Primarii liberali Micu și Chitic, la judecata Curții Supreme. Unul pentru incompatibilitate, celălalt pentru corupție

3
2428

Liberalii Dragoș Chitic și Ovidiu Micu, primarii celor două mari orașe din județul Neamț, Piatra Neamț și Roman, au avut, în această săptămână, procese la București, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astăzi are termen Lucian Micu în procesul de incompatibilitate cu Agenția Națională de Integritate (ANI), iar ieri a avut primul termen în dosarul în care este acuzat de corupție primarul pietrean Dragoș Chitic.

Primul termen al procesului în care Lucian Micu a contestat decizia nefavorabilă lui de la Curtea de Apel Bacău, în dosarul de incompatibilitate, a fost fixat la doi ani de când primarul romașcan a făcut recurs și la trei ani și jumătate de când ANI a dezvăluit că edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate

Pe fond, Lucian Micu a pierdut procesul de la Curtea de Apel Bacău, unde magistrații i-au respins acțiunea împotriva Agenției Naționale de Integritate care l-a declarat incompatibil în iulie 2016, când a constatat că a deținut simultan funcția de viceprimar cu cea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

„MICU LUCIAN OVIDIU, viceprimar al Municipiului Roman, județul Neamț, se află în stare de incompatibilitate începând cu 30 august 2012, întrucât deține simultan funcția de viceprimar și funcția remunerată de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și k) din Legea nr. 161/2003”, se arată în comunicatul ANI, din 12 iulie 2006.

Lucian Micu a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Bacău, iar în octombrie 2017 magistrații s-au pronunțat, respingând acțiunea actualului primar ca neîntemeiată. A urmat recursul formulat în decembrie 2017, la Înalta Curte de Casație și Justiție și primul termen al procesului stabilit, recent, pentru noiembrie 2019. Lucian Micu afirmă că raportul ANI în ceea ce-l privește este incorect și că, după ce a văzut dosarul ANI, a constatat că i s-a tras de la o reclamație făcută în 2014 de o persoană decedată în… 2012. Dacă va pierde și la Înalta Curte de Casație și Justiție, primarul Micu riscă să rămână fără mandat, situație în care lucrurile se vor complica, mai ales că anul viitor vor avea loc alegeri locale.

Chitic, condamnat la 3 ani de închisoare

Ieri, la Înaltea Curte de Casație și Justiție a avut loc primul termen al procesului în care primarul Dragoș Chitic este judecat, alături de cinci persoane, pentru fapte de corupție. La sfârșitul lunii mai, magistrații Curții de Apel Bacău i-a condamnat pe primarul orașului Piatra Neamț și pe ceilalți cinci inculpați în dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri din Primăria Piatra Neamț”. Soluția a fost atacată cu apel de catre toți inculpații, iar procesul a ajuns pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Condamnările de la Curtea de Apel Bacău: 

Dragoș Chitic – 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit si 3 ani pedeapsă complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b,g C. pen. 

Vasile Vișan – 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit. a,b, g C. pen.

Bordei Marin – 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare și 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a,b, g C.pen. 

Zăpor Vasile – 3 ani închisoare cu suspendare și 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b C. pen. 

Casapu Alexandru – 2 ani si 8 luni închisoare cu suspendare si 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b, g C. pen.

Apopii Mihai – 3 ani închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit  si 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b C. pen. 

În dosarul penal, instrumentat de DNA – Serviciul Teritorial Bacău, au fost vizați inculpații Dragoș Chitic (foto), primarul orașului Piatra Neamț, Vasile Vișan, fostul secretar al Primăriei Piatra Neamț, Vasile Zăpor, evaluator imobiliar, Alexandru Casapu, notar, și Mihai Apopii, om de afaceri. Cauza în care Primăria Piatra Neamț s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului a fost înregistrata pe rolul Curții de Apel Bacău la sfârșitul lunii ianuarie 2018 și a avut opt termene de judecată, fiind audiați toți inculpații, dar și martori. Printre aceștia s-au aflat doi dintre cei trei consilieri PSD de la acea vreme, Aurelia Simionică și Neculai Tănase. Cel din urmă a declarat în instanță clar că la mijloc a fost o escrocherie, întrebându-se de ce nu a fost inculpat artizanul afacerii, fostul primar Gheorghe Ștefan. Un alt consilier PSD, care a votat împotriva schimbului de terenuri primărie – Apopii, nu a fost audiat de judecător, însă a declarat pentru atacul.ro că nu a votat proiectul de hotărâre pentru că i s-a părut că ceva este în neregulă.

