Micu, recompensat cu o funcție bănoasă pentru sprijinul oferit lui Arsene la alegeri
Traseul parcurs de Lucian Micu, care, în câteva luni, din primar de municipiu a ajuns director al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, în plină pandemie și în contextul crizei medicale și a nemulțumirilor cadrelor medicale, poate părea cel puțin ciudat. Un fost primar PNL, care a rămas fără mandat înainte de alegeri din cauza stării de incompatibilitate, stabilită de instanța supremă, a ajuns managerul celei mai mari unități medicale din județ, ce se află în subordinea Consiliului Județean Neamț, instituție condusă de Ionel Arsene, președintele PSD Neamț. Funcția primită de Micu poate fi catalogată și un premiu din partea lui Ionel Arsene, cel care a câștigat un nou mandat de președinte la CJ Neamț și cu ajutorul lui Micu, cel care, după ce și-a pierdut mandatul de primar, a sărit în barca PSD-ului lui Arsene. Lucian Micu a făcut campanie candidatului PSD la Primăria Roman, dar și lui Ionel Arsene. Dacă Viorel Stan ar fi fost ales primar de romașcani, Micu era, acum, city manager, aceasta fiind înțelegerea dintre cei doi. Însă, cum era de așteptat, a existat și un plan B pentru situația în care Stan pierdea Primăria Roman, ceea ce s-a întâmplat. Informațiile noastre, de dinaintea campaniei electorale, indicau că Arsene i-ar fi promis o funcție bună, bine remunerată, în cazul în care nu ar fi ieșit varianta cu Stan. Iar Arsene, pentru ajutorul pe care Micu i l-a oferit la alegerile locale, fiind evident că fostul primar PNL, alăturându-se PSD-ului, l-a ajutat pe candidatul acestuia, a fost generos. Generozitatea, așa cum s-a văzut, a însemnat oferirea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Rămâne de văzut cât va rezista Micu în această funcție, mai ales că, în ultimele luni, au fost schimbați mai mulți directori decât în ultimii 5 ani.
Evident este că Micu nu și-ar fi dorit în ruptul capului să plece de la Primăria Roman, dar problemele sale de incompatibilitate au făcut ca traiectoria sa profesională să fie alta.
Plecat de la o indemnizație de primar de 18.200 de lei brut, Lucian Micu ajunge la Spitalul Județean, unde salariul de bază brut al managerului era, la finele lunii septembrie, de 17.956 de lei. Nu e o diferență mare, poate doar naveta să îi mai subțieze din veniturile salariale.
În ceea ce privește averea, noul manager al celui mai mare spital din județ, potrivit declarației de avere, a investit în apartamente în Iași și este deținător al unui spațiu comercial, imobile care aduc un plus la venituri.
Așadar, Lucian Micu deține, în Roman, un teren intravilan de 37 metri pătrați, cumpărat în anul 2001, dar și un spațiu comercial, de 89,62 metri pătrați, achiziționat în 2004 – 2007. La capitolul clădiri, Lucian Micu poate intra în categoria dezvoltatorilor imobiliari. Edilul are patru apartamente în Iași, toate dobândite în anul 2007. Trei dintre imobile au o suprafață de 32 de metri pătrați, iar un alt apartament are 35 de metri pătrați. Unul a fost cumpărat, în timp ce celelalte trei au fost construite.
Fostul primar nu deține locuințe în Roman, nu are mașini, bijuterii și nici obiecte de artă. În schimb, are un credit, contractat în 2007, de 144.500 de franci elvețieni, scadent în 2037, bani pe care, cel mai probabil, i-a investit în locuințele din Iași.
Indemnizația de primar i-a adus lui Lucian Micu, anul trecut, 127.764 de lei (10.647 de lei/lună), iar din închirierea bunurilor a câștigat, împreună cu soția, 40.788 de lei. Soția sa, care este acționar în două firme, a câștigat 68.524 de lei, respectiv 439 de lei, din dividende, în timp ce alocațiile copiilor au fost de 3.072 de lei.
Daniel Muraru
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Jenant, mai bine zis, gretos ! Acesti aventurieri care nu stiu ce inseamna sa traiesti din salar muncit, isi fac mendrele sub ochii vostri blajini, ,,dragii mei nemteni,,.
Cetatenii din Roman sau comuna Cordun mai tineti minte panourile imense in ajun de alegeri, cu chipul vopsit al lui domnul LEUREANU pus ( pozitionat)la intrarea in cartierul de case din zona limitrofa Roman – Cordun, acum cativa ani!!!?????????????????????? Ce scria pe el cu litere de o schioapa!??? ca el, adica LEUREANU era GIRAT ( HOPA!!!) de cine credeti de PINALTI !!! zis ” bulau”, acum cand il vezi ce ramforsat este, ce ” cultivat” in ale politicii iti vine sa vo,,ti!!! cum l-a crescut el pe acest puiut( MICU) si dupa aia l-a lucrat pe la spate !! D-l Micu, mult nu vei sta nici acola la spital la Piatra Neamt , ar fi mai bine( onorant) oricum se va finaliza treaba , i-a mai multe pixuri, un top de hartie si mergi la DNA ! oamenii de acola te vor primi bine!!!!!
E o bataie de joc in aceeasi nota cu numirea de catre PNL, acum ceva timp, a unui analfabet patron de pompe funebre!Noua majoritate PNL-USR-Pro Romania din CJ ar putea schimba conducerea spitalului judetean, insa nu stiu daca o va face, din motive de blat cu PSD…
Timp de 3 ani de la data unei hotarari judecatoresti definitive,nu poate ocupa nici- o functie din cele prevazute la art.1 din L176/2010 actualizata.
Titlul I Obligaţii de integritate şi transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice
Articolul 1
(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor:
32. persoanele cu funcţii de conducere şi de control din cadrul unităţilor sistemului de învăţământ de stat şi unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică;
Articolul 25
(1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate*).
––––-
*) Nota C.T.C.E. S.A. Piatra Neamţ:
Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 30 iulie 2014, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor si demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, constatându-se că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie” se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.
(4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment.