Sentință definitivă în dosarul finanțării ilegale a clubului de fotbal FC Ceahlăul. Ce pedepse au primit Pruteanu, Vișan și Monda
Magistrații Curții de Apel Bacău s-au pronunțat, astăzi, în dosarul privind finanțarea ilegală a echipei de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamț din fonduri publice, respectiv de la bugetele Consiliului Județean Neamț și Primăriei Piatra-Neamț. În cazul a trei dintre inculpați, Pruteanu, Ignatovici și Mititelu, instanța a dispus respingerea apelurilor, ceea ce înseamnă că vor rămâne cu pedepsele pronunțate, la finele lunii decembrie, de Tribunalul Neamț.
În cazul inculpaților Ana Monda și Vasile Vișan, Curtea de Apel Bacău a admis în parte apelurile formulate, pe latura penală, doar în ceea ce privește noua încadrare juridică a faptelor, pentru care cei doi au fost trimiși în judecată. În rejudecare, cei doi inculpați au fost condamnați, fiecare, la câte 3 ani închisoare, plus 2 ani pedeapsă complementară pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de abuz în serviciu (cu suspendarea executării pedepselor).
Este vorba despre aceleași pedepse pronunțate și de instanța de fond de la Tribunalul Neamț, care i-a condamnat pe toți cei cinci inculpați la pedepse cu suspendare.
Cei cinci inculpați pedepsiți sunt: Vasile Pruteanu, fost președinte al CJ Neamț, Cristina Mititelu, fost director executiv al Direcției juridice din cadrul CJ Neamț, Mihaela Lazăr Ignatovici, fost secretar al județului, Ana Monda, fost viceprimar al orașului Piatra-Neamț, și Vasile Vișan, fost secretar al Primăriei Piatra-Neamț. Primii trei au fost condamnați la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă calificată, iar ultimii doi, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Vișan, care acum este consilier personal al lui Ionel Arsene, inculpatul din fruntea CJ Neamț, mai are la activ o condamnare, tot în primă instanță, în dosarul privind schimbul ilegal de terenuri de la Primăria Piatra-Neamț. Asta nu-l împiedică să-l consilieze pe Arsene.
„În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelurile formulate de inculpaţii MONDA ANA şi VIŞAN VASILE împotriva Sentinţei penale nr. 141/P din 28.12.2020, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 2390/103/2018. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, pe latură penală doar în ce priveşte noua încadrare juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii MONDA ANA şi VIŞAN VASILE, şi, în rejudecare: Condamnă pe fiecare dintre inculpaţii MONDA ANA şi VIŞAN VASILE la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b, c Cod penal anterior pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 248 Cod penal anterior raportat la art. 2481 Cod penal anterior şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 în condiţiile art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a şi al. 2 Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal. În temeiul art. 71 al. 2 Cod penal anterior, interzice ambilor inculpaţi pe perioada executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b şi c Cod penal anterior. În temeiul art. 861 Cod penal anterior şi art. 71 al. 5 Cod penal anterior, dispune cu privire la ambii inculpaţi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a pedepsei accesorii. În baza art. 862 Cod penal anterior fixează cu privire la ambii inculpaţi termen de încercare de 5 ani. În temeiul art. 863 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare, inculpaţii se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere: – Să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Neamţ; – Să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; – Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; – Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. Atrage atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 Cod penal anterior, cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca fiind nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii Pruteanu Vasile, Ignatovici Lazăr-Mihaela şi Mititelu Cristina împotriva Sentinţei penale nr. 141/P din 28.12.2020, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 2390/103/2018. În temeiul art. 275 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre apelanţii inculpaţi Pruteanu Vasile, Ignatovici Lazăr-Mihaela şi Mititelu Cristina la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronun?ată în şedinţă publică, azi 15.04.2021”, se arată în minuta deciziei Curții de Apel Bacău.