Cei șase inculpați trimiși în judecată de procurorii DNA au fost acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Daniela 21 noiembrie, 2019 at 15:36 Răspunde

    Ce vreti nemteni? Acestia sint oamenii de calibru ai „Guvernului meu”, ca sa-l citez pe dl Presedinte al Romaniei, inca in functie. Mai avem nitelus de asteptat pina sa ne ingalbenim integral. Sa vezi atunci justitie aservita. De la instalare si pina in prezent, „Guvernul meu” s-a ocupat de exterminari pe criterii etnice de partid, numarind oualele rosii din cos pe care le-a mostenit. Cei doi si nu numai, atita timp cit vor dansa pe refrenul lui Orban si vor alimenta pusculitele PNL, vor putea sta linistiti in asteptarea prescrierii presupuselor fapte. Valabil si pentru remorca ALDE.

  2. ADI 22 noiembrie, 2019 at 12:06 Răspunde

    Numărul dosarului: 533/32/2016Numărul vechi al dosarului: -Data formării dosarului la ÎCCJ: 13.12.2017Data inițială a dosarului: 03.08.2016Materia juridică din care face parte obiectul dosarului: Contencios administrativ şi fiscalSecție: Secţia de Contencios Administrativ şi FiscalObiectul dosarului: conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANIObiectele secundare ale dosarului: -Stadiul procesual: RecursStadiul procesual combinat: -Părțile din dosar:
    MICU LUCIAN OVIDIU – Recurent (Reclamant)
    Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 13.02.2018

    AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE – Intimat (Pârât)
    Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 28.12.2017

    Ședințe de judecată:
    Dată de ședință Ora de începere a ședinței
    21.11.2019 9:00
    Complet de judecată: Completul nr.3-NCPC
    Numărul documentului de soluționare: –
    Data documentului de soluționare: 21.11.2019
    Tipul documentului de soluționare: Încheiere de şedinţă
    Soluție: Amână cauza
    Detalii soluţie: –
    05.03.2020 9:00
    Complet de judecată: Completul nr.3-NCPC
    Numărul documentului de soluționare: –
    Data documentului de soluționare: –
    Tipul documentului de soluționare: –
    Soluție: –
    Detalii soluţie: –
    Căi de atac:
    Data declarării Tip Parte declarantă
    11.12.2017 Recurs MICU LUCIAN OVIDIU
    07.12.2017 Recurs MICU LUCIAN OVIDIU
    21.04.2017 Recurs MICU LUCIAN OVIDIU

  3. Daniela 22 noiembrie, 2019 at 13:33 Răspunde

    Ce va spuneam? La AnuL si La Multi Ani!!!! Au dat la pace cu tatuca si vestile bune nu au intirziat. Avem parte de aceeasi Justitie ca si pina acum. Aceeasi Marie, dar cu alta palarie. Nu ne ramane decit sa iesim la vot si sa alegem raul cel mai mic, pentru ca zilelor ce vor veni dupa turul al doilea, nu le vom putea rezista. Tine-ti minte asta. Poporul roman si ma refer la oamenii muncitori care trudesc cu adevarat, nu va avea niciodata sansa reala de a iesi la suprafata pina nu va reteza putregaiul cu tot cu radacina. Acum pleaca probabil un lup satul si vine unul in blana de oaie. Nu schimbarea culorii este solutia, ne putem vopsi cum vrem. Cei care ne conduc si mentalitatile lor. Ce soarta cruda mai avem….

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.