Deliberând asupra apelurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 96/D/06.04.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr.

431/103/2018, s-au hotărât următoarele:

1. În temeiul art.291 alin.1 C.pen., rap. la art. 6, 7 lit.a din Legea nr. 78/2000, cu art. 5 alin.1 C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă‖ a fost condamnat inculpatul AI, divorţat, cetăţenia română, stagiul militar satisfăcut, , studii: superioare, ocupaţia: Preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, , fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare (faptă din cursul anului 2013).

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) şi g) C. pen. a interzis inculpatului AI ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

1. În temeiul art.291 alin.1 C.pen., rap. la art. 6, 7 lit.a din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă‖ a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare (faptă din cursul anului 2015).

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) şi g) C. pen. a interzis inculpatului AI, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales  în  autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

• În temeiul art.291 alin.1 C.pen., rap. la art. 6, 7 lit.a din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă‖l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare (faptă din cursul anului 2015).

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) şi g) C. pen. a interzis inculpatului AI, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales  în  autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 C.pen. art. 39 C.pen., art. 45 alin.1 C.pen. cu art. 40 C.pen. a aplicat inculpatului AI pedeapsa cea mai mare la care adaugă o treime din cea de-a doua pedeapsă .

PEDEAPSĂ DE EXECUTAT = 8 (opt) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) şi g) C. pen. a interzis inculpatului AI, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales  în  autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C.pen., a dedus din pedeapsă ziua de reţinere din 18.01.2018 precum  şi arestul preventiv de la 29.01.2018-28.02.2018.

În baza art. 112 lit.a din Codul penal şi art. 291 alin.2 C.pen. a dispus confiscarea de la inculpatul AI a sumelor de 80.000 EURO şi 150.000 lei.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 a menţinut sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile dispusă prin Ordonanţa nr. 54/P/2017 din data de 16.02.2018 a procurorului din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Bacău.

În temeiul art. 162 C.pr.pen. a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate, aflate şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău la nr.14/MMP/03.04.2019 până la soluţionarea definitivă a cauzei după care se vor distruge sau restitui, după caz, potrivit legii.

A constatat că inculpatul a avut apărători aleşi.

În temeiul art. 274 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus şi cheltuielile efectuate pe parcursul urmării penale, în valoare de câte 2000 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere, în esenţă, că inculpatul AI a fost cercetat de DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE – SERVICIUL TERITORIAL

BACĂU, pentru presupusa comitere a infracțiunilor de „trafic de influență”, în dosarul nr. 54/P/2017 al DNA, înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ la nr. 431/103/2018 la data de 20.02.2018, fapte desfăşurate în decursul anilor 2013-2015.

De asemenea, în alt dosar, nr. 28/P/2018 din 28.06.2018, DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE – Serviciul Teritorial Bacău, a efectuat acte de urmărire penală şi a dispus trimiterea în judecată a aceluiași inculpat, pentru presupusa comitere a infracțiunilor de acelaşi gen: „trafic de influenţă”, desfăşurate în cursul anului 2015, dosarul s-a înregistrat la nr. 1405/103/2018 la Tribunalul Neamţ.

Pe scurt, în cele două rechizitorii se menționează faptul că:

• în anul 2013, într-un restaurant situat pe raza municipiului București, a primit de la ŞG, primar al municipiului Piatra Neamț, suma de 100.000 euro pentru ca în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a Partidului Social-Democrat să-și folosească influența, în mod indirect, asupra președintelui Agenției Naționale de Integritate, HG, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților de către TC, președintele Consiliului Județean Neamț.

Banii au fost primiți pentru a fi înmânați prin intermediari (consiliera sa personală și redactorul șef al cotidianului România Liberă) lui HG, persoană asupra căreia inculpatul a lăsat

să se creadă că are influență în mod indirect (situaţie de fapt arătată în Rechizitoriul nr. 54/P/2017 al DNA- Serviciul Teritorial Bacău) şi că;

• în luna iunie 2015, lăsând să se înțeleagă că în calitate de președinte al organizației județene Neamț a Partidului Social Democrat (PSD) și deputat din partea aceleiași formațiuni politice are influență asupra primarului comunei Icușești, jud Neamț, membru al aceluiași partid, a pretins de la PV ca, în schimbul atribuirii contractului având ca obiect ”Construire școală în sat Icușești, comuna Icușești, județul Neamț” către SC Izopoint SRL Piatra Neamț, administratăde soția lui PV, să fie subcontractate o parte din lucrări, respectiv lucrările de tâmplărie, către SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț, societate pe care  o  controla prin intermediul  lui A.

În temeiul acestei înțelegeri și după încheierea la data de 27.07.2015 ca urmare a influenței exercitate de AI asupra primarului OL a contractului de achiziție publică dintre SC Izopoint SRL și Primăria Icușești, jud Neamț, la data de 09.10.2015 SC Izopoint SRL Piatra Neamț a încheiat cu SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț un contract având ca obiect livrare tâmplărie din lemn stratificat, în baza căruia a fost emisă factura fiscală din aceeași zi în valoare de 150.000 lei achitată la datele de 16.11.2015 (138.000 lei) și 07.03.2016 (12.000 lei).

SC Izopoint SRL a achitat către societatea controlată de AI suma de 150.000 lei, deși conform ofertei și contractului încheiat cu Primăria Icușești, jud Neamț a încasat pentru lucrările subcontractate către SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț doar suma de 35.167,31 lei (situaţie de fapt expusă în rechizitoriul nr. 28/P/2018 al DNA- Serviciul Teritorial Bacău).

• în calitate de deputat și președinte al organizației Neamț a Partidului Social Democrat, pe data de 31.07.2015, i-a pretins lui CI, acționar și director general al SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași, un procent de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce era necesar a fi alocată de Administrația Națională Apele Române pentru finalizarea contractelor pe care această societate le avea cu administrațiile bazinale din subordinea ANAR. În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, Arsene Ionel și-a exercitat influența reală asupra lui JI (membru și ulterior vicepreședinte al organizației Neamț a Partidului Social Democrat) secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu atribuții privind coordonarea ANAR, pentru a-l determina să facă demersuri (propuneri sau măsuri privind activitatea ANAR în ceea ce privește investițiile) în vederea alocării de către ANAR a sumei anterior menționată, demersuri rămase însă fără

Prin Încheierea de şedinţă din 30.05.2018, Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 431/103/2018, a respins cererile şi excepţiile invocate de inculpat prin apărătorii aleşi, încheierea rămânând definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de inculpat, de către Judecătorii de cameră preliminară de la Curtea de Apel la data de 28.06.2018.

Prin Încheierea de şedinţă din 09.10.2018, Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 1405/103/2018, s-au respins cererile şi excepţiile invocate de inculpat prin apărătorii aleşi, încheierea rămânând definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de inculpat, de către Judecătorii de cameră preliminară de la Curtea de Apel la data de 23.11.2018.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.02.2019 s-a dispus de către Tribunalul Neamţ, reunirea celor două cauze sub un singur număr, cel dintâi înregistrat, cauza purtând în continuare numărul 431/103/2018.

La Tribunalul Neamţ au fost audiaţi martorii: CI, MC, LM, JI, ŞG, (fila …)

La data de 29.03.2019 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău, dosarul cu nr. 431/103/2018 urmare a admiterii, de către Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa penală nr. 32/21.03.2019 a cererii de strămutare ce a fost formulată de cei trei apărători aleşi ai inculpatului AI la Tribunalul Neamţ.

Cauza a fost repartizată aleatoriu completului C6, cu prim termen de judecată la data de 11.04.2019.

Având în vedere faza procesuală în care s-a aflat dosarul, la momentul strămutării, completul de judecată, a pus în discuție readministrarea nemijlocită a probatoriilor efectuate deja la Tribunalul Neamţ, având în vedere că dosarul se afla în faza cercetării judecătorești, fiind depăşite etapele de cameră preliminară, aspect cu care apărătorii aleşi ai inculpatului au fost de acord, cu respectarea dispoziţiilor normelor CEDO , a recomandărilor rezultate din cauzele în care România a fost condamnată de instanţa europeană (ex. cauza C sau B contra României).

De asemenea, un motiv pentru care s-a solicitat la Tribunalul Neamţ (şi unde nu s-a încuviințat cererea) şi pentru care a fost admisă cererea de strămutare a fost caracterul public al şedinţei de judecată. Astfel, apărătorii aleși, au solicitat declararea şedinţei ca nepublică întrucât toate declarațiile pe care aceştia le-au dat se regăseau în mass-media locală, împiedicând astfel buna desfășurare a procesului penal. Prin urmare, la Tribunalul Bacău, pe baza aceloraşi considerente, instanța de judecată , dând dovadă de înţelegere a interpelat apărătorii, întrebând-i dacă insistă în judecarea cauzei în şedinţă nepublică,. Răspunsul fiind afirmativ, de la primul termen de judecată, şedinţa a fost declarată nepublică, pe tot parcursul ei.

Inculpatul AI a avut apărători angajați pe d-na av.S A. (Baroul Neamţ), d-l av. VC (Baroul Braşov), d-l. av. GF (Baroul Bucureşti), şi o substituire, d-na av. FT , dl. Av. CL  (Baroul Bucureşti) şi dna av. PM (Baroul Bacău).

De la înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Bacău au fost audiaţi martorii: LM , ŞG, ŞG, (la termenele de judecată din 30.05.2019), JI, MC, CI (termenul de judecată din 26.09.2019), AD (termenul de judecată din 24.10.2019), CV, AV (termenul din 28.11.2019), PV şi PB (termenul de judecată din 27.02.2020), PCS (termenul de judecată din 28.01.2021

În apărare, inculpatul a solicitat administrarea următoarelor probatorii: audierea martorilor HG şi DT, şi emiterea de adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A – Serviciul Teritorial Bacău, SRI – Direcţia Judeţeană de Informaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A – Structura Centrală adrese din care să rezulte modalitatea efectuării actelor de urmărire, de supraveghe cu privire la dosarele 54/P/2017, 109/P/2015, 19/P/2018 şi 347/P/2013 a modalităţii de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică (filele 8-13 vol.2 instanţă).

Aceste informaţii au fost înaintate de instituţiile solicitate, fiind ataşate la dosarul cauzei (filele 38-47, 50, 127-137, 155-170 vol.2 instanţă).

Cu privire la audierea martorului HG, din procesele verbale de îndeplinire a procedurii de citare, din corespondenţa purtată chiar cu acest martor, s-a stabilit faptul că nu se putea deplasa la Tribunalul Bacău datorită problemelor medicale (intervenţii recente la membrele inferioare, filele 56-63, 69-70, 86, 94-100 vol.2 ), o audiere prin videoconferinţă (aşa cum a solicitat apărarea la acel moment) a fost respinsă ca ilegală, modalitate de audiere neprevăzută pentru martor (în cazuri justificate doar pentru inculpaţii aflaţi în stare de reţinere, arest preventiv).

A fost audiat martorul în apărare: TD (vol. fila).

La termenul de judecată din 16.12.2021, apărătorul ales al inculpatului a formulat cerere de schimbarea încadrării juridice, pentru faptele inculpatului, din art. art.291 alin.1 C.pen. cu art. 6,7 lit a din Legea nr. 79/2000 în art, 13 din Legea nr. 78/2000 , fiind soluţionată la aceeaşi dată prin respingere.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, de la data când s-a dispus începerea judecăţii de către magistrul fondului de la instanţa iniţial sesizată – Tribunalul Neamţ, inculpatul, prin apărătorii aleşi, a formulat trei cereri de strămutare. Prima a fost admisă şi, drept urmare, s-a trimis cauza la Tribunalul Bacău. Şi de la această instanţă s-a solicitat strămutarea de două ori, dorinţa fiind ca acest dosar să fie restituit Tribunalului Neamţ. Toate cererile au fost respinse ca nefondate.

De asemenea, s-au formulat trei cereri de recuzare împotriva domnului judecător de la Tribunalul Neamţ, precum şi împotriva celui desemnat cu soluţionarea cauzei pendinte. Au fost formulate două plângeri către inspecţia judiciară, către preşedinţia ţării, reproşându-se modalitatea dezastruoasă de instrumentare a cauzei, cu încălcarea art. 99 lit.”c”, “m” şi “t” din Legea 303/2004. Toate cererile au fost respinse ca nefondate.

Inculpatul AI a invocat, prin apărătorul ales, excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 87 alin.1-5 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportat la art. 1 alin.3, 5 , art. 16 alin.2, și art.131 alin.2 din Constituție. Excepţia a fost admisă astfel că, prin Încheierea din 27.02.2020, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

Având în vedere Decretul nr. 195/16.03.2020 al Președintelui României, Hotărârea C.S.M. nr. 191 și 192 din data de 10 martie 2020 și din 12 martie 2020, Hotărârea nr. 12 din 18 martie 2020 a Curţii de Apel Bacău, adresa emisă de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău cu nr. 4/II/A7 din data de 11 martie 2020, s-a constatat suspendată judecarea cauzei, nefiind una din cele considerate urgente, care au inculpaţi cu măsuri preventive, potrivit art. 43-44-45 din decretul arătat mai sus. Despre acest aspect au fost înştiinţaţi apărătorii aleşi, cu şapte zile înainte de termenul de judecată stabilit, atât printr-o adresă oficială (a cărei exemplar se regăseşte la dosar), cât şi e-mail (fila dosar). La termenul de judecată din 26.03.2020, instanţa de judecată s-a adăugat, menţionându-se în încheierea de şedinţă, şi Hotărârea CSM nr. 417 din 24.03.2020, Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 14 din 25.03.2020 a Curţii de Apel Bacău, documente care fac trimitere la situaţia de urgenţă şi metodologia de urmat.

De la sesizarea instanţei, cauza a suferit multiple amânări, datorate în principal solicitărilor (în parte demonstrate, probate de apărător), formulate de inculpat, a cererilor de recuzare formulate, a administrării probatoriului, de 37 de termene de judecată, inculpatul fiind prezent de cinci ori. Deşi, iniţial a transmis prin apărătorul ales, că intenţionează să dea  declaraţie în cauză, acest lucru nu s-a mai întâmplat, fiind prezent la ultimul termen de judecată, s-a prevalat de dreptul la tăcere.

De la declanșarea urmăririi penale, inculpatul AI s-a aflat sub imperiul măsurilor preventive, astfel:

A fost reţinut preventiv la data de 18.01.2018.

La data de 19.01.2018 Tribunalul Bacău s-a respins propunerea DNA- Serviciul Teritorial Bacău de luarea măsurii arestului preventiv, dispunându-se măsura  controlului  judiciar (Încheierea nr.- 9/19.01.218 dosar nr. 125/110/2018 al Tribunalului Bacău).

Urmare a contestaţiei formulate de procuror, la data de 29.01.2018, prin Încheierea nr. 8/CDL/29.01.2018, Curtea de Apel Bacău, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile. Măsura a fost menținută până la data de 28.02.2018, când în urma contestației formulate de inculpat a fost înlocuit arestul preventiv cu măsura controlului judiciar. La data de 26.03.2018, Tribunalul Neamţ, prin Încheierea nr. 46/26.03.2018, s-a respins sesizarea formulată de reprezentantul parchetului de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestului preventiv faţă de inculpat. Contestaţia formulată de reprezentatul parchetului a fost respinsă, prin încheierea Curţii de Apel Bacău, inculpatul rămânând sub imperiul măsurii preventive a controlului judiciar.

La 25.04.2018, Tribunalul Neamţ s-a admis cererea formulată de inculpat de revocare a măsurii controlului judiciar, însă, urmare a promovării contestaţiei, cererea a fost respinsă, inculpatul rămânând în control judiciar până la data de 27.06.2018. De la această dată, inculpatul a fost judecat în stare de libertate.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

1. LATURA PENALĂ

În fapt :

• La data de 05.2017, sub nr.54/P/2017, s-a înregistrat la Serviciul Teritorial Bacău al D.N.A. denunțul formulat de ŞG, fostul primar al municipiului Piatra Neamț.

Din actul de sesizare rezultă că, în vara anului 2013, în restaurantul Chocolat din București, ŞG (în acea perioadă primarul municipiului Piatra Neamț și președinte PDL Neamț) i-a dat lui AI (în acea perioadă președinte PSD Neamț și deputat din partea aceleiași formațiuni politice) suma de 100.000 euro, pentru ca acesta din urmă să-și exercite indirect influența asupra lui HG, președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI), cu scopul de a-l declara incompatibil pe TC (în acea perioadă președintele Consiliului Județean Neamț și președintele UNPR Neamț).

De asemenea, ŞG a sesizat că i-a dat suma de 15.000 euro lui AI în timp ce se aflau la hotelul Caro din București pentru a fi remiși redactorului șef al ziarului România Liberă, în  scopul publicării unor articole denigratoare despre TC.

Un alt aspect al denunțului formulat de ŞG privește remiterea sumei de 50.000 euro lui AI, în vara anului 2013, pentru ca acesta să intervină la președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) – GA, pentru ca acesta să vireze sume de bani către Primăria Gîrcina, județul Neamț, în vederea achitării unor facturi emise de SC STRONG MONTAJ SA.

În anul 2013 ŞG era primar al municipiului Piatra Neamț și președinte al Partidului Democrat Liberal (PDL) – organizația județeană Neamț. În aceeași perioadă, AI era președinte al organizației județene Neamț a Partidului Social Democrat (PSD) și deputat din partea aceleiași formațiuni politice. Consiliul Județean Neamț era condus de TC, persoană care era totodată și președinte al Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) – organizația județeană Neamț.

Pe fondul neînțelegerilor politice, atât ŞG cât și AI doreau înlăturarea din funcția publică a lui TC.

În aceste condiții, între ŞG și AI au avut loc mai multe discuții atât în mun. Piatra–Neamț cât și în București cu privire la modalitățile de atingere a scopului comun, fiind identificată posibilitatea (expusă de AI) ca TC să fie declarat incompatibil sau în conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate – ANI.

În anul 2013 președinte al ANI era HG.

În urma discuțiilor purtate între ŞG și AI (la unele discuții a participat și PA, persoană care de asemenea urmărea îndepărtarea din funcțiile publice a lui TC, însă interesul acestuia era exclusiv unul de afaceri), în anul 2013, într-un restaurant din București, ŞG i-a dat lui AI suma de 100.000 euro. Suma a fost adusă de către fiul lui ŞG, ŞG, la cererea celui dintâi.

AI a afirmat că suma de bani va fi remisă numitului TD, în acea perioadă redactor-șef al cotidianului România Liberă, persoană care la rândul său urma să remită banii lui HG pentru ca acesta, în calitate de președinte al ANI, să constate nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților de către TC. AI a afirmat că legătura cu TD era asigurată prin intermediul unei consiliere personale, persoană care îl cunoștea în mod direct pe TD întrucât lucrase în presă.

Remiterea sumei de bani nu a avut finalitatea urmărită, motiv pentru care în anul 2014 ŞG i-a cerut explicații lui AI, însă acesta din urmă a afirmat că sunt influențe politice – din partea numitului OG, președinte UNPR și a președintelui PSD, VP, și că s-a amânat luarea unei decizii până după alegerile prezidențiale din 2014, alegeri în care aveau nevoie de susținerea lui T C .

La sfârșitul lunii noiembrie 2014 TC a decedat.

Pe data de 27.10.2014, ŞG a fost arestat preventiv în dosarul cunoscut opiniei publice ca dosarul Microsoft.

După decesul lui TC, ŞG, aflat în arest preventiv, i-a solicitat fiului său, ŞG, să-i ceară  lui AI restituirea sumei de 100.000 euro întrucât scopul pentru care primise această sumă nu fusese atins. Tot la solicitarea lui ŞG, martora PC-M (persoană din anturajul lui Ș G) s-a întâlnit cu AI la Aeroportul Otopeni și i-a transmis acestuia că ŞG îi cere restituirea banilor prin fiul său, G . Urmare a acestui demers, AI i-a restituit lui ŞG suma de 20.000 euro.

După ce măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar – 19.06.2015 – ŞG a luat legătura cu AI și i-a solicitat și diferența de bani. AI a motivat că nu are suma de bani în numerar (afirmând că banii primiți în 2013 au fost dați mai departe pentru atingerea scopului) dar pentru restituirea unei părți din suma datorată va face demersuri astfel încât firmei IZOPOINT, aparținând familiei martorului PV, să-i fie atribuită o lucrare de către Primăria Icușești, jud Neamț. Din profitul ce urma a fi obținut, PV urma să-i dea și lui ŞG o parte, fără a fi stabilită o sumă anume. În anul 2015, PV era primarul comunei Dragomirești și o persoană apropiată atât de AI cât și de ŞG. Ulterior, între ŞG și PV au avut loc discuții în legătură cu suma de bani promisă, însă cel din urmă a motivat că nu a obținut profit întrucât IZOPOINT a subcontractat o parte din lucrări unei firme controlate de AI, firmă care a supraevaluat lucrările (în legătură cu modul de atribuire a contractului și decontarea lucrărilor se va dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor).

La data de 03.10.2016 ŞG a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 6 ani închisoare și a fost liberat condiționat la data de 20.09.2017.

În perioada iunie-noiembrie 2017, între ŞG, PC-M, PV, PA și AI au avut loc mai multe discuții în legătură cu restituirea ”datoriei” de către  AI, înțelegerea ilicită dintre ŞG și AI    și proveniența banilor, discuții care au fost înregistrate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Bacău.

2. Prin procesul–verbal de sesizare din oficiu din data de 19.02.2018 întocmit în cadrul dosarului nr.54/P/2017 s-a reţinut că:
   • la data de 12.02.2018, în cadrul urmăririi penale efectuate de DNA – ST Bacău în dosarul nr.19/P/2018 (anterior conexării la dosarul nr.54/P/2017), cu ocazia audierii în calitate de martor, numitul LM a făcut afirmații mincinoase în contradicție cu aspectele rezultate din materialul probator administrat în cauză.
   • la data de 06.02.2018, în cadrul urmăririi penale efectuate de DNA – ST Bacău în dosarului 54/P/2017, cu ocazia audierii în calitate de martor, numita CV a făcut afirmații mincinoase în contradicție cu aspectele rezultate din materialul probator administrat în cauză.

De asemenea, în cadrul cercetărilor efectuate în același dosar au rezultat date privind încălcări ale legii cu privire la procedura de atribuire a contractului de lucrări nr.5582/27.07.2015 având ca obiect ”construire școală în sat Icușești, comuna Icușești, județul Neamț, procedură derulată de Primăria com. Icușești județ Neamț și care s-a finalizat prin atribuirea contractului către SC IZOPOINT SRL.

În executarea acestui contract SC IZOPOINT SRL a achiziționat de la SC ROTERCOM PRESTIGE SRL Tg Neamț – firmă aparținând familiei lui AI – tâmplărie lemn stratificat în valoare de 150.000 lei (inclusiv TVA) conform facturii fiscale din data de 09.10.2015. Aceste lucrări – uși și ferestre – au fost incluse de constructorul SC IZOPOINT SRL în devizele de lucrări aferente facturii fiscale din 15.10.2015 și au fost decontate de Primăria Icușești județ Neamț cu toate că ușile și ferestrele au fost livrate și montate în lunile august – septembrie 2016.

Prin rechizitoriul nr.54/P/2017 din data de 20.02.2018 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la faptele de mai sus, fiind înregistrat dosarul nr.28/P/2018.

Fiind audiat la data de 23.02.2018 martorul PV a declarat că AI a condiționat atribuirea contractului de către Primăria Icușești de subcontractarea lucrărilor de tâmplărie către firma controlată de el, SC ROTERCOM PRESTIGE SRL, impunând ulterior plata sumei de 150.000 lei către această firmă, deși tâmplăria nu fusese încă executată iar prețul decontat de Primăria Icușești pentru aceste lucrări era mult mai mic.

Prin ordonanța din data de 16.03.2018 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la infracțiunile de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 C.pen. și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C.pen presupus a fi comise de LM și CV și constituirea unui nou dosar penal, fiind înregistrat dosarul nr.34/P/2018.

Prin contractul de finanţare pentru Programul național de dezvoltare locală – Subprogramul                                    ”Modernizarea             satului              românesc              –             Domeniul realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităților de învățământ preuniversitar” Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a acordat UAT Comuna Icușești, județul Neamț o finanţare în sumă de 2.732.785,00 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Construire școală în sat Icușești, comuna Icușești, județul Neamț”. Contractul de finanţare a fost înregistrat sub nr. 9595/15.05.2015 la MDRAP și sub nr. 3926/25.05.2015 la Primăria Icușești, jud Neamț.

Valoarea estimată a contractului a fost de 498.892,69 euro astfel încât autoritatea contractantă a aplicat inițial procedura de atribuire cerere de ofertă, conform OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii – în vigoare la acea dată. După publicarea anunțului în SEAP, prin procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor din data de 23.04.2015 s-a constatat că nu a depus ofertă nici un operator economic, deși au fost solicitate clarificări privind documentația de atribuire de către SC Hidroterm SA Roman și SC TLSIT SA. Procedura a fost reluată cu același rezultat: prin procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor din data de 03.06.2015 s-a constatat că nu a depus ofertă nici un operator economic.

În aceste condiții, autoritatea contractantă avea obligația, conform art. 110 alin.1 lit.a din OUG nr.43/2006 să aplice procedura de negociere, cu publicarea prealabilă a unui anunț de

participare. Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare se inițiază prin transmiterea spre publicare, în conformitate cu prevederile art. 55, a unui anunț de participare, prin care se solicită operatorilor economici interesați depunerea de candidaturi. În acest caz, anunțul de participare trebuia publicat în SEAP.

În luna iunie 2015 AI îndeplinea funcțiile de președinte al organizației județene Neamța Partidului Social Democrat (PSD) și deputat din partea aceleiași formațiuni politice. ȘG , fost primar al municipiului Piatra Neamț fusese eliberat din arestul preventiv și arestul la domiciliul, măsuri preventive luate în dosarul cunoscut opiniei publice ca dosarul Microsoft. PV era primar al comunei Dragomirești, județul Neamț și o persoană apropiată atât de ŞG cât și de AI. PB , soția lui PV, era acționar și administrator al SC Izopoint SRL.

În vara anului 2015 între ŞG și AI au avut loc discuții în legătură cu restituirea de către cel din urmă a unei părți din suma primită de la ŞG în anul 2013 pentru înlăturarea din funcțiile publice a unui adversar politic comun, TC, președintele Consiliului Județean Neamț.   În cadrul acestor discuții, AI a motivat că nu are suma de bani în numerar (afirmând că banii primiți în 2013 au fost dați mai departe pentru atingerea scopului) dar va face demersuri astfel încât firmei IZOPOINT, aparținând familiei lui PV, să-i fie atribuită o lucrare de către Primăria Icușești, jud Neamț. Din profitul ce urma a fi obținut, PV urma să-i dea și lui ŞG o parte, fără a fi stabilită o sumă anume. Aceste aspecte formează obiectul dosarului nr. 431/103/2018 aflat în prezent pe rolul Tribunalului Neamț ca urmare a rechizitoriului întocmit la data de 20.02.2018 de DNA- ST Bacău.

În acest context, cu ocazia participării la un eveniment privat – sărbătorirea zilei de naștere a doctorului A (…) – ŞG i-a relatat lui PV că a vorbit cu AI și acesta a spus ca PV ”să ia lucrarea” de la Primăria Icușești. La același eveniment PV a discutat și cu AI care i-a confirmat că a vorbit cu ŞG și i-a spus martorului ”iei tu lucrarea aia, dar tâmplăria o fac eu”. AI nu a precizat modalitatea concretă prin care urma să dirijeze atribuirea contractului, însă martorul PV a declarat că era notoriu la nivelul județului că AI dirija lucrările finanțate prin PNDL astfel încât doar firmele agreate de acesta câștigau procedurile de atribuire. Martorul a precizat că era încredințat că AI are puterea politică și influența necesară pentru ca lucrarea să fie atribuită SC Izopoint SRL. Cu ocazia acestei discuții, cei doi nu au stabilit prețul tâmplăriei, acesta urmând a fi stabilit ulterior, în mod unilateral, de către AI. Execuția tâmplăriei de către SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț a fost acceptată de PV ca preț al influenței lui AI în scopul atribuirii către SC Izopoint SRL de către Primăria Icușești, jud Neamț a contractului având ca obiect construirea școlii din satul Icușești.

În aceeași perioadă, luna iunie 2015, primarul comunei Icușești, OL a avut o discuție cu AI în holul Hotelului Central din Piatra Neamț, discuție în care cel dintâi i-a prezentat președintelui de partid situația procedurilor derulate până în acel moment pentru atribuirea contractului de construire a școlii, respectiv că în urma procedurilor derulate prin SEAP nu a depus ofertă niciun agent economic. AI i-a spus primarului OL că o să-i trimită o firmă care să execute lucrarea. La câteva zile după această discuție la sediul primăriei s-a prezentat PB, reprezentant al SC Izopoint SRL, spunând că a fost îndrumată să depună o ofertă pentru construirea școlii. În aceste condiții, primarul a realizat că este vorba despre firma agreată de AI.

Pentru a crea însă aparența de respectare a legii achizițiilor publice, PV i-a transmis primarului OL, prin intermediul soției sale PB, denumirea a două firme cărora primăria să le trimită invitații de ofertare, respectiv SC DOMO CONSTRUCT SRL Piatra Neamț și SC EXPERIENS CONSTRUCT SRL Piatra Neamț. PV îi cunoștea pe reprezentanții acestor societăți comerciale și era încredințat că aceștia nu vor depune oferte (se confruntau cu dificultăți financiare).

Lista cu denumirea celor trei societăți (SC Izopoint SRL, SC DOMO CONSTRUCT SRL și SC EXPERIENS CONSTRUCT SRL) cărora urma să le fie transmise invitații de participare – scrisă olograf de primar – a fost dată de OL viceprimarului MM-V, persoană care prin dispoziția primarului se ocupa efectiv de procedura de atribuire a contractului.

În aceste condiții, la data de 08.07.2015 Primăria Icușești a transmis invitații de participare prin fax celor trei operatori economici: SC IZOPOINT SRL Dragomirești, SC DOMO CONSTRUCT SRL Piatra Neamț și SC EXPERIENS CONSTRUCT SRL Piatra Neamț.