Lipsește din acest tablou infracțional, așa cum lesne se poate observa, numele lui Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, omul care a controlat, timp de 10 ani, administrația județeană și municipală. Mare iubitor de fotbal, Pinalti, fost președinte al PDL Neamț, fost primar al orașului Piatra-Neamț în perioada 2004-2014, a controlat echipa de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamț direct sau prin interpuși. Acționariatul societății comerciale Ceahlăul SA, pe care funcționa echipa de fotbal, era controlat de Pinalti prin intermediul unor apropiați de-ai săi. Acum, firma se află în procedura falimentului. Nimic nu mișca la FC Ceahlăul fără știrea și acceptul lui Pinalti. În echipa de fotbal au fost pompate sume considerabile de la bugetul orașului, dar și al județului. În perioada guvernării PDL, firmele abonate la lucrările cu bani publici erau pe lista sponsorilor echipei. S-a speculat mult timp că, de fapt, multe firme își plăteau parandarătul pentru lucrările primite cu accept de la stăpânirea portocalie, prin intermediul acestor contracte de sponsorizare.
În ceea ce privește banii alocați echipei de fotbal de la bugetele CJ-ului și Primăriei Piatra-Neamț, este clar că Pinalti a fost cel care a cerut bani pentru FC Ceahlăul. Era perioada în care nimeni nu avea curaj să-l refuze pe Pinalti. Lui Pruteanu, lui Mititelu, Ignatovici, Monda sau lui Vișan puțin le păsa de echipa de fotbal, însă nu aveau cum să-i spună nu lui Pinalti. Probabil, cei cinci inculpați au încercat să se apere în instanță, dând vina pe Pinalti care, de fapt, le ceruse să facă demersurile pentru finanțarea echipei de fotbal. Însă, atâta timp cât nu a existat niciun document semnat de Pinalti, fostul primar nu a fost inculpat. Aviz celor care lucrează în administrație și acceptă să semneze diverse documente, pentru că așa vrea șeful. Așa cum se vede, de multe ori, șefii știu să dea ordine. Plătesc, uneori chiar și cu libertatea, cei care semnează documentele. Obedienții care acceptă să facă jocurile șefilor nu au nicio scuză.
În cazul de față, inculpații aveau posibilitatea să refuze să semneze, chiar dacă asta ar fi însemnat pierderea locurilor de muncă.
Cei cinci inculpați sunt obligați să achite valoarea pagubei create Consiliului Județean Neamț (5,41 milioane de lei) și Primăriei Piatra-Neamț (5,49 milioane de lei). Tribunalul Neamț i-a obligat pe Pruteanu, Mititelu și Ignatovici la plata celor 5,41 milioane de lei, iar pe Monda și Vișan la plata celor 5,49 milioane de lei. Instanța a decis menținerea măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpaților în vederea recuperării prejudiciilor.
Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra bunurilor inculpaților.
Vasile Pruteanu – apartament în suprafață de 88,92 mp, situat în Piatra-Neamţ, valoare de impozitare 257.690 lei; clădire rezidenţială în suprafaţă de 144mp, situată în sat Slobozia, oraşul Roznov, valoare de impozitare 81.648 lei; anexă în suprafaţă de 33 mp, situată în sat Slobozia, oraşul Roznov, valoare de impozitare 2338,87 lei; anexă în suprafaţă de 27 mp, situată în sat Slobozia, oraşul Roznov, valoare de impozitare 1913,62; teren curţi construcţii în suprafaţă de 700 mp situat în sat Slobozia, oraşul Roznov; teren intravilan în suprafaţă de 1800 mp, situat în sat Slobozia, oraşul Roznov; teren extravilan în suprafaţă de 3600 mp, situat în sat Slobozia, oraşul Roznov
Cristina Mititelu – apartament cu 3 camere şi dependinţe situate în Piatra-Neamţ; teren în suprafaţă de 1850 mp şi construcţia de pe acesta în suprafaţă de 146 mp la sol, S+P+M, cu destinaţia casă de locuit, respectiv anexa construită la sol 24 mp, situate în Dumbrava Roşie; teren în suprafaţă de 1.109 mp în Dumbrava Roşie; cota de 1/5 din teren în suprafaţă de 768 mp în comuna Dumbrava Roşi
Mihaela Lazăr Ignatovici – teren în suprafaţă de 977 mp teren, casă şi anexă, situate în Roznov şi menţinerea măsurii popririi de Casa Naţională de Pensii Publice – CJP Neamţ a veniturilor inculpatei.
