Bravii noștri „conducăreți” vor să fure brutăria cu totul

0
1859

 

Responsabilii cu administrarea și conducerea țării se joacă iresponsabil și inconștient cu viitorul și cu existența României. Pentru că prin acțiunile lor pun în pericol chiar existența țării. A țării ca țară, cu un teritoriu și un nume, căci statul român, cu instituțiile sale, nu mai funcționează de mult.

Statul român are, cred, cele mai numeroase instituții de luptă contra corupției, dar ele se anulează reciproc încât corupția nu mai trebuie legalizată așa cum dorea Dragnea, ea există și se extinde fără opreliști, iar organele statului o protejează, ba mai grav, sunt implicate în acest fenomen nociv. Parlamentul, guvernul, justiția, poliția, SRI – ul sunt amestecate cu multiple interese și pe multe miliarde de euro și dolari în acest proces care duce la sărăcirea țării în primă instanță, apoi la distrugerea ei.

Dacă în anii trecuți corupții se costumau în roșu, galben, portocaliu, alb sau alte culori, astăzi nici nu se mai obosesc să se deghizeze și nici să creeze niște aparențe că ar fi grupări deosebite, nu mai este timp de teatru popular pentru prostime căci vin o grămadă de bani europeni. Iar răpitoarele bipede au început ca vulturii necrofagi să se certe pe prada foarte bogată, deși aceasta nu a ajuns încă.

Ce nu știu aceste păsări de pradă este că fondurile vin numai în anumite condiții puse de UE, banii să fie folosiți corect pentru refacerea și dezvoltarea țării. Cu siguranță europenii au lăsat o marjă de manevră pentru autoritățile române, adică dacă taie pita, să ia colțurile și firimiturile, dar bravii noștri „conducăreți” vor să fure brutăria cu totul, cum au mai făcut. Aveți răbdare să înceapă controalele la proiectele cu fonduri europene în agricultură și zootehnie, și ne mărginim numai la aceste două sectoare și o să vedem dimensiunile jafului din banii europeni.

În concluzie P.N.R.R. va fi respins în totalitate sau parțial de UE, pentru că autoritățile române nu vor să-l facă așa cum trebuie, ci înaintează mereu proiecte în care prețurile sunt de câteva ori mai mari decât media UE, sau planuri vagi în care nu se precizează exact sumele ce urmează a fi cheltuite pe aceste proiecte.

Cât de iresponsabili pot fi politicienii români dacă preferă să piardă aceste miliarde pentru România, deoarece nu sunt lăsați să fure în voie, așa cum au făcut de treizeci de ani încoace ?

Sindromul P.L.M.H.I. s-a generalizat și devastează aceată țară, fiind mult mai distrugător și mai rapid decît un uragan!

Te deplâng, dar te iubesc, Românie!

Foto: captură https://www.youtube.com/watch?v=RGuQVzVIdEs

Vălu Năstăselu

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.