Doar SC IZOPOINT SRL a solicitat documentația completă și a depus ofertă în termenul stabilit: 15.07.2015, ora 12.00. Conform raportului procedurii încheiat la data de 20.07.2017 procedura de achiziție aplicată a fost achiziție directă. Prin același raport s-a declarat câștigătoare oferta SC IZOPOINT SRL

Primăria comunei Icușești județul Neamț a încheiat cu SC IZOPOINT SRL contractul de lucrări nr.5582/27.07.2015 având ca obiect ”construire școală în sat Icușești, comuna Icușești, județul Neamț”, prețul convenit fiind de 2.118.928,89 lei fără TVA. Prin acte adiționale succesive termenul de execuție a fost prelungit până la data de 26.11.2016. Cu toate aceste, din înscrisurile înaintate atât de Primăria Icușești cât și SC IZOPOINT SRL rezultă că lucrările nu au fost finalizate până în prezent.

Conform ofertei înaintate de SC Izopoint SRL Primăriei comunei Icușești, ofertă care a stat la baza încheierii contractului de achiziție publică, pentru tâmplăria constând în ferestre din lemn cu suprafața totală de 147,3600 mp și uși din lemn cu suprafață de 46,1000 mp Primăria Icușești, jud Neamț urma să plătească constructorului sumele de 17.919,39 lei și 7.396,00 lei, sume la care se adăugau alte cheltuieli directe (taxele și contribuțiile datorate bugetului de stat pentru salariați), cheltuieli indirecte de 10% și cota de profit de 5%.

Conform înțelegerii dintre AI și PV, la data de 09.10.2015 între SC Izopoint SRL reprezentată de PB și SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț reprezentată de AD a fost încheiat un contract având ca obiect livrare tâmplărie din lemn stratificat esență molid conform măsurătorilor de execuție pentru prețul de 150.000 lei inclusiv TVA. Din oferta SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț rezultă că obiectul contractului a constat în livrarea a 57 buc. ferestre de diferite dimensiuni, însumând o suprafaţă de 147,36 mp și a 6 buc. uși exterior însumând o suprafaţă de 46,035mp. Prețul a fost impus de reprezentantul SC Rotercom Prestige SRL și acceptat ca atare de PV, ca urmare a înțelegerii cu AI din luna iunie 2015.

Conform clauzelor contractuale prețul cuprindea: valoarea lucrărilor de tâmplărie, valoarea transportului și valoarea lucrărilor de montaj. Plata urma a fi făcută în două tranșe: 50

% în avans la data semnării contractului și restul de 50 % la data livrării și recepției efectuate de beneficiar la locul montajului. În cazul în care se dorește achitarea în avans a întregului contract, se acordă un discount de 5%.

În aceeași zi, 09.10.2015, SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț a emis factura fiscală aferentă acestui contract în valoare de 150.000 lei achitată de SC Izopoint SRL la datele de 16.11.2015 (138.000 lei) și 07.03.2016 (12.000 lei).

Produsele au fost livrate efectiv de către SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț în perioada 11.08.2016 – 06.09.2016, conform avizelor de însoțire a mărfii nr.59/11.08.2016, 60/12.08.2016, 62/05.09.2016 și 63/06.09.2016.

Rezultă așadar că pentru ferestrele și ușile achiziționate de la SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț cu prețul de 150.000 lei, SC Izopoint SRL a primit de la Primăria Icușești, jud Neamț suma de 35.167,31 lei.

3. Prin declarația din data 16.11.2016, martorul CI a adus la cunoștință organelor de urmărire penală că în ziua de 31.07.2015 AI i-a spus că ar putea determina alocarea de către ANAR de fonduri în valoare de aproximativ 60.000.000 lei pentru finalizarea contractelor încheiate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași, în schimbul unui comision de 5% din fondurile ce urmau a fi alocate. Prin datele pe care le-a adus la cunoștința organelor de urmărire penală, declarația lui CI reprezintă un denunț chiar dacă formal nu are acest Aducerea la cunoștință a aspectelor susmenționate respectă condițiile prevăzute de art.290 raportat la art. 289 C.pr.pen. (conține toate elementele cerute de lege iar aspectele relatate nu erau cunoscute de organele de urmărire penală).

SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași are ca obiect principal de activitate construcții hidrotehnice.

CI este acționar al societății și în prezent vicepreședinte al consiliului de administrație. În perioada 2009 – 2016 CI a fost director general și membru în consiliului de administrație.

LM a fost acționar al SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași până în anul 2011 când a vândut acțiunile fiicei sale, LF-M. În perioada 2008 – 2016 LM a fost ales – 2 legislaturi – deputat de Constanța din partea Partidului Național Liberal ocupând în legislatura 2012-2016

funcția de președinte al Comisiei permanente pentru transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților. În prezent LM este administrator și președinte al consiliului de administrație al SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași.

În anul 2015 SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași avea în derulare 8 contracte încheiate cu Administrația Națională Apele Române sau administrațiile bazinale din subordine. Execuția acestor contracte de lucrări se realizează pe parcursul mai multor ani, în funcție de fondurile alocate anual de beneficiari. Cele opt contracte au fost încheiate în perioada 1992- 2013. La data de 01.06.2015, pentru finalizarea celor 8 contracte era necesară alocarea de către ANAR a sumei totale de 61.308.015,50 lei.

În legislatura 2012-2016, Arsene Ionel a fost deputat și președinte al organizației Neamț a Partidului Social Democrat – PSD. Totodată, acesta a fost vicepreședinte al Comisiei permanente pentru transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților, președinte al acestei comisii fiind, așa cum s-a precizat anterior, deputatul LM.

În perioada aprilie 2015 – aprilie 2016 Jugan Iulian a deținut funcția de secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, calitate în care coordona nemijlocit activitatea Administrației Naționale Apele Române (ANAR) sens în care a avizat activitatea acestei instituții din punct de vedere administrativ, al resurselor umane și al resurselor bugetare. JI era membru al organizației județene Neamț a Partidului Social-Democrat, organizație condusă de AI și a fost numit secretar de stat în urma demersurilor și susținerii din partea lui AI.

La data numirii în funcție a lui JI, director al ANAR era GO iar ministru al Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor era GG, acesta ocupând această funcție până în luna noiembrie 2015. În anul 2015 GG a făcut parte din Partidul Liberal Reformator, ulterior ALDE, formațiune politică care în alianță cu PSD a fost la guvernare.

Conform Ordonanței de Urgență nr. 107 din 5 septembrie 2002 privind înființarea Administrației Naționale “Apele Române”, ANAR este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică și funcționează pe bază de gestiune și autonomie economică, în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor. Bugetul de venituri și cheltuieli al ANAR se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Conducerea ANAR este asigurată de un consiliu de conducere compus din 11 membri. Președintele consiliului de conducere este directorul general al ANAR, numit prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor, acesta îndeplinind și calitatea de ordonator secundar de credite pentru fondurile de la bugetul de stat. Conducătorii unităților cu personalitate juridică subordonate – administrațiile bazinale – sunt ordonatori terțiari de credite. Membrii consiliului de conducere sunt numiți și revocați prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor.

Prin Ordinul nr. 842/21.05.2015, ministrul mediului, apelor și pădurilor a dispus, printre altele, ca secretarul de stat JI să coordoneze întreaga activitate aferentă domeniului ape din  cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Prin același ordin, la art. II s-au stabilit atribuțiile competențele și delegarea dreptului de semnătură pentru domeniile de responsabilitate, conform Anexei 2. Din această anexă rezultă că JI avea atribuții delegate, atribuții stabilite de ministru și atribuții specifice privind coordonarea activității Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în domeniul apelor, coordonarea Direcției Generale Ape și coordonarea ANAR, denumite structuri organizatorice coordonate. Printre alte atribuții și competențe, au fost enumerate în anexă următoarele:

• analiza periodic activitatea structurilor coordonate și lua măsuri operative de realizare a atribuțiilor și sarcinilor ce revin structurilor coordonate potrivit reglementărilor legale, pentru îmbunătățirea acesteia;
• organiza modul de desfășurare a activităților specifice pe principiile economicității eficienței și eficacității acestora, urmărind responsabilizarea corespunzătoare a conducătorilor structurilor organizatorice coordonate;
• evalua periodic modul de realizare a obiectivelor stabilite pentru conducători și structurilor organizatorice coordonate și făcea propuneri privind motivarea și sancționarea personalului;
• analiza și repartiza pe structurile coordonate sarcinile rezultate din acte normative și norme proprii, potrivit competențelor stabilite;

• aviza deschiderile de credite, fișe, devize, liste de investiții, bugetele de venituri și cheltuieli ale

La nivelul anului 2015 ANAR, prin administrațiile bazinale din subordine avea în derulare mai multe investiții, fără a dispune de fondurile necesare continuării/finalizării acestora, în integralitate. La nivelul ANAR nu erau proceduri clare de prioritizare a alocării de fonduri pentru finalizarea investițiilor în curs.

În calitate de secretar de stat cu atribuții privind coordonarea ANAR, JI avea posibilitatea reală de a influența atât prin directorul general al ANAR cât și prin ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor alocarea de resurse financiare pentru anumite investiții aflate în curs de execuție.  Conform atribuțiilor de serviciu, acesta putea să facă propuneri către ANAR privind realizarea unor investiții sau, în cadrul unor analize/evaluări să ia măsuri pentru realizarea unor obiective.

În acest context, începând cu luna iulie 2015, AI i-a solicitat lui JI ca în calitatea sa de secretar de stat să demareze procedurile necesare alocării de fonduri pentru continuarea contractelor încheiate între SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași și mai multe administrații bazinale din subordinea Apelor Române. Demersurile au fost inițiate de AI după ce acesta a discutat, în prezența lui JI, cu LM în biroul celui din urmă din clădirea Parlamentului despre situația contractelor derulate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași și sumele necesar a fi alocate de ANAR pentru finalizarea lucrărilor. Conform declarației martorului Jugan Iulian, la această întâlnire s-a discutat de principiu despre posibilitatea alocării de către ANAR a unor sume de bani pentru continuarea lucrărilor executate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași în baza unor contracte încheiate cu ANAR sau Administrațiile Bazinale din subordine

În realizarea scopului urmărit, în perioada 21.07.2015 – 22.09.2015 AI s-a întâlnit cu JI  în diferite locații situate în mun. București, dialogurile dintre cei doi fiind înregistrate audio. Din conținutul discuțiilor rezultă că AI i-a cerut lui JI să facă demersurile necesare în vederea finanțării lucrărilor contractate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași și să îi influențeze în acest scop pe directorul Apelor Române și pe ministrul GG.

După primele discuții purtate cu JI la datele de 21.07.2015 și 23.07.2015, realizând că are posibilitatea reală, prin intermediul acestuia, să influențeze alocarea de fonduri de către ANAR, AI l-a contactat telefonic pe CI, director general și persoană cu putere de decizie în cadrul SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași solicitându-i o întâlnire (convorbiri telefonice din datele de 25.07.2015, 29.07.2015 și 31.07.2015).

La data de 31.07.2015, conform înțelegerii telefonice, în zona orașului Roznov, jud. Neamț, AI s-a întâlnit cu CI. În cadrul discuției purtate de cei doi, AI i-a spus lui CI că SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași avea lucrări contractate cu Apele Române în valoare de aproximativ 60.000.000 lei (având asupra înscrisuri conținând contractele aflate în derulare și sumele necesar a fi alocate pentru finalizarea acestora), oferindu-i detalii în legătură cu punctele de lucru unde se realizau investițiile în baza unor contracte vechi. AI i-a dat de înțeles martorului CI că ar putea determina alocarea de către Apele Române de fonduri pentru finalizarea contractelor. Realizând că ”ajutorul ” oferit de AI nu era cu titlu gratuit, CI l-a întrebat care ar fi ”comisionul”. AI a precizat că acest comision era de 5% din fondurile ce urmau a fi alocate.

CI i-a adus la cunoștință lui AI faptul că SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași nu avea capacitatea de a executa concomitent lucrări de o asemenea valoare. În declarația dată, CI a arătat că aceste contracte istorice încheiate cu ANAR se executau de-a lungul anilor, durata în timp a execuției fiind avută în vedere încă de la contractare. De regulă, la începutul fiecărui an, se făceau estimări cu privire la lucrările ce urmau a fi executate în funcție de alocările financiare ale autorităților contractante.

Date fiind aceste aspecte, cei doi interlocutori nu au stabilit detalii cu privire la modalitatea de remitere a comisionului, tranșele sau momentele în care vor fi remiși bani, însă AI i-a precizat lui CI că pentru a primi comisionul era posibil să găsească o societate care să fie implicată în lucrări.

Deși nu a promis în mod expres remiterea procentului solicitat de AI, CI a lăsat să se înțeleagă acest lucru și a evitat un răspuns tranșant sau un refuz, motivând că nu își permitea să intre în conflict cu deputatul AI.

Conform declarației martorului MC, acționar și director economic la SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași, în vara anului 2015, în cadrul unei ședințe a consiliului de administrație, CI a afirmat că era necesar a fi identificați clienți din zona privată întrucât pentru contractele încheiate cu autoritățile publice se cereau comisioane. CI a precizat că și lui i-a fost solicitat un astfel de comision, fără a indica în acel moment cuantumul și identitatea solicitantului. Ulterior, CI i-a spus lui MC că persoana care a solicitat comisionul era din zona politică, iar în perioada noiembrie-decembrie 2016 i-a adus la cunoștință identitatea acestuia, respectiv A , persoană pe care martorul a precizat că nu o cunoaște doar a auzit că este deputat. Din declarația aceluiași martor rezultă că în vara anului 2015 a participat la un eveniment organizat în municipiul Iași de o firmă, împrejurare în care o persoană necunoscută, participantă la același eveniment, l-a felicitat pentru suplimentarea de fonduri obținută de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași de la Apele Române. MC a discutat acest subiect cu CI, ambii fiind de acord că această alocarea ar fi în atenția autorităților și că este bine că numitul CI nu a promis/dat vreun comision

Împrejurarea că numitul CI i-a relatat lui MC imediat după întâlnirea cu AI că i s-a solicitat un comision în schimbul unor lucrări de 65 de milioane de lei vechi precum și faptul că remiterea comisionului ar fi fost periculoasă întrucât alocarea fondurilor ar fi urmărită de autorități a fost confirmată de discuția telefonică purtată în ziua de 08.09.2015, la ora 15:28:03, între CI și MC:

Convorbirea anterior menționată a fost confirmată și de declarațiile martorilor CI și M C în sensul imposibilității tehnice și financiare a SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași de a executa concomitent lucrări de valoarea propusă, 60-65 de milioane de lei. Interlocutorii au  fost convinși că o sumă atât de mare era urmărită, tocmai din perspectiva faptului că alocarea unei sume importante de către o autoritate publică era susceptibilă de a fi realizată pe fondul solicitării și primire unor comisioane:

După întâlnirea cu CI, având perspectiva de a-și materializa scopul oneros, AI a continuat

presiunile asupra lui JI, solicitându-i de mai multe ori să demareze procedurile necesare și să discute sau să-i solicite directorului ANAR alocarea sumelor vizate.

Așa cum s-a precizat anterior, în perioada 21.07.2015 – 22.09.2015 între AI și J I , din inițiativa primului, au avut loc 9 întâlniri, toate pe raza municipiului București. Discuțiile au avut ca principal obiect alocarea de fonduri de către ANAR pentru continuarea lucrărilor hidrotehnice executate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași, modalitățile concrete de atingere a acestui scop și stadiul demersurilor lui JI, în condițiile în care pentru alocarea fondurilor era necesară dispoziția directorului ANAR.

Astfel, la data de 21.07.2015 AI l-a contactat telefonic pe JI și i-a cerut să vină la hotelul Hilton. După ce s-au întâlnit la terasa restaurantului, AI și-a luat măsuri de precauție în sensul i-a cerut lui JI să-și lase telefonul pe masă și să meargă în toaleta hotelului și, în această încăpere, pentru a acoperi dialogul a dat drumul la apă și la un aparat pentru uscarea mâinilor, folosind totodată și un ton scăzut.

În cadrul acestei discuții JI i-a adus la cunoștință lui AI că atât directorul general GO cât și director adjunct DC vor pleca din ANAR și în aceste condiții ”S-o stricat tot ”. AI a afirmat că: ” Îi chem pe amândoi la mine… să vină, numai că eu am fost plecat și trebuia să te iau pe tine și pe ea să vă duceți la el, și să vă pună față”

JI i-a precizat interlocutorului că deși ”eu am planificat pentru buget și alea… 60 de milioane”, ar putea întâmpina dificultăți, în condițiile în care noul director ANAR nu va fi de acord cu alocările de fonduri pentru investițiile vizate de Arsene Ionel:

JI i-a relatat lui AI că ministrul GG intenționează să numească în funcția de director al ANAR o persoană agreată de PLR, sens în care ar fi vorbit și cu președintele partidului, CPT, deși ambii interlocutori susțineau că funcția ar reveni PSD.

La finalul întâlnirii AI i-a cerut lui JI: ”Tu ocupă-te…să iasă ce-am discutat noi… că eu am grijă pentru amândoi”, context din care rezultă că demersurile lui AI erau făcute pe fondul

unor interese materiale, acesta urmărind obținerea unor sume de bani atât pentru sine cât și pentru JI.

Discuția la care s-a făcut referire a fost relevantă și din perspectiva influenței reale pe care AI o avea asupra lui JI, influență decurgând din ierarhia de partid : ”te-am pus vicepreședinte….. Ai altă vizibilitate când te promovez undeva, când nu știu ce…. Ce funcție politică ai? Vicepreședinte de partid. .…îi altceva”.

În ziua de 23.07.2015 AI l-a chemat pe JI la restaurantul Vacamuuu, locație în care cel dintâi era împreună cu o altă persoană, arhitectul L .

În aceste condiții, AI i-a cerut lui JI să iasă în afara restaurantului, fără telefoane, locație în care cei doi au discutat din nou. Deși se afla într-un spațiu deschis și pe fondul unui zgomot stradal intens, AI a vorbit în șoaptă. AI i-a relatat lui JI că a fost la DL cu scopul de a obține numirea de către PSD a directorului ANAR și în acest context DL i-a spus ”să-i propun un om…m-o întrebat pe mine : bă, da tu ai un om pe care să-l pui? ”. JI a afirmat că V , directorul de la ABA SIRET Bacău, ar fi o persoană potrivită pentru ocuparea acestei funcții. AI i-a transmis lui JI că, așa cum a vorbit cu DL, acesta îi va chema atât pe JI cât și pe noul director numit de PSD și le va cere să lucreze împreună: ”El îl va chema pe el și pe tine unu și doi: voi doi sunteți echipa, el îi șeful, tu ești …direct cu noi, dacă-i bine așa… și atât, înțelegi? ……deci se ocupă el de subiectul acesta”.

JI a afirmat că în această ipoteză problema ar fi fost rezolvată și că era suficientă numirea unei persoane agreate de PSD la conducerea ANAR, mai ales că în urma negocierilor politice ”Apele sunt la PSD”. În acest fel, JI a apreciat că ar fi contracarate și acțiunile ministrului GG care începuse demersurile pentru numirea unui nou director agreat de PLR.

În aceeași locație – Vacamuuu – a avut loc o întâlnire dintre AI și JI și în ziua de 29.07.2015, urmare a solicitării telefonice a celui dintâi. În mod similar cu prima întâlnire, și de această dată AI i-a cerut lui JI să meargă în toaletă: ”Hai să mergem, că aici…”. În această locație AI a dat drumul la apă, a pornit uscătorul de mâini iar JI a adoptat un comportament similar. Cei doi au discutat în șoaptă tot despre numirea pe criterii politice a directorului ANAR și necesitatea de o împiedica pe GG să numească o persoană care ar putea pune piedici în realizarea scopului lui AI.

Pe fondul acestor negocieri politice pentru numirea noului director, AI i-a cerut lui J I să demareze urgent procedurile și să întocmească documentele necesare deblocării sumelor de bani pentru lucrările contractate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași, situație în care noul director va fi pus în fața faptului împlinit:

AI: (n.n. – greu inteligibil, vorbește în șoaptă) Acuma că-s în București… dă drumul repede la astea și fă-o!… următoarele…Și fă distribuția, dă prin țară, că după aia…

…[neinteligibil – n.n.]…drumul… JI: Acum cât îs eu și…

AI: Nu, dă acuma! Zilele astea ar trebui…Hai… Ocupă-te!

…………………………………………………………..

AI: …[neinteligibil – n.n.]…Dă-le drumu! …[neinteligibil – n.n.]…S-amestecă!

Semnează și dă-le drumu! Că după aia nu mai are cum să …[neinteligibil – n.n.]… JI: Odată ce-s semnate și date drumu… nu…

AI: Ai înțeles? De asta… Săptămâna asta, părerea mea e s-o faci.

Discuția la care am făcut referire anterior este relevantă și în ceea ce privește influența lui AI asupra secretarului de stat JI:

AI ….Și tu mai fii atent cu cine te întâlnești și ce faci. Și ce vorbești! JI: Cu cine?

AI: Cu cine te mai întâlnești și ce faci și ce vorbești! JI: Da’ cu cine?

AI: Ți-am spus că toată lumea care are treabă, vine la mine! JI: Și o venit vreo cineva să…………….. ?

AI: Am auzit niște chestiuni…că… aș vrea să cred că nu ne ferim. JI: Deci nici un capăt de ață nu… n-o fost….

AI: Deci, când are treabă cineva cu tine… așa….. Îi spui că la mine tre’ să ajungă.

 

da’…

JI: Deci nici un capăt de ață n-o fost să… Când… așa că s-au fi lăudat unii și alții că…

AI: Da, eu de-aia nici nu am luat-o de bună, că…

AI i-a atras atenția lui JI că are pârghiile necesare pentru atingerea scopului: AI: Da, corect! …Deci, părerea mea e că………………………… tu poți că, că e la tine în curte!

JI: Eu așteptam un semnal că am zis întâi să… vedem cine…

ai: Nu mă, ce să… da’… te ocupi de hârtii … Ai înțeles?

În acest context, Jugan Iulian i-a transmis lui AI că a început deja demersurile, dar pentru

a nu devoala scopul urmărit de AI, a solicitat alocarea de fonduri nu numai pentru lucrările contractate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași ci și pentru alte lucrări. Tot ca o măsură de precauție, Jugan Iulian a arătat că doar a purtat discuții cu directorul ANAR, fără a face vreo solicitare în scris:

JI:    …[neinteligibil – n.n.]… eu am cerut… lucrările care-s mai vechi, am mai prins câteva ca să nu bată la ochi…!

AI: Nu contează!

JI: Nu, ca să nu bată la ochi că-s numai alea. Ca s-o facem deștept! AI: Normal! Păi normal că așa faci!

JI: Așa am făcut că dacă… când ăștia mi-o cerut… AI: Da, mă, da!!

JI:   Când G  mi-o zis, cică: Dați-mi pe-un bilețel. Ă… AI: Nu, domnule! …[neinteligibil – n.n.]…

În ziua de 04.08.2015, la solicitarea lui AI, JI s-a întâlnit cu acesta la cafeneaua Chocolat. Discuția dintre cei doi a avut același subiect ca și la precedentele întâlniri. JI i-a relatat lui AI că directorul general GO, deși a demisionat și începând cu data de 21.08.2015 nu va mai exercita această funcție, încearca să direcționeze fondurile ANAR pentru achiziția unor terenuri la Cluj. JI a precizat că ” Eu nu am pomenit nimic de lucrări, de hidrotehnice….în schimb am făcut o valoarea mai mare de 60 de milioane, la noi cam atâta-i, de 60… vreo 80 de milioane

…neinteligibil… 80 de milioane, îs pe necesități, în funcție de ce o cerut cei de la Ape…… Și am vorbit cu G să găsească cumva o metodă să-l blocheze.” În acest context, JI i-a cerut sfatul lui  AI dacă să abordeze problema în mod direct cu G : ”Și asta nu știam, cât de mult pot sau cât de deschis pot să vorbesc cu el. …[neinteligibil – n.n.]… Știam că-i în relații bune cu domnul D .”

La insistențele lui AI, JI i-a explicat din nou că nu este ordonator de credite și că dispoziția privind alocarea fondurilor pentru o anumită investiție îi aparține directorului ANAR, la acea dată GO.

Cu toate că îi cere lui JI să abordeze problema direct cu directorul ANAR căruia să-i solicite expres să finanțeze anumite lucrările, AI l-a atenționat să fie precaut.

În ziua de 11.08.2015, tot la Chocolat, a avut loc o nouă întâlnire între AI și JI, discuțiile fiind reluate pe marginea aceluiași subiect. Astfel, chiar în debutul dialogului, AI s-a interesat de stadiul demersurilor lui JI.

În continuare cei doi au discutat despre numirea de către PSD a directorului ANAR, sens în care AI l-a întrebat JI ”Da’ tu ai un om bun dacă îi să-l aducem?”. JI l-a recomandat din nou pe VE, director ABA Siret Bacău, cu precizarea că ”domnu’ D are la nivelul ăla alte referințe”. În ziua de 19.08.2015, JI s-a întâlnit din nou cu AI, însă la discuții au fost prezenți și doi apropiați ai acestuia din urmă, primarul orașului Târgu-Neamț,                                                      HV și AD, consilier al Secretarului de Stat la Ministerul Economiei și administrator special la CUPRUMIN. În aceste condiții, discuțiile au fost generale, pe marginea demisiei conducerii ANAR și a negocierilor politice pentru numirea noului director, în condițiile în care ambele partidele aflate la guvernare, PSD și PLR, considerau că sunt îndreptățite să propună noul director. La finalul întâlnirii, A I l- a întrebat pe JI despre demersurile făcute iar acesta i-a răspuns că nu se poate face nimic în acel moment întrucât directorul ANAR urma să-și termine mandatul (pe data de 21.08.2015 G și-a încetat activitatea la ANAR). În aceste condiții, AI i-a transmis lui JI ca în cazul în care ministrul

intenționează să numească un nou director, să o avertizeze că problema a fost discutată cu DL.

În ziua de 27.08.2015 AI l-a chemat pe JI la cafeneaua Don Cafe pentru a se interesa de stadiul demersurilor.

Așa cum a rezultat din fragmentul de convorbire redat mai sus, AI i-a cerut lui J I să facă o situație a lucrărilor aflate în curs de execuție, situație cu care să se prezinte la DL pentru a-l convinge de necesitatea și urgența numirii unui director agreat de PSD. Pentru a nu devoala interesul personal al lui AI, cei doi au convenit ca lista să cuprindă atât lucrările din zona Moldovei, unde au fost alocați puțini bani în ultimul timp, cât și lucrările din Teleorman, situația cuprinzând și contractele încheiate cu SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași.

La finalul discuției, AI a stabilit ca JI să meargă împreună cu el la DL căruia să-i prezinte inclusiv faptul că investițiile sunt blocate din cauza faptului că JI nu este ordonator de credite: ”Și… vezi cu asta că ești singurul de-acolo, faci o notă așa frumos, tu ești singurul care nu ești ordonator de credite.. Da’ , de fapt o să vii cu mine să îi explicăm…”

În ziua de 02.09.2015 a avut loc o altă întâlnire între AI și JI la hotelul Marriot din București. Din discuția purtată rezultă că AI a fost nemulțumit de faptul că nici până la acea dată JI nu a reușit să determine alocarea fondurilor pentru contractele încheiate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași cu ANAR: ” Da bă, da’ voi de ce țineți blocată chestia aia că trece timpul și nu mai avem timp.” JI i-a explicat lui AI că ministrul GG nu este de acord cu alocările și că a numit director la ANAR un fost coleg de-al său de la Ploiești. Din convorbire rezultă că președintele PSD, DL, a fost anunțat despre această situație și că acesta urmează să o discute la nivelul coaliției.

AI i-a solicitat lui JI explicații cu privire la întârzierea alocării fondurilor.

AI a insistat ca JI să determine alocarea fondurilor, conform celor discutate anterior: ”

Du-te la ea și spune-i doamnă, asta-i repartiția făcută hai să-i dăm drumul la plată”.

Cei doi interlocutori au ajuns la concluzia că această situație putea fi rezolvată doar de DL care avea posibilitatea de a propune în numele PSD persoana care să fie numită director ANAR, ambii confirmând că au purtat discuții în acest sens cu președintele PSD.

Pentru urgentarea alocării fondurilor AI i-a cerut lui JI să-i intermedieze o întâlnire cu ministrul GG.

În ziua de 22.09.2015 conform solicitării lui AI, JI s-a deplasat la Parlamentul României unde s-a întâlnit cu AI care era însoțit de deputatul LM. LM îl cunoștea pe JI, cei doi având o discuție împreună cu AI în luna iunie 2015, discuție care a avut ca subiect tocmai contractele în derulare ale ANAR cu SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași.

Încă de la debutul întâlnirii LM i-a reproșat lui JI că nu s-au făcut alocările pentru investițiile contractate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași.

După acest schimb de replici AI și LM au plecat, cel dintâi solicitându-i lui JI să-l aștepte. După revenirea lui AI acesta a continuat să discute cu JI despre situația de la ANAR și a reiterat solicitarea ca J să-i intermedieze o întâlnire cu GG.

La finalul discuției, AI i-a cerut lui JI să meargă la sediul PSD pentru a vorbi împreună cu DL, în scopul de a-l convinge să nominalizeze o persoană agreată de partid la conducerea ANAR. Conform solicitării, JI s-a deplasat la sediul partidului unde l-a așteptat pe AI. După sosirea acestuia, cei doi au discutat modul în care să-i prezinte situația președintelui partidului în sensul că PSD nu controlează în fapt ANAR, că investițiile din ultimul timp au fost făcute preponderent în Ardeal, că la nivelul instituției este o ”problema socială cu zece mii de oameni”, că ministrul GG controlează toate investițiile iar JI, numit secretar de stat cu sprijinul PSD, era singurul secretar de stat care nu a fost ordonator de credite.

În biroul lui DL a intrat doar AI, JI așteptând în anticameră. După ce a discutat cu președintele PSD, AI i-a transmis lui JI că trebuie să vină ulterior pentru a discuta direct cu DL, după ce acesta va analiza documentele întocmite de JI și pe care i le-a dat AI – situația investițiilor din ANAR.

Din coroborarea probatoriului administrat a rezultat că demersurile lui AI au fost fără rezultat întrucât ANAR nu a alocat sumele dorite de acesta pentru continuarea lucrărilor contractate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași.

În luna octombrie 2015 ANAR a alocat o sumă de bani pentru anumite investiții realizate de SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași, dar nu există probe că această alocare este urmare a demersurilor și influenței lui AI.

