APIA Neamț și alte patru centre județene, în afara legii. Șefii riscă sancțiuni
Cinci centre județene ale Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) au omis să facă publice salariile angajaților, contrar legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Deși data de 31 martie a constituit termenul stabilit de lege pentru publicarea și menținerea, la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, a listei tuturor funcțiilor din autoritățile sau instituțiile publice ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, APIA Neamț, APIA Călărași, APIA Harghita, APIA Maramureș și APIA București nu au intrat în legalitate.
În cazul APIA Maramureș, lista funcțiilor plătite din fonduri publice nu a mai fost publicată din luna martie 2019, iar în situațiile celorlalte centre APIA, din septembrie 2023.
Conducătorii instituțiilor publice sunt obligați să asigure transparența veniturilor salariale, context în care au fost atenționați de inspectorii de muncă încă de la începutul lunii martie să respecte această obligație reglementată de Legea 153/2017, la termenele impuse, 31 martie și 30 septembrie.
Nerespectarea prevederilor legale atrage răspunderea contravențională a conducătorilor instituției publice, arată Inspecția Muncii.
Sursa foto: romaniatv.net
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Cum să-și facă publice salariile????
Dacă iau salarii de nici nu știu să mai numere banii ce-i iau de la STAT… (degeaba)…..
BLEHHHHHHHH…..