Necunoscutele din jurul dezastrului ecologic de la Tașca. Și-a permis șoferul bulgar să arunce marfă de mii de euro?

0
3315

Poluarea cu amoniac a râului Bicaz, ce a avut loc în după amiaza zilei de 3 mai, care a avut ca sursă fabrica de ciment de la Tașca, parte a companiei  HeidelbergCement România SA, a stârnit indignarea publică. Autoritățile au obligația să clarifice ce s-a întâmplat, de fapt, în a doua zi de Paști în curtea producătorului de ciment. Reprezentanții fabricii de ciment au dat de înțeles că principalul vinovat al dezastrului ecologic de pe râul Bicaz ar fi un cetățean bulgar, care, de la sine putere, ar fi decis să arunce în canalizarea fabricii peste 5 tone de apă amoniacală pe motiv că nu ar mai fi încăput în rezervor. Din canalizare, apa amoniacală a ajuns în râul Bicaz, iar de aici, dezastrul. Cel puțin asta reiese din poziția oficială a celor de la fabrica de ciment de la Tașca.

Punctul de vedere oficial al celor de Fabrica de ciment Tașca:

Din aceste informații rezultă că autocisterna cu apă amoniacală a stat în incinta fabricii o oră și 25 de minute. Descărcarea a început la ora 13.30 și s-a încheiat după 45 de minute, la 14.15. Reprezentanții fabricii mai spun că din autocisterna condusă de bulgar a fost descărcată cantitatea de 18,9 tone de apă amoniacală, iar din avizul de ieșire reiese că șoferul a descărcat cantitatea de 24,36 de tone. Diferența dintre cantitatea de 24,36 de tone, care apare ca fiind descărcată de bulgar, și cea de 18,9 tone, care a fost descărcată efectiv, a dispărut undeva pe traseu, în incinta fabricii. Vorbim despre 5,46 tone de apă amoniacală pe care bulgarul, după cum cred reprezentanții fabricii, ca să nu se mai întoarcă cu ea în țară, ar fi aruncat-o în canalizare. Iar asta s-a întâmplat în plină zi, în incinta unei fabrici, unde este monitorizată orice mișcare.

Locul unde amoniacul a ajuns din incinta fabricii de ciment în pârâul Bicaz:

Analizând cele întâmplate și explicațiile oficiale ale celor de la fabrica de ciment din Tașca, este clar că mai multe aspecte nu sunt în regulă.

Presupunând că șoferul ar fi vinovat de nenorocirea provocată, el riscă să înfunde pușcăria, pedeapsa în România pentru o astfel de faptă fiind cuprinsă între 2 și 5 ani de închisoare. Oare să nu fi știut șoferul bulgar ce marfă transportă și cât de nocivă este aceasta pentru mediul înconjurător?

O altă chestiune care dă de gândit este organizarea transportului de apă amoniacală. Oare între firma furnizoare și fabrica de ciment nu a existat un schimb de informații privind comanda de apă amoniacală? Ultimii știau ce cantitate de apă amoniacală aveau în rezervor, așa că, logic, ar fi trebuit să dea o comandă pentru cantitatea care ar mai fi încăput. Ce rost avea ca firma furnizoare să transporte o cantitate mai mare decât cea necesară?

În poziția oficială a celor de la fabrica de ciment se menționează că alimentarea din cisterna bulgarului s-a încheiat la cantitatea de 94,9 tone, nemaifiind spațiu de descărcare. Și aici există un lucru care trebuie lămurit.

Trebuie spus că apa amoniacală este folosită la fabrica de ciment pentru reducerea emisiilor de oxizi de azot (NOx). Acest lucru se face cu ajutorul unei instalații compuse dintr-un rezervor de 110 mc de apă amoniacală, ce este alimentat din cisterne. Din rezervorul de 110 mc, apa amoniacală este pompată în cuptoarele de clincher. Densitatea apei amoniacale este de 910 kilograme sau 0,91 tone/metru cub, ceea ce înseamnă că în rezervorul de 110 metri cubi ar trebui să încapă aproximativ 100 de tone de apă amoniacală.

Însă, reprezentanții fabricii de ciment afirmă că în rezervor nu a mai fost spațiu de descărcare când s-a ajuns la 94,9 tone. Asta deși rezervorul de 110 mc (100 de tone) ar mai putut primi încă 5 tone, adică exact cantitatea pe care ar fi aruncat-o bulgarul în canalizarea pluvială a fabricii.

Nu în ultimul rând, trebuie lămurit cine i-a dat voie șoferului bulgar să se debaraseze de o marfă valoroasă. Verificările atacul.ro arată că o tonă de apă amoniacală se vinde cu 2.500 de lei. Asta ar însemna că bulgarul a aruncat în canalizare marfă de 13.650 de lei sau 2.730 de euro. Compania Națională a Uraniului a cumpărat, în anul 2019, 167 de tone de apă amoniacală cu 2.402 lei/tona, iar în anul 2020, a achiziționat 235 de tone cu prețul de 2.463 lei/tona.

Cine și-ar permite să arunce în canalizare câteva mii de euro? Oare patronul bulgarului a fost de acord cu această risipă? Marfa putea fi vândută unei alte firme și nu aruncată.

(Sursa foto deschidere: heidelbergcement.ro)

Daniel MURARU

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.