Cum au transformat Predoiu și Despescu 160.000 de români în „fantasme” și cum serviciile secrete dorm în fața unei lucrări antinaționale

Imagine generată cu AI

Relația bilaterală dintre România și cetățenii săi redobândiți din Republica Moldova traversează, în intervalul 2023-2026, cea mai acută criză structurală și de încredere de la momentul instituirii politicii de redobândire a cetățeniei prin Legea 21/1991. Ceea ce a debutat ca o necesară aliniere tehnică la standardele spațiului Schengen și o încercare de asanare a evidențelor populației s-a transformat, printr-o aplicare defectuoasă și discriminatorie, într-o veritabilă campanie de „epurare administrativă”. Sub pretextul securizării frontierei și al eliminării domiciliilor fictive, statul român a declanșat o operațiune vastă, denumită generic în spațiul public „Operațiunea Buletinul”, care vizează anularea masivă a Cărților de Identitate (CI) deținute de cetățenii români care nu pot face dovada locuirii efective la adresa din document.

Măsurile adoptate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), deși fundamentate pe un temei legal aparent legitim (Legea 162/2023), au degenerat într-o formă de discriminare sistemică. Aceasta afectează disproporționat o singură categorie de cetățeni: cei născuți în Republica Moldova, creând o ruptură socială și morală între „românii din țară” și „românii din afara granițelor”, tratați acum ca cetățeni de rang secund.

Analiza detaliată a datelor, a cadrului legislativ și a mărturiilor din teren relevă o schimbare de paradigmă brutală: de la politica „fratelui” care restituie o identitate furată de sovietici, la politica statului polițienesc care condiționează dreptul fundamental la identitate de posesia fizică a unui imobil sau de prezența fizică continuă la domiciliu – o cerință anacronică într-o Uniune Europeană definită prin mobilitatea forței de muncă. Mai mult, metodele de verificare în teren, descrise de martori și confirmate de practicile polițienești, ridică grave semne de întrebare privind respectarea dreptului la viață privată garantat de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

CONTEXTUL ISTORIC ȘI SOCIOLOGIC: GENEZA „CETĂȚEANULUI FĂRĂ CASĂ”

Pentru a înțelege profunzimea crizei actuale, este imperativă o analiză a modului în care s-a format comunitatea cetățenilor români din Republica Moldova și a contractului social implicit dintre aceștia și statul român.

Politica de redobândire: un act de reparație morală

După destrămarea Uniunii Sovietice, România a adoptat o politică deschisă de acordare a cetățeniei pentru foștii cetățeni români și descendenții acestora care au pierdut cetățenia din motive neimputabile lor (pierderea teritoriilor Basarabiei și Bucovinei de Nord). Această politică nu a fost doar un gest simbolic, ci o strategie națională de reconectare demografică și culturală. Sute de mii de basarabeni au redobândit cetățenia, văzând în pașaportul și buletinul românesc nu doar o legătură istorică, ci și o „poliță de asigurare” împotriva instabilității din Est și o poartă către Uniunea Europeană.

Vidul legislativ și nașterea „domiciliului fictiv”

Timp de peste 30 de ani, legislația românească a impus o condiție paradoxală pentru eliberarea Cărții de Identitate (buletinul): existența unui domiciliu în România. Deși cetățenia se acordă pe criterii de sânge (jus sanguinis), materializarea ei într-un act de identitate intern a fost legată strict de proprietate sau de luarea în spațiu.

Statul român a știut, a tolerat și, implicit, a încurajat situația în care sute de mii de noi cetățeni, care nu aveau resursele financiare pentru a cumpăra imobile în România, și-au stabilit domiciliul la adrese unde nu locuiau niciodată. Aceasta a devenit o „ficțiune juridică acceptată”: statul raporta cifre demografice mari (utile în negocierile europene pentru fonduri și locuri în Parlamentul European), iar cetățenii primeau documentul necesar integrării în piața muncii UE.

Această toleranță tacită s-a rupt brusc odată cu presiunile pentru aderarea la spațiul Schengen și cu nevoia de a securiza frontierele, transformând peste noapte o masă critică de cetățeni în „suspecți” de fals în declarații.

