Pietrenii vor primar un condamnat pentru fapte de corupție

3
1332

Noua candidatură la Primăria Piatra-Neamț din partea PNL a actualului primar Dragoș Chitic, condamnat în primă instanță, la Curtea de Apel Bacău, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție, depinde 100% de decizia pe care Înalta de Casație și Justiție. Instanța supremă  va lua hotărârea pe data de 1 aprilie în procesul în care se judecă apelul declarat la decizia instanței băcăuane. Faptul că astăzi, în ședința Biroului Permanent Național al PNL s-a amânat luarea unei decizii privind nominalizarea candidatului pentru fotoliul de primar la Piatra-Neamț, confirmă că se așteaptă data de 1 aprilie pentru luarea unei hotărâri. În cazul în care instanța supremă va constata că cei 6 inculpați din dosarul „Transferului ilicit de terenuri de la Primăria Piatra-Neamț” au fost condamnați de un complet care nu era specializat în judecarea faptelor de corupție, atunci șansele ca soluția să fie casată și procesul să fie reluat de la zero sunt foarte mari. Într-o astfel de situație, Dragoș Chitic va avea doar calitatea de inculpat, nu de condamnat în primă instanță, și ar putea să candideze.

De ce liberalii ar prefera să intre în bătălia pentru Primăria Piatra-Neamț cu un candidat care are probleme penale? Dragoș Chitic  ar sta cel mai bine în sondajul intern comandat de PNL, potrivit surselor atacul.ro. Acestea spun că Dragoș Chitic ar avea dublu procentelor obținute de  al doilea clasat, tot din PNL. De asemenea, Chitic ar fi preferatul pietrenilor și în fața candidaților altor partide, indiferent cine ar fi aceștia.  Însă, mulți dintre pietreni nu știu că există și posibilitatea ca Dragoș Chitic să fie condamnat la o pedeapsă cu executare.

În cazul în care în data de 1 aprilie ÎCCJ va lua o altă decizie decât cea de casare și reluare a procesului de la zero, lucrurile se vor complica, iar PNL-ul va fi nevoit să numească rapid un alt candidat care va fi, cel mai probabil, al doilea în preferințele pietrenilor, după cum a reliefat sondajul.

Tot astăzi, la ședința Biroului Permanent Național al PNL ar fi trebuit se se stabilească și candidatul pentru Consiliul Județean Neamț, acolo unde bătălia se va da cu actualul președinte – Ionel Arsene de la PSD. Deși era de așteptat ca președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, să-și anunțe candidatura, acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce i-a făcut pe unii să exclame că șeful liberalilor nu ar avea curaj să intre într-o luptă electorală cu Ionel Arsene. Indiferent care au fost motivele din cauza cărora nu a fost nominalizat, astăzi, candidatul PNL pentru președinția CJ Neamț, liberalii trebuie să lămurească un lucru. Și anume, zvonurile care circulă deja în mai multe cercuri privind sprijinul pe care o anumită grupare din PNL Neamț ar urma să i-l acorde candidatului pesedist Ionel Arsene. Dacă este așa, șansele ca PNL-ul să câștige președinția Consiliului Județean Neamț scad substanțial. Indiferent de care va fi numele candidatului. De asemenea, nu este exclus să existe și alte înțelegeri la nivel PSD-PNL, pentru ca Arsene să aibă cale liberă pentru încă un mandat de președinte. Dacă va fi sau nu așa rămâne de văzut, însă nominalizarea candidatului PNL pentru această funcție va răspunde întrebărilor  fără răspuns.  

Daniel MURARU

Citește și:

Cinci liberali vor la primărie. Pinalti revine cu omul său

Amânare la Înalta Curte în procesul „Schimbului ilegal de terenuri de la Primăria Piatra Neamț”

Inculpații din dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri din Primăria Piatra Neamț”, pedepse cu închisoarea, sechestru pe bunuri și muncă în folosul comunității

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Dan 9 martie, 2020 at 20:02 Răspunde

    Smecheria cu completul specializat pe fapte de coruptie este o golanie tipic psd-ista. Faptul ca personajul a fost condamnat de o instanta pe baza probelor este edificator ca a comis fapta. Dar pe zi ce trece, pnl-istii ne dovedesc fara indoiala ca sunt mai nocivi decat ciuma rosie. Un om vertical, cu minima moralitate, si-ar fi anuntat retragerea din postura de candidat. Dar un personaj (***) care nu a facut absolut nimic semnificativ in mandatul sau, nu poate fi moral. Mai nou s-a apucat deja de promis functii pe la societatile primariei si chiar pe la unele deconcentrate. Daca Doamne fereste va ramane candidat vor urma inca 4 ani de management al nimicului. Cat despre seful de la judet Cozmanciuc, acest barbat fatal aflat in vizita in Neamt, nu isi asuma niciodata nimic. Nici macar relatiile imorale, fie ele cu diverse femei sau asa-zisi adversari politici. Are senzatia ca are totul sub control dar este mai ahtiat dupa bani decat partenerul lui de combinatii Arsene. De aceea nici nu are curajul sa candideze, e doar un (***) cu pretentii de lider.

  2. Stefan 9 martie, 2020 at 20:06 Răspunde

    Sigur ca este un blat PNL-PSD!Personal, cred ca intre un condamnat in prima instanta (Chitic) si un inculpat (Panaite), nu e nicio diferenta.Chiar ar fi de prefrat sa ramana Chitic: e mai putin lacom si mai stie cat de cat ce sa faca in primarie!

  3. FLORIN 10 martie, 2020 at 08:34 Răspunde

    La o populatie de (***) asa cum sunt in Piatra Neamt pe care nu-i intereseaza decat sa asculte manele si sa scuipe seminte prin oras nu e de mirare ca un (***) si (***) ca Chitic care nu a facut nimic in acest oras decat sa acopere furaciunile lui Pinalti ,sa fie in ”topul preferintelor” pentru Primarie.

    Dupa cum se observa pe fondul acestei populatii de (***) fara pretentii toti candidatii la Primarie sunt niste (***),toti fara excaptie, facand parte din clica care a delapidat si jefuit acest oras in ultimii 10 ani adica PDL/PNL.

    Insa,faptul ca avem asemenea ”candidati”in libertate care au tupeul sa”candideze”… se datoreaza in exclusivitate” institutiilor corupte si incompetente”DNA/PARCHET/DIICOT/SRI/IPJ care au fost complici cu acesti delapidatori iar pentru acest lucru primesc salarii colosale si pensii speciale.
    Manelistii mancatori de seminte primesc oferta pe care o merita.Vor avea un Primar dupa chipul si asemanarea lor.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.