Ana Monda – imobil situat în Piatra Neamţ, str. Mărăţei; teren intravilan în suprafaţă de 272 mp și casă de locuit P+E, ambele în Piatra-Neamţ.
Vasile Vișan – apartament cu 3 camere situat în municipiul Piatra-Neamţ;
Acuzațiile
Cei 5 inculpați au fost trimiși în judecată, în decembrie 2018, de DNA Bacău. Procurorii au stabilit că, în cursul anului 2008, inculpatul Pruteanu Vasile, în calitatea de președinte al CJ Neamț, în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu și cu încălcarea prevederilor legale, a întocmit și semnat mai multe documente, având ca obiect aprobarea asocierii dintre Consiliul Județean (CJ) Neamț și o societate comercială ce deținea o echipă de fotbal (Ceahlăul SA) în vederea finanțării și realizării în comun a unor activități de interes județean. În același context, Mititelu Cristina și Ignatovici Lazăr-Mihaela au întocmit și semnat documente, care, în final, au determinat adoptarea unei hotărâri prin care s-a aprobat încheierea, cu încălcarea prevederilor legale, a unui contract de asociere între CJ Neamț și societatea respectivă (Ceahlăul SA). Contractul a fost încheiat pe o durată de 5 ani și prevedea, printre altele, alocarea sumei de 108.000 lei/lună, până la 31.12.2008, și 90.000 lei/lună, începând cu 01.01.2009, în vederea sprijinirii echipei de fotbal.
Anchetatorii au mai constatat că, în cursul anilor 2008 și 2010, Monda Ana și Vișan Vasile, în calitățile de viceprimar, respectiv secretar al Primăriei Piatra-Neamț, au întocmit și semnat mai multe documente care au stat la baza adoptării unor hotărâri ale Consiliului Local prin care s-a aprobat încheierea, cu încălcarea prevederilor legale, tot pe 5 ani, a două contracte de asociere între Consiliul Local Piatra Neamț și aceeași societate comercială Ceahlăul SA.
Daniel MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
„Șah” la domnu’ Preș Arsene! Ce făcuși Bobiță, ai rămas fără coana Monda? Nici la Drupo, nici la Apa Serv!
O zi frumoasă tuturor
Banii nu se pot recupera,condamnari de 2 bani la care se aplica tot felul de reduceri si vor iesi bine merci dupa 6 luni si vor ramane si cu banii.
Justitia de rahat din Romania platita cu pensii speciale si salarii aberante care nu livreaza nimic acestui popor.
Legi facute pentru hoti de hotii din Parlament astfel incat sa ne rada in nas dupa procese de zeci de ani timp in care hotii si-au cheltuit relaxat banii din hotii stiind ca nu vor da nimic inapoi chiar daca vor fi condamnati.
PNL/USR aceeasi mizerie ca PSD.
O tin numai in DIVERSIUNI iar de livrat nu au livrat NIMIC din ce au promis adica:
ZERO modificari ale legilor facute de hotii din Parlament
ZERO desfiintarea pensiilor speciale/serviciu aberante
ZERO reforma taieri de salarii colosale ale angajatilor fara numar la buget
ZERO anulare pensionare anticipata la 40 de ani cu pensii halucinante.