CADRUL LEGISLATIV: DE LA EVIDENȚĂ LA EXCLUZIUNE (ANALIZA LEGII 162/2023)

Rădăcina juridică a crizei actuale se află în modificările legislative recente, care au transformat conceptul de „domiciliu” dintr-un element de evidență administrativă într-un instrument de control demografic și polițienesc, cu efecte retroactive devastatoare.

Modificarea OUG 97/2005 prin Legea 162/2023

Punctul de inflexiune îl constituie intrarea în vigoare, în iunie 2023, a Legii nr. 162, care a modificat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Legiuitorul a introdus o restricție numerică rigidă, menită să combată aglomerările de persoane la aceeași adresă.

Conform textului de lege revizuit:

„(4) Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Național de Evidență a Persoanelor) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă”.

Excepțiile prevăzute de lege sunt extrem de limitate:

• Titularul dreptului locativ (proprietarul imobilului).
• Membrii familiei extinse ai acestuia (rudele până la gradul IV).

Această prevedere a fost introdusă cu scopul declarat de a stopa fenomenul „luării în spațiu” comerciale, prin care mii de persoane figurau fictiv la adrese din municipiile de graniță sau din București. Totuși, aplicarea acestei legi nu a vizat doar stoparea noilor înregistrări (fluxul), ci a declanșat o verificare retroactivă a stocului de identități existent, căzând victime ale abuzului o mulțime de basarabeni – proprietari al locuințelor – care muncesc de zeci de ani în România.

Mecanismul de anulare: articolul 34 și puterea Poliției

Legea conferă puteri sporite organelor de poliție de a verifica realitatea domiciliului. Procedura standard, devenită acum o armă administrativă, funcționează astfel:

1. Sesizarea: Poliția se sesizează din oficiu (prin filtre de baze de date) sau la solicitarea unor terți.
2. Verificarea în teren: Un echipaj de poliție se deplasează la adresa indicată.
3. Nota de constatare: Dacă persoana nu este găsită, polițistul întocmește o notă prin care atestă că persoana „nu locuiește efectiv”.
4. Anularea: Pe baza acestei note, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor (SPCEP) operează mențiunea de „încetare a valabilității domiciliului” în RNEP.

Din momentul operării acestei mențiuni, actul de identitate devine nul de drept, chiar dacă fizic el pare valabil și nu a expirat.

Interpretarea abuzivă a „domiciliului” vs. „reședință”

Problema juridică de fond rezidă în interpretarea rigidă a Codului Civil de către MAI. Autoritățile române invocă faptul că domiciliul este acolo unde persoana își are locuința principală. În lipsa prezenței fizice constate de poliție la momentul controlului, se activează prezumția de „domiciliu fictiv”.

Această interpretare ignoră realitatea economică a cetățeanului mobil european. O persoană poate avea centrul intereselor sale vitale (domiciliul) într-o localitate, dar să fie plecată temporar la muncă (reședință) în altă țară. Anularea domiciliului pe motiv de absență temporară este o măsură disproporționată, care încalcă dreptul la liberă circulație. Mai mult, transformarea polițistului de sector în judecător suprem al statutului locativ al unui cetățean deschide ușa largă către abuzuri și interpretări subiective.

DIMENSIUNEA FENOMENULUI: „OPERAȚIUNEA BULETINUL” ÎN CIFRE ȘI STATISTICI

Statisticile disponibile, coroborate din surse oficiale (MAI) și investigații jurnalistice, conturează o imagine clară a unei acțiuni administrative de o amploare industrială, care vizează specific comunitatea moldovenească.

Statistica anulărilor (2023-2026)

Conform datelor agregate, „curățenia” în bazele de date a atins proporții istorice.

Tabel 1: Sinteza actelor de identitate anulate (Estimări 2023 – Ianuarie 2026)

Sursa datelor agregate: Declarații Bogdan Despescu, Rapoarte DGEP, Euronews, Digi24.

Analiza datelor relevă o disproporție flagrantă. Deși legea se aplică tuturor cetățenilor români, două treimi dintre cei sancționați sunt originari din Republica Moldova. Această statistică este un indicator puternic al discriminării indirecte, unde o măsură aparent neutră afectează covârșitor un grup specific.

