Ministerul Afacerilor Externe a uitat să își ceară scuze familiei românului răpit în urmă cu peste 8 ani în Burkina Faso. Gherguț, „ostaticul uitat”, a fost eliberat
Iulian Gherguț (foto), nemțeanul din Săbăoani răpit în Burkina Faso de teroriști, în urmă cu mai bine de 8 ani, a fost eliberat astăzi. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor de Externe, care, într-un comunicat, spune că: „rezultatul acțiunii finalizate astăzi prin aducerea în țară a cetățeanului român Iulian Gherguț este rezultatul muncii depuse de către toate instituțiile din cadrul Celulei de criză interinstituțională, care au efectuat demersuri permanente pentru eliberarea cetățeanului român, pe toate palierele și canalele politico-diplomatice”.
Totodată, în același comunicat, reprezentanții MAE adresează „mulțumiri, în numele autorităților române, tuturor partenerilor externi, în mod special autorităților marocane, pentru sprijinul important acordat în vederea soluționării acestui caz extrem de complicat”.
E firesc să mulțumească tuturor celor care i-au sprijinit, însă, la fel, este de bun simț să nu-i uite nici pe cei care au avut cel mai mult de suferit, pe Iulian Gherguț și pe familia acestuia. De la ei ar fi trebuit să-și ceară scuze!
Niciun cuvânt adresat lui Iulian Gherguț, care, timp de 8 ani, a înfruntat „Iadul pe pământ”, și nici membrilor familiei acestuia, ce au trăit un adevărat calvar. Cinstit ar fi fost ca cei de la minister să-și prezinte scuzele. În primul rând, lui Iulian Gherguț, pentru că nu au fost în stare să-l aducă acasă mai devreme, iar în al doilea rând, familiei acestuia, care, în peste 8 ani, a fost nevoită să înfrunte greutăți insuportabile până când l-au văzut acasă pe Iulian.
Ar fi fost un gest de normalitate, până la urmă, din partea autorităților, mai ales că, în cazul de față, nu se poate vorbi despre niciun succes.
Nemțeanul, „cel mai vechi ostatic cunoscut din Sahel”
În primăvara acestui an, jurnaliștii publicației franceze „La Croix” au realizat un reportaj despre situația românului Gherguț, răpit de teroriști în Sahel. Ziariștii străini au venit în România și au stat de vorbă cu rudele lui Iulian. Acestea au spus că nu mai au încredere în autoritățile din România, însă că nu vor renunța și vor face tot ce este posibil ca să-l readucă acasă pe Iulian.
În reportajul publicat de „La Croix”, Iulian Gherguț era catalogat „ostaticul uitat”, jurnaliștii afirmând că românul este cel mai vechi ostatic cunoscut din Sahel (n. red. o zonă deșertică extinsă pe teritoriul continentului african, respectiv pe teritoriul a cinci țări – Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger și Ciad. Zona e controlată în mare parte de rebeli islamiști, care aparțin unor organizații teroriste cunoscute – Statul Islamic și Al-Qaeda).
Jurnaliștii francezi au mai arătat că mulți dintre occidentalii răpiți (după român) au fost eliberați, în timp ce Iulian a căzut în uitare, „de parcă ar exista o ierarhie a intereselor”. De la soția nemțeanului răpit de teroriști, ziariștii francezi au aflat că aceasta primea informații periodic de a autoritățile române, precum că soțul său este în viață, undeva între Mali și Niger, și că s-ar fi convertit la Islamism, fără a-i prezenta și dovezi în acest sens. Soția lui Iulian le-a mai spus jurnaliștilor de la „La Croix” că ultimul semn de viață de la Iulian datează din 2018, când apare într-un videoclip privat ce a fost prezentat soției sale la sediul Ministerului de Externe. Tot atunci, autoritățile i-ar fi spus soției românului răpit să nu alerteze presa.
Răpit de la locul de muncă
În urmă cu peste 8 ani, pe 4 aprilie 2015, Iulian Gherguț, în vârstă de 39 de ani la acea dată, care lucra ca agent de securitate la o mină de mangan din localitatea Tambao, situată în nordul statului Burkina Faso, în apropierea frontierelor cu Mali şi Niger, a fost răpit de cinci persoane înarmate. Acestea au atacat un convoi aflat într-o misiune de patrulare, acțiunea desfășurându-se în apropierea minei exploatate de Pan African Minerals, o filială a Timiş Corporation, compania omului de afaceri român Frank Timiş. Atacul s-a soldat cu rănirea a două persoane, un jandarm și un șofer. Răpirea cetăţeanului român a fost revendicată de gruparea jihadistă salafistă Al-Mourabitoune.
Autoritățile, în speță, reprezentanții Ministerului de Externe, au vorbit rar despre acest caz, singurele comunicate de presă fiind emise după ce Iulian Gherguț a apărut în câteva înregistrări făcute de către teroriști.
Într-un mesaj din august 2015, Gherguț făcea un apel disperat către autoritățile din România: „Numele meu e Iulian Gherguț. Sunt din România. Astăzi e 18 august 2015. Am fost răpit în Tambao de grupul al-Mourabitoune. Cer familiei mele să mă ajute să scap cât mai repede cu putinţă. Îi salut pe părinţii mei. Cer directorului companiei Pan African, domnul Souleyman, guvernului din Burkina Faso şi din România să mă elibereze cât mai repede şi să asiste la negocieri”.
Într-o altă filmare, din noiembrie 2016, ostaticul român cerea din nou guvernului şi familiei să depună toate eforturile pentru a asigura eliberarea sa rapidă din mâinile grupării condusă de militantul algerian Mokhtar Belmokhtar.
Gherguț apăruse în înregistrare alături de alți cinci ostatici din Africa de Sud, Franța, Columbia, Elveția și Australia. Este evident că răpitorii au cerut bani în schimbul eliberării ostaticilor, informație confirmată și de ministrul de Externe de la acea dată, Teodor Meleșcanu.
Ultimele informații publice, înainte de a fi eliberat astăzi, au apărut în decembrie 2018, când Ministerul Afacerilor Externe a reacționat după ce gruparea teroristă anunțase suspendarea negocierilor pentru eliberarea celor cinci ostatici, inclusiv a lui Gherguț. Atunci, MAE preciza că Celula de criză continuă acțiunile pentru eliberarea românului răpit în 2015, în Burkina Faso.
Daniel MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.