Author: Daniel Muraru
Daniel Muraru este jurnalist de investigație cu aproape 30 de ani de experiență în presa scrisă și audiovizuală. A activat în cadrul unor importante instituții media locale, precum Monitorul de Neamț, Realitatea Media, Est TV, Tele M și Roman TV, și a colaborat cu publicații de referință din presa națională, între care Academia Cațavencu, România Liberă, Evenimentul Zilei etc. De asemenea, a sprijinit realizarea unor investigații jurnalistice ale Pro TV și Recorder. În prezent, este fondatorul și coordonatorul publicației de investigații Atacul.ro. Prin investigațiile jurnalistice privind administrația publică, integritatea instituțională și gestionarea fondurilor publice, a contribuit la aducerea în atenția opiniei publice a unor aspecte de interes major, care au generat verificări și demersuri din partea autorităților competente. De asemenea, a obținut soluții favorabile în litigii relevante pentru protejarea libertății presei și a dreptului publicului la informare, contribuind la consolidarea principiilor libertății de exprimare și ale jurnalismului de interes public.
Directoarea generală și adjuncta de la DGASPC, vicepreședintele CJ, arhitectul și două firme, la judecată ...
Imagine generată cu AI8 aprilie 2026DOCUMENT Informatorul de la CJ Neamț
Ani de zile, autoritățile statului român au avut la dispoziție informații importante din interiorul Consiliului Județean Neamț pe care nu le-au ...6 aprilie 2026

Arhivă