Ritmul anulărilor a crescut exponențial. Doar în anul 2025, au fost dispuse peste 70.860 de anulări de domiciliu. Până la jumătatea lunii noiembrie 2025, totalul ajunsese la 143.831 situații. Această accelerare sugerează o directivă politică clară de a „rezolva” problema statistică a populației înainte de termenele limită impuse de dosarul Schengen terestru și de calendarul electoral.

Confiscările la frontieră

Mecanismul punitiv nu se oprește la baza de date. El se extinde fizic în punctele de trecere a frontierei (PTF). Peste 2.000 de cărți de identitate au fost confiscate fizic direct la frontieră în perioada 2024-2025.

Procesul este traumatizant pentru cetățeni:

1. Cetățeanul se prezintă la controlul de frontieră cu un buletin aparent valid.
2. Polițistul scanează documentul și primește alerta „Domiciliu anulat/Invalid”.
3. În baza Art. 18 din OUG 105/2001, documentul este reținut pe loc pentru a fi trimis la distrugere.
4. Cetățeanul este lăsat să treacă doar dacă are pașaport, dar rămâne fără mijlocul principal de a-și dovedi rezidența în UE.

METODOLOGIA VERIFICĂRILOR: INTIMITATE, ABUZ ȘI „TESTUL PERIUȚEI DE DINȚI”

Cea mai gravă și degradantă componentă a acestei campanii nu este cea statistică, ci cea procedurală. Modul în care structurile MAI verifică realitatea domiciliului ridică probleme majore de respectare a demnității umane, transformând viața privată într-un obiect de inventar administrativ. Toamna trecută, eram în vizită la niște prieteni, profesioniști desăvârșiți în salvarea zi de zi a vieților omenești, stabiliți de peste 30 de ani în România, în propria lor casă. La poartă li s-au prezentat doi polițiști de frontieră, în civil, cu autoutilitară inscripționată. Au intrat cu pretextul unor „verificări de rutină”, deși, în realitate, mureau de curiozitate să se vâre în sufletul omului. Au intrat în curte, au fost serviți omenește cu o cafea, li s-au prezentat actele, și-au luat mapele și au plecat. Totul părea în regulă.

Săptămâna trecută însă, prietenii mei m-au sunat contrariați. Fiind nevoiți să se deplaseze pentru o urgență, li s-a ridicat actul de identitate în vamă! Fără nicio explicație, nimic, doar o dovadă aruncată în silă, pe o foaie A4!

Ingerința în spațiul intim: „testul periuței de dinți”

Pentru a stabili dacă o persoană locuiește „efectiv” la o adresă, polițiștii efectuează vizite inopinate. În lipsa unor criterii obiective prevăzute clar de lege (cum ar fi consumul de utilități, facturi, contracte de muncă), organele de control au recurs la metode empirice, umilitoare și profund subiective, denunțate vehement de cetățeni și activiști.

Rapoartele și mărturiile colectate indică faptul că polițiștii caută „urme de locuire efectivă”. Acestea au fost codificate informal în ceea ce victimele numesc „Testul periuței de dinți” sau verificarea lenjeriei intime.

• Inventarierea obiectelor de igienă: Polițiștii solicită accesul în baie pentru a număra periuțele de dinți, prosoapele, lamele de ras și alte obiecte de igienă personală. Numărul acestora este comparat cu numărul persoanelor înregistrate în imobil.
• Inspecția garderobei: Se verifică dulapurile pentru a constata existența hainelor, inclusiv a lenjeriei intime. Lipsa hainelor de schimb este interpretată automat ca dovadă a lipsei domiciliului.
• Subiectivismul total: Un cetățean care este plecat în weekend sau care lucrează în străinătate și nu are haine în dulapul din România pică acest „test” absurd. Polițistul este determinat să decidă soarta juridică a cetățeanului bazându-se pe numărul de perechi de șosete găsite în sertar.

