POLIȚISTUL GODINĂ, ÎN „RĂZBOI” CU UN ȘERIF AMERICAN

2
3229

godina-stoica

Marian Godină, polițistul brașovean devenit celebru pentru postările sale pe rețelele de socializare cu pățaniile sale din timpul serviciului cu participanții la trafic și autor deja a două cărți, a intrat într-un conflict deschis cu un alt personaj iubit și el de mulți polițiști români. Este vorba de Marius Stoica, un român al cărui tată este din Piatra Neamț, care a emigrat împreună cu familia în Statele Unite ale Americii la sfârșitul anilor 80. Marius Stoica a fost, după cum el declară, ajutor de șerif în statul Ohio din SUA până în urmă cu câteva luni când s-a pensionat. În postările sale de pe o rețea de socializare, Marius Stoica s-a declarat un dușman al sistemului polițienesc corupt din România, afirmând totodată că dorește să se implice în reformarea acestuia. Cum era de așteptat, susținătorii șerifului nu s-au lăsat așteptați, iar în acest moment Stoica are mii de susținători pe paginile de socializare. Fostul șerif chiar a intenționat să intre în luptă la alegerile din această toamnă, însă lipsa unor informații esențiale i-au dat planurile peste cap. Revenind la războiul declanșat între polițistul Godină și fostul șerif Stoica, trebuie spus că totul a pornit de la o postare a celui din urmă în care relata un incident pe care l-a avut cu o polițistă din Vatra Dornei. S-a întâmplat miercuri, 9 noiembrie, când, aflat într-o benzinărie din orașul sucevean, Marius Stoica a întrebat o polițistă care se îndrepta spre mașina de Poliție dacă vrea să facă o poză cu el. A fost refuzat, iar în momentul în care a vrut să stea de vorbă cu ea, aceasta i-ar fi trântit un „Ia vezi, uite la el ce nesimțit!”. Postarea a atras atenția polițistului brașovean Marian Godină care a reacționat pe Facebook, unde a postat un material în care îl acuză pe Stoica. Godină spune că în urma cercetărilor pe care le-a făcut cu ajutorul „prietenului Google” a ajuns la concluzia că Stoica nu a fost șerif, că a avut probleme cu legea în SUA, că ar fi, pe românește, un impostor.

Marian Godina


11 noiembrie la 19:20

Am tot văzut nişte postări ale unui român devenit şerif american, întors în România, unde doreşte să dărâme munții şi să reformeze tot sistemul.

A fost o perioadă în care era invitat pe la emisiuni, iar televiziunile erau pline cu ştiri despre acest erou întors pe meleagurile natale pentru a explica polițiştilor români cum se face treabă. Am tot ignorat postările lui pentru că îmi lăsa impresia că omul bate câmpii grav, mai ales după ce am citit cum, în urmă cu zece ani, în timp ce ajuta o familie pe autostradă, a fost lovit de o maşină condusă cu 100 km/h de un şofer beat şi a fost declarat mort, dar s-a trezit apoi miraculos. Eu nu am putut crede asta, cred că s-ar fi găsit ştiri despre această întâmplare.

Ieri a povestit cum a oprit într-o benzinărie şi i-a cerut unei polițiste să facă o poză cu el, iar aceasta l-a refuzat şi s-a simțit foarte lezat, spunând că a fost foarte nepoliticoasă şi neprofesionistă. Omul spune şi că el se afla în maşina lui personală şi i s-a adresat polițistei deschizând geamul. Eu cred că omul ieşise la agățat şi o felicit pe colega mea că nu a răspuns unui avans. Poți cere unei polițiste să facă o poză cu tine într-un mod mult mai politicos. Postarea asta mi-a atras atenția şi m-a făcut să îi acord personajului puțină importanță. Suficientă cât să mă folosesc de prietenul Google şi să văd cine e acest om, de ce e el şerif pensionar la 42 de ani, de ce are poze cu el pe Fb, dar niciun like sau comentariu de la vreun fost coleg polițist american, de ce are tot timpul insigna acoperită cu o bandă neagră etc. Oricine are un calculator cu internet poate face ce am făcut eu aseară şi poate afla astfel că personajul nostru a avut prin America ceva dosare pentru fals, a fost obținut un ordin de restricție pe numele său, a trecut odată pe roşu etc. Se mai poate găsi un articol din presa americană în care se menționează că a fost angajat part-time ca "village police officer" un fel de voluntar cu contract şi apoi concediat, după ce a fost implicat într-un scandal. 

