Note de toată jena la concursul pentru ocuparea funcției de adjunct la Poliția Roman. Nicio notă peste 5,50
Concursul organizat, ieri, de Inspectoratul Județean de Poliție Neamț pentru ocuparea funcției de adjunct la Poliția Roman, s-a încheiat fără să fie stabilit un câștigător. Și nici nu avea cum, întrucât niciunul dintre cei cinci candidați care au susținut interviul nu a obținut cel puțin nota 7, cerință minimă pentru a fi declarat câștigător.
Notele concurenților au fost foarte mici, fiind cuprinse între 3,29, cea mai mică, și 5,36, cea mai mare, semn că niciunul nu s-a pregătit temeinic.
Consursul va fi reluat de la zero
Nu este pentru prima dată când sunt înregistrate rezultate atât de slabe la concursurile organizate pentru ocuparea unor funcții în cadrul inspectoratelor județene de poliție, inclusiv în Neamț. În astfel de situații, totul se reia de la zero, cu parcurgerea întregii proceduri.
În ceea ce privește concursul de ieri, în competiție s-au înscris 7 concurenți. Unul nu a susținut testul psihologic, iar dintre cei șase rămași, doar cinci s-au prezentat la proba interviu.
Un favorit pentru funcție
Înainte de concurs, Atacul.ro a primit o informație conform căreia unul dintre concurenți, care ar fi afirmat că se lasă de Poliție dacă nu câștigă, ar fi avut statut de favorit, urmând să fie privit cu alți ochi și ascultat cu alte urechi de către membrii comisiei de examinare. Cel mai probabil, datele pe care le-a primit atacul.ro au fost trimise și altor instituții.
D.MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Am plâns…
Nu va mirați acum, pastrati-o (mirarea) pentru next time când brusc, subit și instantaneu deșteptăciunea va da în ei…aviz DGA-ului!
Profesioniști!