Aceste practici amintesc de metodele de control din regimurile totalitare și reprezintă un abuz de drept flagrant. Într-o societate modernă, condiționarea valabilității actului de identitate de prezența periuței de dinți la adresa din buletin în momentul vizitei autorităților este inacceptabilă.

Rețelele de corupție și răspunsul tardiv al statului

Trebuie recunoscut faptul că statul român reacționează la o piață neagră reală și vastă. Există rețele organizate în județele de graniță (Botoșani, Suceava, Vaslui, Galați) și în București/Ilfov care, contra unor sume de bani (între 150 și 500 de Euro), falsifică adeverințe de luare în spațiu sau înregistrează mii de persoane în imobile nelocuibile.

Raidurile recente (73 de percheziții în Botoșani, 17 în Suceava și București) au scos la iveală complicitatea profundă a funcționarilor publici. Primari, funcționari de la Evidența Populației și polițiști locali au fost parte a acestor rețele, facilitând înregistrările fictive. Doar că aceste aspecte au fost atât de bine cunoscute, încât până și o structură DGPI ar bănui o complicitate a Aparatului Central MAI, din simplul motiv că cifrele erau accesibile din câteva click-uri în aplicația de evidență a populației, pe care Poliția Română o folosește de peste 20 de ani! Din această perspectivă, este clar că număratul locatarilor după periuțele de dinți sau chiloții din dulap devine o ingerință intenționată, vădit disproporționată, intimidantă și rău-voitoare.

Critica: Statul a ales să pedepsească victima (cetățeanul moldovean care a plătit pentru un serviciu din necesitate existențială, în lipsa unei alternative legale viabile) prin anularea actelor, pentru a ascunde amploarea unei corupții administrative ce a cangrenat Ministerul Afacerilor Interne sub Bogdan Despescu și miniștrii ce i s-au schimbat ca pe șosete. Este un joc la cacialma, cu reguli de Buzău, făcut tocmai de cei care ar trebui destituiți pentru asta și trași la răspundere!

IMPACTUL ECONOMIC ȘI SOCIAL: CETĂȚENI DE RANGUL DOI

Anularea actelor de identitate nu este doar o problemă birocratică; ea are consecințe devastatoare asupra vieții economice și sociale a celor afectați, creând de facto o categorie de cetățeni români de rangul doi.

„Moartea Civilă” a cetățeanului fără buletin

Fără o Carte de Identitate valabilă, cetățeanul român (chiar dacă posedă pașaport) se confruntă cu o serie de blocaje care echivalează cu o „moarte civilă” parțială în România și o vulnerabilitate extremă în UE:

1. Excluziune Financiară: Băncile din România solicită, conform normelor BNR și KYC (Know Your Customer), dovada rezidenței prin act de identitate. Anularea domiciliului duce frecvent la blocarea conturilor bancare, imposibilitatea emiterii de noi carduri sau accesarea creditelor.
2. Piața Muncii: Angajatorii din Uniunea Europeană preferă Cartea de Identitate românească (format ID-1, ușor de recunoscut) în locul pașaportului, care nu conține adresa. Lipsa buletinului complică încheierea contractelor de muncă, închirierea locuințelor în Vest și înscrierea la asigurările sociale.
3. Permise și Înmatriculări: Preschimbarea permisului de conducere moldovenesc în cel românesc sau înmatricularea unui autovehicul este imposibilă fără un domiciliu valid în România.
4. Accesul la Sănătate: Deși plătesc contribuții (dacă lucrează legal), accesul la servicii medicale este birocratic legat de adresa de domiciliu pentru arondarea la medicii de familie.

Piața neagră a domiciliilor: inflația prețurilor

Măsurile represive nu au eliminat piața neagră, ci au scumpit-o și au făcut-o mai riscantă. Proprietarii români, speriați de legea „maxim 10 persoane” și de vizitele poliției, refuză să mai ia în spațiu cetățeni moldoveni. Consecința este o explozie a prețurilor pentru „luarea în spațiu”. Dacă anterior prețul era de 50-100 de euro, acum acesta a ajuns la 300-500 de euro pentru o „adresă sigură” (unde sunt înregistrate puține persoane), alimentând și mai mult economia subterană.

