Politician nemțean vizat de o anchetă DNA. Motivul: o angajare pe pile

0
3855

Un politician nemțean, cu funcție importantă, ar fi vizat de o anchetă a procurorilor anticorupție într-un caz de trafic de influență și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Conform informațiilor atacul.ro, anchetatorii investighează circumstanțele în care o persoană a reușit să se angajeze într-o instituție nemțeană cu sprijinul politicianului în cauză. Încadrarea pe post s-ar fi făcut în urma unui concurs aranjat, politicianul intervenind pe lângă șeful instituției să-i ajute favoritul să câștige.

Toate aceste manevre fac obiectul unei lucrări penale, urmând ca procurorii, în funcție de ceea ce vor afla pe parcursul cercetărilor, să pronunțe o soluție legală în cauză.

Tupeul politicianului surprinde mai ales că, în ultimii ani, la nivelul județului Neamț au mai existat astfel de situații, respectiv de persoane cu funcții care s-au folosit de statutul lor pentru a convinge șefi de instituții să le angajeze cunoștințele, rudele, prietenii sau prietenii prietenilor. Parte dintre aceste cazuri au făcut obiectul unor verificări, majoritatea celor luați în colimator scăpând fără să fie puși sub acuzare. Acest lucru nu înseamnă că toți cei care au astfel de apucături vor scăpa ca și ceilalți.

D.M.

 

 

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.