DGASPC are, din nou, un director general și trei adjuncți

1
3711

Situație interesantă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, acolo unde, de câteva zile, Cristina Păvăluță a revenit în funcția de director general, după ce a câștigat definitiv procesul cu Consiliul Județean Neamț.

Acum, instituția are patru directori, unul general și trei adjuncți, la fel ca în ianuarie 2022, înainte ca Păvăluță să fie demisă. Anterior, DGASPC Neamț se descurcase și cu doi adjuncți și un „general”, însă Consiliul Județean Neamț a aprobat, în primăvara anului 2021, înființarea unui nou post de director adjunct ce a fost ocupat de Laurențiu Dulamă.  Acesta a câștigat concursul după ce a votat, în calitatea sa de consilier județean, pentru echipa de vicepreședinți susținută de infractorul corupt fugar Ionel Arsene.

Cristina Păvăluță a fost înlăturată abuziv din funcție, iar cineva ar trebui să dea socoteală pentru asta. În primul rând, financiar. Dată fiind experiența unor situații similare petrecute inclusiv în Neamț, este greu de crezut că va plăti cineva pentru că Păvăluță a fost îndepărtată abuziv, deși, într-o țară normală, decidentul ar trebui să fie tras la răspundere pentru abuzul săvârșit. Mai ales că pe lângă recăpătarea funcției, Cristina Păvăluță își va primi și drepturile salariale restante începând cu februarie 2022, adică, după calculele atacul.ro, o sumă cuprinsă între 130.000 și 140.000 de lei. Acești bani ar trebui să fie recuperați de la cel/cei care au destituit-o ilegal pe Cristina Păvăluță. Cum în cazuri similare, precum cel al foștilor directori Apa Serv SA, Dughir și Grădinaru, înlăturați abuziv din funcții, dar care au câștigat în instanță drepturile salariale, nu a fost găsit (nici căutat) vreun vinovat pentru abuzurile comise, cel mai probabil la fel se va întâmpla și în cazul Cristinei Păvăluță.

În martie 2021, Amedeo Dulamă a câștigat din poziția de unic candidat concursul pentru ocuparea funcției de director adjunct la DGASPC Neamț, acolo unde se află și în prezent. Succesul lui Dulamă s-a înregistrat, așa cum bine se știe, după ce acesta și colegul său de partid, Sorin Vacariu, au votat pentru echipa de vicepreședinți a lui Ionel Arsene. Vacariu s-a angajat și el după acest episod, prin concurs, evident, revizor la Drupo SA, firmă a CJ-ului.

D.MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. FLORIN 2 iulie, 2023 at 06:36 Răspunde

    Asa se fura banii in Romanica de 30 de ani.
    Schema clasica.
    Dai pe unu ”abuziv”afara.Pui un (***) de al tau iar cel dat afara dupa 1-2 ani castiga in instanta toti banii si este repus in functie.
    Ramane si (***) si cel ”repus”in functie.
    Toti banii sunt platiti tot de cetateni.nimeni NU raspunde,nimeni nu plateste NIMIC din buzunar.
    A vota PSD/PNL,2 partide mafiote care au devalizat si au indatorat cu 150 miliarde euro DEGEABA aceasta tara,doar pentru a plati salarii aberante acestor impostori si analfabeti pusi in functii peste tot in aparatul bugetar, este o CRIMA.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.