Sunt uimit de felul în care a fost primit în România, prezentat pe la toate inspectoratele de poliție din țară pe unde mulți polițişti români se pozau cu el mândri şi mai ales de naivitatea unora care cred fără să facă un minim de verificări. Ba mai mult, încă ne este prezentat prin presă ca şerif american şi el se bate cu pumnii în piept că va schimba Politia Română prin crearea unui sindicat. Ba chiar am văzut că se apucase să strângă semnături pentru a candida în Parlament. :))

Poate oi fi eu mai suspicios din fire, o fi vreun defect profesional de-al meu, dar eu cred că omul a reuşit să aburească mii de oameni şi că nu e ce pretinde că este şi tare mi-e că nu mă înşel.

Aflat în vizită la niște rude care locuiesc în comuna nemțeană Podoleni, Marius Stoica a răspuns imediat acuzațiilor lansate de Marian Godină printr-un mesaj postat pe aceeași rețea de socializare.

Marius R Stoykka


11 noiembrie la 20:59 

Se pare ca am deranjat foarte mult "PRIETENII" cuiva, si o sa mai deranjez ! Stiu si ma astept ca la adresa mea sa inceapa un "circ" public. O sa se incerce sa ma denigreze si o sa ma atace sub pretext ca " Nu poate sa stea pe tusa”, ca mint ", ca nu am fost politist, sau ca am fost dat afara ani in urma, ca am avut probleme cu legea, ca am abuzat fosta sotie si copiii etc.. 

Pentru linistea tuturor va spun cine sunt:

Am inceput Academia de Politie in 1995 concomitent cu Colegiu de Criminalistica. Am inceput sa lucrez in Politie la sfarsitul anului 1995, unde am lucrat la patrula. Ani de zile am servit si protejat comunitatea. In 1998 am fost recrutat sa lucrez sub acoperie si trimis in mai multe agentii cu "probleme", unde a trebuit sa ma dau "bine" pe langa "acei" politisti si sa adun dovezi impotriva lor, politisti care "au furat timpul" si nu lucrau, politisti care prindeau drogatii si le luau banii si drogurile, foloseau banii in interesul lor, iar drogurile se intorceau din nou pe piata, dispeceri care nu-si faceau serviciul, prin a refuza sa trimita ajutor celor care aveau nevoie. Toate acestea si multe alte infractiuni au dus la multi raniti chiar si morti. Am descoperit multe activitati ilegale in randul politistilor….”Nu exista padure fara uscaturi” …

Am lucrat la agentii de Politie si la agentia de Seriff. Acei ani m-au facut si mai puternic. Experienta isi spunea cuvantul. Acum sunt pensionat. Vreau sa am grija de copiii mei, de familia mea.Nu pot sta cu mainile in san cand vad atata mizerie si infractionalitate in jurul meu. Acest pamant este si al meu. Aici m-am nascut si-mi doresc corectitudine, respectarea legii si a omului. Nu putem sa ne batem joc unii de ceilalti la nesfarsit. Stimati colegi, fara disciplina in randul nostru, al politistilor, in primul rand, nu veti ajunge decat la un sistem corupt .Oamenii nu mai cred in voi!!!!!

