, urmând să fie semnată în cel mai scurt timp licența de transport.

-Pentru zona Bicaz a fost identificat un transportator ce deține mijloace care corespund cerințelor de transport interjudețean urmând ca acesta să-și finalizeze documentația pentru a obține licența ARR astfel încât și în această zonă să se reia transportul public de persoane în cel mai scurt timp”, se arată în comunicat.

D. MURARU

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.