Cazurile de insolvență continuă să crească. Cinci județe, în topul național, cu o creștere considerabilă

0
94

 

Imagine sugestivă generată cu AI

În luna iulie, numărul dosarelor de insolvență a depășit pragul de 1.000, continuând trendul ascendent din lunile anterioare. Potrivit platformei de analiză financiară RisCo.ro, dacă în iunie au fost deschise peste 900 de dosare noi de insolvență, luna trecută, numărul acestora a ajuns la 1.016. Raportat la aceeași perioadă a anului trecut, creșterea anuală a ajuns la circa 26%.

Cele mai multe dosare rămân în București

Capitala continuă să concentreze cel mai mare număr de dosare de insolvență din țară, cu 248 de dosare deschise în iulie 2026, față de 199 în aceeași lună a anului trecut. Perioada analizată, iulie 2025 – iulie 2026, indică o creștere de 25%.

Județele cu cele mai mari creșteri ale insolvențelor

Analiza RisCo.ro pentru perioada iulie 2025 – iulie 2026 arată creșteri în mai multe județe, unele pornind de la un număr foarte redus de dosare.

Ca mai mare creștere a insolvențelor a fost înregistrată în județul Neamț, cu peste 160 %, urmat de Sălaj și Ialomița, cu câte 150%. Mureșul a înregistrat o creștere de 130%, iar Aradul de 120%.

Județ Dosare insolvență iulie 2025  Dosare insolvență iulie  Creștere Procent creștere
Neamț 5 13 +8 dosare 160%
Sălaj 4 10 +6 dosare 150%
Ialomița 4 10 +6 dosare 150%
Mureș 10 23 +13 dosare 130%
Arad 10 22 +12 dosare 120%

Creșteri și în alte județe

În județul Ilfov, numărul dosarelor de insolvență a ajuns la 63 în iulie 2026, comparativ cu 52, în aceeași lună a anului precedent, ceea ce indică o creștere de 21%. Bihor se remarcă printr-un ritm de creștere accelerat de 48%, după ce numărul dosarelor a urcat de la 40 la 59 în luna iulie a acestui an.

În Cluj au fost înregistrate 55 de dosare, ceea ce arată o creștere de până la 20%. Datele platformei RisCo.ro arată că trendul creșterii numărului de insolvențe este prezent și în Timiș. Numărul dosarelor a crescut de la 31 în Iulie 2025 la 47 în luna Iulie din acest an, indicând o creștere de 52%.

În județul Constanța, statistica privind insolvențele arată o creștere de 63% în Iulie 2026 comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Numărul dosarelor deschise a crescut de la 27 la 44, indicând o majorare a volumului de dosare de insolvență înregistrate la nivelul județului în intervalul analizat.

Unde scad insolvențele

Nu toate județele urmează trendul de creștere. Olt înregistrează cea mai vizibilă scădere, de până la 64% a dosarelor de insolvență (de la 11 la 4). Printre județele care raportează scăderi ale dosarelor de insolvență în iulie 2026 se numără Buzău (-58%), Teleorman (-38%), Caraș-Severin (-30%), Dolj (-27%), Alba (-20%), Maramureș (-10%) și Iași (-6%). Vâlcea, Gorj și Covasna raportează un număr constant de dosare față de anul trecut.

Domeniile cu cele mai multe insolvențe

Transporturile rutiere de mărfuri și serviciile de mutare înregistrează una dintre cele mai mari creșteri, de la 20 la 50 de dosare, echivalentul unei creșteri de 150%. Comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate urmează același ritm, cu o creștere de 150% (de la 10 la 25 de dosare).  Restaurantele raportează o creștere de 140%. Analiza RisCo.ro aferentă lunii trecute arată că domeniul lucrărilor de instalații electrice și tehnico-sanitare și alte lucrări de instalații pentru construcții raportează o creștere a dosarelor de insolvență de 58%.

Lucrările de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale ajung la 68 de dosare, în iulie 2026, față de 46, în iulie 2025, o creștere de aproape 48%. Insolvențele din comerțul cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioșcuri și piețe au crescut cu aproximativ 89%.

Nu toate domeniile urmează trendul ascendent: cultivarea plantelor nepermanente înregistrează o scădere de aproape 17%.

Recomandări Risco.ro

Înainte de a începe colaborarea cu o firmă, verificați situația financiară a firmei și comportamentul acesteia la plată. Fiți atenți la orice schimbare, indiferent cât de mică este, deoarece aceasta poate ascunde probleme semnificative. O factură neplătită sau creșterea datoriilor restante pot fi primele semnale ale unor probleme financiare.

Datele prezentate provin din analiza RisCo.ro asupra situației dosarelor de insolvență deschise la nivel național aferente lunii iulie 2026. Persoanele fizice și juridice care vor să verifice situația financiară a unui partener de afaceri pot consulta rapoartele RisCo, la adresa www.risco.ro.

Andreea RĂDULESCU, RisCo.ro

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.