Funcționărimea se distrează la mare pe banii contribuabililor

4
105

Participarea funcționarilor publici, primarilor, viceprimarilor, aleșilor locali sau a simplilor angajați din instituțiile publice la diverse cursuri de perfecționare, costisitoare de altfel, a devenit o adevărată modă în România ultimilor ani. Cursurile se desfășoară în perioada concediilor, de preferință, când se poate îmbina perfect utilul cu plăcutul. În mediul funcționăresc se știe foarte bine că cei care merg la astfel de cursuri, plătite din banii contribuabililor, își iau în general și familiile cu ei. Aceste lucruri sunt cunoscute foarte bine de decidenți, iar cu toate acestea nimeni nu intervine. Este clar că angajații din instituțiile publice trebuie să fie bine pregătiți, să fie la curent cu legislația și modificările ei. De neînțeles este de ce cele mai multe entități publice aleg ca funcționarii să participe la aceste cursuri în perioada verii, când prețurile la cazare în stațiuni, fie ele de pe litoral sau din zona de munte, sunt foarte mari. Mai toate prefecturile din țară, consiliile județene, primăriile, unități școlare își pregătesc angajații prin această metodă, ceea ce înseamnă că, la nivel național, efortul financiar este unul substanțial. O informație, în acest sens, nu a fost făcută publică, însă cu siguranță vorbim de milioane, dacă nu cumva zeci de milioane de lei cheltuite în fiecare an.

Comuna Bîrgăuani a cheltuit 12.525 lei pentru trei cursuri

În acest an, mai multe primării din Neamț (Cordun, Poiana Teiului, Răucești, etc) au achiziționat pachete de cazare și cursuri de la firme specializate. Din verificările noastre, Primăria Bîrgăuani pare a fi lider la acest capitol, cele trei pachete achiziționate costând bugetul local 12.525 lei cu TVA. Toate cele trei contracte au fost încheiate prin metoda achzițiilor directe de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Primul contract, în valoare de 3.660 lei, fără TVA, cu denumirea „Activitatea de resurse umane în administrația publică. Măsuri de îmbunătățire a serviciului public” a fost încheiat în data de 23 iunie. Pentru suma amintită, doi angajați ai Primăriei Bârgăuani au participat la un curs care s-a desfășurat în perioada 11-16 iulie (cinci zile de curs și 6 nopți de cazare) la Hotelul Palas din Mamaia.

De pe SEAP aflăm că „Programul de formare profesională/perfecționare se adresează funcționarilor publici, persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică sau asimilate acestora, aleșilor locali, personalului contractual din cadrul administrației publice, precum și altor persoane interesate-persoane implicate indirect în activități vizate de tematica acestora, precum și persoanelor interesate de domeniile tematice respective”. Firma care a asigurat pregătirea cursanților și care s-a ocupat de cazarea acestora se numește Neiriama Training Solutions SRL din Craiova, județul Dolj. În data de 5 iulie, Primăria Bîrgăuani a achiziționat, la același preț de 3.660 lei fără TVA, încă un pachet de servicii de la aceeași firmă. De această dată însă, oferta a fost pentru o singură persoană, în condițiile în care discutăm despre același program de pregătire profesională. În data de 21 iulie, Primăria Bîrgăuani a achziționat, prin aceeași metodă a cumpărării directe, un pachet pentru perfecționarea unui alt angajat. Acesta a participat la cursul „Aleșii locali: atribuții, competențe, regimul juridic al incompatibililor și al conflicetelor de interese”. Suma achitată, 3.206 lei fără TVA, pare cam măricică. SC Saral Expert Consult SRL Târgu Mureș, firma furnizoare de servicii, a încasat 950 de lei, cu TVA inclus, cu titlu de taxă de participare curs, iar diferența până la 3.206 lei a însemnat contravaloare servicii cazare în regim single, 7 nopți, la Hotel Opal din Stațiunea Cap Aurora. Mai exact, vorbim de 2.625 lei pentru cele 7 nopți de cazare, adică 375 lei/noapte în regim single. Probabil, aceste cursuri nu se pot desfășura decât în hoteluri de la 3 stele în sus, altfel nu se explică de ce funcționărimea trimisă la perfecționare stă numai în lux.