Situaţia de fapt a rezultat din probatoriul administrat la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, la care s-au adăugat probatoriile administrate în cursul cercetării judecătoreşti, la Tribunalul Neamţ şi apoi la Tribunalul Bacău, unde a fost strămutat.

Instanţa  nu     a  putut  reţine  apărarea  formulată  de  inculpat   având   în  vedere  toate

 probatoriile administrate la urmărirea penală, inclusiv declaraţiile pe care le-a dat inculpatul pe

 parcursul urmăririi penale.

Despre temeiul prevăzut de art. 16 lit.a C.pr.pen. ”fapta nu există”, se arată că nu poate fi aplicat având în vedere că toate probatoriile, și nu au fost puține, susţin existenţa unei fapte.

Prin reglementarea acestui caz de achitare, legiuitorul a avut în vedere situaţia în care

 fapta nu există în materialitatea sa, Cu alte cuvinte, nu s-a săvârşit o faptă – acţiune sau inacţiune, care să producă modificări fizice în lumea înconjurătoare, însă,

1. în anul 2013, s-a întâlnit cu ŞG, primar al municipiului Piatra Neamț, şi contra sumei de 100.000 euro primiţi de la acesta a încercat în mod indirect, să ia legătura cu președintele Agenției Naționale de Integritate, HG, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților de către TC, președintele Consiliului Județean Neamț, de vreme ce chiar inculpatul a recunoscut aceste acţiuni, restituindu-i primului suma de 20.000 EUR, restul rămânând să-i achite din ceea ce urma să obțină din desfăşurarea contractului între SC IZOPOINT și SC
2. Nu poate susţine inculpatul că în calitate de președinte al organizației județene Neamț a Partidului Social Democrat (PSD) și deputat din partea aceleiași formațiuni politice, că în luna iunie 2015 a luat legătura cu PV ca, pentru ”Construire școală în sat Icușești, comuna Icușești, județul Neamț” către SC Izopoint SRL Piatra Neamț, administrată de soția lui PV, lucrările de tâmplărie, să fie efectuate de către SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț, societate pe care o controla prin intermediul lui AD şi că SC Izopoint SRL și Primăria Icușești, jud Neamț, la data de 09.10.2015 a încheiat cu SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț un contract având ca obiect livrare tâmplărie din lemn stratificat, în baza căruia a fost emisă factura fiscală din aceeași zi în valoare de 150.000 lei achitată la datele de 16.11.2015 (138.000 lei) și 03.2016 (12.000 lei).
3. Și că la 07.2015, a discuta cu CI, acționar și director general al SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași, pentru a obține un procent de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce era necesar a fi alocată de Administrația Națională Apele Române pentru finalizarea contractelor pe care această societate le avea cu administrațiile bazinale din subordinea ANAR, discutând mai înainte, în perioada iulie – septembrie 2015, cu JI (membru și ulterior vicepreședinte al organizației Neamț a Partidului Social Democrat) secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu atribuții privind coordonarea ANAR, de vreme ce au fost depuse la dosar toate înregistrările convorbirilor ambientale. Așadar, varianta achitării în baza art. 16 lit.a C.pr.pen. nu putea fi primită, pentru niciuna din cele trei fapte reținute.

Cu privire la achitarea solicitată pe temeiul art. 16 alin.1 lit.b teza I C.pr.pen. a împrejurării că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art 291 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 6, 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, aşa cum solicita apărarea, au fost avute în vedere doctrina și practica juridică în materie şi a fost respinsă, pentru următoarele argumente:

Astfel:

1. Împrejurarea că AI avea sau nu posibilitatea reală de a interveni direct sau prin intermediari la președintele ANI nu a avut nicio relevanță având în vedere modalitatea infracțiunii de trafic de influență care formează obiectul urmăririi Astfel, în sarcina lui AI a fost reținută infracțiunea de trafic de influență în modalitatea influenței presupuse sau afirmate și nu a unei influențe reale. Prin urmare, pentru existența infracțiunii a fost necesar dar și suficient ca inculpatul să invoce funcționarul public pe lângă care va interveni și  să-i  creeze cumpărătorului de influență impresia că va determina deciziile, acțiunile acestui funcționar public.

Indicarea numelui, a calității și a competenței funcționarului asupra căruia pretindea că are influență au fost suficiente pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influență.

Cerințele legii cu privire la conținutul constitutiv ale infracțiunii de trafic de influență au fost îndeplinite si prin prisma atribuțiilor de serviciu ale funcționarului pe lângă care s-a promis intervenția.

Și practica ICCJ a fost în acest sens. In decizia 434/A din 14.12.2017 s-a arătat că pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu interesează dacă intervenția promisă de autorul faptei s-a realizat sau nu și nici dacă aceasta privește o acțiune licită sau ilicită a funcționarului vizat prin săvârșirea infracțiunii.

Totodată, nu are relevanță dacă ulterior traficării influenței, actul ce intra în atribuțiile funcționarului a fost efectuat sau nu, fiind suficient ca acesta să fie determinat la momentul săvârșirii faptei.

Și în sentința ICCJ nr. 286 din 9 mai 2018 s-a reținut că pentru existența infracțiunii de trafic de influență a fost suficientă și doar precizarea actului pentru a cărui îndeplinire urma a se exercita influența, iar nu și indicarea persoanei asupra căreia se va exercita aceasta.

Și în Decizia Curții Constituționale nr. 489/2016, Curtea observă că doctrina și practica judiciară sunt constante în a reține că pentru existenta infracțiunii de trafic de influență nu are relevanță dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de prestarea acestora, nu interesează dacă intervenția pe lângă un funcționar sau alt salariat s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenție (reală sau presupusă) se urmărește determinarea unei acțiuni licite (efectuarea corectă de către un funcționar sau alt salariat a unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu) sau a unei acțiuni ilicite (efectuarea incorectă a actului) ori determinarea unei inacțiuni licite (abținerea de la efectuarea unui act abuziv) sau a unei inacțiuni ilicite (neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu), de vreme ce dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor, nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale sau presupuse.”

În paragraful (65) se preciza că: „promisiunea poate fi explicită sau implicită, atunci când rezultă din împrejurări de fapt, iar infracțiunea există indiferent dacă intervenția promisă a avut sau nu loc și indiferent dacă s-a urmărit efectuarea unui act legal sau ilegal ”.

Nu era necesară așadar o promisiune expresă, formulată în termeni sacramentali, pentru existența infracțiunii, ci aceasta putea fi dedusă din probele administrate în cauză, astfel cum s-a motivat și în hotărârea nr. 45 din 23.03.2018 pronunțată în fond de Curtea de Apel Cluj în dosarul 1448/33/2016.

Similar, în prezenta cauză, promisiunea inculpatului AI de a interveni pe lângă funcționarii publici a fost implicită și s-a dedus din corelarea probelor administrate în cauză.

2. Folosul obținut de inculpatul AI în urma traficării influenței sale l-a constituit suma de

150.000 lei reprezentând veniturile obținute de societatea pe care o controla, SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț.

Potrivit Deciziei nr. 489/2016 a Curții Constituționale, „traficul de influență reprezintă, în esență, o speculare, o exploatare a influenței pe care o are făptuitorul sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcționar public sau a altei persoane dintre cele menționate de lege. Această faptă este incriminată în grupul infracțiunilor de corupție și de serviciu și prezintă pericol social prin atingerea adusă probității funcționarilor publici sau a altor persoane dintre cele menționate de lege și prin crearea sau menținerea suspiciunii că aceștia ar putea acționa sub influenta intervenției reale sau presupuse a unor persoane şi, pe cale de consecință, s-ar aduce atingere bunului mers al instituțiilor publice și persoanelor juridice de utilitate publică ori celorlalte persoane juridice”. Curtea mai arată că „noțiunea de „alte foloase” are, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, sensul de avantaj, beneficiu, câştig, profit. Potrivit doctrinei, banii pot fi efectivi (monede) sau sub formă de valori ori titluri de orice fel echivalând bani, iar prin expresia „alte foloase” se poate înţelege orice fel de avantaje patrimoniale (de pildă, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, amânarea plăţii unei datorii, folosinţa gratuită a unei locuinţe, prestaţiuni de servicii în mod gratuit, promovarea în serviciu), dar şi nepatrimoniale (de pildă, acordarea unui titlu sau a unui grad, ori a altei distincţii onorifice)”.

În ceea ce privește caracterul necuvenit al acestor foloase, Curtea precizează următoarele:

„Potrivit doctrinei, după expresia „alte foloase” nu a fost necesar să se adauge cuvintele

„care nu i se cuvin” (ca în textul art. 254 din Codul penal din 1969, referitor la luarea de mită)

sau cuvântul „necuvenite” (ca în denumirea marginală a infracţiunii de primire de foloase necuvenite  din  art.  256  din  Codul  penal  din  1969),  deoarece   în  cazul  infracțiunii  de  trafic  de

 influență folosul este întotdeauna necuvenit, nefiind de conceput ca unei persoane particulare să i

 se cuvină o retribuţie legală pentru intervenția sa (reală sau presupusă) pe lângă un funcţionar ori

 alt salariat în scopul ca acesta să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale (să

 îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în

 îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, potrivit art. 291 din actualul Cod penal. Curtea observă că doctrina şi practica judiciară sunt constante în a reține că pentru existenta infracțiunii de trafic de influență nu are relevanță dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de prestarea acestora, nu interesează dacă intervenția pe lângă un funcționar sau alt salariat s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenție (reală sau presupusă) se urmărește determinarea unei acțiuni licite (efectuarea corectă de către un funcționar sau alt salariat a unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu) sau a unei acțiuni ilicite (efectuarea incorectă a actului) ori determinarea unei inacțiuni licite (abținerea de la efectuarea unui act abuziv) sau a unei inacțiuni ilicite (neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu), de vreme ce dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor, nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acţiunii de traficare a influenței reale sau presupuse.”.

Raportat la motivarea Curții Constituționale, veniturile obținute de SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț constituiau un avantaj de natură patrimonială, un câștig al acesteia urmare a derulării contractului cu SC Izopoint SRL.

Diferit de aceste venituri, profitul realizat îl reprezenta, potrivit art. 19 din Codul Fiscal, diferența între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile.

Încheierea unui contract la solicitarea traficantului de influență, chiar dacă era urmată de executarea acestuia putea constitui infracțiunea de trafic de influență, folosul fiind chiar obținerea contractului precum și toate veniturile obținute în baza contractului. În acest sens, s-a invocat decizia penală nr. 171/2014 din data de 08 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iaşi

– Secţia penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. 4131/89/2012.

3. Inculpatul AI și-a exercitat influența reală asupra lui JI (membru și ulterior vicepreședinte al organizației Neamț a Partidului Social Democrat) secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu atribuții privind coordonarea ANAR, pentru a-l determina să facă demersuri (propuneri sau măsuri privind activitatea ANAR în ceea ce privește investițiile) în vederea alocării de către ANAR a sumei totale de 000.000 lei ce era necesar, demersuri rămase însă fără rezultat. I-a pretins lui CI, acționar și director general al SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași, un procent de 5% din suma totală de 60.000.000 lei. Analizând întrunirea/neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de „trafic de influenţă”, dezbătută în concluziile orale şi scrise, instanţa a avut în vedere doctrina penală, faptul că infracţiunea de trafic de influenţă avea ca obiect juridic special relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private în condiţii care să asigure încrederea şi prestigiul de care să se bucure personalul acestora. Prin comiterea faptei de către subiectul activ s-a creat o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea funcţionarului public sau a altor persoane care îndeplinesc o însărcinare în cadrul unei persoane juridice sau al unei persoane care exercită un serviciu de interes public.

În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, obiectul material lipseşte. În literatura juridică se susţine că totuşi, dacă făptuitorul primeşte un bun, există şi un obiect material constând în acel bun, cum ar fi situaţia când folosul primit de făptuitor constă în prestarea unei munci de către cumpărătorul de influenţă ( de exemplu, repararea unui automobil, efectuarea unei instalaţii, legarea unei colecţii de cărţi) obiectul muncii prestate devenind şi obiect material al infracţiunii.

• considerat că bunurile sau foloasele pretinse ori primite de făptuitor nu sunt obiecte materiale ale infracţiunii, ci lucruri date pentru săvârşirea

La infracţiunea de trafic de influentă subiect activ nemijlocit poate fi orice persoana

Subiect activ poate fi chiar un funcţionar public, dar într-o asemenea ipoteză, acesta apare ca un simplu terţ în raport cu funcţionarul public vizat de a îndeplini actul de serviciu.

Dacă însă fapta a fost săvârşită de un funcţionar public, iar acesta avea şi el atribuţii în legătură cu actul pe care urma să-1 îndeplinească funcţionarul public de a cărui favoare se  prevalează, exista un concurs de infracţiuni între luare de mită şi trafic de influentă, cu condiţia ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va beneficia şi de serviciile care intra în competenţa sa.

In principiu, s-a prevalat de influenţă asupra unui funcţionar public cei care erau cunoştinţe, rude sau prieteni cu acesta.

În varianta agravată prevăzută în art. 7 din Legea nr. 78/2000, subiectul activ este calificat, acesta fiind o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, un judecător, procuror, organ de cercetare penală sau persoană cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi. ( art. 293 C.pen. )

În afara subiectului nemijlocit ( autor ), la comiterea infracţiunii pot contribui şi alţi subiecţi activi care au calitatea de instigatori sau complici.

În unele situaţii, autorul, după ce pretinde un anumit folos, pentru a determina un funcţionar public să facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu, primeşte bani ori alte bunuri prin intermediul altei persoane. În consecinţă, persoana care a ajutat pe autor, în înţelegere cu acesta la primirea folosului, are calitatea de complice la infracţiunea de trafic de influenţă.

Traficul de influenţă fiind o infracţiune de corupţie şi în acelaşi timp o infracţiune în legătură cu serviciul, poate avea ca subiect pasiv, în principal, organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică în a cărei serviciu se găseşte funcţionarul public ori persoana prevăzută în art. 308 C.pen, pentru a cărui influenţare făptuitorul primeşte ori pretinde foloase sau acceptă daruri, iar, în secundar, cei menţionaţi mai sus, în ale căror atribuţii de serviciu intră efectuarea unui act pentru care este real interesată persoana căreia i se promite intervenţia şi asupra căreia fapta aruncă suspiciune.

În varianta tip şi varianta agravată, subiect pasiv secundar este funcţionarul public a cărui influenţă este traficată. În varianta atenuată subiectul pasiv secundar este persoana care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. 2 sau în cadrul oricărei persoane juridice şi asupra căreia subiectul activ pretinde că are influenţă.

Sfera subiecţilor pasivi secundari se extinde şi în cazul infracţiunii de trafic de influenţă asupra persoanelor prevăzute în art. 1 din Legea 78/2000 şi art. 294 Cod penal.

În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, elementul material constă în acţiunea de traficare a influenţei care se poate realiza în una dintre următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a unui alt folos pentru a interveni pe lângă un funcţionar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influenţă, primirea de la o persoană interesată, în acelaşi scop, a unei sume de bani sau a altor foloase, acceptarea de promisiuni făcute în scopul menţionat de către o persoană interesată.

A primi bani sau alte foloase înseamnă preluarea de către făptuitor a unei sume de bani, a unui bun, iar a pretinde bani sau alte foloase presupune formularea de către subiectul activ nemijlocit, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se da o sumă de bani, un bun sau alte valori. A accepta promisiuni înseamnă a manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite.

Termenii folosiţi de textul incriminator, „pretindere”, „primire” au înţelesul din vorbirea curentă şi nu diferă de sensul termenilor utilizaţi la infracţiunea de luare de mită.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă se cer să fie îndeplinite mai multe cerinţe esenţiale:

În primul rând se cere ca subiectul activ să aibă influenţă ori să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public sau persoanei care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. 2 C.pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice.

A avea influenţă asupra unui funcţionar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acestuia, a fi în mod real în bune relaţii cu el. Făptuitorul va lăsa să creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa impresie că se bucură de această trecere, că este în bune relaţii cu funcţionarul public, că se bucură de încrederea acestuia.

Cerinţa este realizată şi în cazul în care făptuitorul nu dezminte afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra funcţionarului public. Nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului public asupra căruia are influenţă, suficient fiind să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. În acest sens, s-a decis în practica judiciară că pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 291 C.pen. nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcţionarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conţinutul celor afirmate de el se desprinde competenţa acestui funcţionar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafică influenţa.

De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul atribuind un nume acelui funcţionar, numele atribuit este real sau fictiv. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.

În situaţiile în care făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă, deşi nu are, este vorba şi de inducere în eroare, de o înşelăciune pe care însă traficul de influenţă o absoarbe în conţinutul său, întrucât prin incriminare s-a urmărit cu precădere ocrotirea prestigiului organizaţiilor  publice sau altor persoane juridice şi al funcţionarilor publici sau altor persoane care asigură desfăşurarea activităţii acestora.

O a doua condiţie pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă constă în aceea că subiectul activ să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar public sau o persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. 2 C.pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice, spre a-l determina să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Rezultă că, pentru a subzista fapta analizată, trebuie ca organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică, din care face parte funcţionarul public sau persoana asupra căreia autorul pretinde că are influenţă, să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia se trafică influenţa. Dacă nu intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia, fapta va constitui infracţiunea de înşelăciune. Nu interesează dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar public a unui act legal sau a unui act ilegal şi nici dacă acel act a fost sau nu efectuat.

O altă cerinţă esenţială constă în aceea că acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acestuia. Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 291 C.pen., potrivit cărora scopul urmărit prin traficarea influenţei este acela de a determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, şi, de aceea, în mod necesar, pretinderea sau primirea foloaselor ori acceptarea de promisiuni trebuie să preceadă actului, nefiind de conceput ca pretinderea sau tratativele dintre cumpărătorul şi traficantul de influenţă să aibă loc după ce actul, în vederea căruia ar urma să se intervină, a fost deja realizat.

În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, realizarea elementului material are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii unui organ de stat, instituţii sau altei persoane juridice, în serviciul căreia se află funcţionarul public sau persoana care este solicitată de făptuitor, starea de pericol izvorând din atingerea adusă prin expunerea reputaţiei acestora la neîncredere şi suspiciune.

Infracţiunea de trafic de influenţă subzistă numai atunci când există o legătură de cauzalitate între activitatea desfăşurată de făptuitor şi urmarea imediată, respectiv starea de pericol social. Aceasta rezultă, de regulă, din materialitatea faptei – ex re.

Infracţiunea de trafic de influenţă se comite sub aspect subiectiv numai cu intenţie directă, respectiv făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi îl urmăreşte.

Forma de vinovăţie, intenţia directă, derivă din scopul pentru care acţionează făptuitorul: primeşte, pretinde ori acceptă banii sau alte foloase pentru a determina un funcţionar să-şi încalce îndatoririle de serviciu prin îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Nu este necesară realizarea, ci doar urmărirea scopului menţionat. În cazul în care, ulterior pretinderii,

primirii sau acceptării, traficantul de influenţă acţionează asupra funcţionarului public, determinându- l să săvârşească o faptă în legătură cu serviciul care constituie o infracţiune, se vor reţine regulile de la concursul de infracţiuni.

În legătură cu solicitarea de a se dispune achitarea acestuia în temeiul art. 16 lit.c C.pr.pen, a faptului că nu există probe că inculpatul a comise cele trei infracţiuni, instanţa a avut în vedere tot probatoriul acumulat la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească şi a respins-  o:

1. În declarația de suspect din data de 18.01.2018 AI a arătat că nu a luat nicio sumă de bani de la ŞG și nu avea cum să intervină la președintele ANI întrucât nu-l cunoștea pe GH, persoană numită în funcție cu sprijinul fostului președinte TB și al Inculpatul a declarat că atât el cât și ŞG aveau un ”război politic” cu TC, condiții în care nu ar fi fost necesară primirea unei sume de bani ca să acționeze împotriva celui din urmă. AI a subliniat că ŞG a formulat mai multe denunțuri, unele din ele dovedindu-se în instanță nereale și că în anul 2013 avea o influență politică mai mare decât a sa. AI a subliniat că până în prezent a considerat că are o datorie morală față de ŞG având în vedere că acesta din urmă s-a aliat cu el împotriva lui TC . AI a arătat că s-a întâlnit cu PC atât la Aeroportul Otopeni din cât și în parcarea din hotelul Phoenicia București, context în care susnumita i-a cerut să-l ajute pe ŞG, fără să-i fi fost cerut un cuantum anume, în virtutea relațiilor vechi de prietenie și având în vedere că ŞG se afla într-o situație dificilă: era implicat în dosare penale și avea nevoie de ajutor pentru cheltuielile legate de plata avocaților, experților și recuperarea prejudiciilor. Având în vedere datoria morală invocată, AI a declarat că a vrut să-l ajute financiar pe ŞG, dar nu a avut resurse financiare. Inculpatul a negat rolul de intermediar al martorului PV și a susținut că acesta i-a transmis că ŞG îi solicită sume de bani, dar cu titlu de ajutor, fără a discuta niciodată cu martorul că solicitarea privește banii remiși în 2013 sau motivul pentru care ar fi primit bani de la ŞG. AI a confirmat că s-a întâlnit cu martorul ŞG în biroul său din Consiliul Județean Neamț, ocazie cu care martorul i- a înmânat o scrisoare de la tatăl său, scrisoare pe care a citit-o și ulterior a aruncat-o însă a negat că i-ar fi dat martorului vreo sumă de bani, cu orice titlu.

Inițial AI a arătat că a participat la un eveniment privat – petrecere – invitat fiind de PV, dar că nu-și amintește dacă a discutat cu acesta despre solicitările lui ŞG. După ce a ascultat înregistrarea ambientală din data de 22.11.2017 a dialogului purtat cu PV, inculpatul a explicat că referirea la pierderile suferite are în vedere pierderile de natură politică pe care le-a suferit atât el cât și ŞG și în niciun caz nu se referea la bani. De asemenea, a arătat că atunci când a afirmat că nu ia pe el ce au pierdut s-a referit la faptul că el nu preia problemele lui ŞG din dosarele penale – bani pentru plata avocaților, recuperarea prejudiciilor etc. În legătură cu dialogul de mai sus, AI a precizat că a fost purtat la o petrecere la care a băut o anumită cantitate de vin.

Profilul moral al denunțătorului ŞG precum și hotărârile date în alte dosare în care acesta a avut aceeași calitate nu au avut nicio relevanță penală. Resorturile interne în baza cărora o persoană formulează un denunț nu influențează probatoriul administrat într-o cauză penală. Dincolo de eventualul interes urmărit de ŞG – cum ar fi reducerea pedepsei – relevant a fost că susținerile acestuia au fost confirmate de mijloacele de probă administrate. În plus, acest interes a fost unul legal, fiind prevăzut expres de dispozițiile art.19 din Legea nr.78/2000 și din Legea nr.682/2002.

Pe de altă parte, dacă depozițiile martorilor ŞG și PC au putut fi private cu rezervă prin prisma relațiilor personale cu denunțătorul ŞG, depoziția martorului PV a avut toate caracteristicile unei declarații independente. Invocarea de către inculpat a unei relații personale foarte apropiate între ŞG și PV nu a fost suficientă pentru a acredita idea unei depoziții interesate, cu atât mai mult cu cât PV a fost numit în funcția de prefect al județului Neamț cu sprijinul politic a lui AI. Mai mult, din convorbirile interceptate în cauză a rezultat că între inculpat și martor a fost o relație bună, caracterizată ca atare și de martor. De altfel, chiar inculpatul a admis că nu este într-o relație conflictuală cu martorul.

Faptul că AI avea un interes direct în eliminarea politică a lui TC nu exclude primirea unor sume de bani pentru atingerea unui interes comun.

Împrejurarea că AI avea sau nu posibilitatea reală de a interveni direct sau prin intermediari la președintele ANI nu a avut nicio relevanță având în vedere modalitatea

infracțiunii de trafic de influență care a format obiectul urmăririi penale. Astfel, în sarcina lui AI a fost reținută infracțiunea de trafic de influență în modalitatea influenței presupuse sau afirmate și nu a unei influențe reale. Prin urmare, pentru existența infracțiunii a fost necesar dar      și suficient ca inculpatul să invoce funcționarul public pe lângă care va interveni și  să-i  creeze cumpărătorului de influență impresia că va determina deciziile, acțiunile acestui funcționar public.

Deși inculpatul a încercat să dea explicații cu privire la propriile convorbiri, explicații care să excludă referirea la bani, acestea nu au putut fi primite întrucât veneau în contradicție cu sensul discuțiilor în ansamblul lor și chiar cu sensul propriilor afirmații. Invocarea unei datorii morale pe care inculpatul a considerat că o are față de ŞG reprezenta o încercare de a explica propriile convorbiri, însă datoria morală a fost prin esența sa necuantificabilă în bani. Or, discuțiile ambientale – părțile relevante fiind preluate în cuprinsul prezentului referat – se refereau în mod neechivoc la banii datorați lui ŞG. Deosebit de important a fost că sursa acestor bani a fost arătată chiar de AI: ”o fost… ca să-l execute cineva pe C ”.

Explicațiile oferite de inculpat cu privire la discuția purtată cu PV la data de 22.11.2017 au fost forțate, fără legătură cu sensul real al dialogului. În primul rând, această discuție a fost o continuare a convorbirilor anterioare dintre PV și ŞG în cadrul cărora acesta din urmă a insistat ca cel dintâi să vorbească cu AI pentru a-i cere restituirea banilor. PV i-a promis lui ȘG că-l va aborda pe AI. Prin urmare, în ziua de 22.11.2017 PV l-a întrebat pe AI ce să-i spună lui ȘG , fără a-i da alte explicații, ceea ce înseamnă că cei doi au discutat anterior despre pretențiile lui Ş G și natura acestora (aspect negat de AI). În caz contrar, AI ar fi trebuit să ceară lămuriri, explicații cu privire la natura solicitării lui ŞG. În acest sens s-a reţinut și următoarea replica a lui PV: ”să mă duc la el: hai că ți-o rezolvă?”, fiind astfel evident că a fost vorba despre pretenții financiare formulate de ŞG, pretenții cunoscute de ambii interlocutori și pe care PV voia să știe dacă AI le va da curs sau nu, pentru a-i transmite răspunsul lui ŞG.

Potrivit declarației martorului denunțător ŞG, a proceselor verbale de redare a dialogurilor ambientale purtate de ŞG, PCM, PV, PA și AI, a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în perioada 23.08.2013 – 05.02.2014 de către ŞG, AI și PA (interceptate și înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în dosarul nr.347/P/2013 al Direcției Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și folosite în prezenta cauză în temeiul art.142 alin.5 C.pr.pen.), a înscrisurilor atașate la dosar precum și a declarațiilor martorilor ŞG, C-M, PA și PV, a rezultat că:

Martorul ŞG a declarat că la cererea tatălui său, în vara – toamna anului 2013, a retras din căsuța de valori pe care o deținea la BCR Piatra-Neamț suma de 100.000 euro și s-a deplasat în București la restaurantul Chocolat, locație unde se aflau tatăl său și AI. Martorul i-a dat banii lui ŞG, fără ca în acel moment să cunoască destinația acestora. După arestarea preventivă a lui ŞG (27.10.2014), la solicitarea acestuia, l-a contactat pe AI pentru a-i cere restituirea sumei de

100.000 euro. În acest moment tatăl său i-a relatat motivul pentru care i-a dat banii în 2013 lui AI. ŞG a arătat că după arestarea preventivă a tatălui său a avut mai multe întâlniri cu AI , la una din acestea fiindu-i dată suma de 20.000 euro, fără a putea preciza data. Atât primirea sumei cât și modul de cheltuire au fost notate de martor pe o hârtie – pentru a justifica tatălui său gestionarea banilor familiei. După condamnarea definitivă a tatălui său (3.10.2016), la cererea acestuia, l-a contactat din nou pe AI și i-a transmis un bilețel scris de ŞG. Întâlnirea dintre martor și AI a avut loc în biroul acestuia din urmă din Consiliul Județean Neamț, la sfârșitul lunii ianuarie 2017. După ce a citit biletul AI i-a zis că e ok și tatăl său să stea liniștit întrucât PSD va da o ordonanță de grațiere în următoarele zile.

Martora PC-M a declarat că a auzit unele discuții telefonice purtate de ŞG cu fiul său, PA și AI, fără a cunoaște motivele întâlnirilor și că a aflat ulterior de la ŞG despre remiterea sumei de 100.000 euro în 2013 lui AI și motivul pentru care au fost dați banii.

După arestarea preventivă a lui ŞG – 27.10.2014 – l-a vizitat pe acesta împreună cu Ş G . La solicitarea lui ŞG l-a contactat pe AI pentru a-i transmite un mesaj. S-a întâlnit cu AI în aeroportul Otopeni și i-a transmis să-i restituie lui ŞG suma de 100.000 euro prin intermediul lui ŞG. AI i-a spus martorei că va restitui o parte din bani lui ŞG însă nu dispune de întreaga suma

După eliberarea din arest a lui ŞG a asistat la o discuție a acestuia cu PV, discuție purtată pe terasa casei sale din orașul Otopeni. Din dialogul celor doi rezulta că pentru recuperarea unei părți din datorie, AI a făcut demersuri pentru atribuirea unei lucrări de către o primărie din județul Neamț către o firmă controlată de PV. Din profitul rezultat din această lucrare P V urma să-i dea o sumă de bani lui ŞG pentru a compensa o parte din suma de 80.000 euro datorată de AI. Martora a mai declarat că a discutat acest subiect personal cu PV care i-a spus că nu a obținut profit din această lucrare întrucât a subcontractat o parte din lucrări – tâmplărie – către o firmă controlată de AI iar această firmă a supraevaluat lucrările efectuate.

Din verificările efectuate a rezultat într-adevăr că Primăria comunei Icușești județul Neamț a încheiat cu SC IZOPOINT SRL contractul de lucrări nr.5582/27.07.2015 având ca obiect ”construire școală în sat Icușești, comuna Icușești, județul Neamț”, prețul convenit fiind de 2.118.928,89 lei fără TVA. Prin acte adiționale succesive termenul de execuție a fost prelungit până la data de 26.11.2016. cu toate aceste, din înscrisurile înaintate atât de Primăria Icușești cât și SC IZOPOINT SRL nu a rezultat că lucrările au fost finalizate, nefiind întocmit procesul-verbal de recepție.

