Deputatul Leoreanu, proiect de lege pentru sprijinul pensionarilor cu venituri mici și medii
Deputatul PNL de Neamț, Laurențiu Dan Leoreanu (foto), este unul dintre inițiatorii unui proiect ce vine în sprijinul pensionarilor cu venituri mici și medii, proiectul urmând să fie dezbătut în regim de urgență. Dacă proiectul va fi adoptat, pensionarii cu pensii de până la 3.000 RON vor beneficia de decontarea integrală a costurilor aferente obținerii adeverințelor, iar cei cu pensii cuprinse între 3.001 RON și 6.000 RON vor beneficia de decontarea în proporție de 50% a costurilor pentru obținerea documentelor.
„Pensionarii, oamenii care au muncit onest și au construit România de azi, sunt o prioritate pentru mine și pentru colegii mei liberali. În acest sens, mă bucur să mă număr printre inițiatorii unui nou proiect de lege, depus ieri și care vine în sprijinul pensionarilor cu venituri mici și medii, proiect care am solicitat să fie dezbătut în procedură de urgență. Problema este că foarte mulți pensionari întâmpină dificultăți în obținerea adeverințelor care dovedesc veniturile din perioada activă, iar una dintre piedici este creată de costurile ridicate care pot apărea pentru serviciile arhivistice. Vorbim despre o categorie vulnerabilă, iar propunerea noastră legislativă instituie mecanisme de decontare integrală sau parțială a costurilor pentru pensionarii cu venituri mici si medii. Astfel, pensionarii cu pensii de până la 3.000 RON vor beneficia de decontarea integrală a costurilor aferente obținerii adeverințelor, iar cei cu pensii cuprinse între 3.001 RON și 6.000 RON vor beneficia de decontarea în proporție de 50% a costurilor pentru obținerea documentelor. Se creează, în acest mod, o stare de echitabilitate, accesul la documentele necesare pentru recalcularea pensiilor sau alte proceduri legale fiind ușurat prin eliminarea barierelor financiare. Sunt convins că acest proiect va fi asumat și de ceilalți colegi parlamentari și își va produce efectele cât mai curând, pentru seniorii noștri, pentru părinții și bunicii noștri, pentru o Românie mai bună”, a declarat deputatul Laurențiu Dan Leoreanu.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.