Primarul nu știe să fi mers careva la cursuri

Pentru a afla mai multe, în special care au fost angajații primăriei ce au participat la aceste cursuri, l-am contactat pe Virgil Martin, cel care a preluat atribuțiile de primar, după ce Petrică Șchiopu și-a pierdut mandatul ca urmare a problemelor pe care le-a avut cu Agenția Națională de Integritate. Deși, până a fi numit primar, Virgil Martin a fost viceprimar, multe informații nu am putut obține de la el. L-am întrebat cine a fost la ultimul curs, cel de la Cap Aurora, iar Martin ne-a spus că nu știe să fi fost plecat vreun angajat la mare, la cursuri. Edilul s-a scuzat spunându-ne că a preluat funcția de primar de doar o săptămână și nu le știe pe toate. În aceste condiții, am convenit să se intereseze și să ne răspundă la întrebări a doua zi. Numai că primarul nu a mai răspuns la telefon. În concluzie, putem spune că la câte cursuri fac funcționarii din România ar trebui ca lucrurile să meargă șnur în administrația publică. Numai că nu o dată, plătitorii de taxe și impozite au constatat că au de-a face cu angajați foarte slab pregătiți, mulți dintre ei habar neavând ce înseamnă administrația publică locală.

Daniel MURARU

 

 

 

4 comments

  1. V.Vasile 15 august, 2017 at 17:12 Răspunde

    La o televiziune nationala, cineva spunea : persoanele cele mai periculoase sunt, idiotii utili si cozile de topor.
    Asadar ,,dragii mei nemteni,, m-ati votat , va conduc, ciocu’ mic !

  2. valisor 16 august, 2017 at 08:33 Răspunde

    Mie așa îmi pare, de parcă “am descoperit America”, ajutat desigur de acțiunile “în forță” ale PSDului, anume al lui Liviu Dragnea, cu anume binecunoscutul prioritar obiectiv, căci acțiunile ponderate, cvasistatice, sunt greu de observat și pentru ochiul șpionic experimentat, însă și orbul vede clar la accelerația actuală a profundelor transformări “democratice”, doar numai tâmpiții nu văd și, din nefericire…
    Se vede, tovarăși! Să privim și să ne crucim! dar, dacă vrem să supraviețuim, noi, ca nație, s-o lăsăm mai moale cu “Doamne ajută!” și să ne dăm niște perechi de palme ca să ne trezim! De la o nelegislație, adică de la o încropită demo-haos-crație “iliesciană”, ca post-și-mai-demo-haos-crație, am înaintat cu pași accelerat hormonizați, de la “timizi” la mitocanici, pân’ ce-am intrat de tot cu Legea-n păpuriș. Că legile sunt concepute ca de gorilele din junglă, ca să se cace unde vrea mușchiul lor, asta se vede, dar nu e de comentat, că e doar efectul și noi căutăm să rezolvăm cauza. Să ne uităm și să luăm aminte la cauză, care și ea e bârnă-n ochi! Nu vi se pare că întreaga legislație a României, așa hâdă cum e ea astăzi, e pur și simplu descrierea “științific” de precisă a profilului psiho-socio-(și n-aș vrea să ratez vreo față) a românului, așa cum ne-ar vrea sumat toți “vrășmașii” noștri și cum riscăm să devenim dacă nu ne trezim acuma, cât e încă ceasul doișpe fără vreo două secunde Planck?
    SĂ NE BĂGĂM ÎN REPARAȚII KAPITALE!
    SĂ NE TREZIM, FRAȚILOR, CĂ ALTFEL AM BELIT MÂȚU!

  3. Jean Valjean 16 august, 2017 at 09:22 Răspunde

    Aceasta functionarime care, in momentul in care ai nevoie de ea pentru diferite documente, lamuriri, informatii, habar nu are pe ce lume se afla! Oror, pardon, onor, parditului iubit care incurajeaza nemunca, statului care are functionari incapabili, dar pe care ii plateste regeste si ii mai trimite si la perfectionari! Cum sa nu ti se faca greata?

  4. Corina 16 august, 2017 at 10:39 Răspunde

    Functionarimea asta e nobilimea de azi! O clasa privilegiata care traieste din banii contribuabililor facand (mai) nimic. Am fost luna trecuta in Bucuresti si Giurgiu, dupa vreo alti sapte ani de trait in Sua. Jalnic, fratilor! Se vede ca nu sunt gospodarite orasele, comunele, ca e mizeria neschimbata, ca cele mai multe lucruri sunt facute de mantuiala. Si contribui eu, si familia mea la impozitele din care se platesc salariile acestei caste privilegiate! Toaca si fura banii oamenilor care chiar muncesc in tara aia, aceasta nobilime a secolului 21!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.