ACTIVITATE UFO LA INSPECTORATUL ȘCOLAR NEAMȚ

0
771

nastaselu (Copy)

În ultimii 10-15 ani la ISJ Neamț s-au desfășurat fenomene științifico-fantastice, legate probabil de OZN-uri. Numai așa pot fi explicate unele activități, dar mai ales prezența unor personaje extraterestre, a căror activitate și propulsare pe orbita inspectoratului nu poate fi explicată cu modestele noastre mijloace de înțelegere umane. De exemplu, cine poate explica cum un profesor bun, cu rezultate la clase, cu prestigiu în fața elevilor, părinților și comunității nu are șanse să devină inspector, iar un altul submediocru, care fuge de ore ca dracul de tămâie, fără nici un rezultat și cu studiile făcute la facultăți fantomă, unde diploma se obține dacă nu încurci strada și orașul respectivei”instituții”, ajunge să ocupe cu ușurință o asemenea funcție. Iar când a ajuns acolo sus, face ceea ce știe mai bine, adică produce fenomene UFO, pe care muritorii adevărați ( a se citi profesorii adevărați) nu le pot înțelege. Spre exemplu, se înconjoară de personaje asemănătoare cărora le acordă gradații de merit, îi cooptează în proiecte unde participanții fac doar act de prezență pentru ca extraterestrul să-și încaseze banii, lipsești de la ore, dacă se poate și cu elevii, clase întregi cad la bacalaureat și pentru toate acestea ești premiat. Dacă obții rezultate și ai ghinionul să te clasezi bine, să spunem la bacalaureat, poți fi sancționat sau în cel mai fericit caz nu vei fi cooptat la activități plătite, cum ar fi corectatul lucrărilor la examene. Acolo vor merge cu prioritate favoriții inspectorului extraterestru, dar printre ei încap și câțiva profesioniști, care din punct de vedere moral se încadrează în categoria oportuniștilor. Astfel au apărut fenomene hilare, când profesori cu o carieră adevărată au fost dați la o parte, în schimb au fost promovate genii locale, apărute pe la colțurile unor instituții cu adresa la o căsuță poștală. Activitatea lor pe linie școlară trebuie să fie catastrofală, sau, în cel mai fericit caz nulă. Cu aceste ”calități” nu poți contesta valoarea șefului tău și în felul acesta nu-i vei ieși niciodată din cuvânt. Colaborarea dintre extraterestrul șef și omuleții săi este astfel asigurată, așa cum pe bună dreptate spune proverbul românesc”Cine se aseamănă, se adună”. Omuleţii prind imediat locuri în comisiile de bacalaureat şi se pun pe treabă. Dar cum poate cineva să corecteze lucrarea unui elev bun de clasa XII-a, când nu poate preda la clasa V-a ? Explicația va fi una U F O – logică, pe care nu trebuie s-o înțelegem, ci s-o acceptăm! Ce să înțelegem când un inspector a spus clar și răspicat că gradațiile de merit nu se dau pentru rezultate în învățământ, ci pentru alte activități, fără legătură directă cu școala. Ce să-i spun eu unui părinte care tremură pentru copilul său la examene ? Că nu pot să mă ocup de odrasla sa pentru că trebuie să mă duc la autogară să spăl toaleta pentru a primi o diplomă, care contează pentru ca eu să fiu recompensat ? Dar am fost lăsat mască de o altă afirmație a aceluiaşi inspector, care a spus că ISJ Neamț nu recunoaște premiul Nobel, dacă cel ce l-a obținut nu are competențe recunoscute de această instituție, adică nu participă la cursuri de perfecționare conduse de respectivul inspector sau de omuleții lui. În felul acesta inspectoratul școlar nemțean a fost declarat o super academie mondială, superioară tuturor organismelor științifice din lume. Pentru asemenea declarații, într-un stat civilizat, cel în cauză este internat la un ospiciu. La noi însă nebunii iau decizii iar cei normali sunt declarați nebuni. Trăim oare pe o altă planetă și nu ne dăm seama de acest lucru ?

Domnule Inspector General , dacă aveți voie și dacă puteți, întrerupeți aceste fenomene paranormale. După cum știți, în mod obișnuit ele durează extrem de puțin, dar în instituția dumneavoastră există de mai mulți ani și au devenit foarte nocive. Aveți șansa să intrați în istoria județului dacă duceți lucrurile spre normalitate, căci de o astfel de stare avem nevoie. Nu știu dacă aveți curajul necesar, pentru că și la București extratereştrii pe care îi conduceți dumneavoastră au relații, deoarece farfuriile zburătoare ale alegerilor au trimis în parlament destule ființe fantastice, amețite bine de zborul necontrolat al obiectelor lor de lux și de parfumul puternic al viilor autohtone. Dacă nimeni nu încearcă să facă nimic, înseamnă că acest popor trăiește sub zodia nenorocitului sindrom P.L.M.H.I.

Prof. VĂLU NĂSTĂSELU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.