Închiderea depozitului de deșeuri din Anexa Vânători pune presiune pe groapa de gunoi de la Girov

1
2629

Locuitorii orașului Piatra-Neamț vor plăti mai mult pentru colectarea gunoiului menajer, acest lucru fiind cauzat de faptul că deșeurile nu vor mai fi transportate la depozitul din Anexa Vânători (Piatra-Neamț), ci la cel din comuna Girov. Fiind vorba de o distanță puțin mai mare, firma care transportă deșeurile va trebui să-și recupereze costurile suplimentare, care se vor regăsi în tariful mai mare pe care îl vor plăti pietrenii. S-a ajuns în această situație deoarece solicitarea revizuirii autorizației integrate de mediu pentru depozitul ecologic de deșeuri din zona Vânători a fost respinsă”, ceea ce înseamnă că, până la rezolvarea problemei, depozitul de la Vânători nu va mai putea fi folosit pentru depozitarea deșeurilor. Reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț afirmă că solicitarea revizuirii autorizației de mediu, formulată în iulie 2020, a preluat de la bun început „o serie de probleme amplificate în decursul mai multor ani, precum stocarea deșeurilor pe spații neamenajate și neautorizate sau depozitarea deșeurilor din construcții în mod gratuit, pe spații neautorizate”. Deși a trecut o perioadă bună, problemele nu au fost rezolvate și, în mod firesc, cineva ar trebui să răspundă pentru asta, mai ales că situația era cunoscută de ceva vreme. Rezolvarea ar fi putut să însemne o altă groapă de gunoi pentru oraș într-o altă zonă, de preferat mai puțin locuită. Primăria a anunțat că situația creată nu va afecta colectarea deșeurilor, acestea urmând să fie depoziatate la Girov, acolo unde sunt transportate și depozitate deșeurile din tot județul.

În ceea ce privește majorarea costurilor, reprezentanții municipalității vorbesc despre „o creștere necesară pentru a acoperi cheltuielile cu transportul deșeurilor la Girov, dar aceasta va fi minimă”.

Depozitul de deșeuri de la Anexa Vânători, Piatra-Neamț, va fi închis în cadrul unei proceduri obligatorii în perioada în care va fi executat un proiect tehnic a cărui implementare va dura câțiva ani.

Primarul de Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, spune că pietrenii nu vor avea de suferit, pentru că gunoiul va fi colectat, în continuare, fără probleme și fără întreruperi. 

Trebuie precizat, însă, că și depozitul de la Girov a fost proiectat pentru preluarea unei anumite cantități de reziduuri, fără să se fi luat în calcul că vor fi colectate și deșeurile adunate din muncipiul Piatra-Neamț. Impactul pentru depozitul de la Girov va fi major, iar acest lucru se va vedea în timp.

Pe de altă parte, Carabelea spune că „este cel puțin imorală existența unei gropi de gunoi – așa-zis <<depozit ecologic>> – pe malul Bistriței, în imediata vecinătate a unui cartier de locuințe”. Primarul este în cunoștință de cauză, deoarece locuiește în zonă și știe cât de greu este să stai permanent cu geamurile închise din pricina mirosurilor emanate de la groapa de gunoi sau de la stația de epurare a orașului.

„Este momentul unei reparații morale a acestei zone, motiv pentru care pregătim închiderea gropii și concepem un proiect de regenerare a zonei pe termen lung”, mai spune Carabelea, care vede în locul gropii de gunoi din Anexa Vânători un parc fotovoltaic, o grădină botanică sau un aquapark.

D.M.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Garcea 20 iunie, 2023 at 10:20 Răspunde

    Dar pe malul Cuiejdiului,tot aquapark sau parc fotovoltaic, pentru a risipi mirosul de kkt !?
    Oricum,la anul in loc de voturi vei lua …mumu !

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.