Valoarea estimată a contractului a fost de 498.892,69 euro astfel încât autoritatea contractantă a aplicat inițial procedura de atribuire cerere de ofertă. După publicarea anunțului în SEAP, prin procesul-verbal din data de 23.04.2015 s-a constatat că nu a depus ofertă niciun operator economic. Procedura a fost reluată cu același rezultat: prin procesul-verbal din data de 03.06.2015 s-a constatat că nu a depus ofertă niciun operator economic. În aceste condiții, autoritatea contractantă avea obligația, conform art. 110 alin.1 lit.a din OUG nr.43/2006 să aplica procedura de negociere, cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare se inițiază prin transmiterea spre publicare, în conformitate cu prevederile art. 55, a unui anunț de participare, prin care se solicită operatorilor economici interesați depunerea de candidaturi. În acest caz, anunțul de participare trebuia publicat în SEAP. Cu toate acestea, la data de 08.07.2015 Primăria Icușești a transmis invitații de participare prin fax la trei operatori economici: SC IZOPOINT SRL Dragomirești, SC DOMO CONSTRUCT SRL Piatra Neamț și SC EXPERIENS CONSTRUCT SRL Piatra Neamț. Doar SC IZOPOINT SRL a solicitat documentația completă și a depus ofertă în termenul stabilit: 15.07.2015, ora 12.00. Conform raportului procedurii încheiat la data de 20.07.2017 procedura de achiziție aplicată a fost achiziție directă. Prin același raport s-a declarat câștigătoare oferta SC IZOPOINT SRL.

Pentru executarea contractului, SC IZOPOINT SRL a achiziționat de la SC ROTERCOM PRESTIGE SRL Tg Neamț – firmă aparținând familiei inculpatului AI – tâmplărie lemn stratificat în valoare de 150.000 lei (inclusiv TVA) conform facturii fiscale din data de 09.10.2015.

Martorul PV a fost primar al comunei Dragomirești în perioada 2004 – aprilie 2017 și începând cu această dată a fost numit prefect al județului Neamț cu sprijinul politic al lui A I .Martorul era, de asemenea, un apropiat a lui ŞG.

Martorul a declarat că după eliberarea din arest preventiv a lui ŞG acesta i-a spus că AI îi datorează o sumă de bani, fără a preciza proveniența datoriei și l-a rugat să-i transmită lui AI să-i restituie banii. PV i-a transmis lui AI această solicitare dar, inițial, acesta din urmă a spus că nu are nicio datorie ”în contextul actual” și ”ŞG să stea liniștit”.

Discuțiile despre acest subiect au fost reluate începând cu vara anului 2017, PV discutând atât cu PC-M și ŞG cât și cu AI. În fapt, martorul a transmis mesaje de la PC-M și ȘG către AI precum și răspunsurile acestuia. Martorul a aflat atât de la PC-M cât și de la ŞG că acesta din urmă i-a dat în anul 2013 suma de 100.000 euro lui AI pentru a urgenta un dosar de incompatibilitate privindu-l pe TC.

PV a arătat că AI i-a spus că nu vrea să se întâlnească (”nu vrea să se complice”) cu PC- M despre care știe că este concubina lui ŞG. De asemenea, AI a refuzat să se întâlnească cu ŞG întrucât acesta este implicat în mai multe cauze penale atât ca inculpat cât și ca denunțător (are probleme penale). AI i-a spus martorului că dacă aceștia vor să-i transmită anumite mesaje să o facă doar prin intermediul lui PV.

Martorul PV a declarat că după ce i-a transmis mesajele din partea lui ŞG, AI i-a spus că nu are bani dar va încerca să rezolve problema, achiesând la posibilitatea avansată de ȘG de a-i restitui banii în rate. Într-una din discuțiile purtate pe holul Consiliului Județean Neamț, AI i-a spus martorului că în luna octombrie 2017 va da un sfert din suma datorată. Acest mesaj a fost transmis de martor lui ŞG, martorul precizându-i acestuia că AI îi va restitui suma de 20.000 euro, cuantumul sumei fiind calculată de martor – un sfert din suma de 80.000 euro.

 Martorul a precizat că AI a confirmat că îi datorează o sumă de bani lui ŞG și că această datorie ar proveni dintr-o înțelegere politică pe care cei doi au avut-o privind eliminarea lui TC și

 urgentarea unui dosar de incompatibilitate a acestuia, lucru care însă nu s-a întâmplat. (”Eu știu de suma de 100.000 de euro. Știu de la cei doi, adică ŞG și AI că suma a fost dată de ȘG lui AI pentru urgentarea unui dosar ce-l privea pe TC, în sensul ca acesta să fie declarat în conflict de interese sau incompatibil. Nu știu ce a făcut AI sau dacă și cui a dat această sumă.”

Martorul a declarat că deși nu poate localiza în timp data primelor discuții cu AI pe teme datoriei a cărei restituire o solicita ŞG, aceste discuții au fost anterioare anului 2017, respectiv perioadei în care martorul a transmis mesajele între ŞG și AI.

În declarația din data de 06.02.2018, martorul a confirmat și înțelegerile atât cu privire la lucrarea de la Primăria Icușești cât și cu privire la posibilitatea contractării unei lucrări de la Primăria Dobreni, ambele în scopul de a-i fi restituită lui ŞG o parte din suma datorată de AI . Astfel, PV a susținut că, în ceea ce privește lucrarea de la Icușești înțelegerea inițială a fost caîn situația în care Izopoint va obține profit din această lucrare, o parte din acest profit să-i revină lui ŞG în contul datoriei pe carte AI o avea la acesta și că ulterior a discutat cu AI în legătură cu lipsa profitului. De asemenea martorul a precizat că a avut discuții cu AI privind posibilitatea de a-i restitui lui ŞG suma datorată prin atribuirea unei lucrări de către Primăria comunei Dobreni, reprezentată de primar CV, lucrare care urma a fi finanțată de Consiliul Județean Neamț, dar această intenție nu s-a concretizat.

La rândul său, martorul PA a declarat că a fost în conflict cu TC – fost președinte al C.J. Neamț, conflictul fiind de natură economică. (ambii au dezvoltat afaceri în agricultură). La rândul său, ŞG era în conflict cu TC, conflict atât de natură politică, cât și de natură economică. Martorul a confirmat că în perioada 2013-2014, fără a putea preciza exact data, s-a întâlnit la restaurantul hotelului Caro din București cu ŞG care i l-a prezentat pe AI ca fiind deputat PSD de Neamț. Toți trei au discutat problema comună, respectiv despre TC, afacerile acestuia și mai ales informațiile care circulau în mass-media și instituțiile statului cu privire la fondurile europene deturnate de TC. În cadrul acestei discuții, AI a afirmat că are probe clare împotriva lui T C , context în care martorul i-a replicat că are posibilitatea să ia cuvântul în Parlament. P A a declarat că, după părerea sa, AI nu a întreprins nimic în acest sens și nici nu ar fi putut datorită contextului politic și susținerii de care s-ar fi bucurat TC. Martorul a precizat că în cadrul acestei discuții nu s-a vehiculat nicio sumă de bani și nu crede că ŞG i-ar fi dat bani lui AI întrucât acesta nu ar fi avut posibilități reale de influențare a deciziilor politice la nivel înalt cu privire la TC.

A rezultat așadar că PA a confirmat interesul comun al său, a lui ŞG și a lui AI privind eliminarea din funcțiile publice a fostului președinte al CJ Neamț însă neagă orice discuție cu privire la bani. Din acest punct de vedere, s-a subliniat că din declarația martorului denunțător ŞG a rezultat că PA nu a fost prezent la momentul remiterii banilor către AI, ci a aflat ulterior de la ŞG despre darea banilor. Pe de altă parte, poziția martorului a fost explicabilă prin dreptul acestuia de a nu se autoincrimina, având în vedere susținerile lui ŞG privind disponibilitatea martorului PA de a contribui financiar pentru atingerea scopului comun. Aceeași poziție a fost adoptată de PA și cu ocazia discuției pe care a purtat-o cu ŞG în apropierea Aeroportului Otopeni, la PECO Mol, la data de 04.10.2017.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în perioada  23.08.2013

– 05.02.2014 de către ŞG, AI și PA (interceptate și înregistrate în baza mandatelor de supraveghere  tehnică  dispuse  în  dosarul  nr.347/P/2013  al  Direcției  Națională  Anticorupție  – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și folosite în prezenta cauză în temeiul art.142 alin.5 C.pr.pen.) a rezultat interesul comun al celor trei și demersurile făcute pentru îndepărtarea din funcțiile publice a lui TA. Astfel, convorbirile telefonice purtate

de către ŞG cu AI au relevat starea conflictuală a acestora cu TC (pe care cei doi îl numesc ”Brazdă”) și preocuparea comună în sensul creării/întreținerii unei imagini publice negative a lui TC prin intermediul mass-media. În contextul în care în perioada respectivă au apărut mai multe referiri în mass-media în legătură cu afacerile familiei T și eventuala incompatibilitate a lui TC, cei doi interlocutori şi-au exprimat constant nemulțumirea față de instituțiile statului care nu iau nicio măsură. Aceeași nemulțumire a fost exprimată și de PA în discuția telefonică cu ȘG din data de 28.08.2013, discuție generată de o acțiune civilă introdusă de TC care conducea la întârzierea afacerilor derulate de PA. Din dialogul purtat de cei doi a rezultat că printr-un intermediar, care la rândul său urma să vorbească cu prim-ministrul, PA a încercat să-l determine pe TC să-și retragă acțiunea.

Din aceste mijloace de probă a rezultat că AI și ŞG se întâlneau deseori pe raza municipiului București, atât la restaurantul Chocolat – locație situate în apropierea locuinței lui AI – cât și la restaurantul hotelului Caro – în această din urmă locație ŞG obișnuia să se cazeze când se afla în București. De asemenea, aceste convorbiri telefonice au relevat intenția comună a numiților ŞG, PA și AI de a se întâlni în București, întâlnire care conform declarațiilor primilor doi a avut loc la restaurantul hotelului Caro.

Din  înscrisurile comunicate de Agenția Națională de  Integritate a rezultat că la data de 16.11.2010 s-a declanșat din oficiu evaluarea averii, regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților cu privire la TC, la acea dată deputat în Parlamentul României. La  lucrare au fost atașate mai multe sesizări printre care și cele formulate de HGN (18.02.2014, dată la care acesta era angajat la un post de televiziune din Piatra Neamț controlat de Ș G ) și AI, în calitate de deputat (11.06.2014 și 01.10.2014). Lucrarea a fost clasată ca urmare a decesului din data de 14.11.2014 a persoanei evaluate.

Din înscrisurile comunicate de Banca Comercială Română – contracte de punere la dispoziție a casetei de valori încheiate între ŞG și BCR- Sucursala Județeană Neamț – a rezultat că în perioada 21.12.2009 – 12.09.2014 ŞG a închiriat o căsuță de valori la Sucursala Piatra Neamț. Conform evidențelor băncii, titularul a vizitat căsuța de valori în anul 2013 la datele de 1 octombrie, 29 noiembrie și 19 decembrie.

S-a apreciat că datele comunicate de instituția bancară au fost relevante doar în ceea ce privește proveniența presupus legală a sumei de bani dată de ŞG lui AI. Cum proveniența sumei care a făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență exceda cadrului urmăriri penale, în descrierea situației de fapt nu s-a reținut că banii proveneau sau nu din această căsuță de valori și dacă aveau o sursă licită sau nu. Din punct de vedere al elementelor constitutive ale infracțiunii de corupție care constituie obiectul urmăririi penale nu a avut nicio relevanță proveniența sumei date autorului infracțiunii, această împrejurare fiind aptă de a constituie obiectul altor  cercetări, în măsura în care organele de urmărire penală vor fi sesizate cu privire la aceste aspecte.

Mijloacele de probă analizate mai sus se coroborează cu procese-verbale de redare a

 înregistrărilor ambientale audio a discuțiilor purtate de PC-M, ŞG, PV și AI.

Astfel, în zilele de 29.06.2017 și 01.07.2017 între PC-M și PV – în prezent prefect al Județului Neamț, zis ”P ” – au avut loc două discuții în legătură cu banii remiși de Ș G lui AI și solicitarea formulată de ŞG prin intermediului lui PC-M de a-i fi restituită diferența de 80.000 euro. Astfel, sub pretextul necesității de a acoperi prejudiciul din alte dosare penale, P C – M , în numele lui ŞG, i-a cerut lui PV să-i transmită lui  AI că ŞG  îi  solicită  restituirea banilor remiși pentru a-l declara incompatibil pe TC, scop care nu a fost atins.

PV a fost de acord să-i transmită solicitarea lui AI, urmând să-i transmită un mesaj lui PC-M – prin intermediul șoferului F – pentru a stabili o întâlnire viitoare în cadrul căreia să-i relateze răspunsul lui AI.

Dialogul dintre PC-M și PV a confirmat și existența înțelegerii privind restituirea de către AI a unei părți din datorie prin atribuirea către firma controlată de familia lui PV a unei lucrări în comuna Icușești jud. Neamț, urmând ca din profitul obținut să-i fie dată o sumă necuantificată lui ŞG:

La finalul discuției PV i-a promis numitei PC-M că îi va transmite mesajul lui A I iar răspunsul acestuia va ajunge la ea ”într-o formă voalată”.

De asemenea, PV i-a spus lui PC-M că AI nu poate să se întâlnească direct cu ea în Piatra Neamț, dar va încerca să facă acest lucru în București și că a solicitat ca PV să intermedieze comunicarea dintre ei.

PV i-a confirmat lui PC-M că AI știe de ce vrea aceasta să se întâlnească cu el, dar nu poate să facă acest lucru, mai ales în Piatra Neamț.

PV i-a promis lui PC-M că va insista pe lângă AI să se întâlnească cu ea sau să rezolve problema.

În ziua de 17.07.2017, pe raza municipiului București a avut loc o întâlnire între P C-M și AI. PC-M s-a prezentat și i-a amintit interlocutorului că s-au mai întâlnit în aeroportul Otopeni, fapt pe care AI nu l-a negat.

PC-M i-a spus interlocutorului că ŞG are nevoie urgentă de bani în scopul recuperării prejudiciilor din dosarele penale, însă când a făcut referire expresă la ”banii ăia care ți-o dat ție”, AI a negat că ar fi primit bani de la ŞG: ” Nu mi-a dat nimeni nici un ban… ”

Deși formal s-a negat primirea vreunei sume de bani de la ŞG și implicit existența unei datorii, AI îi spune lui PC-M: ”Vorbește cu… cu Piti, cu Piti…” și ”Hai că încerc să găsesc o soluție”.

La insistențele lui PC-M privind nevoia urgentă a lui ŞG de a recupera prejudiciile din dosarele penale pentru obținerea unui tratament sancționator mai blând, AI îi repetă: ”Și vorbește cu Piti!”.

Deși formal s-a negat primirea vreunei sume de bani, AI a recunoscut că a mai discutat subiectul cu cineva: ”mi-a mai spus cineva”, fiind evidentă trimiterea la PV. Fără ca PC-M să pomenească de discuțiile anterioare cu PV, AI a întrebat-o în mod direct: ”Piti e la București

…[neinteligibil – n.n.]…nu?” În acest mod, AI a confirmat că PV a fost intermediar între el și PC-M/ŞG și că PV i-a transmis solicitările formulate de cei doi. Altfel, apare inexplicabilă insistența lui AI ca PC-M să discute problema cu PV, în condițiile în care această problemă nu ar exista. În plus, deși a negat primirea vreunei sume de bani, la finalul dialogului AI a afirmat că va găsi o soluție, dar că martora trebuie să-l contacteze în acest sens pe PV.

În ziua de 23.08.2017 între PC-M și PV au avut loc două discuții, cei doi întâlnindu-se pe raza municipiului Piatra Neamț.

În cadrul primei întâlniri PV a confirmat că a vorbit cu AI după întâlnirea acestuia din data de 17.07.2017 cu PC-M.

PV i-a transmis lui PC-M că AI nu consideră că i-ar datora bani lui ŞG întrucât banii au fost dați conform unei înțelegeri, chiar dacă scopul nu a fost atins.

Deși nu consideră că ar trebui să restituie banii, AI i-a confirmat lui PV că cele susținute de ŞG sunt reale, atât remiterea sumei de 100.000 euro cât și restituirea ulterioară a sumei de

20.000 euro prin intermediul lui ŞG.

Discuția dintre cei doi a confirmat declarația dată de PV în sensul că inițial ȘG i-a spus doar că AI îi datorează o sumă de bani, dar după începerea discuțiilor și transmiterea mesajelor de la ŞG, AI i-a povestit contextul din care ar rezulta datoria actuală:.

PC-M i-a spus lui PV că AI evită o întâlnire directă iar PV a confirmat acest aspect, context în care PC-M i-a cerut lui PV să insiste ca AI să accepte o întâlnire directă.

PV a confirmat din nou înțelegerea pe care a avut-o cu ŞG și AI în legătură cu lucrarea de la Primăria Icușești.

La cererea lui PC-M, PV a fost de acord să intermedieze o întâlnire directă dintre cea dintâi și AI. În acest sens, PV a promis că îl va aborda pe AI pentru a-i explica necesitatea unei discuții directe întrucât este vorba despre chestiuni care îi privesc exclusiv pe AI și pe ȘG .

De asemenea, PV i-a relatat lui PC-M că după întâlnirea din București, AI a discutat cu el și a fost de acord să-i restituie banii lui ŞG, dar i-a cerut lui PV să găsească el o soluție. Acesta din urmă i-a propus să-i atribuie o lucrare, iar profitul obținut să-i fie dat lui ŞG. Deși această discuție a avut loc cu aproximativ o lună în urmă, AI ”nu a mișcat nimic”.

La finalul discuției, PV i-a promis lui PC-M că-i va transmite lui AI cererea sa și va rediscuta cu acesta despre obligația restituirii banilor.

La data de 20.09.2017, ŞG a fost liberat condiționat prin decizia Tribunalului Prahova. În acest context, în zilele de 23.09.2017, 28.09.2017 și 15.10.2017 între ŞG și PV au avut loc discuții în legătură cu recuperarea sumei de 80.000 euro de către cel dintâi de la AI.

Astfel, în cadrul primei discuții din data de 23.09.2017, PV i-a spus lui ŞG că i-a transmis lui AI solicitările formulate atât de ŞG cât și de PC-M cu privire la restituirea banilor și că AI a recunoscut atât datoria cât și proveniența acesteia și i-a cerut lui PV să identifice o soluție pentru restituirea banilor. PV i-a propus lui AI să-i atribuie o lucrare de la Primăria Dobreni, condusă de primar CV, lucrarea urmând a fi finanțată prin Consiliul Județean Neamț. AI a fost de acord, dar până la data discuției nu a făcut demersuri pentru alocarea banilor:

PV i-a subliniat lui ŞG că AI evită să se întâlnească cu el.

Cei doi au discutat și cu privire la contractul încheiat de firma controlată de PV cu Primăria Icușești și faptul că în urma executării contractului PV nu a avut profit, fapt pe care i l-a adus la cunoștință și lui AI.

Pe de data de 28.09.2017 a avut loc o nouă întâlnire PV și ŞG. PV i-a relatat interlocutorului că i-a transmis lui AI solicitarea sa, iar AI a spus că îi va restitui banii lui ȘG , în tranșe, prima tranșă în cuantum de 20.000 euro urmând a fi remisă în luna octombrie.

În plus, PV i-a transmis lui ŞG încă odată reticența lui AI de a se întâlni direct.

Pe data de 15.10.2017 pe raza mun. Piatra Neamț a avut loc o nouă întâlnire dintre Ș G și PV. Cel din urmă i-a transmis interlocutorului că de la ultima lor întâlnire nu a mai reușit să-l contacteze pe AI întrucât acesta este plecat din localitate: ‖păi noi am stat de vorbă duminică și el luni a plecat, dacă știți…a plecat în…Munchen…de n-o mai venit de atunci…are trei săptămâni de când e plecat, n-o mai venit A …săptămâna asta, că el e plecat la Paris, săptămâna asta…deci săptămâna asta e la Paris sau la Ibiza, una din două …”

În acest context PV i-a propus lui ŞG să-i aranjeze o întâlnire cu AI, pentru ca cei doi să poată discuta și rezolva problema în mod direct.

În ziua de 22.11.2017 între PV și AI a avut loc o discuție înregistrată audio, dialogul dintre cei doi vizând solicitarea lui ŞG, transmisă prin intermediul celui dintâi de a-i fi restituită diferența de bani.

AI a afirmat că a avut o înțelegere cu ŞG privind ”execuția” lui TC, că în urma acestei înțelegeri amândoi au pierdut si, în consecință, consideră că în prezent nu are nicio datorie față de ŞG întrucât dacă i-ar restitui întreaga sumă de bani ar suporta doar el pierderea.

În continuarea dialogului din data de 22.11.2017 AI i-a atras atenția lui ŞG, prin intermediul lui PV, să nu mai vorbească această problemă cu nimeni ”c-am mai auzit niște chestii care nu-mi convin”.

În finalul dialogului AI a afirmat că-l va ajuta pe ŞG, fără a preciza în ce mod, însă cu condiția ca acesta să nu mai vorbească: ”adică eu vreau să-l ajut nu că am vreo datorie, că nu am… ca prietenie…așa vreau eu să …”

AI confirmă susținerea lui ŞG privind înțelegerea frauduloasă în scopul eliminării lui TC și faptul că pentru atingerea acestui scop au fost dați bani. Însă, în condițiile în care scopul comun nu a fost atins, AI consideră că ambii trebuie să suporte pierderea. Prin această susținere AI confirmă restituirea unei părți din suma dată de ŞG pentru eliminarea lui TC.

Astfel, mesajul integral pe care AI îi cere lui PV să-l transmită lui ŞG este următorul: ”Spune-i așa…că eu n-am nici o datorie la el …ce-o fost o …așa… și io și el o pierdut…amândoi… ca să-l execute cineva pe ăla, pe C …. și p*** mea, acum ce fac?…Eu iau pe mine…și ce….am pierdut”.

Acest mesaj a explicat pe deplin poziția lui AI: banii primiți de la ŞG nu au fost pentru sine ci au fost dați mai departe pentru a ajunge la HG; în condițiile în care scopul comun nu a fost atins, pierderea trebuie suportată de amândoi. ŞG nu era îndreptățit să ceară restituirea în întregime a sumei dată în 2013 întrucât în acest caz întreaga pierdere ar fi suportată doar de AI. De altfel, această poziție a lui AI i-a fost transmisă lui ŞG de PV în cadrul discuției purtată cu PC în data de 23.08.2017: ”pentru el nu există așa ceva, adică ți-o spun prietenește, care bani, am avut o înțelegere, nu s-o putut rezolva”.

2. Săvârșirea de către AI a infracțiunii de trafic de influență a rezultat din coroborarea declarației martorului denunțător PV, a proceselor-verbale de redare a dialogurilor ambientale

purtate de PC-M și PV la datele de 29.06.2017, 23.08.2017 și 23.09.2017 (interceptate și înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în dosarul nr. /P/2017 al Direcției Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău și folosite în prezenta cauză în temeiul art.142 alin.5 C.pr.pen.), a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în perioada iunie – decembrie 2015 de către AI și AD (interceptate și înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în dosarul nr. /P/2015 al Direcției Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău și folosite în prezenta cauză în temeiul art.142 alin.5 C.pr.pen.), a înscrisurilor atașate la dosar precum și a declarațiilor martorilor ŞG, OL,MM-V , PC-M, după cum urmează:

Martorul PV a declarat că în primăvara – vara anului 2015 a participat la un eveniment privat în mun. Piatra Neamț, eveniment la care au participat și ŞG și AI. Inițial martorul a purtat o discuție cu ŞG care i-a spus că a discutat cu AI și acesta a propus ca PV să ia lucrarea de la Icușești. Ulterior, la același eveniment, martorul a discutat și cu AI care a confirmat discuția cu ŞG și i-a spus martorului ”iei tu lucrarea aia, dar tâmplăria o fac eu”. Martorul a precizat că nu a purtat discuții cu privire la modul concret în care AI urma să influențeze atribuirea lucrării întrucât era notoriu că acesta dirijează către agenți economici agreați contractele de achiziție publică din județul Neamț finanțate prin PNDL. De asemenea, nu a stabilit un preț al tâmplăriei, urmând ca acesta să fie stabilit în mod unilateral de către AI. Martorul a precizat că ”am  perceput discuția cu AI ca fiind o condiție pusă de acesta pentru ca firmei să îi fie încredințată lucrarea, respectiv în schimbul demersurilor făcute pentru încredințarea către SC Izopoint SRL a contractului, acesta a cerut ca tâmplăria să fie executată de firma lui. Eram încredințat că AI are puterea și influența necesare pentru ca lucrarea să îi fie încredințată firmei Izopoint SRL”.

Urmare a acestei înțelegeri, martorul a trimis-o pe soția sa, PB să depună o ofertă la Primăria Icușești. Tot prin intermediul soției, i-a transmis primarului OL denumirea a două societăți comerciale cărora să le fie transmise invitații de participare la procedură. PV îi cunoștea pe reprezentanții celor două societăți, știa că aceștia au dificultăți financiare iar în situația în care s-ar fi arătat interesați, i-ar fi putut influența în sensul de a nu depune oferte.

Fiind singura societate care a depus ofertă, SC Izopoint SRL a încheiat contractul de lucrări cu Primăria Icușești. După încheierea contractului de achiziție publică, a fost căutat de AD, ca reprezentant al SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț. Între SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț și SC Izopoint SRL a fost încheiat contractul de lucrări având ca obiect execuția tâmplăriei exterioare la școala din Icușești pentru prețul de 150.000 lei, preț care deși depășea cu mult valoarea ce urma a-i fi decontată de primărie nu a fost refuzat de PV întrucât acesta cunoștea că SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț este firma lui AI iar execuția tâmplăriei era o condiție impusă de AI pentru atribuirea lucrării. Prețul a fost achitat aproape în totalitate -138.000 lei – după semnarea contractului deși ușile și ferestrele au fost livrate ulterior. În plus, transportul ușilor și ferestrelor de la Târgu Neamț la Icușești a fost asigurat de SC Izopoint SRL, deși era obligația contractuală a SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț. Mai mult, geamul pentru ferestre și uși a fost achiziționat de SC Izopoint SRL; conform înscrisurilor înaintate de această societate a fost achiziționată sticlă în valoare totală de 11.037 lei, în urma comenzilor și dimensiunilor primate de la reprezentanții SC Rotercom Prestige SRL. Pe de altă parte, angajații SC Izopoint SRL au participat la montajul ferestrelor. Cu toate aceste prețul stabilit în contract nu a suferit nicio modificare. Aceste aspecte coroborate cu împrejurarea că PV nu  a  contactat  nicio  altă  firmă  pentru  a  obține  un  preț  mai  mic  pentru  tâmplăria  exterioară,  a demonstrat că atât subcontractarea cât și prețul au fost impuse de AI și acceptate ca atare de PV.

Martorul ŞG a declarat că după ce a fost eliberat din arestul preventiv și la domiciliu, măsuri dispuse în dosarul Microsoft a avut discuții cu AI despre restituirea de către acesta a sumei datorate urmare a înțelegerii frauduloase privind îndepărtarea din funcția publică a lui TC. Aceste aspecte au fost obiectul dosarului nr. 431/103/2018 aflat pe rolul Tribunalului Neamț. În cadrul acestor discuții AI i-a propus ca o parte din suma datorată să-i fie restituită din profitul ce urma a fi realizat de firma lui PV, firmă căreia AI urma să-i atribuie lucrarea de construire a școlii din com. Icușești. Martorul a precizat că ”având în vedere funcția deținută de AI de președinte al organizației PSD Neamț și deputat, deci șef pe linie politică a primarului din Icușești, am apreciat că în mod categoric AI poate influența atribuirea lucrării”. ŞG confirmă

declarația lui PV în sensul discuțiilor purtate în legătură cu atribuirea lucrării către firma SC Izopoint SRL prin intermediul lui AI.

ŞG a arătat că a aflat că firma controlată de AI a executat lucrările de tâmplărie de la PV, pe parcursul executării contractului atribuit de Primăria Icușești. Astfel, în condițiile în care ŞG s-a interesat de profitul realizat de SC Izopoint SRL, PV i-a explicat că nu a obținut profit întrucât a fost obligat de  AI să-i subcontracteze lucrările de tâmplărie la  un preț supraevaluat. Martorul a declarat că a discutat și cu Arsene Ionel despre profitul cuvenit din această lucrare, împrejurare în care AI a admis că a făcut lucrările de tâmplărie dar a afirmat că PV ar fi obținut profit.

Susținerile martorului PV au fost confirmate de declarația martorei PC-M care a arătat că a aflat de la cel dintâi că a obținut lucrarea de la Icușești prin intermediul lui AI și că nu a obținut profit  întrucât  lucrările  de  tâmplărie  au  fost  executate  de  firma  lui  AI la  un  preț  supraevaluat. Discuții dintre martorii PV și PC-M au avut loc în contextul în care ŞG solicita prin intermediul lui PV de la AI restituirea unei sume de bani (astfel cum s-a arătat mai sus în prezentul rechizitoriu)

La rândul său, martorul OL a declarat că a fost primarul comunei Icușești din anul 2008 până în anul 2016. În anul 2014 școala din satul Icușești a fost distrusă într-un incendiu. În vederea obținerii de fonduri pentru construirea unei noi școli, martorul a apelat la mai multe persoane cu funcții politice/administrative, fără niciun rezultat. Martorul a arătat că înscrierea sa în PSD Neamț condus de AI a fost hotărâtoare pentru obținerea finanțării, fără a reprezenta însă o condiție impusă de liderul politic. În urma discuțiilor purtate cu AI a depus un proiect pentru a primi finanțare de la Ministerul Dezvoltării, proiect care a fost aprobat. Pentru atribuirea contractului de achiziție publică au fost organizată două licitații prin SEAP la care nu s-a prezentat nici un ofertant. Ulterior acestor licitații martorul a avut o discuție cu AI care i-a spus că o să-i trimită el o firmă pentru construirea școlii. A doua sau a treia zi după discuție, la sediul primăriei s-a prezentat PB, reprezentant al SC Izopoint SRL spunând că a fost îndrumată să depusă o ofertă. În aceste condiții, OL a realizat că este vorba despre firma trimisă de A I, prezentând-o pe PB viceprimarului care se ocupa efectiv de procedura de achiziție, MMV.

Martorul OL a precizat că discuția avută cu AI a constituit categoric o influențare a sa în vederea efectuării demersurilor pentru ca SC Izopoint SRL să obțină contractul de construire a școlii.

