Salarii și pensii mai mari pentru judecători, polițiști supărați. „Judecătorii au primit ordin să ne respingă acțiunile pentru a proteja cu orice preț buzunarul statului!”       

3
3476

 

 

Apariția în spațiu public a unui ordin semnat de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, prin care salariile magistraților urmează să fie majorate considerabil în perioada următoare, a pus paie pe foc. Ceilalți bugetari sunt revoltați că nu au parte de același tratament. Supărarea este cu atât mai mare cu cât polițiștii, de exemplu, nu au cerut nimic mai mult decât respectarea legii. Dacă în cazul lucrătorilor de poliție și nu numai, salariile au fost înghețate, altfel stau lucrurile în cazul judecătorilor, cărora o să le crească veniturile. Polițiștii au protestat în nenumărate rânduri, cerând respectarea Legii salarizării, însă fără succes. Au protestat în fața sediului Guvernului, dar și a sediilor partidelor politice aflate la guvernare, dar nu au reușit să schimbe nimic.

Vitalie Josanu, vicepreședintele Sindicatului „Diamantul” s-a arătat dezamăgit de situație și a declarat că organizația sindicală pe care o reprezintă a căutat dreptatea inclusiv în Justiție, însă nu a avut câștig de cauză.

„Acum câteva zile, Curtea de Apel Bacău a respins definitiv o acțiune SPR Diamantul privitoare la majorarea valorii de referință sectorială pentru reclamanții polițiști și membri de sindicat, valoare care la polițiști a rămas aceeași din 2009, respectiv 197, 33 lei. Nu am făcut decât să preluăm și să adaptăm acțiunea și argumentele cu care au câștigat în instanță reclamanții magistrați . Dacă în cazul magistraților, norma de salarizare (Legea 293/2015), care a reglementat identic pentru ambele categorii, s-a interpretat într-un anumit fel, se naște în mod firesc, o speranță legitimă că aceeași interpretare găsită de magistrații care au soluționat procese dând câștig de cauză colegilor lor reclamanți să fie utilizată și în procesele similare ale polițiștilor și cadrelor militare. Însă într-un sistem judecătoresc care funcționează cu standard dublu, instanța de fond ne-a respins acțiunea ca nefondată, fără să dea curs solicitării noastre de administrare a unor probe. Am atacat hotărârea, Curtea de Apel a admis cererea noastră, a cerut completarea probatoriului, după care am trecut prin patru termene de amânare a pronunțării, ca în final să ne fie respins recursul ca nefondat. Căutăm să promovăm acțiuni, căutând avocați cu experiență și notorietate. De multe ori, când află de spețe privind salarizarea, aceștia ne spun clar că deși avem dreptate, avem șanse extrem de reduse în instanță pentru că judecătorii au primit ordin să ne respingă acțiunile, pentru a proteja cu orice preț buzunarul statului. Coincidență, și CCR ne respinge pe bandă rulantă, toate excepțiile privind neconstituționalitatea unor texte din legile tranzitorii de salarizare a polițiștilor. Deși acțiunile privind salarizarea constituie – în esența lor – litigii de muncă și deci ar trebui soluționate de instanțele specializate, suntem nevoiți să ne cautăm dreptatea în secțiile de contencios administrativ și fiscal. Până la urmă, ne bucurăm că măcar judecătorii sunt îndestulați și îndreptățiți în țara noastră”, a declarat Vitalie Josanu.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. FLORIN 8 ianuarie, 2022 at 07:14 Răspunde

    Daca cineva mai crede ca Romania nu este un stat securisto mafiot iar aceasta clasa politica impotenta si inutila nu este aservita si controlata de acest sistem securist si”lucreaza”in interesul cetatenilor inseamna ca este un cretin absolut.

    Unde este legea raspunderii magistratilor?De ce procurorii sunt ”magistrati” asa cum nu este niciunde in lume?De ce ies la pensie la 40 de ani?De ce serviciile fac afaceri?

    De ce nu avem aceste legi in functiune?dupa 30 de ani de”democratie”parlamentara.De ce?
    Pentru ce votam?De ce avem parlament daca nu ne reprezinta?

    In timp ce diversiunile cu certificatul verde si”pandemia”continua in mass media,in spate,

    Justitia corupta si serviciile corupte care erau deja platite cu salarii aberante si pensii speciale/serviciu halucinante au obtinut cresteri ale bugetelor de 40% si mariri de salarii cu 20 %.
    Asa se fac lucrurile in Romanica.Cu diversiuni pentru prosti.

    Ca sa ai salariu de 200 milioane si sa mai ceri inca 40 de milioane marire si sa ti se dea!! in conditiile in care aceste pensii trebuiau desfiintate/impozitate cu 70% si salariile oricum aberante recalculate, arata o sfidare maxima si o bataie de joc la adresa noastra.

    Votul este INUTIL in aceasta tara condusa de securisti.

    Daca nu iesim in strada cu totii,vom ramane in continuare scalavii acestor securisti care isi bat joc de noi si ne sfideaza.Sistemul partinic in Romania este distrus si nu mai reprezinta cetatenii.

  2. Asociația ursul brun 8 ianuarie, 2022 at 17:53 Răspunde

    Pentru ce Magistrati să aibă pensii speciale,nu va e rușine !!!(***) ce sunteți,chiar ne luați de prosti,așteptați Kazahstan,sunteți de rasul lumii,cum e posibil că un dosar penal de corupție sa fie secret,altul a lui cumatru să aibă 45 de termene ,știu de ce . Președintele Tribunalului Neamț la scos pe cumatru din arest,și amână la nesfârșit cauza extraordinar de gravă,pe bani mulții (euroi multu), rușine să vă fie.Acum cu Polițiști ,sunteți primi care produceți corupție,sunteți mana in mână cu procurori,cum faceți voi dosarele nimeni nu le schimba ,rușine să vă fie,vreți pensii speciale ,asta-i culmea,nimic nu ne mai surprinde,din cauza voastră i sa avem un Kazahstan, Doamne ferește!! Pentru asta a murit în 89 2000 de oameni ,mai (***) ,optica Oana nu e prea târziu că o să vă facă rău și viitorilor urmași ai voștri,rusinicaaaaa periculoasa.

  3. Asociația ursul brun 8 ianuarie, 2022 at 18:03 Răspunde

    Parca suntem în ani 95 când politia procurori și judecători erau mana in mână,am sperat că se schimba ceva,in bine dar sa produs exodul populației în Occident ,din cauza voastră cu pensii speciale,Sunteți distrugători acestei țări,revenițiva,o să vă afecteze și pe voi,sunteți sclavi oamenilor cu diplome falsa,ăștia vă conduc,ăștia fac legi in parlament ,chiar nu aveți orgoli,va e frica sa ne facă Naționaliști,ne-au luat tot,trebuie să aplicați legea,ce faceți cu bani daca nu aveți stabilitate.Creati și aplicați legea in favoarea acestei țări Doamne ajuta!!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.