Ilegalități la primăriile Mărgineni, Tupilați și Ștefan cel Mare
Primăriile Mărgineni, Tupilați și Ștefan cel Mare au un punct comun: ilegalitățile. Angajații acestor trei instituții, pentru care bugetele locale au suportat cheltuieli foarte mari, nu au putut ține pasul cu legea.
Auditorii Camerei de Conturi Neamț au stabilit că în toate cele trei situații prevederile legale au fost încălcate și, totodată, au impus măsuri pentru recuperarea prejudiciilor și remedierea deficiențelor.
Mai mult, auditorii au scos la iveală sumele considerabile pe care le-au cheltuit cele trei primării cu personalul și bunurile și serviciile și puținii bani dați pe investiții pentru dezvoltarea comunităților.
Plăți ilegale la Mărgineni
Primăria Mărgineni, care, în 2020, a cheltuit cu personalul 1,43 de milioane de lei și numai 402.000 de lei cu investițiile, a prejudiciat bugetul local cu 39.000 de lei și a înregistrat abateri financiar contabile de 205.000 de lei.
Ilegalitățile au constat în: „Neînregistrarea în evidența contabilă și tehnico-operativă a unor bunuri care constituie domeniul public sau privat al UAT Mărgineni; Menținerea nejustificată la finele anului 2020, în evidența contabilă a UATC Mărgineni și în evidența analitică pe plătitor, a creanțelor fiscale pentru contribuabili care au fost radiați de
la Oficiul Registrului Comerțului; (…) Plata nelegală din bugetul local al UATC Mărgineni a unei amenzi aplicate de către Garda de Mediu; Neconcordanțe între clauzele din contractele de concesiune/închiriere și modul efectiv de calcul în aplicația informatică de evidență a impozitelor și taxelor locale privind penalităţile de întârziere pentru neplata la termen ori achitarea cu întârziere a redevențelor/chiriilor; Plăți nelegale urmare nerespectării clauzelor contractuale privind prețurile practicate, actualizarea acestora, cantitățile, articolele din ofertele declarate câștigătoare, anexe la contractele încheiate; Stabilirea eronată a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, premiilor și a altor drepturi acordate funcționarilor publici, personalului contractual, cu funcții de conducere, sau care ocupa o funcție de demnitate publică; Efectuarea de cheltuieli pentru activități nonprofit cu nerespectarea cadrului legal permisibil”.
Primăria Tupilați s-a întrecut cu cheltuielile
Primăria Tupilați nu a reușit să înfrâneze cheltuielile, așa că acestea au depășit încasările, motiv pentru care a încheiat anul 2020 cu un minus de 185.000 de lei. Și în acest caz, cheltuielile de personal au fost considerabile (1,53 de milioane de lei), la fel și cele cu bunurile și serviciile (1,30 milioane de lei), în detrimentul investițiilor (921.000 de lei).
Auditorii au constatat că angajații Primăriei Tupilați, prin acțiunile ielagele sau inacțiunile lor, au prejudiciat bugetul local cu 26.000 de lei, abaterile financiar-contabile cifrându-se la 97.000 de lei.
Unii localnici nu au mai plătit amenzile deoarece angajații de la Taxe și impozite le-au neglijat până s-a prescris dreptul de a solicita executarea silită (12.000 de lei). În alte cazuri, au fost acordate ilegal vouchere de vacanță (3.00 de lei), ajutoare pentru încălzire (2.000 de lei) și a fost susținută ilegal o unitate de cult (13.000 de lei).
Prejudicii mari la Ștefan cel Mare
Cu un minus de 44.000 de lei a încheiat anul 2020 și Primăria Ștefan cel Mare, care s-a întins cu cheltuielile mai mult decât și-a permis, în anul 2020. Și aici ilegalitățile s-au ținut lanț.
La Ștefan cel Mare, auditorii au stabilit prejudicii de 104.000 de lei adus bugetului local, abateri financiar-contabile de peste 1,79 de milioane de lei și venituri suplimentare de 21.000 de lei.
În verificările lor, auditorii au constatat că angajații de la Taxe și impozite nu au aplicat măsurile de executare silită, nu au stabilit și încasat taxe pentru închirierea utilajelor primăriei și nici pentru închirierea pășunilor.
Mai mult, au fost calculate și achitate greșit unele salarii, au fost făcute plăți fără documente justificative din care să reiese realitatea sumelor și cheltuieli de investiții fără contraprestație.
(Sursa foto: desafiojoven.com)
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Si ce mai elogia dl Petrariu Irinel, localnic din Girov, maretele realizari ale primarului de la Stefan cel Mare….Una, doua, lauda echipa Ouatu-Melinte. Si ce sa vezi, lupul paznic la oi. Trai neneaca pe capul lor, din banii localnicilor. Cei care nu mai prididesc cu plata darilor la stapan.
Se poate face si o ancheta cum au aparut posturi libere in primarie cu dedicatie sustinatorilor partidului.. asa au crescut cheltuielile primariilor imediat dupa alegeri..
Si vorbim tot de primeriile sus mentionate.
Cu stima