Fiind audiat în calitate de martor, MM-V a arătat că invitațiile de participare către SC Izopoint SRL, SC DOMO CONSTRUCT SRL Piatra Neamț și SC EXPERIENS CONSTRUCT

SRL Piatra Neamț au fost redactate de către el, denumirile firmelor fiindu-i indicate de primarul Oprea Leonard care i-a dat un înscris olograf pe care erau menționate cele trei firme.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în perioada iunie- decembrie 2015 de către AI și AD a rezultat că SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț era administrată în fapt de AI, acesta având controlul asupra tuturor operațiunilor comerciale derulate de societate.

În drept, asociat și administrator al societății era fosta soție a inculpatului, AG , care l-a împuternicit pe AD să administreze societatea prin procura autentificată la data de 10.11.2014 la BNP LA din Târgu Neamț.

Procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice menționate anterior au relevat că în fapt societatea era controlată de AI care exercita atribuțiile aferente funcției de administrator: a dispus încheierea de contracte comerciale, a urmărit modul de derulare a contractelor, a stabilit prețul serviciilor și bunurilor livrate, a asigurat resurse financiare pentru societate, a dispus modul de utilizare a resurselor financiare (achiziționarea în numele societății a unui imobil în mun. București destinat folosinței exclusive a inculpatului).

Din aceste mijloacele de probă a rezultat și relația de subordonare dintre AD și AI , în sensul că cel dintâi era un executant al dispozițiilor primite de la Arsene Ionel, persoană căreia i se adresează cu apelativul ”șeful”.

Martorul AD a negat implicare lui AI în încheierea și executarea contractului dintre SC Izopoint SRL și SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț. De asemenea, martorul a declarat că în anul 2015 AI nu s-a implicat în nici un mod în administrarea SC Rotercom Prestige SRL

Târgu Neamț. Aceste aspecte din declarația martorului au fost înlăturate ca nesincere, fiind în contradicție cu mijloacele de probă administrate și la care am făcut referire anterior. Pe de altă parte, Avram  AD că  geamul pentru uși și ferestre   a fost achiziționat de SC Izopoint SRL și a

 costat aproximativ 10.000 lei, transportul ușilor și ferestrelor de la Târgu Neamț la Icușești a fost

 realizat de către SC Izopoint SRL iar prețul a fost plătit în totalitate înainte de livrarea produselor

 fără a se acorda discountul de 5% prevăzut în contract (7.500 lei).

Mijloacele de probă analizate mai sus s-au coroborat cu procese-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio a discuțiilor purtate de PC-M, ŞG, PV în perioada iunie-august 2017.

Astfel, în cadrul discuției din data de 29.06.2017 purtată de PV cu PC-M, în contextul solicitării de către aceasta din urmă în numele lui ŞG a datoriei de la AI, PV a afirmat că tâmplăria executată la școala de la Icușești de firma deținută de AI a fost supraevaluată și căa avut discuții cu acesta asupra prețului, fără nici un rezultat.

Această discuție cu privire la suma nejustificat de mare încasată de AI prin firma sa a fost reluată de PC-M cu PV la data de 23.08.2017.

În același context (solicitarea de către ŞG a datoriei de la AI prin intermediul lui PV ) la data de 23.09.2017 a avut loc o discuție între ŞG și PV în legătură cu lipsa profitului urmare a executării de către cel din urmă a școlii de la Icușești. Din dialog rezultă că ŞG a discutat acest aspect cu AI și, ulterior, acesta a fost de acord să-i dea lui PV o altă lucrare, în scopul restituirii către ŞG a unei părți din datorie.

Această discuție cu privire la suma nejustificat de mare încasată de AI prin firma sa a fost reluată de PC-M cu PV la data de 23.08.2017.

În același context (solicitarea de către ŞG a datoriei de la AI prin intermediul lui P V ) la data de 23.09.2017 a avut loc o discuție între ŞG și PV în legătură cu lipsa profitului urmare a executării de către cel din urmă a școlii de la Icușești. Din dialog rezultă că ŞG a discutat acest aspect cu AI și, ulterior, acesta a fost de acord să-i dea lui PV o altă lucrare, în scopul restituirii către ŞG a unei părți din datorie.

S-a apreciat că mijloacele de probă la care s-a făcut referire anterior demonstrează, dincolo de orice dubiu atât solicitarea lui AI adresată lui PV ca reprezentant al SC Izopoint SRL de a-i fi subcontractate lucrările de tâmplărie cât și influența exercitată de AI asupra reprezentantului  autorității  contractante,  OL,  pentru  atribuirea  contractului  de  achiziție  publică către SC Izopoint SRL. În plus, s-a reţinut că a fost de necontestat că firma deținută de AI , SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț a primit de la SC Izopoint SRL suma de 150.000 lei urmare a înțelegerii frauduloase dintre AI și PV.

Astfel, declarațiile martorului denunțător PV privind condiționarea atribuirii contractului de construire a școlii din Icușești de subcontractarea lucrărilor de tâmplărie către firma controlată de AI a fost confirmată de declarațiile martorilor ŞG și PC-M precum și de împrejurarea ulterioară constând în intervenția și influențarea de către AI a primarului com Icușești în scopul atribuirii lucrării către firma familiei P .

  În  condițiile  în  care  reprezentanții  SC  Izopoint  SRL  cunoșteau  suma  ce  urma  a  fi decontată  de primărie pentru tâmplăria  exterioară   – sumă care nu putea fi mai  mare decât cea

 cuprinsă în oferta pe baza căreia a fost încheiat contractual de lucrări, respectiv 35.167,31 lei –

 plata sumei de 150.000 lei către firma controlată de AI era în afara oricărei logici economice și

 era explicabilă doar prin faptul că această sumă reprezenta prețul influenței lui AI în scopul

 atribuirii contractului de lucrări publice firmei Izopoint. Această concluzie s-a impus și în urma

 analizării modului de încheiere și derulare a contractului dintre SC Izopoint SRL și SC Rotercom

 Prestige SRL Târgu Neamț. Astfel, prețul a fost achitat aprope integral (138.000 lei din 150.000

 lei) după încheierea contractului și înainte de livrarea produselor, fără ca SC Izopoint SRL să

 beneficieze  de  vreun  discount.  În  plus,  SC  Rotercom  Prestige  SRL  Târgu  Neamț  nu  și-a

 îndeplinit mai multe obligații contractuale, fără ca prețul să sufere vreo modificare:

•  transportul  produselor  de  la  Târgu  Neamț  până  în  comuna  Icușești  a  fost  asigurat  cu

 autovehicule aparţinând SC Izopoint SRL;

• montajul ferestrelor a fost asigurat și prin utilizarea angajaților SC Izopoint SRL aflați

 pe șantier

–  geamul  pentru  ferestre  și  uși  a  fost  achiziționat  de  SC  Izopoint  SRL;  conform

 înscrisurilor înaintate de această societate a fost achiziționată sticlă în valoare totală de 11.037

 lei, în urma comenzilor și dimensiunilor primate de la reprezentanții SC Rotercom Prestige SRL.

Influența exercitată de AI asupra reprezentantului autorității contractante, OL a fost susținută de declarația de martor a acestuia din urmă coroborată cu faptul de necontestat că în calitate de primar a dispus să fie trimise invitații de participare către trei firme, printre care și SC Izopoint SRL. Or, alegerea acestei firme ar fi inexplicabilă în lipsa înțelegerii dintre P V și AI și a solicitării formulate de către acesta din urmă către primarul OL.

S-a apreciat că în condițiile în care OL a considerat că AI a avut un rol determinant în obținerea finanțării de la Ministerul Dezvoltării pentru construirea școlii și în condițiile în care AI era șeful său pe linie de partid, era evidentă influența reală pe care acesta o exercita asupra primarului comunei Icușești. În aceste împrejurări, indicarea de către AI a firmei care urma să construiască școala reprezinta o influență, o solicitare adresată conducătorului autorității contractante. De altfel și OL a arătat că discuția cu AI a reprezentat o influență, fără însă a o considera o obligație sau amenințare. Pe de altă parte, simpla punere în aplicare a solicitării formulate de AI, în sensul trimiterii invitației de participare la firma indicată de acesta demonstrează influența reală a acestuia asupra primarului OL.

3. Săvârșirea de către Arsene Ionel a infracțiunii de trafic de influență a rezultat din coroborarea declarațiilor martorilor CI, JI și MC, a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice și a dialogurilor ambientale precum și a înscrisurilor atașate la

Astfel, din declarațiile martorilor CI și MC coroborate cu convorbirea telefonică a celor doi din data de 08.09.2015 a rezultat solicitarea formulată de AI privind remiterea unui comision din valoarea fondurilor ce urmau a fi alocate de ANAR. Aceste mijloace de probă coroborate cu presiunile și insistențele inculpatului asupra lui JI pentru a demara procedurile și de a efectua demersuri în exercitarea atribuțiilor sale de secretar de stat în vederea materializării acestor alocări de fonduri dovedesc, dincolo de orice dubiu, interesul material ilicit urmărit de A I . Din înregistrările ambientale a discuțiilor purtate de AI cu JI a rezultat că cel dintâi, realizând caracterul ilicit al acțiunilor sale și-a luat măsuri de precauție deosebite: părăsirea spațiilor în care erau telefoanele mobile, purtarea discuțiilor în toaletele unor locații publice, în șoaptă și pe crearea în mod intenționat a unui zgomot ambiental – pornirea uscătorului de mâini -, toate acestea în scopul evident de a nu putea fi înregistrate dialogurile purtate. Tot din acest punct de vedere, s-a subliniat că toate întâlnirile cu Jugan Iulian au avut loc la inițiativa lui AI, acesta fiind cel care stabilea locațiile și orele întâlnirilor, însă în discuțiile telefonice nu s-a făcut nicio referire la scopul întâlnirilor, interesul lui AI fiind devoalat doar în întâlnirile directe fără participarea altor persoane sau după plecarea acestora.

 Toate depoziţiile de martori date în cursul urmării penale, au fost menţinute şi la instanţa

 de  judecată  (Tribunalul  Neamţ,  Tribunalul  Bacău),  aşa  după  cum  au  declarat  martorii. Prin

 urmare, probatoriul acumulat la urmărirea penală a fost menţinut pe tot parcursul procesului

 penal şi a fost în măsură să susţină învinuirea inculpatului, întrunirii elementelor constitutive ale

 infracţiunii de care a fost acuzat (în cele trei acte materiale).

Toate aceste argumente, bazate pe mijloacele de probă administrate în cele două faze ale procesului penale, până în prezent – urmărire penală şi cercetare judecătorească pe fondul cauzei

– au fost de natură să convingă instanţa de faptul că prezumţia de nevinovăţie a acestui inculpat  a fost desfiinţată, a fost demontată.

Prezumţia de nevinovăţie decurge din cerinţa ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, constituind o garanţie că în lipsa probelor de vinovăţie aceasta nu poate fi trimisă în judecată şi condamnată⁴‘.

Raţiunea acestei prezumţii „se bazează pe faptul că nu toate acuzările sunt adevărate, dovadă că atâtea procese se termină cu achitare sau înainte de judecată cu neurmărire sau scoatere de sub urmărire. (…) Deci cum ar putea fi considerat cineva vinovat, pe baza acuzaţiei, înainte de a se şti dacă aceasta este adevărată, dovedită? Ori, chiar acuzarea îşi propune ca să dovedească existenţa infracţiunii şi vinovăţia inculpatului, şi tot restul procesului este cercetarea şi constatarea acestor chestiuni; şi abia apoi hotărârea penală cuprinde concluzia în această privinţă. Deci cum ar putea fi considerat vinovat inculpatul atâta timp cât se cercetează vinovăţia lui, şi judecata încă nu s-a

pronunţat? Şi o judecată dreaptă, imparţială, nu ar putea porni la desfăşurarea procesului penal, cu ideea preconcepută asupra vinovăţiei inculpatului.

În doctrină s-a arătat că şi în situaţia în care în adâncul sufletului lor judecătorii ar fi convinşi de vinovăţia inculpatului, trebuie să rămână deschişi la posibilitatea schimbării opiniei ca urmare a analizei tuturor probelor administrate. Judecătorilor le este interzis să facă ori să spună ceva, înainte de pronunţarea hotărârii, de natură a sugera că inculpaţii au fost deja condamnaţi. Problematica vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, ce reprezintă esenţa procedurii, trebuie să rămână deschisă, chiar dacă probele administrate împotriva acuzatului par a fi covârşitoare.

Suspectul sau inculpatul nu este obligat să îşi dovedească nevinovăţia, putând uza de

 dreptul la tăcere. Sarcina probei incumbă organelor de urmărire penală, care sunt obligate să administreze probele necesare pentru dovedirea, dincolo de orice dubiu rezonabil, a existenţei faptei, a elementelor constitutive ale infracţiunii, sub aspect subiectiv şi obiectiv, precum şi a lipsei vreunui impediment la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, prevăzut de art. 16 C.proc.pen.

Nevinovăţia nu trebuie, aşadar, înţeleasă numai ca neîndeplinirea condiţiilor privind latura subiectivă a infracţiunii (mens rea), ci ca absenţa vreuneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii prevăzute de art. 15 C.pen.

Astfel, prezumţia de nevinovăţie permite a se restabili un anumit echilibru între acuzator şi

acuzat.

În faza de urmărire penală, organele de urmărire penală au obligaţia, de a strânge probele

necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, în scopul aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele. Organele de urmărire penală trebuie să administreze probele atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, chiar dacă acesta ar recunoaşte săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului, când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, în cazul în care constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate.

Instanţa sesizată de către procuror procedează la administrarea probatoriului în faza cercetării judecătoreşti în scopul lămuririi cauzei sub toate aspectele. Instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ, în vederea aflării adevărului şi a realizării rolului educativ al judecăţii şi îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză. Instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată din toate probatoriile administrate în cauză că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. …

În doctrină şi în practica judiciară s-a arătat că prezumţia de nevinovăţie poate fi înlăturată numai prin administrarea de probe care să stabilească cu certitudine vinovăţia. Prezumţia nu este înlăturată în caz de îndoială cu privire la stabilirea situaţiei de fapt, care profită învinuitului sau inculpatului (in dubio pro reo). Există îndoială doar atunci când din coroborarea tuturor probelor nu se poate reţine cu certitudine nici vinovăţia, nici nevinovăţia celui în cauză. In acest caz, îndoiala care rămâne este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie ce conduce la achitarea inculpatului de către instanţă sau la scoaterea de sub urmărire penală dispusă de către procuror.

În cazul când există probe de vinovăţie, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie, putând solicita administrarea de probe în apărare, în plus, sarcina probei aparţine inculpatului care invocă o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, ce fusese anterior dovedită de către organele de urmărire penală (spre exemplu, iresponsabilitatea, beţia involuntară completă, legitima apărare), fără ca în acest fel să existe o încălcare a prevederilor art. 6 parag. 2 din Convenţia europeană.

Având în vedere că, la pronunţarea unei, condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauza probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive şi complete, fără a lăsa loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, nu se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia «orice îndoială este în favoarea inculpatului» (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 C.proc.pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care  dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai  cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-1 achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă pe probabilitate ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea  construită  ideologic cu ajutorul probelor.

Orice persoană aflată în cadrul procesului penal, indiferent de faza procesuală, beneficiază de respectarea dreptului la prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive prin care se stabileşte vinovăţia sa (quilibet praesumitur bonus, usque dum probatur contrarhim), indiferent dacă această hotărâre este de condamnare, de achitare (pentru că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni) sau de încetare a procesului penal (de exemplu, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, amnistiei sau a existenţei unei cauze de nepedepsire). Rezultă, aşadar, că prezumţia de nevinovăţie nu este o prezumţie absolută, ci una relativă, care poate fi răsturnată prin probe certe de vinovăţie a inculpatului.. ci supune dezbaterii părţilor şi procurorului în condiţii de publicitate şi de contradictorialitate încadrarea juridică, în scopul efectuării unei apărări efective de către inculpat cu privire la toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei.

După pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare vinovăţia unei persoane devine din prezumţie o certitudine opozabilă erga omnes astfel încât se poate considera că acest drept garantat de Constituţie şi de art. 6 parag. 2 din Convenţia europeană nu este încălcat, dacă în declaraţiile sau actele publice emise de organele de urmărire penală sau de alte autorităţi publice sau judiciare se sugerează sau se afirmă explicit vinovăţia condamnatului.

2. În drept s-a reţinut că:
3. Fapta inculpatului AI, constând în aceea că în anul 2013, într-un restaurant situat pe raza municipiului București, a primit de la ŞG, primar al municipiului Piatra Neamț, suma de

100.000 euro pentru ca în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a Partidului Social-Democrat să-și folosească influența, în mod indirect, asupra președintelui Agenției Naționale de Integritate, HG, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților de către   TC,   președintele   Consiliului   Județean   Neamț   realizează   conținutul   constitutiv   al infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin.1 C.pen. raportat la art.6, 7 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 C.pen. şi pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală.

2. Fapta inculpatului AI , constând în aceea că în luna iunie 2015, lăsând să se înțeleagă că în calitate de președinte al organizației județene Neamț a Partidului Social Democrat (PSD) și deputat din partea aceleiași formațiuni politice are influență asupra primarului comunei Icușești, jud Neamț, membru al aceluiași partid, a pretins de la PV ca, în schimbul atribuirii contractului având ca obiect ”Construire școală în sat Icușești, comuna Icușești, județul Neamț” către SC Izopoint SRL Piatra Neamț, administrată de soția lui PV, să fie subcontractate o parte din lucrări, respectiv lucrările de tâmplărie, către SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț, societate pe care o controla prin intermediul lui

În temeiul acestei înțelegeri și după încheierea la data de 27.07.2015 ca urmare a influenței exercitate de AI asupra primarului OL a contractului de achiziție publică dintre SC Izopoint SRL și Primăria Icușești, jud Neamț, la data de 09.10.2015 SC Izopoint SRL Piatra

Neamț a încheiat cu SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț un contract având ca obiect livrare tâmplărie din lemn stratificat, în baza căruia a fost emisă factura fiscală din aceeași zi în valoare de 150.000 lei achitată la datele de 16.11.2015 (138.000 lei) și 07.03.2016 (12.000 lei).

SC Izopoint SRL a achitat către societatea controlată de AI suma de 150.000 lei, deși conform ofertei și contractului încheiat cu Primăria Icușești, jud Neamț a încasat pentru lucrările subcontractate către SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamț doar suma de 35.167,31 lei, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin.1 C.pen. raportat la art.6, 7 lit.a din Legea nr.78/2000 şi pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală.

3. Fapta inculpatului AI constând în aceea că în calitate de deputat și președinte al organizației Neamț a Partidului Social Democrat, pe data de 31.07.2015, i-a pretins lui CI ,acționar și director general al SC CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE SA Iași, un procent de 5%din suma totală de 60.000.000 lei ce era necesar a fi alocată de Administrația Națională Apele Române pentru finalizarea contractelor pe care această societate le avea cu administrațiile bazinale din subordinea ANAR. În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, Arsene Ionel și-a exercitat influența reală asupra lui JI (membru și ulterior vicepreședinte al organizației Neamț a Partidului Social Democrat) secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu atribuții privind coordonarea ANAR, pentru a-l determina să facă demersuri (propuneri sau măsuri privind activitatea ANAR în ceea ce privește investițiile) în vederea alocării de către ANAR a sumei anterior menționată, demersuri rămase însă fără rezultat, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de 291 alin.1 C.pen. raportat la art.6, 7 lit.a din Legea nr.78/2000 şi pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală.

La ultimul termen de judecată, apărătorii aleşi ai inculpatului au invocat excepţia necompetenţei materiale şi după calitatea prsoanei a Tribunalului Bacău, apreciind că potrivit art. 40 alin.1 C.pr.pen coroborat cu art. 48 alin.1 C.pr.en. competentă să judece cauza pendinte este Înalt Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că inculpatul a demisionat din funcţia de parlamentar din cursul anului 2016.

Instanţa, în acord cu susţinerile apărătorilor, a faptului ca nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi după calitatea persoanei a instanţei atrage nulitatea absolută, aşa cum prevedere art. 281 C.pr.pen. însă, trebuie avut în vedere faptul că ceea ce s-a expus la acel termen de judecată nu constituie o noutate, nici încadrarea juridică invocată de apărători, nici situaţia de fapt (respectiv că inculpatul demisionase din funcţie din anul 2016). Astfel: s-a avut în vedere faptul că în referatul cu propunerea de arestare preventivă formulată de procurorul DNA la data de 18.01.25018 şi care a făcut obiectul dosarului nr. 129/110/2018 unde Tribunalului Bacău, unde se arată faptul că „în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 48 alin.1 lit.a C,pr.pen. având în vedere faptul că infracţiunile comise de inculpatul Arsene Ionel nu au legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia. Inculpatul şi-a traficat influenţa decurgând din funcţiile deţinute: preşedinte de partid şi deputat – fără ca primirea sumelor de bani să fie realizată în exercitarea atribuţiilor de deputat sau în legătură cu aceste atribuţii”. Aceeaşi excepţia a fost invocată de apărătorul ales al inculpatului la data soluţionării propunerii de arestare preventivă, fiind respinsă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi prin Încheierea nr. 9/19.01.2018 (prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă şi s-a dispus luarea măsurii controlului judiciare). Această încheiere a fost contestată de procuror şi inculpat , şi soluţionată prin încheierea nr. 8/29.01.2018 de către completul de judecători de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bacău, cu admiterea contestaţiei promovate de procuror şi luarea măsurii arestului preventiv. În respectiva încheiere la pag. 53 dosar se face referire la excepţia invocată şi temeiul discutat, acela al art. 48 alin.1 C.pr.pen.

Chestiunea competentei materiale a instanţei, a tribunalului a fost analizată de Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ în cele două încheieri prin care s-a dispus începerea judecăţii: încheierea din data de 30.05.2018 nr. 93 a Judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ pronunţată în dosarul nr. 431/103/2018/a1, încheiere ce a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de inculpat împotriva acestei încheieri, de către Curtea de Apel Bacău, la data de 28.06.2018 nr. 75 (fila 63 dosar). În dosarul nr.

1405/103/2018/a1, prin încheierea nr. 169/09.10.2018, Judecătorului de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probatoriului şi sesizării instanţei, dispunând începerea judecăţii. Aceasta a rămas definitivă odată cu respingerea contestaţiei formulate de inculpat, de către Curtea de Apel Bacău, prin încheierea nr. 145/23.11.2018, încheiere prin care se costată corecta sesizare instanţei, fila 108 dosar). Ceea ce s-a dorit a demonstra prin acest rezumat, a fost tocmai faptul că această excepţie a fost invocată de 6 ori, de fiecare dată a fost analizată de instanţe, soluţiile fiind de respingere a ei şi constatare a legalei competenţe de soluţionare a cauzei de către tribunal şi nu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, în condiţiile în care nu s-au modificat în niciun fel încadrările juridice. Pentru ce a fost sesizată instanţa, dispoziţiile art. 291 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 6, 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, pentru aceeaşi încadrare s-a ajuns în dezbateri şi la deliberare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău şi inculpatul AI

În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a arătat, în esenţă, că sentinţa apelată este nelegală, instanţa de fond omiţând să aplice inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) şi g) Cod penal, care au fost interzise şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul a criticat sentinţa apelată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

Prima critică de nelegalitate vizează nulitatea absolută a sentinţei apelate ca urmare a

 pronunţării acesteia de către o instanţă necompetentă după calitatea persoanei. Sub acest aspect s-a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul a trei infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000. La data săvârşirii presupuselor fapte, inculpatul deţinea funcţia de deputat în Parlamentul României, astfel că, raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată şi la încadrarea juridică stabilită de acuzare, Tribunalul Bacău nu era competent să judece cauza. S-a argumentat că, potrivit art. 40 Cod procedură penală, competenţa de judecare a cauzei revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faptele reţinute în sarcina sa având legătură cu calitatea de deputat pe care o deţinea la momentul comiterii faptelor deduse judecăţii. A criticat inculpatul că, deşi a invocat necompetenţa instanţei de fond în cursul judecăţii în primă instanţă, tribunalul nu a dispus cu privire la această chestiune, limitându-se să constate în considerentele sentinţei apelate că sub acest aspect se pronunţaseră anterior instanţele sesizate în diverse etape procesuale ale cauzei. În raport de această împrejurare, s-a apreciat că se impune desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea rejudecării.

Al   doilea   motiv   de   nulitate   absolută   invocat   în   apel   a   vizat incompatibilitatea

 magistratului care a judecat cauza în fond, apreciindu-se că imparţialitatea acestuia a fost în mod vădit afectată. Sub acest aspect, în esenţă s-a arătat că, deşi au fost formulate mai multe cereri de recuzare a magistratului judecător care au fost respinse, pe parcursul judecăţii în fond au existat şi alte aspecte care au evidenţiat lipsa de imparţialitate a judecătorului cauzei, ceea ce determină nelegala compunere a instanţei sancţionată, conform art. 281 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, cu nulitatea absolută. S-a învederat că împotriva magistratului care a soluţionat cauza în fond, apărătorul ales al inculpatului a formulat plângere la Inspecţia Judiciară, reclamând săvârşirea următoarelor abateri disciplinare de către aceasta: la termenul din data de 27.02.2020, judecătorul cauzei a dispus amendarea avocatului ales al inculpatului; cu ocazia audierii martorului Brânduşa Panaite, doamna judecător a făcut afirmaţii de natură să influenţeze depoziţia oferită de martor, iar cu ocazia audierii martorului Panaite Vasile, acelaşi judecător a făcut afirmaţii cu privire la probitatea morală/conduita socială a martorului. Urmare formulării plângerii la Inspecţia Judiciară împotriva magistratului judecător, apărarea a formulat o cerere de recuzare invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, întemeiată pe conflictul evident născut între judecătorul cauzei şi avocatul inculpatului. Ulterior, acelaşi avocat a formulat o nouă sesizare la Inspecţia Judiciară motivată de faptul că judecătorul s-a antepronunţat cu privire la cauza pe care o instrumentează arătând într-o cauză personală că depoziţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti susţin acuzaţiile aduse

inculpatului, că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-ar împlini în cursul lunii ianuarie 2021 şi folosind într-o cauză personală încheierile din şedinţe declarate nepublice, pronunţate în dosarul nr. 431/103/2018. A arătat apărarea că relativ la plângerea adresată Inspecţiei Judiciare s- a dispus o soluţie de clasare, împotriva căreia a formulat contestaţie la instanţa competentă, iar în cuprinsul întâmpinării, judecătorul din cadrul Tribunalului Bacău a afirmat că astfel de plângeri către Inspecţia Judiciară, întrucât ele sunt de natură să afecteze actul de justiţie, împiedică aflarea adevărului, prin afectarea obiectivităţii şi imparţialităţii judecătorului. Tot în sensul lipsei imparţialităţii judecătorului fondului s-a învederat că în încheierea de şedinţă din data de 25.11.2021 s-au consemnat aspecte în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile verbale date în şedinţa de judecată de judecătorul cauzei; că acelaşi magistrat a respins ca inadmisibilă o altă cerere de recuzare formulată de inculpat motivat de faptul că anterior mai fuseseră formulate cereri de recuzare întemeiate pe antepronunţarea judecătorului fondului, soluţie pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă funcţională; că judecătorul fondului a respins cererea de schimbare a încadrării juridice pe care a formulat-o inculpatul după o deliberare de numai 4-5 minute, fără a lectura măcar cererea de schimbare a încadrării juridice, întărind astfel suspiciunea sa că imparţialitatea magistratului fondului a fost afectată.

Al treilea motiv de nulitate absolută a sentinţei apelate vizează derivă din nerespectarea principiului publicităţii şedinţelor de judecată şi a pronunţării hotărârii. Sub acest aspect, s-au invocat dispoziţiile art. 352 şi art. 405 Cod procedură penală şi ale art. 6 par. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătându-se că sentinţa penală atacată a fost pronunţată în şedinţă nepublică, aspect de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii în condiţiile art. 281 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală. S-a arătat că, prin încheierea din data de 11.04.2019, instanţa de fond a declarat nepublică şedinţa de judecată pe tot parcursul judecării cauzei. Cu toate acestea, în cuprinsul încheierilor de la termenele din datele de 30.05.2019, 27.02.2020, 30.09.2021 şi 16.12.2021, şi în partea introductivă a sentinţei apelate s-au consemnat aspecte diferite cu privire la publicitatea şedinţei de judecată (în partea introductivă s-a menţionat că şedinţa era nepublică, iar pronunţarea avusese loc în şedinţă publică), care nu pot fi considerate simple erori materiale şi care sunt de natură a evidenţia cu claritate încălcarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, impunând desfiinţarea sentinţei atacate cu consecinţa rejudecării cauzei.

Al patrulea motiv de nulitate absolută a sentinţei apelate vizează nemotivarea hotărârii. Invocând jurisprudenţa naţională şi europeană referitoare la art. 6 CEDO, apărarea a susţinut că sentinţa atacată este lipsită de partea cea mai importantă, respectiv nu cuprinde opinia judecătorului cu privire la motivele pentru care acesta şi-a format convingerea cu privire la vinovăţia inculpatului. S-a învederat că analiza instanţei de fond este în fapt o preluare aproape integrală a rechizitoriului şi o reproducere a declaraţiilor martorilor audiaţi, neacordându-se nicio valoare judecăţii ce a avut loc în faţa instanţei. În plus, nu s-au arătat motivele avute în vedere la: individualizarea pedepsei dispuse, prin raportare la prevederile art. 74 Cod penal, care nu au fost aplicate prin raportare la fiecare infracţiune în parte.