Dar , sa lucrezi in lumea infractionala nu e usor… 

Toamna trecuta m-am intors in tara. Am observat cata nesimtire e aici in acest sistem. Am decis sa ma pensionez. Mi-am termin toate cazurile, si in octombrie am revenit in Romania cu speranta de a uni toti politistii si de a incerca sa-i ajut. Haideti sa scapam de acest sistem corupt. Disciplina incepe de la noi. E evident ca am deranjat foarte mult si peste tot, deoarece aici in Romania si mai ales in Politia Romana nu se vrea schimbarea. Clasa de jos este manipulata. De aceea nu-i unire intre romani.

NU AM NIMIC DE ASCUNS ! Intodeauna vor fi doua parti ale unei povesti, problema e ca in ziua de astazi, lumea nu mai merge la sursa daca doreste sa stie ceva, doar "ataca!". Cand mergi la sursa direct "puzzle " va fi mult mai complicat, decat sa calci pe capetele oamenilor in dreapta si stanga, salvandu-te pe tine ! Cei care ma stiu in America si in Romania, stiu exact ce fel de persoana sunt si ce este in inima mea, restul care doar vor sa ma judece sa mearga in bocancii mei macar un kilometru dupa care mai stam de vorba…

EU MERG PE DRUMUL MEU ! Un adevarat Politist ramane politist pana la sfarsitul vietii lui.

Ps : Cand vorbesti cu cineva in persoana si pe Facebook, si acel intelege cine si ce esti, si ce vrei sa faci, si dupa aia te ataca pe pagina lui "personala", MINTIND ca " NU STIE " si " NU CUNOASTE", cum numesti acel om ? Vandut/ Cumparat ? Sau doar unu care "JOACA" evident pe doua planuri......Eu zic mai degraba sa ramanem cu ce stim noi mai bine " scriind carti pentru copii" ! Hai respect !

Marius Stoica afirmă că Marian Godină ar avea ceva personal cu el, de aceea îl denigrează și îl atacă în public, spunîndu-le celor care îi citesc postările pe Facebook că nu ar fi fost niciodată șerif.

„Domnule Godină, credeti ca America este Romania unde paznicii se imbraca in uniforme si cu insigne de Sheriff patruleaza strazile? Stiu ca v-am deranjat „prietenii” stiu ca va eclipsez si va umbresc popularitatea, imi pare rau !”, mai arată Stoica într-un mesaj.

Cel din urmă i-a atras atenția lui Godină că dacă mai continuă cu denigrările la adresa sa nu este exclus să-l acționeze în judecată. Disputa dintre cei doi a atras sute de comentarii, fiecare tabără având susținătorii și criticii săi.

Cine este Marius Stoica?

1

Așa cum a recunoscut și Marian Godină, postarea incriminatoare la adresa lui Marius Stoica a avut ca bază de informație motorul de căutare Google, care i-a întors mai multe rezultate ce l-au ajutat să-și facă părerea pe care și-a exprimat-o. Stoica a răspuns acuzațiilor, afirmând că episodul din 1995, când ar fi fost dat afară din Poliție, ar fi fost regizat pentru ca el să poată lucreze sub acoperire. De cealaltă parte, Marius Stoica a venit în România de mai multe ori în ultimii ani. Îmbrăcat în uniformă de șerif, Stoica a ținut lecții de prevenire unor copii de la o școală din Brașov, a participat la emisiuni și s-a întâlnit cu polițiști din mai multe inspectorate din țară. Întâlnirile au fost oficiale și au avut loc numai cu acordul șefilor de inspectorate. Anul trecut, Marius Stoica s-a întâlnit, în cadru restrâns ce-i drept, și cu polițiștii nemțeni. Avem informații că cei din conducerea Poliției Neamț l-au verificat așa cum credem că au făcut acest lucru toți șefii de inspectorate de poliție pe unde Stoica s-a deplasat. Nu-i luăm în nici un caz apărarea lui Marius Stoica, însă este mai mult decât greu de crezut că, în cazul în care ar fi impostor, ar fi reușit să înșele vigilența atâtor șefi de poliție din țară. Sau, ne punem firesc întrebarea, prezența sa în haine de șerif american la emisiuni ale unor televiziuni importante din această țară sau în articole din presa scrisă, nu ar fi atras atenția Ambasadei SUA sau a serviciilor de informații din România dacă lucrurile nu ar fi fost în regulă. În cazul în care s-ar dovedi că Stoica este un impostor, toți șefii serviciilor secrete din România, dar și staff-ul Ambasadei SUA, ar trebui să-și dea demisia. Un alt aspect important, care merită să fie menționat, este legătura pe care Stoica a făcut-o Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) din România cu National Association of Police Organizations (NAPO), unul dintre cele mai importante sindicate de poliție din Statele Unite ale Americii (280.000 de membri). Anul trecut, în octombrie, Michael McHale, președintele NAPO, însoțit de Marius Stoica, a participat la Congresul SNAP de la Predeal. Îl vedem pe McHale alături de sindicaliștii SNAP, dar și de Marius Stoica în fotografii de grup. Într-o poză, în care apare și McHale, Stoica este îmbrăcat în uniformă de șerif. Într-o altă poză dintr-o publicație americană, îl vedem pe McHale dând mâna cu președintele Obama. În vara anului trecut, o delegație SNAP a participat la Congresul NAPO, care a avut loc în Savannah, Georgia. Pe pagina oficială a sindicatului american găsim poze în care apar Iulian Surugiu, Marius Stoica și McHale la lucrările congresului.

