Lovitură de teatru! Se schimbă majoritatea în Consiliul Local Piatra Neamț!?

2
106

Peste câteva minute (ora 15.00)va începe ședința Consiliului Local Piatra Neamț în cadrul căreia, spun sursele noastre, va fi făcut primul pas spre schimbarea majorității PSD-ALDE-PMP. Și asta pentru că aleșii locali ai PMP-ului urmează să voteze proiectele de hotărâre ale executivului, ceea ce, evident, nu convine celor de la PSD și ALDE. Doar o minune mai poate schimba acest lucru sau intervenția președintelui interimar al PMP Neamț, Corneliu Bichineț. Cu siguranță că ceea ce se întâmplă acum cu aleșii PMP, care s-au decis să schimbe foaia, se datorează în mare parte și degringoladei din organizația nemțeană a partidului, după demiterea din funcția e președinte a lui Laurențiu Dulamă. Acesta a fost dat deoparte de către conducerea PMP pe motiv că Neamțul a obținut un rezultat nesatisfăcător la alegerile parlamentare din decembrie. Rămâne de văzut dacă poziția celor trei consilieri PMP va rămâne aceeași și la următoarele ședințe de Consiliu  Local. Informațiile pe care le deânem arată că această „schimbare de macaz” este cu bătaie lungă, la mijloc fiind vorba și de alte aspecte deosebit de interesante. În acest moment, PNL-ul are în Consiliul Local 9 consilieri, PSD 7, PMP 3, ALDE 3, plus un consilier ales pe listele UNPR care se află tot în grădina PMP după fuziunea celor două partide. Calculele arată că primarul Chitic are nevoie de 12 din cele 23 de voturi pentru ca proiectele să-i fie votate. Cum partidul din care provine, PNL, are 9 consilieri, ar mai fi nevoie de fix 3 aleși pentru a face o nouă majoritate, adică fix cei 3 aleși pe listele PMP. Bineînțeles, nu este exclus ca și consilierul UNPR să voteze pentru noua majoritate. Așadar, cel mai probabil, astăzi vor fi votate toate proiectele inițiate de către primar, inclusiv cel prin care se va aloca o sumă de 10.000 de lei pentru achiziționare de flori pe care Dragoș Chitic le va înmâna pietrencelor cu ocazia zilei de 8 Martie. Vom reveni. (D.M.)

2 comments

  1. valisor 23 februarie, 2017 at 18:40 Răspunde

    Și?!…
    CLurile, ca și CJurile dealtfel, indiferent de anatomie, fiziologie și morfologie, determină aceeași patologie a suferindei sărmană a noastră națiune. Ei sunt minoritatea în a cărei buzunare ne băgăm noi, ăștia mulți, da mulți, picioarele în majoritatea banilor noștri.
    …Ce dacă se schimbă?!…

  2. Vasile 23 februarie, 2017 at 18:49 Răspunde

    ,,Dragi nemteni,, propun initierea unui concurs cu tema, cine reuseste sa scoata din Cons. Judetean, Cons. Local ,,ghioceii,, cu tot cu bulbi(ca sa nu mai rasara niciodata pe acolo) v-a primi recunostinta noastra !

    p.s.Am citit undeva ca au aparut ghioceii, am facut un comentariu, dar nu am avut ,,spatiu,,

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.