În continuare, s-a invocat nulitatea absolută a mijloacelor de probă obţinute prin folosirea

 unui procedeu probator nelegal (interceptările comunicărilor telefonice şi înregistrările ambientale). Sub acest aspect, s-a arătat că, potrivit adreselor emise de DNA – ST Bacău, în dosarul nr. 109/P/2015 al DNA – ST Bacău (din care provin dosarele penale nr. 54/P/2017 şi nr. 28/P/2018 el aceleiaşi structuri de parchet, în care au fost emise rechizitoriile din prezenta cauză), Serviciul Român de Informaţii a contribuit cu suport tehnic pentru punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, asigurând infrastructura necesară punerii în aplicare a respectivelor măsuri de supraveghere tehnică, ceea ce echivalează cu implicarea Serviciului Român de Informaţii în activitatea de cercetare penală, respectiv obţinerea probelor prin procedeul probatoriu de interceptare şi înregistrare a convorbirilor/comunicărilor telefonice şi în mediul ambiental. S-a argumentat sub acest aspect că, potrivit jurisprudenţei deja consolidate, încălcarea dispoziţiilor privind competenţa de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, inclusiv din punctul de vedere al concursului tehnic realizat de alte organe specializate, se sancţionează cu nulitatea absolută, iar decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 poate fi invocată în condiţiile art. 281 Cod procedură penală. S-a învederat că instanţa de fond a respins

în mod greşit solicitarea sa de a se constata nulitatea probelor obţinute prin folosirea unui procedeu probator nelegal şi implicit excluderea din materialul probator a tuturor proceselor- verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică, efect al deciziilor Curţii Constituţionale nr. 22/2018, nr. 51/2018, nr. 302/2017 şi nr. 55/2022. S-a argumentat că, ulterior soluţionării procedurii de cameră preliminară, au survenit elemente de noutate, respectiv adresa emisă de DNA – ST Bacău pentru termenul de judecată din data de 25.02.2021, răspunsurile comunicate de DNA – ST Bacău şi DNA – Structura Centrală pentru termenul din data de 25.11.2021 şi răspunsul depus de SRI – document clasificat de serviciu, care atestă implicarea SRI în activitatea de cercetare penală. Argumentează apărarea că toate aceste împrejurări noi sunt în măsură să înlăture efectul autorităţii de lucru judecat vizavi de modalitatea în care au fost obţinute aceste probe. Or, raportat la acest aspect, respingerea solicitării de a constata nulitatea probelor obţinute prin folosirea unui procedeu probator nelegal şi implicit excluderea din materialul probator a tuturor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică este netemeinică.

În ceea ce priveşte înregistrările ambientale, apărarea a argumentat că, în plus faţă de cele arătate cu privire la convorbirile şi comunicările interceptate în cauză, raportat la modalitatea în care au fost realizate (în mod spontan, la date şi locuri diferite, în împrejurări despre care organele de urmărire penală nu ar fi avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă şi de a se deplasa dintr-o localitate în alta, spre a participa la acestea), are toate motivele să creadă că organele de urmărire penală au avut concursul denunţătorului GŞ şi/sau a membrilor familiei sale, care au participat la aceste dialoguri înregistrate.

Apărarea consideră că denunţătorul GŞ şi membrii familiei sale au fost cei care au indicat organelor de cercetare penală atât data la care urmau a purta discuţii privind obiectul cauzei, şi au şi purtat tehnica necesară înregistrării ambientale, fără ca în prealabil să fi existat un act care să îi legitimeze în acest sens. A argumentat apărarea că dispoziţiile legii procesual penale îngăduie utilizarea colaboratorilor să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine înregistrări audio şi/sau video. Însă, pentru ca organele de urmărire penală să beneficieze de sprijin din partea acestor colaboratori se impune ca măsura să fi fost în prealabil dispusă de procuror, prin ordonanţă, în condiţiile art. 148 alin. 2 Cod procedură penală. Or, din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă existenţa unei astfel de ordonanţe prin care participanţii la dialoguri să fi fost numiţi colaboratori.

În atare condiţii, apărarea apreciază că administrarea acestei probe s-a realizat în mod nelegal, cu încălcarea competenţei funcţionale. Participanţii la dialoguri şi totodată purtătorii dispozitivelor tehnice nu aveau competenţa funcţională de a realiza astfel de înregistrări în procedura penală ce se desfăşura faţă de inculpat.

În continuare, inculpatul a criticat sentinţa apelată pentru netemeinicie, prima critică

 vizând interpretarea dată de instanţa de fond probatoriului administrat în cauză cu privire la

 infracţiunea de trafic de influenţă presupus comisă în anul 2013, denunţată de martorul GŞ . Sub acest aspect, s-a arătat că cercetările penale relativ la această faptă au demarat în baza denunţului formulat de martorul GŞ, persoană cercetată penală în mai multe cauze penale, care a formulat şi alte denunţuri ce nu s-au confirmat, fiind dispuse soluţii de clasare.

S-a criticat de apărare relevanţa probatorie acordată de instanţa de fond declaraţiilor acestui martor (care nu poate fi considerat un martor veritabil în sensul deciziei Curţi Constituţionale nr. 236/2020 – par. 65) şi ale martorilor PCM (concubina martorului denunţător), ŞG (fiul martorului denunţător) şi PV (subordonatul politic al martorului denunţător), care au avut cunoştinţă încă de la început de formularea denunţului şi l-au sprijinit pe GŞ în preconstituirea probelor.

S-a argumentat că relativ la această acuzaţie erau esenţiale declaraţiile martorilor PA şi TD, care în mod greşit nu au fost avute în vedere de prima instanţă la soluţionarea cauzei şi care demonstrează caracterul neverosimil al susţinerilor martorului denunţător şi ale apropiaţilor acestuia.

A mai învederat apărarea că între declaraţiile celor patru martori esenţiali ai acuzării există neconcordanţe evidente care afectează credibilitatea acestora, mai ales că nu sunt confirmate nici de celelalte probe obiective administrate în cauză. Astfel, s-a subliniat că, cu excepţia martorului ŞG (fiul martorului denunţător), nicio altă persoană nu a văzut presupusa sumă de 100.000 euro, pe care martorul afirmă că i-a dat-o inculpatului. De asemenea, nu există extrase de cont sau alte înscrisuri corespunzătoare vreunor tranzacţii care să completeze materialul probator pentru a dovedi provenienţa sumei şi remiterea ei către inculpat. În acest context, s-a argumentat că înscrisurile comunicate de BCR, referitoare la accesarea de către martorul ŞG a casetei de valori, fac dovada incontestabilă că în vara anului 2013 acest martor nu a avut la dispoziţie, pentru remitere, suma de 100.000 euro. A argumentat în continuare apărarea că, în condiţiile în care în rechizitoriu s-a arătat expres că nu s-a reţinut că banii daţi inculpatului de martorul GŞ proveneau din această căsuţă de valori, atunci trebuie să se constate că parchetul nu a demonstrat dincolo de orice dubiu existenţa sumei de 100.000 euro şi remiterea acesteia către inculpat, declaraţia martorului ŞG pierzându-şi cu totul relevanţa probatorie în cauză.

A mai argumentat inculpatul că fragilitatea probatoriului este relevată şi de faptul că acuzarea încearcă să stabilizeze această situaţie de fapt doar prin prisma unei înregistrări ambientale, care oricum este administrată în mod nelegal şi care cuprinde pasaje neclare şi insuficient de puternice pentru a demonstra dincolo de orice îndoială rezonabilă că această sumă i-ar fi fost remisă inculpatului cu menţiunea expresă de a o transmite mai departe în vederea urgentării dosarului aflat pe rolul ANI al lui CT. În plus, acuzarea redă în rechizitoriu doar înregistrările ambientale favorabile, omiţând în mod deliberat să facă referire la discuţia dintre PA şi GŞ sau alte pasaje favorabile inculpatului, care relevă că în niciun moment acesta nu a aprobat că ar fi avut vreo datorie la martorul GŞ, nu s-a precizat niciun cuantum al unei sume şi nici provenienţa ei. Şi dacă s-ar considera că pasajul din conversaţia avută cu martorul PV , în care inculpatul afirmă că au pierdut amândoi reprezintă o recunoaştere indirectă a unei datorii către GŞ, probatoriul administrat nu reuşeşte să demonstreze dincolo de orice îndoială rezonabilă cuantumul exact al sumei, motivul concret al presupusei existenţe a acestei datorii şi data presupusei remiteri a banilor nefiind elucidate în mod concret de către parchet.

În acest context, apărarea consideră că declaraţiile martorilor PC, ŞG şi PV reprezintă declaraţiile unor persoane care au un interese u privire la modul de soluţionare a cauzei, fiind într-o legătură dovedită cu denunţătorul GŞ. Aceste depoziţii, coroborate cu celelalte probe, nu pot conduce la o soluţie de condamnare. Elementele contradictorii dintre declaraţiile martorilor subiectivi şi a celor obiectivi, precum PA şi DT, sunt indubitabile şi impun reţinerea principiului in dubio pro reo. În plus, datele care privesc comportamentul martorilor sunt, la rândul lor, un motiv important pentru ca instanţa să se îndoiască de sinceritatea martorilor subiectivi şi faptul că aceştia ştiau de denunţ înainte ca acesta să fie depus urmând ca mai apoi, în colaborare cu organele de urmărire penală, să comploteze şi să ajute la interceptarea anumitor discuţii reprezintă un motiv temeinic pentru ca instanţa, în eventualitatea în care va considera că mijloacele de probă reprezentate de înregistrările în mediul ambiental şi conversaţiile telefonice nu sunt lovite de nulitate absolută, să ofere o valoare probatorie scăzută acestor mijloace de probă.

În plus, s-a arătat că nu există nicio probă obiectivă care să sugereze că ar fi promis în mod expres că va depune toate diligenţele şi va exercita toate acţiunile necesare în scopul de a-l determina, prin intermediari, pe HG să urgenteze dosarul de incompatibilitate al lui C T , atribuţie pe care, de altfel, acesta nici nu o avea. De asemenea, s-a subliniat că nu există nicio probă a promisiunii explicite a efectuării unui act care intră în conţinutul infracţiunii. Nu există elemente de certitudine cu privire la suma cerută, cea primită şi cea remisă mai departe presupuşilor intermediari, şi nici că HG ar fi primi vreo sumă de bani sau nu. De asemenea, s-a subliniat reacţia inculpatului, care a negat orice datorie pecuniară faţă de GŞ în sensul în care martorii o pretindeau, de natură a crea un dubiu cu privire la faptul că, într-adevăr, aşa cum susţin aceştia şi cum li s-a relatat de GŞ, inculpatul ar fi avut de restituit o sumă de 100.000 euro ce avea la origine cele expuse de denunţător.

Raportat la toate aceste argumente, s-a considerat că se impune să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, fiind pe deplin aplicabil în speţă principiul in dubio pro reo.

Pe de altă parte, s-a argumentat că, faţă de situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare a instanţei, în cauză nu sunt întrunite nici condiţiile de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel, s-a învederat că însuşi denunţătorul a afirmat că rezoluţia unică pe care au avut-o atât el cât şi inculpatul şi martorul PA ar fi fost înfiinţarea unei echipe comune care să conducă la eliminarea lui CT din mediul politic. Pornind chiar de la declaraţia martorului denunţător, apărarea argumentează că aceasta nu demonstrează că întreaga sumă sau o parte din ea ar fi fost pretinsă/primită cu titlu de beneficiu pentru vreo presupusă influenţă, că persoana prin intermediul căreia s-ar fi ajuns la martorul DT şi ulterior la HG, consiliera respectivă, nu a fost identificată, şi că nu se poate susţine că inculpatul ar fi avut vreo influenţă sau ar fi pretins că avea vreo influenţă asupra lui HG, mai ales că martorii GŞ şi PA îl percepeau pe inculpat ca pe o persoană neserioasă, fără vreo putere politică deosebită, care nu prezenta încredere şi siguranţă.

În plus, s-a argumentat că, pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă, este necesar ca autorul să promită că va determina funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Or, potrivit Regulamentului din 2013 de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Ordinul nr. 86/2013, preşedintele acestei instituţii nu avea niciun fel de atribuţii pentru constatarea ori declararea ca incompatibilă a vreunei persoane.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă vizând lucrarea de construcţie a

 şcolii din com. Icuşeşti, apărarea subliniază mai întâi legătura indisolubilă dintre această faptă şi presupusa infracţiune de trafic de influenţă din anul 2013 (inculpatul făcând demersuri pentru a atribui lucrarea SC Izopoint, deţinută de martorul P ), pentru a evidenţia că reţinerea existenţei sau inexistenţei sumei de 100.000 euro invalidează deplin cea de-a doua acuzaţie adusă de parchet inculpatului în prezenta cauză.

În continuare, apărarea face o analiză a declaraţiilor martorului OL (primarul com. Icuşeşti, în perioada de referinţă), din care trage concluzia că decizia de atribuire a contractului de construire a şcolii din com. Icuşeşti nu a fost influenţată în vreun fel de către inculpat, care în discuţia de la Piatra Neamţ nu a menţionat numele vreunei firme sau persoane, nu i-a solicitat primarului să aibă o anumită conduită sau să efectueze acte de favorizare pentru SC Izopoint SRL.

Arată apărarea că în rechizitoriu, la secţiunea în drept, se reţine că, în schimbul atribuirii contractului prin exercitarea influenţei, inculpatul ar fi pretins să fie subcontractate o parte din lucrări către Rotercom Prestige. Or, din interpretarea şi expunerea probatoriului de către parchet, se înţelege că aşa-zisa discuţie privitoare la subcontractarea lucrărilor de tâmplărie către Rotercom Prestige a survenit la un moment cronologic ulterior, când influenţarea atribuirii lucrărilor fusese nu doar promisă, ci deja şi pusă în operă, pentru scopul recuperării unei sume de bani de către GŞ. Aşa fiind, odată decisă şi aranjată atribuirea lucrării prin exercitarea influenţei inculpatului asupra primarului din Icuşeşti, pentru scopul recuperării de către GŞ a unei sume de bani, pretinderea ulterioară a subcontractării lucrărilor de tâmplărie nu se mai poate circumscrie tipicităţii infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât ea nu se mai putea găsi în legătură cu determinarea funcţionarului să atribuie lucrarea în condiţiile în care această „etapă” fusese deja parcursă. Raportat la aceste argumente, apărarea consideră că se impune achitarea inculpatului, în condiţiile art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală.

În continuare, se argumentează că teza acuzării, potrivit căreia, prin atribuirea lucrării de la Icuşeşti către SC Izopoint SRL, inculpatul ar fi căutat să stingă o parte din datoria pe care o avea faţă de GŞ, din profitul obţinut de pe urma lucrării, PV urmând să îi dea o parte şi acestuia din urmă, este demontată chiar de declaraţiile martorului PV din care reiese că acesta nu s-a interesat dacă lucrarea putea genera profit. Mai arată apărarea că, în condiţiile în care scopul contractării ar fi fost obţinerea unui profit maximal, din care urma să fie stinsă şi o parte din datoria inculpatului faţă de GŞ, este de neînţeles de ce martorul PV a ales totuşi să lucreze cu o firmă de tâmplărie atât de scumpă. Pe de altă parte, s-a argumentat că la dosarul cauzei nu există mijloace de probă obiective (expertiză tehnică evaluare, verificări pe piaţa de profil) care să susţină teza acuzării cu privire la supraevaluarea lucrărilor de tâmplărie.

A mai criticat apărarea că nu au fost avute în vedere declaraţiile martorului M M V , din care reiese că martorul nu cunoştea la acel moment de subcontractarea lucrărilor de tâmplărie, nu a observat nimic suspect şi nici nu i-a fost impus nimic pentru a proceda în vreun anume fel.

În continuare, se face o analiză a declaraţiilor succesive ale martorilor PV şi GŞ  şi a  unor pasaje din interceptările depuse la dosarul cauzei, pe baza căreia se concluzionează că  există contraziceri între cei doi, chiar de la o declaraţie la alta (sub aspectul împrejurărilor în care martorul Panaite a aflat de presupusa condiţie impusă de inculpat pentru atribuirea lucrării şi cu privire la persoana care i-a propus martorului să contracteze lucrarea), care demonstrează lipsa de credibilitate a martorilor. S-a învederat că instanţa de fond nu a ţinut cont de aceste neclarităţi, nu a motivat ori interpretat discuţiile purtate şi a omis să reţină pasaje care susţin caracterul nereal al situaţiei expuse de martorii denunţători GŞ şi PV. Apreciază apărarea că analiza tuturor acestor contradicţii impune reţinerea în favoarea inculpatului a principiului in dubio pro reo, declaraţiile martorilor PC ,GŞ şi PV fiind mijloace de probă care emană de la persoane interesate de modul de soluţionare a cauzei, existând o legătură dovedită între cei trei.

Susţine apărarea că elementele contradictorii dintre declaraţiile martorilor subiectivi şi ale celor obiectivi, precum OL, MMV şi PB sunt indubitabile şi impun aplicarea principiului in dubio pro reo. În acelaşi timp, datele care privesc comportamentul martorilor sunt, la rândul lor, un motiv important pentru ca instanţa să se îndoiască de sinceritatea martorilor subiectivi şi faptul că aceştia ştiau de denunţ înainte ca acesta să fie depus urmând ca, mai apoi, în colaborare cu organele de urmărire penală, să comploteze şi să ajute la interceptarea anumitor discuţii, reprezintă un motiv temeinic pentru ca instanţa, în eventualitatea în care va considera că procedeele probatorii ale înregistrărilor şi ale conversaţiilor telefonice nu sunt lovite de nulitate absolută, să ofere o valoare probatorie scăzută acestor mijloace de probă. Oferind o credibilitate scăzută a declaraţiilor martorilor subiectivi şi a interceptărilor depuse la dosar,  interceptări despre care apărarea are toate motivele să creadă că au fost efectuate cu colaborarea lui P V , PCM şi GŞ, se impune să se constate că nu există nicio probă care să dovedească întrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă. Toate aceste motive impun, în opinia apărării, o soluţie de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală.

Pe de altă parte, argumentează apărarea, chiar dacă s-ar admite că starea de fapt descrisă în actul de sesizare a instanţei ar fi dovedită, fapta imputată inculpatului nu este prevăzută de legea penală. Astfel, în ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, este necesar ca autorul să îi promită în mod expres cumpărătorului de influenţă că va depune toate diligenţele şi va exercita toate acţiunile necesare în scopul de a determina funcţionarul public să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale. Cu alte cuvinte, acţiunile de pretindere, de primire sau de acceptare a promisiunii nu au relevanţă penală în absenţa promisiunii de intervenţie. La fel, doar promisiunea, fără vreuna dintre cele trei acţiuni alternative, nu realizează elementul material al acestei infracţiuni.

Or, în cauză prima condiţie a elementului material nu este îndeplinită, neexistând o promisiune de intervenţie. Argumentează apărarea, făcând trimitere la jurisprudenţă, că simpla afirmaţie pe care acuzarea susţine că inculpatul ar fi făcut-o faţă de PV „iei tu lucrarea”, este incompatibilă cu reţinerea unei fapte de corupţie, neexistând nicio promisiune expresă de intervenţie, funcţionarul public competent şi obiectul presupusei influenţe traficate nefiind identificate. De asemenea, nu există nicio presupusă afirmaţie conform căreia inculpatul ar fi avut influenţă pe lângă cineva. A mai argumentat apărarea că din declaraţiile martorilor OL şi MMV nu reiese vreo pretinsă influenţă, ci mai degrabă un ajutor, întrucât SC Izopoint SRL nu a fost impusă cu forţa vreunuia dintre ei, inculpatul nesolicitându-le să aibă o anumită conduită sau să se efectueze acte de favorizare pentru această societate, în fapt, inculpatul nemenţionând măcar numele acestei societăţi faţă de ei.

Se arată în continuare că nu este îndeplinită nici condiţia existenţei vreuneia dintre cele trei acţiuni alternative ale elementului material, respectiv pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii, raportat la împrejurarea că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat cu certitudine dacă presupusa condiţie a subcontractării lucrărilor de tâmplărie a avut loc înaintea sau în timpul executării contractului. Din conţinutul normei de incriminare, reiese că promisiunea de determinare a funcţionarului public succedă ori este concomitentă pretinderii, primirii sau acceptării promisiunii de bani sau alte foloase. Or, aşa cum reiese şi din declaraţiile tuturor martorilor, dacă s-a admite că a existat o acţiune de primire a banilor constând în

subcontractarea lucrărilor de tâmplărie, aceasta a intervenit ulterior presupusei promisiuni de determinare, promisiune care oricum este inexistentă.

În continuare, s-a arătat că din declaraţiile martorilor P şi GŞ reiese că inculpatul le-a spus doar să ia lucrarea de la Icuşeşti, fără a explica ulterior cum urma să aducă la îndeplinire acest plan şi fără a nominaliza funcţionarul public asupra căruia ar fi trebuit să intervină sau măcar instituţia publică din care făcea parte acesta.

În final, relativ la tipicitatea faptei deduse judecăţii, s-a arătat că nici a patra condiţie a elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă nu a este îndeplinită în cauză – cea vizând determinarea funcţionarului să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Sub acest aspect, s-a învederat că din materialul probator administrat în cauză reiese că primarul OL nu a făcut parte din comisia de selecţie a ofertelor/comisia de licitaţie, nu a avut competenţele necesare pentru a decide cărei firme să îi fie atribuită lucrarea de la Icuşeşti. S-a arătat că atribuţii în acest sens având numiţii MMV, RAR, CM şi VE. Totodată, s-a subliniat că din declaraţiile martorului MMV reiese că membrii comisiei nu au primit vreo indicaţie sau sugestie care să le influenţeze decizia (de la primarul Oprea Leonard sau de la altcineva). Raportat la toate aceste elemente, tratate cu superficialitate de instanţa de fond, apărarea consideră că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală.

Netemeinică este, în opinia acuzării, sentinţa apelată şi în ceea ce priveşte acuzaţia adusă

 inculpatului constând în presupusa pretindere de la martorul CI a unui procent de 5% pentru

 atribuirea sumei de 60.000.000 lei către SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi SA.

Sub acest aspect, s-a arătat că materialul probator administrat în cauză nu dovedeşte întrunirea condiţiilor de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă, ci, dimpotrivă, din declaraţiile martorilor CI şi MC reiese de fapt existenţa unei fapte putative. Arată apărarea că o parte din situaţia de fapt reţinută de acuzare este negată chiar de denunţătorul CI, care, audiat fiind în cauză a precizat că nu a perceput discuţia cu inculpatul (în cadrul căreia acesta din urmă ar fi pretins procentul din valoarea sumei care ar fi urmat să fie alocată), ca fiind una realistă, considerând că suma de bani menţionată în discuţie nu putea fi niciodată primită de SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi SA, care de altfel nu avea capacitatea de a executa aceste lucrări. Mai menţionează apărarea că din declaraţiile martorului nu reiese că inculpatul i-ar fi spus acestuia cu ce persoane urma să discute, nu a menţionat numele sau poziţia vreunui funcţionar, nu a identificat instituţia asupra căreia se presupune că ar fi urmat să întreprindă demersuri. De asemenea, nu i-a menţionat niciodată martorului că ar fi avut vreo influenţă asupra vreunui funcţionar din cadrul ANAR şi nici nu a lăsat să se creadă acest lucru, martorul C considerând discuţia nerealistă, în care nu s-a stabilit nimic concret.

În continuare, apărarea subliniază inadvertenţele din declaraţiile martorului MC, sub aspecte esenţiale în cauză, respectiv necesitatea plăţii unor comisioane la încheierea de contracte cu ANAR şi indicarea de către martorul CI, în discuţiile purtate de aceşti doi martori, a inculpatului, ca fiind persoana care îi solicitase un comision de acest gen. Totodată, se critică faptul că depoziţiile martorului LM nu au fost luate în considerare la stabilirea situaţiei de fapt, deşi aspectele relevate de acesta denotă că inculpatul nu a manifestat vreun interes particular faţă de lucrările SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi SA, iar din partea conducerii acestei societăţi (a cărei acţionar majoritar era) nu i s-a spus că s-ar fi făcut intervenţii în sensul alocării de fonduri ori că s-ar fi solicitat anumite comisioane.

Critică în continuare apărarea acordarea de relevanţă probatorie discuţiei purtate de martorii C şi M , pe care o consideră insuficientă pentru a sta la baza unei soluţii de  condamnare, neconţinând vreo referire la persoana inculpatului.

În atare condiţii, argumentează apărarea, nu se poate considera că parchetul a reuşit să demonstreze prin probe clare şi concludente că elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă (acţiunea de pretindere a unei sume de bani, influenţa pretinsă şi percepută de cumpărătorul de influenţă şi existenţa vreunei promisiuni) au fost comise. Consecutiv, apreciază apărarea, analiza presupuselor discuţii dintre inculpat şi martorul Jugan Iulian este de prisos.

Astfel, se subliniază că singura probă a acuzării cu privire la acţiunea de pretindere a vreunei sume de bani de către inculpat este declaraţia martorului denunţător CI, pe care acesta nici nu şi-a mai însuşit-o în integralitate în faza de judecată, urmată de propagarea acestei informaţii către apropiaţi. De asemenea, probatoriul administrat în cauză nu a relevat o promisiune din partea inculpatului, nici măcar una implicită, însuşi denunţătorul declarând că inculpatul nu i-a promis că urma să îl ajute, nu a menţionat numele vreunei persoane sau a unei instituţii, nu a pretins şi nu a lăsat să se creadă că avea influenţă.

În plus, nici condiţia ca actul în cauză să intre în sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public invocat de autorul faptei nu este îndeplinită în cauză. sub acest aspect, s-a arătat că, potrivit rechizitoriului, bugetul ANAR se aproba prin hotărâre de guvern iar martorul Jugan Iulian, conform prevederilor Ordinului nr. 842/21.05.20215, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu avea atribuţii privind alocarea de bani pentru lucrări şi investiţii, nefiind ordonator de credite, aspect de altfel confirmat şi de martorul JI .

Raportat la aceste elemente, apărarea consideră că se impune achitarea inculpatului în condiţiile art. 16 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală.

Pe de altă parte, apărarea consideră că această faptă de trafic de influenţă imputată inculpatului, aşa cum este descrisă în actul de sesizare, prezintă vădit caracteristicile unei veritabile fapte putative. În versiunea invocată de acuzare, pretinsul trafic de influenţă nu se putea măcar contura în percepţia lui CI întrucât în mod vădit, pentru acesta îndeplinirea de către orice funcţionar a oricărui act care să implice alocarea sumei de 60.000.000 lei era pură fantezie. Or, câtă vreme actul în sine nu putea avea niciun suport real şi niciun corespondent în realitate, nici traficantul de influenţă nu putea nici să apară ca având influenţă şi nici să lase să se creadă că ar fi avut influenţă asupra cuiva pentru realizarea imposibilului absolut.

Relativ la discuţiile purtate de inculpat cu martorul JI, apărarea arată că inculpatul avea numeroase solicitări din zona politică pentru a se face demersuri ca lucrările din unele localităţi din circumscripţie să fie terminate şi să se efectueze operaţiunile de îndiguire, întrucât era un pericol foarte mare de inundaţii în zonă. În final, apărarea argumentează că încadrarea juridică a acestei fapte este în mod evident greşită, putându-se eventual analiza în acest caz o instigare la o infracţiune de abuz în serviciu rămasă în stadiul actelor preparatorii sau cel mult a tentativei. (f.

d.i. vol. )

Ulterior înregistrării cauzei pe rolul Curţii de Apel Bacău, prin sentinţa nr. 224/07.06.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea formulată de inculpatul AI şi s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Braşov. (f. 3 d.i. vol. I)

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.06.2022.

În apel, inculpatul a invocat excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Braşov, excepţie care a fost respinsă la termenul din data de 14.10.2022 (f. 170 d.i. vol. 1).

De asemenea, s-a procedat la reaudierea martorilor PA (f.  d.i. vol.  ), JI (f.  d.i. vol.   ), ŞG (f. d.i. vol. ), CI (f. d.i. vol. ), PV (f. d.i. vol. ).

Instanţa de apel a admis cererea inculpatului de a se comunica de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală relaţii cu privire la eventuala efectuare a înregistrărilor ambientale din dosarele penale nr. 347/P2013, nr. 109/P/2015 prin instalarea pe corpul martorilor JI, PM, GŞ şi PV a unor echipamente de înregistrare deţinute de DNA şi dacă au fost emise în cauză ordonanţe de autorizare a martorilor menţionaţi în calitate de colaboratori, fiind comunicate la dosarul cauzei adresele nr. 2432/III-13/2022 din data de 12.01.2023 (f. 36 d.i. vol. II) şi nr. 347/P/2013/03.01.2023 (f. 35 d.i. vol. II).

Inculpatul, asistat de avocaţi aleşi, a dat declaraţie în faţa instanţei de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. 4 raportat la art. 83 lit. a) Cod procedură penală (f. 119

• II).

Prin notele de şedinţă (f. 101 şi urm. d.i. vol. II) depuse la termenul din data de 23.01.2023, inculpatul a solicitat în principal să se constate nulitatea absolută a mijloacelor de probă constând în înregistrările ambientale obţinute şi folosite în dosarele nr. 109/P/2015 şi nr. 54/P/2017, prin instalarea pe corpul martorilor JI, PM, GŞ şi PV a unor echipamente de

înregistrare deţinute de DNA – ST Bacău, şi pe cale de consecinţă, excluderea din materialul probator a tuturor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică. În subsidiar, s-a solicitat excluderea înregistrărilor ambientale efectuate de DNA – ST Bacău prin intermediul persoanelor menţionate anterior, în temeiul art. 102 Cod procedură penală, ca sancţiune procesuală distinctă de constatarea nulităţii absolute, urmare a încălcării principiului loialităţii administrării probelor.

În susţinerea tezei privind incidenţa nulităţii absolute a mijloacelor de probă indicate mai sus, s-a argumentat că aceasta survine în condiţiile art. 281 alin. 1 lit. b) şi d) Cod procedură penală, raportat la decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017, raportat la încălcarea competenţei materiale a organului de urmărire penală şi la neparticiparea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie.

S-a susţinut că parchetul a eludat dispoziţiile art. 148 Cod procedură penală cu privire la aşa-zişii martori care au purtat echipamentele de înregistrare în cauză şi că, chiar dacă s-ar accepta teza parchetului că aceste persoane nu ar fi acţionat ca nişte colaboratori de fapt iar înregistrările efectuate în cauză s-au realizat în condiţiile măsurilor de supraveghere tehnică autorizate în mod legal, atunci trebuie să se constate încălcarea dispoziţiilor legale privind punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică. Invocând dispoziţiile art. 142 alin. 1 Cod procedură penală, precum şi decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, apărarea subliniază că punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică s-a realizat cu încălcarea competenţei funcţionale şi materiale, activitatea fiind realizată de persoane fără atribuţii legale în materie, persoane care totodată îşi justificau interesul obţinerii acestor probe prin aceea că deţineau calitatea de martori denunţători. În opinia apărării, această modalitate de a pune în executare mandatul de supraveghere tehnică înlătură orice garanţie specifică asigurării drepturilor fundamentale de care beneficiază persoanele supuse măsurilor de supraveghere tehnică. În plus, persoanele care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică sunt limitativ prevăzute de legiuitor, martorii neputând pune în executare un mandat de supraveghere tehnică sau efectuat acte specifice de executare.