Doar indatoreaza aceasta tara luna de luna ca sa plateasca acest stat mafiot.
ZERO REFORMA
Noroc cu Covasan că salvează situația la Drupo!
Astea sunt pedepse? Asta e JUSTIȚIE????????
Dupa ce l-au lins pe Pinalti si si-au pierdut casele( furate so alea, bineinteles), Sfanta Parascheva Monda si cuviosul Vasile Visan, au trecut la lins popoul lui Sosetă ca sa-si piardă si chiloții de pe cur.Aviz lingăilor!
Aviz mimozelor!Carmen, OB, Nicoleta, Floentina, Elena si tot neamul vostru care v-ati lasat papucii la ușa lui Sosetă, aveti grijă ce semnati!
Aviz activistilor pcr, dvc, țuicarul Puscașu, motoincarcatorul Tudorel, lingăi cu ștate vechi care v-ați tocit ițatii stand in genunchi în fața lui Sosetă până vi s-au lăsat boașele ,aveti grijă și voi ce semnați, că-i groasă!
Și voi, tontuțelor analfabete care lingeți șosetele lui Șosetă, și v-ati oplosit prin societătile si institutiile de stat, nu ca ati sti sa scrieți sau semna , dar aveti grijă unde puneți deștu, că și amprenta se e periculoasă . Nu numai pe cearceaf, dar si pe papirus.
Pana una alta boacanele au fost facute pe vremea lui imparatul hotilor don Jiji jeg Pinalti intaiul care si acum face si desface in judetul Neamt promovand prin intermediul ciumei galbene pnlisto – useristo – bolsevice tot felul de nulitati in functii publice care cu siguranta vor avea de suferit mai incolo. Momentan Arsene nu si-a bagat colaboratorii induferent care au fost aceia la apa desi slava domnului tot soiul de tucalari au scris vrute si nevrute la adresa acestuia si a celor din jurul lui. Nu sunt fan Arsene dar timpul va demonstra ca in timp ce Gheorghe Stefan a nenorocit o multime de oameni Arsene Ionel cu toate problemele lui va avea pe nimeni pe constiinta. O zi faina va doresc!
Ca sa ai remuscari, trebuie sa ai constiinta. Multi dintrei cei care graviteaza in jurul lui Arsene Ionel, unii dintre ei preluati de la ALDE, nu au simtul constiintei si nici nu vor cunoaste vreodata acest sentiment. Clica de la Primaria Dobreni este unul din multele exemple care nu au constiinta. Si-au dat mana doar pentru a face pe plac sefei supreme de acolo. Sa vedem daca sefa lor va misca vreun deget pentru a salva pe Brahariu Gianina, Popa Ioana Svetlana, Ariton Vasile, Stacescu Viorica, Mihnea Morariu.
Pt Aĺupopa.Scrie pe tine ca esti Alușosetă. Află pretine ca (***), (***) si (***) ca Șosetă nu s-a născut înca în Neamț. Toate societatile CJ sunt ticsite cu panarame analfabete, curve, amante și rubedenii puse de Șosetă sa-l aplaude.Tu pe ce lume respiri?Cel puțin infractorul Pinalti avea școala pe bune.Șosetă este un bișnițar (***).
Cristinel ce nu vede barna din ochii lui
Pinalti scoala pe bune? Cati ani i-ai lins dosul puturos?
Regretatul profesor Amaicei, sa-i fie tarana usoara imi spunea…” Pe (***) asta (pinalty) ii dadeam 5 la matematica ca nici nu merita sa treaca clasa…bine, atunci pinalty avea dolarii de la unchi su din America…si cum era ciripitor din tinerete, alaturi de valuta forte…primeai si grad…de turnator, evident!
Domnule Daniel Muraru, va rog sa publicati comentariul meu, nefiind nici o acuza nedovedita de presa centrala si locala cu privire la caracterul de turnator cu numele conspirativ „Dorin” al lui Pinalty.