http://www.napo.org/events/past-events/napos-37th-annual-convention/

Contactat de atacul.ro, Marius Stoica a negat cu tărie toate acuzațiile care i se aduc, părerea lui fiind aceea că acțiunea ar fi orchestrată de către cei cărora nu le plac ideile sale de reformare a Poliției Române. „El (n.r.Godină) spune că sunt paznic… În Statele Unite ale Americii e pușcarie curată să porți uniforme de poliție fără să fii polițist. Cum să patrulezi cu mașini de Poliție pe strada fara a fi politist ?? Hai să fim serioși!”

2

4

5

8

9

 Daniel MURARU

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. valisor 13 noiembrie, 2016 at 22:20 Răspunde

    Mie îmi pare că impostura la care se referă Godină nu ține de a fi fost sau nu Stoj…2ca…â(am rămas corijent la sanscrită) americansky polițai, ci la comportamentul său de „pensionar” american care ar vrea să fie „pensionar” român. Eu cred că a fost la fel de polițist pe cât e „Yonuzz Roznoveanu” de polițist, dar, dac-ar fi să zici de el, nu cu asta ai începe.
    Să-i dea lui Mariusică, cineva…vreun dumnezeul nebunilor… reformarea Poliției Române pe mână… mai mari șanse ar avea Pingică să-i dea electoratul american țara pe mână pentru sovietizare (chiar dacă asta deja nu ar mai mira prea mult).
    Cred că lui Godină i-a sărit muștarul pe atitudinea de manelist a șărifului la peco. Celelalte îngrijorări, că dacă e șarlatan sau nu, păi unii șarlatani sunt pur și simplu infractori, alții sunt în mare măsură scuzați printr-un certificat semnat de psihiatru. Posibil deci ca Stoykka să fie un veritabil patriot {patruzeci și opt}ist.
    Probabil românii noștri au zis „n-or fi americanii așa tănăi să nu-l fi verificat!”, iar americanii au fost de aceeași părere, doar că pe americănește și așa rămâne șerif dom’ șerif, care poate fi el șerif, dar, la fel de bine ar putea fi fotbalist klingonian.
    Nu știu dacă merită așa multă atenție, totuși a început campania electorală și, s-ar putea, din lipsă de vigilență a sereiului, dacă reușesc americanii să-l dea afară din județul DC, cu mic președinte american mare senator român.

  2. Claudia 8 octombrie, 2022 at 15:42 Răspunde

    Noi l-am cunoscut pe Marius, e un om educat și civilizat…
    Faptul ca pentru” altii” și aici ma refer la cei apropiații lui care l-au denigrat asta înseamnă multă ura

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.