False certificate de moștenitor. Patru persoane reținute, trei notari anchetați
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:
1. SECELEANU LIDIA SIMONA, notar public, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual în formă continuată,
2. DUMITRU MARIANA și TRIFOI DORU CRIN, notari publici, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.
Totodată, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 6, respectiv 7 noiembrie, față de 4 (patru) inculpați, persoane fizice fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (în forma instigării sau complicității), fals intelectual în formă continuată (în forma instigării sau complicității), uz de fals în formă continuată (în forma autoratului sau instigării), mărturie mincinoasă în formă continuată (în forma autoratului sau instigării), fals în declarații în formă continuată (în forma autoratului sau instigării) și spălarea banilor.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă cu privire la următoarea stare de fapt: „Prezenta cauză vizează eliberarea nelegală, de către cabinetele notariale, în perioada 2021-2022, a unor certificate de moștenitor, precum și a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, imobile nerevendicate ori care au aparținut unor persoane fără moștenitori. După obținerea documentelor respective, imobilele erau vândute la prețul pieței. În concret, în contextul menționat mai sus, notarii publici Seceleanu Lidia Simona, Dumitru Mariana și Trifoi Doru Crin, la instigarea și cu complicitatea celorlalți 4 inculpați, dar și a altor persoane, ar fi eliberat în mod nelegal 9 certificate de moștenitor în care ar fi fost atestat în fals faptul că beneficiarii acestora ar fi fost singurii moștenitori ai unor apartamente situate în municipiul București. Apartamentele respective obținute în această modalitate ar fi fost tranzacționate pe piața imobiliară, inculpații obținând astfel în mod nelegal peste 560.000 de euro”.
În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.