Blocajul instituțional: cozile umilinței

Cetățenii cărora li s-au anulat buletinele intră într-un cerc vicios birocratic. Pentru a obține un nou act, trebuie să facă dovada unei noi adrese reale. Dar termenele de eliberare au crescut dramatic din cauza verificărilor suplimentare. În sectoarele din București (Sector 2, Sector 3) și în orașele mari (Iași, Vaslui), cozile sunt interminabile, iar sistemele de programare online sunt blocate pe luni de zile înainte. Cetățenii stau la cozi de la orele 3-4 dimineața, o imagine dezolantă care amintește de anii ’90.

IMPLICAȚII GEOPOLITICE: CADOU PENTRU PROPAGANDA RUSĂ

Așa cum subliniază fostul ministru al apărării din R. Moldova, Anatol Șalaru, și analiștii politici, această campanie este un „cadou nesperat” pentru Moscova. Și este absolut surprinzătoare pasivitatea structurilor românești de intelligence în această privință. Dezlănțuirea lui Predoiu și Despescu contra cetățenilor români originari din Basarabia reprezintă o acțiune împotriva intereselor României.

Alimentarea discursului anti-românesc

Propaganda rusă și partidele pro-ruse din Moldova (PSRM, grupul Șor) folosesc aceste incidente pentru a valida narațiunea conform căreia „România nu vă iubește, România vă folosește doar ca statistici”. Imaginile cu moldoveni umiliți la cozi sau opriți la vamă circulă viral pe rețelele sociale (Telegram, TikTok), subminând încrederea în parcursul european și în sinceritatea statului român.

Răfuiala politică: Pedepsirea electoratului „neascultător”?

Această degradare a comportamentului la frontieră nu este întâmplătoare. Ea coincide suspect de bine cu perioada post-electorală. Schimbarea de atitudine a devenit vizibilă după ce la ultimele alegeri partidele extremiste (AUR) sau candidații „antisistem” (Călin Georgescu) au obținut scoruri dezastruoase în rândul acestui electorat, iar PSD-ul continuă să fie asociat în mentalul colectiv de peste Prut cu „secera și ciocanul”.

Inevitabil, gândul ne duce către o răfuială politică. Este diaspora basarabeană pedepsită pentru opțiunile ei electorale? Asistăm la o vendetă dirijată de la București împotriva celor care nu au votat „cum trebuie”?

În acest peisaj dezolant, lideri precum Nicușor Dan prinde fluturi, fără să schițeze un gest, fără să spună un cuvânt despre acest dezmăț totalitar și antinațional patronat de Predoiu și Despescu. Tăcerea politicienilor de la București validează abuzul.

România investește milioane de euro în ajutoare pentru Moldova („Satul European”, renovări de grădinițe, energie), dar distruge capitalul de imagine câștigat prin măsuri administrative punitive împotriva indivizilor. Politicienii români cer voturile diasporei basarabene în campaniile electorale, vorbesc despre Unire și „sângele apă nu se face”, dar girează un sistem care îi tratează pe aceiași votanți ca pe infractori la frontieră.

P.S: Umilința la pungă: bomboane confiscate și „reflexe slinoase”

Dacă anularea actelor poate părea o măsură birocratică rece, ceea ce se întâmplă la firul ierbii, în vămile de la Prut, este o hărțuire abjectă. Tot mai mulți cetățeni reclamă o schimbare bruscă și brutală de atitudine a vameșilor și polițiștilor de frontieră în ultimele șase luni. De la funcționari corecți, aceștia s-au transformat în „tiriplici cu autoritate”, gata să se certe pentru trei pachete de pelmeni sau o pungă de hrișcă, pentru a nu le confisca! Românii basarabeni sunt opriți și interogați cu un aer de superioritate grețos: „Unde mergeți? De unde veniți?” – întrebări gratuite, o ingerință umilitoare în viața privată.

Acest „reflex slinos” de a confisca două pungi de bomboane Bucuria nu are legătură cu contrabanda. Are legătură cu sila. Sila unui sistem care te tratează ca pe un cetățean de mâna a doua.

Vitalie JOSANU, președinte SPR „Diamantul”