Primăria Dobreni, contracte de sute de mii de lei cu firma vizată în ancheta penală de la Primăria Poiana Teiului

0
5561

Primăria Dobreni a încheiat, la finele anului trecut, două contracte cu societatea comercială care este vizată în investigația demarată de procurori și polițiști la Primăria Poiana Teiului. Firma patronată de Bogdan Burlă are o relație specială cu Ana Ancuța, primărița de Poiana Teiului, a prins două contracte în valoare de 330.000 de lei, fără TVA, cu Primăria Dobreni, care este condusă de Vasilica Crețu (foto dreapta, alături de Ana Ancuțastânga). Coincidența face ca cele două primărițe, ce aparțin aceleiași formațiuni politice – PSD, să fie și foarte apropiate, cele două fiind surprinse împreună la mai multe acțiuni de partid. Bine, asta nu înseamnă neapărat că firma ABG Esential Solution SRL Roman (abonată la lucrări cu Primăria Poiana Teiului) a încheiat contractele cu primăria din Dobreni ca urmare a relației strânse dintre cele două primărițe, ci poate fi o pură întâmplare. Numai că satul a început să vorbească, unii cetățeni fiind de părere că sumele plătite firmei romașcane sunt exorbitante.  Vorbim despre suma de 231.361 lei, fără TVA, pentru „lucrări de casare prin demolare Școala Veche Dobreni”, la care s-a adăugat o alta, în valoare de 99.655 lei, fără TVA, pentru „lucrări de concasare și așternere material rezultate din demolare Școala Veche Dobreni”. Cu alte cuvinte, cele două contracte au costat primăria, condusă de Vasilica Crețu, 330.000 de lei, fără TVA, adică aproape 400.000 de lei, aproximativ 80.000 de euro. De acești bani, firma a demolat școala, iar materialul rezultat l-a concasat și împrăștiat. În cazul primului contract a fost vorba despre demolat și în al doilea despre consacat și împrăștiat material. Primul contract a fost încheiat în octombrie 2022, iar cel de-al doilea în noiembrie 2022, pe platforma de achiziții publice.

Contracte cu „cântec” la Primăria Poiana Teiului

Firma romașcană care s-a ocupat de demolarea școlii vechi din Dobreni este în atenția anchetatorilor din primăvara acestui an. Procurorii au în lucru un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni grave – constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, conflict de interese, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, dar și fapte de corupție. La începutul lunii mai, anchetatorii au descins la sediul Primăriei Poiana Teiului, de unde au ridicat mai multe documente privind diverse achiziții publice făcute de către instituție. Polițiștii și procurorii au făcut percheziții și la locuința primăriței Ana Ancuța, a contabilei Elena Păvăloaia, dar și la sediul firmei ABG Esential Solution SRL Roman, patronată de Bogdan Burlă, care are încheiate mai multe contracte cu Primăria Poiana Teiului. Printre acestea se numără și contractele privind celebrele garduri de zeci de mii de euro, de la sediul primăriei și căminul cultural din satul Galu, care au început deja să ruginească.

În comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, emis în ziua acțiunii, se preciza că nu au fost emise mandate de aducere și cercetările se află în faza „in rem” ( n.red. cu privire la faptă). De asemenea, anchetatorii afirmau, la acea data, că „au fost ridicate documente cu privire la achiziţiile publice desfăşurate de către o unitate administrativ teritorială din judeţul Neamţ în perioada 2021-2023, s-au ridicat documente de evidenţă contabilă de la o persoană fizică din municipiul Roman, precum şi medii de stocare (telefoane mobile, calculatoare etc), pentru care se vor solicita ulterior autorizaţii de percheziţie informatică”.

Despre multe dintre achizițiile făcute de Primăria Poiana Teiului atacul.ro a scris în ultima perioadă. Deși am solicitat, în mai multe rânduri informații, primăriței Ana Ancuța, aceasta a refuzat să ni le pună la dispoziție

Printre altele, procurorii suspectează că primărița Ana Ancuța ar fi primit mită în schimbul sprijinului oferit omului de afaceri Burlă, pentru ca acesta să primească mai multe contracte bănoase.

Ar fi vorba despre un autoturism de teren Volvo, pe care l-a avut Burlă și care a ajuns în proprietatea primăriței. Datele atacul.ro arată că tranzacția nu s-a făcut direct, mașina fiind cumpărată de Ana Ancuța de la o altă persoană care achiziționase bolidul de la Burlă. Cel din urmă și-a vândut mașina după ce și-a cumpărat o alta, un Mercedes ML.

În ceea ce privește modul în care au fost încredințate contractele de către primărie firmei lui Burlă, există mai multe semne de întrebare. Nu numai că prețurile unor lucrări sunt exagerate. Documentele obținute și publicate de atacul.ro confirmă această practică.

De asemenea, costurile celor două garduri, pentru care primăria a plătit zeci de mii de euro firmei lui Burlă, sunt considerate de domeniul fantasticului.

Rămâne de văzut care vor fi pașii în această anchetă, în condițiile în care datele noastre arată că există probe suficiente pentru a se trece la următoare fază – „in personam” (n.red. cu privire la persoană).

Comunicatul Parchetului Județean Neamț (3 mai 2023):

„La Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ este înregistrat dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
• constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de
art.367 alin. 1 Cod penal;
• luare de mită, prev. şi ped. de art.289 alin. 1 Cod penal;
• dare de mită, prev. şi ped. de art.290 alin. 1 Cod penal;
• abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr.78/2000, rap.
la art.297 alin.l Cod penal;
• conflict de interese, prev. şi ped. de art.301 Cod penal;
• fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art.320 alin. 1,2
Cod penal;
• fals intelectual, prev. şi ped. de art.321 alin.l Cod penal; .
• uz de.fals, prev. şi ped. de art.323 Cod penal,
• delapidare, faptă prev. şi ped. de art.295 alin. 1 Cod penal
La data de 03.05.2023, în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Neamţ şi a delegării date de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, organele de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, D.G.A. -Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău şi I.P.J. Neamţ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat percheziţii domiciliare în patru locaţii (un sediu de U.A.T., un sediu de societate comercială şi locuinţe persoane fizice), de pe raza comunei Poiana Teiului, judeţul Neamţ şi a municipiului Roman, judeţul Neamţ. In urma efectuării activităţilor autorizate au fost ridicate documente cu privire la achiziţiile publice desfăşurate de către o unitate administrativ teritorială din judeţul Neamţ în perioada 2021-2023, s-au ridicat documente de evidenţă contabilă de la o persoană fizică din municipiul Roman, precum şi medii de stocare (telefoane mobile, calculatoare etc), pentru care se vor solicita ulterior autorizaţii de percheziţie informatică.
Nu au fost emise mandate de aducere, cercetările continuându-se in faza in rem. Acţiunea s-a desfăşurat cu suportul D.G.A. – Serviciul Tehnic, D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, D.G.A. -Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău, Serviciul Operaţiuni Speciale Neamţ, I.P.J. Neamţ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ”.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.