Lemnarii și-au făcut drum prin râul Bistrița. Mii de metri cubi de bușteni, din pădurile statului, transportați direct prin albia cursului de apă

1
3171

 

La nivel declarativ, reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, dar și cei de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, sunt mari iubitori de mediu, pe care îl și protejează. Și ca exemplu, silvicultorii RNP-Romsilva sunt atât de grijulii cu mediul înconjurător încât au dat comandă, prin intermediul Direcției Silvice Neamț, de câteva autoturisme de teren Toyota hibrid, ca să nu polueze aerul îmbâcsit al Capitalei (sic!). 

În general, când este vorba despre exploatarea masei lemnoase, despre mediu se vorbește prea puțin spre deloc. Angajații firmelor care intră în pădure fac ce-i taie capul, fără să fie deranjați. Așa au ajuns să aibă obiceiuri de-a dreptul prostești, cum a prezentat recent atacul.ro, ca de exemplu, să-și spele utilajele în cursurile de apă, practică văzută de majoritatea ca o normalitate. Aceste obiceiuri cu impact negativ asupra mediului, sunt nesemnificative comparativ cu ceea ce se întâmplă în zonele greu accesibile, adică acolo de unde este exploatată masa lemnoasă și unde muncitorii nu sunt supravegheați. 

Redactorii atacul.ro au monitorizat, zilele acestea, modul în care angajații unei societăți din Târgu-Neamț, care exploatează peste 3.000 de metri cubi de masă lemnoasă în zona Cut, din Dumbrava Roșie, transportă lemnul către destinație. Iar concluziile sunt de-a dreptul îngrijorătoare: pe lângă faptul că au fost depistați în timp ce își spălau utilajele în râul Bistrița, aceeași angajați măcelăresc efectiv pâraiele din pădure, prin intervențiile lor. Iar ce se întâmplă mai departe, prin transportul lemnului scos din pădure și depozitat pe o platformă situată chiar în fața cantonului pădurarului, este și mai revoltător. Ca să ajungă la Târgu-Neamț, miile de metri cubi de lemn sunt transportate direct prin apă, adică prin râul  Bistrița.

Sâmbătă, 20 mai, redactorii atacul.ro au constatat că, în decurs de nici o jumătate de oră, două camioane pline cu lemne au traversat râul Bistrița prin apă, aspect care, în mod firesc, se sancționează cu amendă care poate ajunge la 30.000 de lei.

Nu vorbim despre o întâmplare, un caz izolat. Persoanele care ne-au adus la cunoștință comportamentul exploatatorilor de lemn au afirmat că, de fapt, la mijloc este vorba despre o adevărată practică, la vedere, fără nicio jenă, a șoferilor de camioane. În mod firesc, traseul ar trebui să fie prin Anexa Văleni, însă șoferii  fac economie la motorină traversând, prin apă, râul Bistrița. Culmea nesimțirii este că traseul camioanelor apare prin râul Bistrița pe aplicația inspectorulpadurii.ro, semn că autoritățile au la îndemână harta traseului. Asta înseamnă că autoritățile nu au nicio scuză vizavi de ceea se întâmplă

Firma din Târgu-Neamț a licitat pentru partida din acea zonă oferind 522 lei/mc, în condițiile în care licitația a pornit de la 230 lei/mc. Direcția Silvică Neamț a încasat peste 1,7 milioane de lei pe această partidă de „principale” cu un volum de 3.290 mc.

„Facem precizarea că în acea zonă UP 4 Cut, ua. 14 A este autorizată partida de produse principale nr.  589/Siregna, nr. Sumal 2100023502860 cu un volum total de 3295.4 mc. Exploatarea forestiera este efectuată de firma S.C. Euseb S.R.L. având termen până în data de 30.09.2023”, ne-au comunicat reprezentanții Direcției Silvice Neamț.

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț sunt și ei la fel de nepăsători, deși redactorii atacul.ro le-au atras atenția, fără succes însă, că în zona cu pricina se petrec fapte care afectează grav cursurile de apă.

Comisarii de Mediu s-au autosesizat în urma articolului în care atacul.ro a arătat cum un tafist își spăla utilajul în râul Bistrița și au aplicat și sancțiuni, însă fapta respectivă este minoră față de ce se întâmplă acolo. Iar situația este valabilă pentru toate exploatările forestiere din județ și din țară.

Daniel MURARU

Cinci mașini hibrid de teren pentru Direcția Silvică Neamț. „Iubitorii de animale” de la RNP au vrut musai volane „îmbrăcate în piele” și viteză maximă de … cel puțin 180 km/h

Cu cât a fost amendat tafistul fotografiat când își spăla utilajul în râul Bistrița

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. relu 24 mai, 2023 at 11:14 Răspunde

    Hai S.G.A. NEAMT, hai G.N.M.- C.J. Neamt la treaba copiii , sau poate ii lasati intaietatea celor de la inspectia Apelor Bacau, din cadrul Administratiei Bazinale de Apa SIRET, ” luptatorului ninja „, care a scuipat si injurat in Primaria Alexandru Cel Bun un consilier local, in problema podurilor ilegale construite in comuna Alexandru Cel Bun, cu ” sprijinul” fostei conduceri pensionate a S.G.A. NEAMT si a sefului biroului ELH, pensionat si el, de atata ” nevedere” !!!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.