Argumentează apărarea că singura modalitate legală în care martorii menţionaţi ar fi  putut aduce la îndeplinire mandatul de supraveghere tehnică era autorizarea în prealabil a folosirii acestora în calitate de colaboratori, în condiţiile art. 148 Cod procedură penală.

Se invocă în acest sens considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 383/2015, nr. 50/2020, precum şi ale deciziei nr. 20/2022 pronunţată de ÎCCJ – Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept.

În continuare, în susţinerea cererii de excludere a probelor obţinute cu încălcarea principiului legalităţii şi loialităţii, s-a reiterat contextul în care au fost constituite dosarele penale ce fac obiectul prezentei cauze – pornind de la denunţul lui GŞ – care a mai formulat anterior denunţuri pentru a beneficia de reducerea unor limite de pedeapsă ce nu s-au concretizat, fiind dispuse soluţii de achitare sau netrimitere în judecată. Arată apărarea că, întrucât declaraţia unui denunţător, audiat în calitate de martor, nu poate fundamenta o acuzaţie în materie penală, organele de urmărire penală s-au folosit de aceste persoane pentru obţinerea de probe prin realizarea unor înregistrări audio-video, fără a declara vreun moment că aceste persoane au calitatea de colaboratori. Invocând opinii exprimate în literatura de specialitate, apărarea argumentează că astfel de tactici de cercetare sunt neloiale, menite să eludeze dispoziţiile art.  103 alin. 3 Cod procedură penală, şi că pot atrage fie sancţiunea excluderii probelor independent de constatarea vreunei nulităţi (conform unor opinii exprimate în doctrină), fie înlăturarea acestor probe în condiţiile art. 403 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, instanţa trebuind să aprecieze declaraţia acestuia ca fiind una interesată, iar, potrivit art. 103 alin. 3 Cod procedură penală, o soluţie de condamnarea nu se va putea fundamenta în mod determinant pe aceasta.

După închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei în pronunţare, inculpatul a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanţei, concluzii scrise şi completări la concluziile scrise. Reluându-se argumentele dezvoltate în motivele de apel şi în notele scrise depuse pe parcursul judecăţii în calea de atac, apărarea, în esenţă, reiterează că probatoriul administrat în cauză este insuficient pentru a fundamenta o soluţie de condamnare pentru vreuna dintre cele trei fapte de trafic de influenţă deduse judecăţii. Se reia analiza legalităţii obţinerii mijloacelor de probă

constând în înregistrările convorbirilor şi comunicărilor telefonice şi a înregistrărilor ambientale expusă pe larg prin motivele de apel şi notele scrise, subliniindu-se lipsa de credibilitate a martorilor acuzării relevată de interesul dovedit al acestora în cauză şi de neconcordanţele existente între declaraţiile lor succesive. De asemenea, se subliniază că unii dintre martorii audiaţi în apel, în special martorul CI a părut vădit timorat cu ocazia audierii în apel, arătând în răspunsul la întrebări că nu vrea să supere pe nimeni, ceea ce justifică temerea că martorii au resimţit o presiune din partea organelor de urmărire penală. În acest context, apărarea apreciază că nu poate fi exclusă ipoteza premeditării, a scenarizării unei teme de lucru care să îl vizeze pe inculpat de la bun început şi care să fi fost pusă în operă inclusiv cu folosirea unor martori, nu veritabili, ci recrutaţi, tributari intereselor ostile şi subiective urmărite de exponenţii autorităţii de stat.

Relativ la infracţiunea de trafic de influenţă, presupus a fi fost comisă în anul 2013, se subliniază că a intervenit prescripţia răspunderii penale, în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Totodată, s-au reiterat criticile referitoare la nemotivarea sentinţei apelate, subliniindu-se că aceasta nu cuprinde motivele pentru care judecătorul cauzei şi-a format convingerea că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi nici nu sunt indicate motivele avute în vedere la individualizarea pedepselor aplicate.

A fost ataşată practică judiciară naţională.

La data de 08.03.2023 a fost înregistrată la dosar cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpat pentru a se discuta o schimbare de încadrare juridică a faptelor deduse judecăţii, în sensul înlăturării prevederilor articolelor 6 şi 7 alineat 1 litera a din Legea nr.78/2000, invocând apărarea o decizie de speţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care ar fi incidentă în prezenta cauză.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, luând în considerare întreg materialul probatoriu administrat în cauză, precum şi principiile enunţate de Codul de procedură penală în art.417 şi art.418, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei, instanţa de control judiciar consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 395 Cod de procedură penală, întrucât nu trebuie lămurite împrejurări pentru care ar fi necesară reluarea dezbaterilor sau a cercetării judecătoreşti. Inculpatul, prin apărător ales, a avut posibilitatea de a solicita pe parcursul procesului penal orice schimbare de încadrare juridică, iar pronunţarea unei decizii de speţă de către instanţa supremă nu reprezintă o împrejurare ce trebuie lămurită, dat fiind faptul că deciziile de speţă nu au caracter obligatoriu pentru instanţe, ci doar orientativ. Pentru motivele ce se vor arăta mai jos, Curtea consideră că are toate elementele necesare pentru a aprecia asupra corectei încadrări juridice a faptelor de care este acuzat inculpatul, astfel că nu se impune repunerea pe rol a cauzei.

În continuare, analizând cu prioritate motivele de nulitate absolută a sentinţei apelate, invocate de inculpatul apelant prin memoriile de apel, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.

În ceea ce priveşte necompetenţa instanţei de fond de a soluţiona prezenta cauză, raportat la calitatea de deputat în Parlamentul României a inculpatului AI în perioada comiterii faptelor deduse judecăţii, Curtea constată că, în esenţă, prin această critică, sunt supuse dezbaterilor două chestiuni distincte, respectiv sfera de aplicare a variantei agravate a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi subsecvent, stabilirea instanţei competente să judece varianta agravată a infracţiunii de trafic de influenţă comisă de o persoană care, la momentul comiterii faptelor, exercita funcţia de deputat în Parlamentul României.

Apărarea consideră că, prin încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriile emise în cauză, în sensul reţinerii variantei agravate a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi raportat la împrejurarea că în descrierea în drept faptelor s-a menţionat că inculpatul a acţionat în calitate de deputat, inclusiv acuzarea a asumat că faptele deduse judecăţii au legătură cu atribuţiile de parlamentar ale inculpatului. Invocând aplicabilitatea, prin

analogie, a celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în decizia nr. 2/2017, apărarea susţine că în speţă varianta agravată a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este condiţionată de săvârşirea faptei în legătură cu atribuţiile de serviciu ataşate demnităţii de deputat, ceea ce atrage în toate cazurile competenţa instanţei supreme, în condiţiile art. 40 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 48 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală.

Cu alte cuvinte, apărarea pune sub semnul egalităţii sintagmele folosite de legiuitor în art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, înţelegând că de fiecare dată când o infracţiune este comisă de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, atunci ea are automat legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.

Relativ la aceste chestiuni, Curtea are în vedere că, potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.

Conform art. 40 alin. 1 Cod procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile de înaltă trădare, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe.

Potrivit art. 48 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că atunci când competenţa de judecată în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost determinată de calitatea inculpatului, de senator sau deputat, iar acestuia i-a încetat mandatul, dacă fapta nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ca parlamentar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a judeca în primă instanţă cauza. (a se vedea ÎCCJ, secţia penală, sentinţa nr. 1/2009)

Se constată că, la data sesizării instanţei de fond cu rechizitoriile emise în dosarele penale nr. 54/P/2017 şi nr. 28/P/2018 ale PÎCCJ – DNA – ST Bacău (20.02.2018 şi respectiv 28.06.2018), inculpatul AI nu mai deţinea calitatea de deputat în Parlamentul României (acestuia încetându-i mandatul de deputat în anul 2016), astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, competenţa instanţei supreme ar putea fi atrasă numai dacă faptele imputate acestuia aveau legătură cu atribuţiile sale de serviciu ca parlamentar.

Relativ la acest aspect, Curtea are în vedere că terminologia folosită de legiuitor în cuprinsul art. 7 lit. a), precitat – persoană care exercită o funcţie de demnitate publică – denotă că aplicarea agravantei este determinată de calitatea specială a subiectului activ al infracţiunii de trafic de influenţă şi nu de împrejurarea ca făptuitorul să fi comis infracţiunea în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

Acest sens al dispoziţiei citate este în acord cu scopul general al reglementării distincte a infracţiunilor de corupţie prin Legea nr. 78/2000, prin care legiuitorul a înţeles să atribuie un grad mai ridicat de pericol social faptelor de corupţie comise de anumite persoane care deţin funcţii sau calităţi enumerate expres la art. 1 alin. 1 din această lege. Se consideră că în virtutea funcţiei/calităţii deţinute, acţiunile acestor subiecţi activi calificaţi sunt de natură să producă un ecou social mai ridicat şi să afecteze mai puternic încrederea cetăţenilor în corectitudinea raporturilor de serviciu, impunând deci o agravare a răspunderii penale.

În acelaşi timp, Curtea are în vedere că, atunci când legiuitorul a înţeles să condiţioneze existenţa infracţiunii de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale subiectului activ, a făcut-o în mod expres, prevăzând în cuprinsul normei de incriminare această condiţie prin folosirea sintagmei

„fapta (…) săvârşită de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu‖, cum este cazul infracţiunilor de trafic de persoane (art. 210 alin. 2 Cod penal), trafic de minori (art. 211

alin. 2 lit. b Cod penal), de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 alin. 2 Cod penal), de purtare abuzivă (art. 296 alin. 1 Cod penal), de abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 Cod penal) etc. Se observă că o astfel de sintagmă nu se regăseşte în conţinutul variantei agravate a infracţiunii de trafic de influenţă.

Într-adevăr, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2/2017, s-a statuat că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor.

Se constată însă că decizia menţionată, invocată de inculpat în susţinerea tezei sale, vizează o altă dispoziţie legală şi o altă infracţiune decât cele deduse judecăţii, respectiv dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior anului 2014), care priveau exclusiv fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal din 1969 – dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.

În opinia Curţii, raportat la construcţia sintactică diferită a conţinutului infracţiunilor de luare de mită şi de trafic de influenţă, nu se poate reţine o aplicare prin analogie a deciziei menţionate în prezenta cauză. Astfel, se constată că, dacă în cazul infracţiunii de luare de mită conduita subiectului activ este în strânsă legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia (fiind vorba despre un funcţionar public care adoptă o conduită în legătură cu îndatoririle sale de serviciu), în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, prin ipoteză, nu interesează atribuţiile de serviciu ale subiectului activ, conduita acestuia nefiind dependentă de astfel de atribuţii (de altfel, în varianta tip a infracţiunii, subiectul activ este necircumstanţiat).

Prin urmare, caracterul agravat al variantei reglementate de art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este determinat de calitatea specială a subiectului activ şi nu de atribuţiile de serviciu ale acestuia, ceea ce conduce la concluzia că reţinerea acestei variante a infracţiunii de trafic de influenţă nu determină în mod automat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în  condiţiile art. 40 alin. 1 raportat la art. 48 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală atunci când făptuitorul deţinea calitatea de deputat la momentul comiterii infracţiunilor. Cu alte cuvinte, nu există identitate de conţinut între noţiunile „persoană care exercită o demnitate publică” şi „faptă comisă în legătură cu atribuţiile de serviciu”, aşa cum sugerează apărarea în mod neîntemeiat.

Nici decizia depusă de apărare în susţinerea cererii de repunere pe rol a cauzei nu justifică o altă concluzie. Se constată că în decizia de care se prevalează inculpatul se arată că făptuitorul infracţiunii de trafic de influenţă trebuie să se folosească de calitatea deţinută, ceea ce şi inculpatul a făcut în cauză.

Inculpatul, astfel cum se va arăta mai jos, şi-a traficat influenţa pe care o deţinea în virtutea funcţiei de demnitate publică pe care o exercita şi a funcţiei de conducere în Partidul Social Democrat Neamţ, în domenii de activitate concrete ce vizau, punctual, adoptarea unei soluţii de către Agenţia de Integritate, acordarea unei lucrări de construcţie şcoală în localitatea Icuşeşti de către autorităţile locale sau în alocarea de fonduri de la o instituţie a statului pentru finanţarea unor lucrări hidrotehnice ce trebuiau prestate de către o societate privată, domenii în care, potrivit celor sus arătate, inculpatul, deputat, nu avea nicio atribuţie legală, deci nicio atribuţie de serviciu.

Din aceste fapte obiective rezultă nu numai traficarea unei influenţe politice a inculpatului în domenii punctuale în care nu a avut nicio atribuţie de serviciu, deci în domenii în care nu ar fi trebuit să intervină în lipsa oricăror competenţe clare date de funcţia ce o exercita, dar şi faptul că nu a săvârşit prezentele infracţiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci doar în exercitarea funcţiei de demnitate publică pe care o avea la data faptelor, funcţie de care s-a folosit dar fără a considera că faptele au legătură cu atribuţiile de serviciu, în sensul art. 48 Cod de procedură penală.

Se impune aşadar să se examineze dacă, în concret în cauză, faptele deduse judecăţii aveau legătură cu atribuţiile de serviciu ca parlamentar ale inculpatului.

Sub acest aspect, se constată că îndatoririle de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor se regăsesc în capitolele II şi VI ale Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi vizează în principal activitatea acestora în cadrul structurilor parlamentare din care fac parte, prezenţa la şedinţele camerelor parlamentare, activitatea de vot etc.

Lecturarea prevederilor acestei legi evidenţiază că faptele imputate inculpatului, ce fac obiectul prezentei cauze, nu au legătură cu îndatoririle de deputat ale acestuia, nevizând activitatea sa în cadrul Camerei Deputaţilor, ori a comisiilor parlamentare din care făcea parte, nici prezenţa la şedinţele camerelor, nici activitatea de vot. Conform actelor de sesizare a instanţei, acţiunile inculpatului s-au realizat în contextul influenţei politice şi a autorităţii de care acesta se bucura în diverse cercuri, în virtutea calităţilor sale de deputat şi de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid. Cu alte cuvinte, inculpatul şi-a traficat influenţa ce decurgea din funcţiile deţinute, fără ca primirea/pretinderea sumelor de bani să fie realizată în exercitarea atribuţiilor de deputat sau în legătură cu aceste atribuţii.

În acest context, nu se poate reţine că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 48 alin. 1 lit.

24. Cod procedură penală, pentru a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se constată prin urmare, că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Tribunalului Bacău invocată de inculpat la termenul din data de 02.2022.

Contrar celor susţinute de apărare în motivele de apel, Curtea remarcă faptul că judecătorul fondului a dispus cu privire la excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei invocată de inculpat la termenul din data de 24.02.2022 în şedinţa de la acel termen, dispoziţia instanţei regăsindu-se în încheierea de la acea dată, mai exact în pagina 6 a încheierii, paragraful al patrulea (f. 97 verso dos. fond vol. 4). În plus, din cuprinsul încheierii respective şi din considerentele sentinţei apelate (paginile 59-60 din sentinţă), se pot cu uşurinţă decela motivele avute în vedere de instanţa de fond la respingerea excepţiei de necompetenţă, respectiv că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 48 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, faptele de trafic de influenţă imputate inculpatului neavând legătură cu atribuţiile de deputat ale acestuia.

Raportat la cele expuse, se va reţine caracterul neîntemeiat al acestei critici de legalitate.

În continuare, în ceea ce priveşte motivul de nulitate absolută constând în incompatibilitatea magistratului care a judecat cauza în fond, Curtea constată că, într-adevăr, dispoziţiile art. 281 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată şi că acest caz acoperă şi situaţiile de incompatibilitate a judecătorului cauzei.

Apărarea a învederat că principalele împrejurări care au evidenţiat lipsa de imparţialitate a magistratului judecător învestit cu soluţionarea cauzei în fond au fost:

• conduita magistratului judecător în şedinţa de la termenul din data de 27.02.2022 – când acesta a făcut afirmaţii de natură a influenţa depoziţia martorului P B şi a făcut afirmaţii cu privire la probitatea morală/conduita socială a martorului PV şi a dispus amendarea avocatului ales al inculpatului;
• antepronunţarea de către magistratul judecător cu privire la vinovăţia inculpatului prin argumentele dezvoltate în cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul nr. 3774/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect contestaţia formulată de avocatul ales al inculpatului împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1440/A/04.05.2020 pronunţată de Inspecţia Judiciară şi a rezoluţiei inspectorului şef din cadrul Inspecţiei Judiciare precum şi folosirea de către doamna judecător a unor încheieri pronunţate în şedinţă nepublică;
• conduita magistratului judecător în şedinţa de la termenul din data de 16.12.2021 – când în mod nelegal a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de apărătorul ales al inculpatului şi a respins cererea apărării de schimbare a încadrării juridice fără niciun moment de reflecţie şi fără a lectura în integralitate argumentele prezentate în scris în susţinerea cererii, creând impresia că soluţia dispusă nu a avut la bază un proces deliberativ, ci a fost bazată exclusiv pe relaţiile tensionate preexistente dintre magistrat şi inculpat şi apărătorul acestuia de la acea dată.

Se observă că atât conduita judecătorului de la termenul din data de 27.02.2020, cât şi argumentele prezentate de acesta în cuprinsul întâmpinării depuse în cauza nr. 3774/2/2020 au fost invocate în susţinerea unor cereri de recuzare care au fost respinse prin încheierile pronunţate în cameră de consiliu de Tribunalul Bacău la datele de 31.07.2020 (dosar asociat 431/103/2018/a4), 18.12.2020 (dosar asociat 431/103/2018/a5), motivele invocate de inculpat în susţinerea cererilor de recuzare nefiind considerate apte a releva afectarea imparţialităţii sau a aparenţei imparţialităţii doamnei judecător. Totodată, se constată că nici în urma verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară nu au fost confirmate suspiciunile apărătorului ales al inculpatului referitoare la lipsa de imparţialitate a doamnei judecător, dispunându-se o soluţie de clasare a sesizării disciplinare, menţinută şi prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare.

În urma examenului propriu al înscrisurilor avute în vedere la soluţionarea acestor două cereri de recuzare, Curtea nu identifică aspecte de natură a demonstra lipsa de imparţialitate a doamnei judecător. Se constată că susţinerile apărării referitoare la presupusele afirmaţii ale judecătorului cu privire la probitatea morală a martorului PV şi la modalitatea de audiere a martorei PB nu au suport probator în dosarul cauzei.

Curtea apreciază ca fiind edificatoare aspectele reţinute în rezoluţia de clasare nr. 1440/A/04.05.2020 emisă de Inspecţia Judiciară (f. 10 dos. 431/103/2018/a4, ataşat), menţinută prin respingerea contestaţiei formulate în dosarul nr. 3774/2/2020 (prin decizia nr. 498/06.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a de Contencios administrativ şi fiscal, conform www.portaljust.ro), din care reiese că, în cadrul audierii martorei PB, magistratul judecător, în virtutea rolului activ şi în scopul aflării adevărului, a adresat martorei întrebări suplimentare cu privire la aspectele cu privire la care se încuviinţase audierea sa. Contrar celor susţinute de apărare, verificările efectuate în cauză nu au relevat că magistratul judecător ar fi sugerat martorei cum să răspundă la întrebările ce îi erau adresate.

Or, adresarea de întrebări suplimentare unui martor nu poate constitui o dovadă a lipsei de imparţialitate a judecătorului, fiind expresia unui drept şi a unei obligaţii a instanţei de a asigura aflarea adevărului în cauzele cu care este învestită, consacrată prin art. 5 Cod procedură penală.

În continuare, se constată că nici alegaţiile referitoare la modalitatea de audiere a martorului PV nu sunt confirmate probator, judecătorul fondului neîntrebând martorul dacă „se ocupă cu traficul de influenţă”. Din analiza mijloacelor de probă administrate în cauză reiese că, în realitate, ceea ce apărarea a interpretat ca fiind o apreciere tendenţioasă a magistratului, nu a fost altceva decât o solicitare a judecătorului ca martorul să expliciteze o afirmaţie făcută în cadrul audierii, respectiv de a arăta dacă prin sintagma „orice alte mijloace”, martorul înţelegea şi traficul de influenţă. În mod similar, verificările efectuate de Inspecţia Judiciară au relevat că afirmaţia doamnei judecător „o mână spală pe alta” nu a vizat conduita martorului sau a altor persoane care ar fi putut avea legătură cu prezenta cauză, ci are sensul de a clarifica aspectele relatate de martorul PV. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine că, la termenul din data de 27.02.2020, judecătorul care a soluţionat cauza în fond a dat dovadă de o atitudine care să denote poziţionarea sa într-un anume fel faţă de acuzaţiile aduse inculpatului.

Nici amendarea avocatului inculpatului nu poate primi o astfel de semnificaţie, câtă vreme niciun mijloc de probă nu confirmă faptul că doamna judecător ar fi acţionat în mod arbitrar, aceasta arătând în cuprinsul încheierii de la termenul din data de 27.02.2020 (f. dos. fond vol. ) motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri procesuale, pe care a dispus-o în conformitate cu dispoziţiile art. 283 alin. 4 lit. g) Cod procedură penală, pe care le-a considerat incidente în cauză.

Cât priveşte depunerea de către magistratul judecător a încheierilor pronunţate în şedinţă nepublică la dosarul de cercetare disciplinară aflat pe rolul Inspecţiei Judiciare, Curtea constată că, în mod evident, protecţia asigurată părţilor prin dispoziţiile art. 352 alin. 3 Cod procedură penală nu poate constitui un impediment pentru aflarea adevărului în cauzele care au legătură cu dosarele în care s-a declarat şedinţa nepublică pe tot parcursul procesului penal, cum este situaţia cauzelor disciplinare ce vizează magistraţi învestiţi cu soluţionarea respectivelor cauze.

Într-adevăr, potrivit art. 92 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 (în vigoare la data depunerii întâmpinării de către magistratul din cadrul Tribunalului Bacău), dosarele privind cauzele care au fost sau sunt judecate în şedinţă nepublică pot fi consultate numai de către avocaţii, părţile sau reprezentanţii părţilor, experţii şi interpreţii desemnaţi în cauză în condiţiile legii.

Însă, magistratul judecător nu a folosit actele respective în scopul de a aduce atingere drepturilor inculpatului, nu le-a transmis în presă, nu le-a pus la dispoziţia unor alte persoane străine de prezentul dosar, nu le-a depus într-o cauză personală fără legătură cu activitatea judiciară desfăşurată în prezentul dosar.

Depunerea acestor înscrisuri s-a realizat de către judecătorul fondului în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018, privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, în acord cu care magistratul vizat poate transmite Inspecţiei Judiciare orice înscrisuri sau documente apreciate relevante relativ la aspectele sesizate, procedura disciplinară la rândul său realizându-se în condiţii de confidenţialitate, conform art. 10 din acelaşi ordin. Prin urmare, este evident că şi în procedura disciplinară desfăşurată ulterior în faţa Curţii de Apel Bucureşti, magistratul judecător avea dreptul să depună toate înscrisurile considerate relevante pentru soluţionarea cauzei, încheierile pronunţate în prezenta cauză fiind utile şi concludente în dosarul nr. 3774/2/2020, ce viza tocmai activitatea sa judiciară în prezenta cauză.

În continuare, în ceea ce priveşte conduita doamnei judecător la termenul din data de 16.12.2021, Curtea constată că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 67 alin. 5 Cod procedură penală.

La termenul din data de 16.12.2021, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată (f. dos. fond vol. ), cererea de recuzare a fost formulată oral în şedinţă, invocându-se că, raportat la modalitatea de soluţionare a cererii inculpatului de constatare a nulităţii absolute a tuturor procedeelor probatorii şi a tuturor mijloacelor de probă obţinute cu ajutorul SRI şi înlăturarea acestora de la dosarul cauzei, instanţa avea deja formată opinia anterior formulării excepţiei, ceea ce denotă o lipsă evidentă de imparţialitate.

Instanţa de fond a constatat că această cerere de recuzare este similară celor formulate anterior în cauză, care au fost motivate tot de antepronunţarea judecătorului, şi care au fost respinse la datele de 18.12.2020 şi 28.06.2021, aşa încât a respins cererea de recuzare ca inadmisibilă, în condiţiile art. 67 alin. 5 Cod procedură penală.

Potrivit art. 67 alin. 5 Cod procedură penală, formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare.

Se constată că, deşi nu este consemnat expres în cuprinsul încheierii, din motivele indicate de apărătorul inculpatului în susţinerea cererii de recuzare din data de 16.12.2021 reiese invocarea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, respectiv existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorului este afectată.

Acelaşi caz de incompatibilitate a fost invocat de inculpat, prin apărătorul ales, şi în cererile anterioare de recuzare, soluţionate prin încheierile din datele de 18.12.2020, 31.07.2020 şi 28.06.2021. Toate aceste cereri au avut ca bază factuală conduita magistratului fondului pe parcursul judecăţii, obiectivată în măsurile procesuale dispuse de acesta în cauză, apărarea apreciind că soluţiile dispuse de doamna judecător cu privire la cererile formulate de inculpat pe parcursul procesului penal făceau dovada lipsei de imparţialitate a acesteia, lăsând să se întrevadă rezultatul procesului, atitudine care, în mod tradiţional, în doctrină şi în jurisprudenţă, a fost considerată o antepronunţare din partea judecătorului.

În acest context, Curtea constată că motivele de fapt şi de drept invocate de inculpat, prin apărătorul ales, la termenul din data de 16.12.2021, sunt în esenţă aceleaşi cu cele invocate în cererile anterioare de recuzare, care fuseseră respinse. Prin urmare, aplicarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 67 alin. 5 Cod procedură penală este la adăpost de orice critică.

În sfârşit, Curtea constată că modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond a cererii de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpat la termenul din data de 16.12.2021, nu este de natură a releva o lipsă de imparţialitate a magistratului fondului.

Sub acest aspect, se constată din examinarea actelor dosarului, că inculpatul a depus cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6, art. 7 lit. a) din legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la fapta pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 28.06.2018 în dosar nr. 2/P/2018 al DNA – ST Bacău, în formă scrisă, anterior şedinţei de judecată din data de 16.12.2021.

Această cerere, care cuprinde 6 pagini, a fost pusă în discuţia contradictorie a participanţilor procesuali la acelaşi termen, instanţa având posibilitatea să asculte şi în şedinţă publică argumentele prezentate de apărare în susţinerea acestei cereri, precum şi poziţia reprezentantului Ministerului Public cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie.

Se constată că dispoziţiile art. 386 Cod procedură penală nu impun ca pronunţarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice să se realizeze după trecerea unui interval de timp, legiuitorul prevăzând numai în favoarea inculpatului asigurarea timpului necesar pentru pregătirea apărării relativ la noua încadrarea juridică propusă.

În aceste condiţii, ţinând seama că la data de 16.12.2021 cauza se afla deja pe rolul completului de judecată format din doamna judecător de peste 2 ani, timp în care fuseseră deja administrate numeroase probe cu privire la fapta de trafic de influenţă în legătură cu atribuirea lucrării de construcţie a şcolii de la Icuşeşti, instanţa de judecată cunoscând deja toate elementele de fapt şi de drept care configurau această acuzaţie, Curtea apreciază că soluţionarea cererii în aceeaşi dată de către instanţa de judecată, chiar şi după trecerea unui interval de câteva minute cum a susţinut apărarea în apel, prin întocmirea minutei de la f. 164 dos. fond vol. 3, nu este de natură să evidenţieze lipsa de imparţialitate a magistratului judecător.

Raportat la cele expuse, se va reţine că toate criticile referitoare la lipsa de imparţialitate a judecătorului care a soluţionat cauza în fond sunt neîntemeiate.

Analizând în continuare motivul de apel referitor la nerespectarea principiului publicităţii şedinţelor de judecată şi a pronunţării hotărârii, Curtea constată că, potrivit art. 281 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, încălcarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată atrage nulitatea absolută.

Potrivit art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârea se pronunţă, după redactare, în şedinţă publică de către preşedinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de preşedinte, asistat de grefier, care va citi dispozitivul hotărârii, sau se pronunţă prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Aşa cum s-a arătat constant în doctrină şi în jurisprudenţă, şi este asumat şi de către apărare, numai încălcarea exigenţei de publicitate a şedinţei de judecată atrage nulitatea absolută, nu şi judecarea în şedinţă publică a unei cauze care, potrivit legii, trebuie soluţionată în condiţii de nepublicitate potrivit Codului de procedură penală sau unor dispoziţii procedurale din legile speciale. Prin urmare, încălcarea prevederilor legale referitoare la soluţionarea unor cauze în şedinţă nepublică atrage numai sancţiunea nulităţii relative dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.

Inculpatul a susţinut că sentinţa apelată este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, raportat la împrejurarea că în partea introductivă a sentinţei s-a consemnat menţiunea „şedinţa nepublică de la 06.04.2022”.

Examinând sentinţa apelată, Curtea constată că, într-adevăr, în partea introductivă se regăseşte menţiunea „şedinţă nepublică”, însă, în dispozitivul sentinţei se menţionează că pronunţarea a avut loc în şedinţă publică (f. verso dos. fond vol. ).

Contrar argumentelor apărării, Curtea consideră că, în mod evident, menţiunea din partea introductivă a sentinţei apelate este rezultatul unei erori materiale, care nu afectează legalitatea actului şi nici nu este de natură a aduce atingere drepturilor procesuale ale inculpatului.

Nici consemnarea în cuprinsul încheierilor de şedinţă de la termenele din 30.05.2019, 27.02.2020, 30.09.2021 şi 16.12.2021 a unor menţiuni diferite cu privire la publicitatea şedinţei

de judecată în partea introductivă şi în dispozitivul încheierilor nu este de natură a releva altceva decât simple erori materiale care nu afectează legalitatea actelor, cu atât mai mult cu cât, urmare declarării şedinţei nepublice pe tot parcursul procesului penal, şedinţele de judecată erau nepublice, astfel că, indicarea în dispozitivul încheierilor a faptului că au fost pronunţate în şedinţă publică, nu ar putea trage nulitatea actelor, în condiţiile art. 281 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală care, aşa cum s-a arătat mai sus, intervine numai în cazul încălcării exigenţei de publicitate a şedinţei de judecată.

Examinând în continuare critica referitoare la nemotivarea sentinţei apelate, contrar susținerilor inculpatului, Curtea reține că hotărârea instanței de fond este motivată atât în fapt, cât și în drept, astfel încât critica formulată este nefondată.

În acest context, Curtea constată că prima instanță a reținut propria situație de fapt și a analizat atât probatoriul care a stat la baza soluției adoptate cu privire la fiecare dintre cele trei infracțiuni deduse judecății, cât și apărările formulate de inculpat pe fondul cauzei.

Analiza probatoriului și a apărărilor inculpatului realizată de instanţa de fond, deşi considerată inadecvată de către apărare, sentinţa apelată răspunde tuturor aspectelor invocate în cauză cu privire la legalitatea şi temeinicia acuzaţiei deduse judecăţii, raţionamentul judecătorului fondului putând fi pe deplin decelat, inclusiv de inculpat care, beneficiind de asistenţă juridică calificat, a şi fost în măsură să formuleze în apel critici cu privire la aspectele reţinute de prima instanţă în sentinţa apelată.

Cât priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, se constată că instanţa de fond a indicat în cuprinsul sentinţei apelate aspectele pe care le-a apreciat relevante în demersul de stabilire a acestora. În acest context, Curtea are în vedere că prevederile art. 403 Cod procedură penală nu impun o anumită formulă de motivare a soluţiei dispuse în cauză, inclusiv sub aspectul individualizării sancţiunii, aşa încât o motivare sintetică nu ar fi de natură să atragă nulitatea absolută a sentinţei, ci ar putea cel mult fi cenzurată din perspectiva temeiniciei.

În ceea ce priveşte nulitatea absolută a mijloacelor de probă obţinute prin folosirea unui procedeu probator nelegal (interceptările comunicărilor şi convorbirilor telefonice şi înregistrările ambientale), Curtea reţine următoarele:

Inculpatul a invocat nulitatea absolută a mijloacelor de probă obţinute prin folosirea unor procedee probatorii nelegale şi a solicitat excluderea din materialul probator a tuturor proceselor- verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, şi în faza camerei preliminare.

Aceste solicitări au fost respinse prin încheierea nr. 93/CP/30.05.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 431/103/2018/a1 (f. 189 şi urm. dos. asociat nr. 431/103/2018/a1), rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei prin încheierea nr. 75/CP/28.06.2018 a Curţii de Apel Bacău, şi respectiv prin încheierea nr. 169/CP/09.10.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 1405/103/2018/a1 (f. 136 şi urm. dos. asociat nr. 1405/103/2018/a1), rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei prin încheierea nr. 145/CP/23.11.2018 a Curţii de Apel Bacău.

La termenul din data de 16.12.2021, instanţa de fond a respins cererea inculpatului de constatare a nulităţii absolute a aceloraşi mijloace de probă, reţinând autoritatea de lucru judecat a încheierilor pronunţate în faza camerei preliminare cu privire la chestiunea supusă dezbaterii.

Se constată însă că, în privinţa legalităţii/loialităţii probelor, principiul autorităţii de lucru judecat a fost nuanţat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale – obligatorie, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţia României (efectul obligatoriu fiind ataşat şi considerentelor deciziilor Curţii).

Astfel, în decizia nr. 802/2017, instanţa de contencios constituţional a statuat că nerespectarea interdicției absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art.102 alin.(1) potrivit căreia probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite „în cadrul procesului penal‖ — și a dispozițiilor art.101 alin.(1)—(3) din Codul de procedură penală privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate și excluderea necondiționată a probei în faza camerei preliminare. Întrucât nerespectarea dispozițiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidența inadmisibilității care produce efecte prin intermediul nulității absolute, Curtea constată, totodată, că o verificare

 a loialității/legalității administrării probelor, din această perspectivă, este admisă și în cursul

 judecății, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Așadar, interdicția categorică a legii în obținerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competența judecătorului de fond de a examina și în cursul judecății aceste aspecte. Altfel spus, probele menținute ca legale de

 judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul

 judecății din perspectiva constatării inadmisibilității procedurii prin care au fost obținute și a

 aplicării nulității absolute asupra actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost

 administrate, în condițiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce

 atingere legalității procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită. De altfel, potrivit art.346 alin.(5) din Codul de procedură penală, doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. (par. 29)

Raportat la cele expuse, instanţa de apel consideră că aspectele invocate de inculpat cu privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor efectuate în prezenta cauză pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii.

Din această perspectivă, urmează a fi avute în vedere cele statuate de Curtea Constituţională în decizia nr. 51/16.02.2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma ―ori de alte organe specializate ale statului‖ este neconstituţională.

Instanţa de contencios constituţional a statuat prin această decizie, cu privire la activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică (par. 32-34) că “Raportând prevederile legale referitoare la procesul-verbal întocmit în cadrul procedurii supravegherii tehnice la definițiile noțiunilor de probă, mijloc de probă și procedeu probator, Curtea conchide că procesul-verbal întocmit de procuror sau de organul de cercetare penală, conform art.143 din Codul de procedură penală, în care sunt consemnate rezultatele activităților de supraveghere tehnică efectuate constituie un mijloc de probă. Prin urmare, având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr.383 din 27 mai 2015 (paragraful 21), Curtea constată că nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului atrage

 sancțiunea  nulității  absolute  sau  relative,  potrivit  distincțiilor  prevăzute  la  art.281  și  282  din

 Codul de procedură penală. Așa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator,

 cu  încălcarea  condițiilor  legale  prevăzute  la  art.138-146  din  Codul  de  procedură  penală,

 inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere,

 are  ca  efect  nulitatea  probelor  astfel  obținute  și,  în  consecință,  imposibilitatea  folosirii  lor  în procesul penal, conform art.102 alin.(3) din Codul de procedură penală.

În acest sens, Curtea reține că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută la art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală este realizată prin acte procesuale/procedurale. Cu alte cuvinte, art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală nu vizează activitățile tehnice, acestea fiind prevăzute la art.142 alin.(2) din Codul de procedură penală, care face referire la persoanele obligate să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, respectiv la furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare. Așa fiind, Curtea conchide că actele îndeplinite de organele prevăzute la art.142 alin.(1) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului- verbal de consemnare a activității de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art.55 alin.(1) din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale.‖

Curtea Constitutională şi-a exprimat punctul de vedere şi în ceea ce priveşte sprijinul tehnic, arătând în par. 35 din decizie: „Referitor la asigurarea suportului tehnic pentru realizarea activității de supraveghere tehnică, așa cum Curtea a reținut la paragraful 26, sunt obligate să colaboreze cu organele de urmărire penală, la punerea în executare a mandatului de supraveghere, persoanele prevăzute la art.142 alin.(2) din Codul de procedură penală, iar

acestea sunt specificate în mod clar și neechivoc în cuprinsul dispoziției legale anterior referite, prin sintagma „furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare‖. Rezultă din acest paragraf, că suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică poate fi acordat numai în condiţiile art. 142 alin. 2 Cod procedură penală, de către furnizorii de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice. Or, Serviciul Român de Informaţii nu a fost inclus în sfera acestor furnizori, ci în noţiunea de „alte organe specializate ale statului”, menţionată în art. 142 alin. 1 Cod procedură penală.

De asemenea, în privinţa sintagmei „alte organe specializate ale statului”, s-a constatat în par. 37 din decizie că legiuitorul a inclus, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală și lucrătorii specializați din cadrul  poliției și al altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală. De asemenea, norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condițiile în care, în România, activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate în diverse domenii. Astfel, în afara Serviciului Român de Informații, la care fac referire autorii excepției, care, potrivit art.1 și art.2 din Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.33 din 3 martie 1992, și art.6 și art.8 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.190 din 18 martie 2014, are atribuții exclusiv în domeniul siguranței naționale, neavând atribuții de cercetare penală, conform art.13 din Legea nr.14/1992, există și alte servicii cu atribuții în domeniul securității naționale, precum și o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuții în varii domenii, cum sunt, cu titlu exemplificativ, Garda Națională de Mediu, Gărzile Forestiere, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul de Stat în Construcții, Consiliul Concurenței sau Autoritatea de Supraveghere Financiară, niciuna dintre acestea neavând atribuții de cercetare penală.38. Având în vedere aceste argumente, Curtea reține că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului‖ apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor.

În final, în par. 52, instanţa de contencios constituţional a subliniat efectele acestei decizii: Curtea reamintește caracterul erga omnes și pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art.147 alin.(4) din Constituție. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată [a se vedea Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015 (paragraful 28)]. În ceea ce privește hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art.453 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I [a se vedea Decizia nr.508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.843 din 19 noiembrie 2014 (paragraful 26), Decizia nr.585 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.921 din 18 decembrie 2014 (paragraful 14), și Decizia nr.740 din 16decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.129 din 19 februarie 2015 (paragraful 14)].‖

În opinia instanţei de apel, acest din urmă paragraf coroborat cu considerentele deciziei nr. 802/2017 evocată mai sus, impune instanţelor ca, în cauzele care nu au fost definitiv soluţionate, să procedeze la verificarea conformitatea mijloacelor de probă obţinute în urma interceptării convorbirilor şi comunicărilor puse în executare de alte organe ale statului decât procurorul şi organele de urmărire penală, respectiv de/sau cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii. Un argument suplimentar în acest sens derivă din chiar împrejurarea că, dacă decizia menţionată poate servi ca temei de revizuire în cauzele în care a fost invocată, având vocaţia de a se aplica şi în cauze definitiv soluţionate, cu atât mai mult într-o cauză care nu a fost soluţionată încă, urmează să producă efecte juridice.

Consecinţele pe care deciziile amintite mai sus le produc în plan probator se desprind din coroborarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 302/04.05.2017, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit.b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională; şi nr. 26/16.01.2019, prin care s-a subliniat că:

“208. (…) administrarea probelor de către alte organe decât cele judiciare încalcă

 competența materială a organelor de urmărire penală, ceea ce atrage aplicarea sancțiunii

 prevăzute de art.281 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură penală, respectiv nulitatea absolută a actelor prin care s-a administrat aceasta. De asemenea aceeași sancțiune se impune și în privința actelor prin care s-a administrat o probă de către organele de urmărire penală, fără a se ține cont de calitatea persoanei.

De asemenea, instanţa de apel constată că prin decizia nr. 26/16.01.2019, Curtea Constituţională a reiterat obligaţiile instanţelor judecătoreşti de a verifica, în cauzele aflate pe rol la momentul publicării deciziei, în ce măsură a avut loc o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și să dispună măsurile legale corespunzătoare.

Redăm în continuare pasajele relevante din această decizie, care, în opinia instanţei de apel, nu permit o evitare a acestor verificări de către instanţe în cauzele nesoluţionate încă pe motiv că s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii procesual penale:

„210. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea unei decizii a Curții Constituționale, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea a reținut că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art.147 alin.(4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive. [per a contrario, în cauzele nesoluţionate încă, care nu constituie o facta preterita, trebuie să se facă aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale, s.n.] Cu același prilej, Curtea, având în vedere efectele exercitării căilor extraordinare de atac asupra hotărârilor judecătorești care reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat cauza,a reținut că opțiunea legiuitorului în reglementarea unei căi de atac ce urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești trebuie să se realizeze în limite constituționale (a se vedea Decizia nr.126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 27 și 30)

211. Prin urmare, având în vedere 197 alin.(2) din Codul de procedură penală din

 1968 și art.281 din Codul de procedură penală, acest din urmă text coroborat cu Decizia Curții

 Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională,  revine Înaltei

 Curți de Casație și Justiție și celorlalte instanțe judecătorești, precum și Ministerului Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unităților subordonate să verifice în

 cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența

 materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și să dispună măsurile

 legale corespunzătoare.

212. Curtea constată  că   prezenta  decizie  nu  aduce  niciun  element  de  noutate  față  de

 cadrul normativ primar existent la data pronunțării ei, întrucât, în baza deciziilor Curții

 Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 și nr.302 din 4 mai 2017, decizii care, pe măsura

 publicării, fac parte din ordinea normativă națională [Decizia nr.847 din 8 iulie 2008, publicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008, și Decizia nr.650 din 25 octombrie 2018, paragraful 451, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I], erau/sunt incidente prevederile art. 102 din Codul de procedură

 penală  –  Excluderea  probelor  obținute  în  mod  nelegal  și  ale  art.  281  –  Nulitățile  absolute. Prezenta decizie sancționează un comportament instituțional care a încălcat ordinea constituțională și obligă autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională să își respecte și să își exercite competențele în limitele prevăzute de lege și Constituție.

213. Curtea reiterează faptul că autoritatea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta [a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 52]. De asemenea, potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României și, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, având aceleași efecte pentru toate autoritățile publice și toate subiectele individuale de drept (a se vedea Decizia nr.392 din 6 iunie 2017, paragraful 51)‖

În considerarea celor expuse, Curtea constată că, din analiza adreselor emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău la datele de 11.04.2018 (f.154 dosar nr. 431/103/2018/a1), de 28.09.2018 (f. 73 dosar nr. 1405/103/2018/a1), de 24.02.2021 (f. 38 dos. fond vol. 2) şi din data de 26.10.2021 (f. 127 dos. fond vol. 2), coroborat cu adresa nr. 52360/22.02.2021 emisă de Serviciul Român de Informaţii – UM 0198 Bucureşti (f. 50 dos. fond vol. 2) şi cu adresa din data de 19.04.2018  emisă de DNA – Structura Centrală (f. 84 dos. 431/103/2018/a1), rezultă următoarele:

• interceptările efectuate în dosarul nr. 347/P/2013 al DNA au fost autorizate în perioada 21.08.2013 – 14.02.2014 de Tribunalul Bucureşti, iar în dosarul nr. 109/P/2015 al DNA

– ST Bacău au fost autorizate în perioada 10.06.2015 – 06.12.2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

• interceptările efectuate în dosarul penal nr. 109/P/2015 al DNA – ST Bacău au fost puse în executare de DNA –ST Bacău (prin procurorul de caz) cu sprijinul tehnic al SRI, aceste interceptări fiind puse în executare anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016;
• autorizaţiile/mandatele de supraveghere tehnică obţinute în dosarul nr. 347/P/2013 pentru localizarea şi înregistrarea audio-video ambiental au fost trimise UM 0819 Piatra Neamţ – Serviciul Român de Informaţii care trebuia să ofere sprijin tehnic procurorului de caz pentru valorificarea acestora, însă autorizaţiile/mandatele nu au fost puse în executare întrucât nu au fost identificate momente ;
• în dosarul nr. 54/P/2017 al DNA – ST Bacău, punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise de Tribunalul Bacău în perioada 26.06.2017 – 22.11.2017 s-a realizat ulterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, exclusiv de procurorii şi ofiţerii de poliţie din cadrul DNA, fără niciun sprijin, de nicio natură, de la o altă instituţie a statului, inclusiv

Rezultă aşadar că, în prezenta cauză au fost folosite ca mijloace de probă, în condiţiile art.

142 alin. 5 Cod procedură penală, procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice interceptate în dosarele nr. 109/P/2015 şi nr. 347/P/2015, în care organele de urmărire penală au beneficiat de sprijinul SRI la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică (aflate în dosarul de urmărire penală nr. 54/P/2017 în vol. 3 – f. 162-209 şi în vol. 9, şi în dosarul de urmărire penală nr. 28/P2018, volumul 1, f. 154 – 248).

Ţinând cont de jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale, evocată mai sus, Curtea trebuie să constate că aceste mijloace de probă sunt lovite de nulitate absolută, în condiţiile art. 281 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, fiind încălcate dispoziţiile referitoare la competenţa organelor de urmărire penală, SRI nefiind organ de urmărire penală.

Urmează deci, ca instanţa de apel să nu se raporteze la aceste mijloace de probă în analiza pe care o va efectua în cele ce urmează cu privire la starea de fapt dedusă judecăţii.

În schimb, Curtea constată că sancţiunea nulităţii absolute invocată de inculpat nu este incidentă cu privire la procesele-verbale de redare a unor înregistrări ambientale efectuate în dosarul nr. 54/P/2017 al DNA – ST Bacău, deoarece, aşa cum rezultă cu claritate din adresele emise de DNA – ST Bacău şi cele emise de Serviciul Român de Informaţii, identificate mai sus, organele de urmărire penală nu au beneficiat de niciun sprijin în punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică obţinute în acest dosar de urmărire penală.

Prin urmare, nu se poate constata o încălcare a dispoziţiilor legale referitoare la competenţa organelor de urmărire penală, care să poată fi circumscrisă deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 302/2017 şi nr. 26/2019 şi care să atragă nulitatea absolută a mijloacelor de probă obţinute, în condiţiile art. 281 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală.

În continuare, analizând criticile apărării referitoare la nulitatea absolută a înregistrărilor ambientale efectuate în dosarele de urmărire penală nr. 109/P/2015 şi nr. 54/P/2017, prin intermediul martorilor JI, PC-M, GŞ şi PV, care, în opinia apărării au acţionat ca veritabili colaboratori de fapt ai organelor de urmărire penală, nefiind autorizată în cauză folosirea lor în calitate de colaboratori cu identitate reală, în conformitate cu prevederile art. 148 Cod procedură penală, se constată următoarele:

Din conţinutul adresei emise nr. 2432/III-13/2022 din data de 12.01.2023 de DNA – ST Bacău (f. 36 d.i. vol. 2), reiese că pe parcursul urmăririi penale, atât în dosarul nr. 109/P/2015, cât şi în dosarul nr. 54/P/2017 au fost efectuate înregistrări ambientale prin instalarea pe corpul martorilor JI, PC-M, GŞ şi PV a unor echipamente de înregistrare deţinute de DNA, procedeul probatoriu fiind utilizat în baza art. 139 şi art. 138 lit. c) Cod procedură penală. Totodată, s-a arătat de către parchet că nu au fost emise ordonanţe de autorizare a martorilor sus-menţionaţi în calitate de colaboratori.

În ceea ce priveşte înregistrările ambientale efectuate în dosarul de urmărire penală nr. 109/P/2015, având în vedere că deja Curtea a constatat mai sus nulitatea absolută a tuturor mijloacelor de probă obţinute prin interceptările şi înregistrările efectuate în acest dosar penal, ca urmare a faptului că mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, care nu era organ de cercetare penală, este de prisos efectuarea unei analize suplimentare a legalităţii acestor mijloace de probă şi din perspectiva instalării echipamentelor de înregistrare pe corpul martorului JI. Aceste mijloace de probă nu vor fi avute în vedere de instanţa de apel la soluţionarea cauzei.

În schimb, în ceea ce priveşte înregistrările ambientale efectuate în dosarul penal nr. 54/P/2017, cu privire la care nu s-a constatat incidenţa sancţiunii nulităţii absolute în condiţiile art. 281 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, Curtea constată că se impune analizarea legalităţii acestora prin raportare la criticile formulate de apărare.

Cu privire la nelegala utilizare a colaboratorilor cu identitate reală în persoana martorilor GŞ, PC-M, PV şi JI, motivat de faptul că nu există nicio ordonanță de atribuire a acestei calități emisă de procurorul de caz, martorii acționând de facto ca nişte colaboratori cu identitate reală, Curtea reţine mai întâi că încălcarea art. 148 Cod de procedură penală de către organele de urmărire penală nu este sancţionată cu nulitatea absolută, neputând fi circumscrisă vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 281 alin. 1 Cod de procedură penală.

Prin urmare, încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispoziţiilor art. 148 Cod procedură penală se circumscrie unui motiv de nulitate relativă. Deşi, potrivit art. 282 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală, o astfel de nulitate ar putea fi invocată numai până la închiderea procedurii de cameră preliminară, totuşi, raportat la împrejurarea că inculpatul a avut posibilitatea să cunoască efectiv această încălcare numai în cursul judecăţii în apel, Curtea consideră că este echitabilă analiza în această etapă procesuală a legalităţii mijloacelor de probă obţinute în această modalitate.

Examinând aşadar îndeplinirea în cauză a condiţiilor referitoare la existenţa unei nulităţi relative, conform dispoziţiilor art. 282 alin. 1 Cod de procedură penală, Curtea constată că, într- adevăr, prin instalarea echipamentului de înregistrare al DNA pe corpul martorilor sus- menţionaţi, aceştia au acţionat în fapt în calitate de colaboratori cu identitate reală, fără a fi

autorizaţi în acest sens de către procurorul de caz, fiind încălcate dispoziţiile art. 148 alin. 2 Codul de procedură penală.

Curtea nu împărtăşeşte punctul de vedere exprimat de parchet în adresa nr. 2432/III- 13/2022 din data de 12.01.2023 (f. 54 d.i. vol. 2), în acord cu care nu era necesară autorizarea în calitate de colaborator a martorilor, deoarece în cauză nu se impunea obţinerea de date sau informaţii despre faptele care constituiau obiectul urmăririi penale, ci doar se urmărea probarea unor infracţiuni deja aduse la cunoştinţa organelor de urmărire penală.

Relativ la acest aspect, se constată că, potrivit art. 148 alin. 10 Cod de procedură penală, în situaţii excepţionale, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obţinerea datelor sau informaţiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală.

În conformitate cu art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, autorizarea colaboratorilor poate fi dispusă atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele enumerate la lit. a), când măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori gravitatea infracţiunii; iar probele sau localizarea şi identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

Se observă că, din chiar conţinutul art. 148 Cod procedură penală, reiese cu evidenţă că folosirea colaboratorilor se poate realiza în scopul probării activităţii infracţionale investigate, şi nu doar în scopul obţinerii unor simple date despre faptele care constituie obiectul urmăririi penale.

În plus, Curtea apreciază că, în contextul în care în cursul urmăririi penale, la solicitarea organelor de urmărire penală şi sub coordonarea şi supravegherea acestora, martorii P C -M , PV şi ŞG au efectuat în concret activităţi specifice unui colaborator cu identitate reală, activităţi de altfel prevăzute de art. 148 Cod de procedură penală, era necesar să existe o ordonanţă a procurorului de autorizare a folosirii unui colaborator, astfel cum obligă textul art. 148 alin. 2 Cod de procedură penală, care nu a fost respectat în cursul urmăririi penale în acest caz.

Parchetul argumentează că, în condiţiile în care în cauză fusese deja autorizată în mod legal măsura supravegherii tehnice constând în supravegherea audio, video, foto, nu mai era necesară o a doua autorizare pentru obţinerea acestor probe prin intermediul martorilor care urmau să poarte echipamentul de înregistrare.

Contrar argumentelor parchetului, Curtea constată că necesitatea autorizării şi în acest caz a colaboratorului rezultă inclusiv din cuprinsul art. 148 alin. 3 Cod procedură penală, care prevede că în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul (şi colaboratorul, conform alin. 10) sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispoziţiile art. 141 se aplică în mod corespunzător.

Se observă că dispoziţia citată instituie obligativitatea unei duble autorizări, succesiunea legală în ipoteza în care se apreciază de către organul de urmărire penală că este necesar ca persoana care colaborează să efectueze înregistrări fiind mai întâi autorizarea colaboratorului şi apoi autorizarea supravegherii tehnice.

Raportat la aceste aspecte, rezultă că, prin instalarea echipamentelor de înregistrare audio ale DNA pe corpul martorilor PC-M, PV, JI şi GŞ, aceştia au acţionat în calitate de colaboratori cu identitate reală ai organelor de urmărire penală, fără o autorizare prealabilă din partea procurorului, cu încălcarea art. 148 Cod procedură penală.

Având în vedere condiţiile prevăzute de art. 282 alin. 1 Cod procedură penală, urmează să se verifice dacă, în concret, omisiunea autorizării acestor martori în calitate de colaboratori, a cauzat o vătămare a drepturilor inculpatului care nu ar putea fi înlăturată în alt mod.

Sub acest aspect, Curtea constată că în cauză erau îndeplinite cazurile în care putea fi autorizată folosirea unui colaborator, prevăzute de art. 148 alin. 1 Cod de procedură penală, iar

activitatea martorilor menţionaţi s-a limitat la o perioadă de cel mult 60 de zile şi nu a depăşit cadrul legal sau limitele ce li s-ar fi impus în cazul în care ar fi existat o ordonanţă de autorizare.

Datele dosarului permit Curţii să verifice aceste aspecte referitoare la condiţiile de fond prevăzute de art. 148 Cod de procedură penală în privinţa activităţii derulate în concret de către martorii P,P şi Ş în calitate de colaboratori cu identitate reală.

Astfel, Curtea reţine că era îndeplinită condiţia existenţei unei suspiciuni de comitere a unei fapte de corupţie, fiind începută urmărirea penală in rem prin ordonanţa din data de 17.05.2017 (f. 5 dup 54/P/2017, vol. 1), şi, deşi analiza principiilor necesităţii, proporţionalităţii şi subsidiarităţii măsurii speciale de cercetare constând în utilizarea unui colaborator cu identitate reală trebuia realizată prin ordonanţa procurorului, care avea competenţa de a dispune  autorizarea folosirii unui colaborator, în cauză nu se poate reţine că nu erau îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. b) şi c) sau de art. 148 alin. 10 Cod de procedură penală în raport de datele dosarului, din care rezultă că activitatea imputată inculpatului s-ar fi rezumat la un presupus act de trafic de influenţă în raport de martorul denunţător GŞ , iar din datele deţinute până la acel moment, martorii PV (apropiat atât al inculpatului, cât şi al martorului denunţător) şi PC-M (concubina martorului denunţător), astfel încât numai aceste persoane ar fi putut să relateze cum ar fi acţionat inculpatul sau să participe la întâlniri cu inculpatul.

De asemenea, verificând actele dosarului, Curtea constată că activitatea colaboratorilor de facto nu a depăşit cadrul legal, având în vedere că activităţile la care au participat în concret aceştia au fost activităţi de supraveghere tehnică care au fost încuviinţate în prealabil de către judecătorul de drepturi şi libertăţi competent din cadrul Tribunalului Bacău, conform încheierii din data de 26.06.2017 pronunţată în dosarul nr. 2945/110/2017 (f. 9 dup 54/P/2017, vol. 2), prin care s-a autorizat interceptarea comunicaţiilor şi a oricărui tip de comunicare la distanţă efectuate de inculpat şi PV, precum şi supravegherea audio, video, foto a inculpatului AI şi a lui PV.

Măsurile de supraveghere tehnică au fost ulterior prelungite pentru 30 de zile de către judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierile din datele de 25.07.2017, 24.08.2017, 22.09.2017, 25.09.2017, 23.10.2017 (f. 19, 36, 60, 78, 99 dup 54/P/2017 vol. 2).

Apărarea a susţinut că mandatele de supraveghere tehnică ar fi fost puse în executare de către martorii sus-menţionaţi, încălcându-se astfel competenţa materială şi după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, ceea ce atrage nulitatea absolută a mijloacelor de probă obţinute în această modalitate.

Curtea nu împărtăşeşte această opinie, întrucât din ordonanţele de delegare emise de procuror la datele de 29.06.2017, 01.07.2017, 17.07.2017, 22.07.2017, 22.09.2017, 27.09.2017,

04.10.2017, 13.10.2017, 02.11.2017 şi 22.11.2017 (f. 17, 31, 43, 74, 96, 105, 125, 141, 151 dup

54/P/2017 vol. 3) rezultă că au fost delegaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – ST Bacău pentru executarea mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza încheierilor identificate mai sus.

Faptul că martorii în discuţie au participat la activitatea de supraveghere video, audio sau prin fotografiere, în mediul ambiental, fiindu-le puse la dispoziţie dispozitive tehnice speciale de înregistrare audio-video, nu înseamnă că aceştia au pus în executare mandatele de supraveghere tehnică. În opinia Curţii, din punctul de vedere al punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică nu există nicio deosebire între situaţia în care echipamentul de înregistrare este instalat pe un obiect inanimat sau pe o persoană.

Relativ la vătămarea drepturilor inculpatului, Curtea constată că, în esenţă, apărarea invocă faptul că, nefiind stabilită calitatea de colaboratori cu identitate reală a martorilor menţionaţi mai sus, nu s-ar mai putea face aplicarea în favoarea inculpatului a art. 103 alin. 3 Cod de procedură penală, care arată că hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.

Curtea constată însă că, în condiţiile în care s-a reţinut deja că martorii identificaţi mai sus au acţionat în calitate de colaboratori de facto ai organelor de urmărire penală, dispoziţiile art. 103 alin. 2 Cod procedură penală urmează a fi avute în vedere în demersul de evaluare şi interpretare a probelor aflate la dosarul cauzei, aşa încât nu se poate reţine că o prejudiciere a

inculpatului din acest punct de vedere. Prin urmare, raportat la această critică, Curtea consideră că nu se impune excluderea mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale efectuate prin intermediul martorilor GŞ, PV şi PC-M.

Excluderea acestor mijloace de probă nu se impune nici din perspectiva dispoziţiilor art. 101 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, în acord cu care este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe. Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Astfel, relativ la interdicţia întrebuinţării de promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe, se constată caracterul nefondat al argumentelor apărării, martorul denunţător GŞ formulând denunţul care a generat cercetările din dosarul nr. 54/P/2017 anterior autorizării şi realizării înregistrărilor ambientale în cauză, inclusiv din declaraţia dată de acest martor în apel reieşind că acesta era animat de obţinerea datoriei de la inculpat. Prin urmare, nu se poate pune problema unor promisiuni sau îndemnuri din partea organelor de urmărire penală faţă de acest martor. Pe de altă parte, şi dacă scopul martorului denunţător ar fi fost şi cel de a beneficia de o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, împrejurarea că martorul înţelege să facă demersuri pentru a obţine un astfel de beneficiu nu poate fi considerată o concretizare a unor  promisiuni sau îndemnuri ale organelor de urmărire penală în scopul de a obţine probe.

În ceea ce priveşte interdicţia instituită de art. 101 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că, în condiţiile în care, la momentul realizării înregistrărilor ambientale în discuţie faptele de trafic de influenţă imputate inculpatului erau deja consumate (conform descrierilor din rechizitoriile emise în cauză, faptele deduse judecăţii comiţându-se în cursul anului 2013, şi în anul 2015), nu se poate pune problema unei provocări a inculpatului la săvârşirea ori continuarea săvârşirii unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.

Raportat la considerentele expuse mai sus, se va reţine că procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale efectuate în dosarul nr. 54/P/2017 nu sunt lovite de nulitate absolută, iar faptul că aceste înregistrări s-au efectuat cu concursul martorilor GŞ, PC-M şi PV, care au purtat echipamente de înregistrare pe corp, fără a fi autorizaţi în prealabil în calitate de colaboratori cu identitate reală, deşi încalcă prevederile art. 148 Cod procedură penală, nu a cauzat inculpatului o vătămare a drepturilor sale procesuale care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

Mai mult decât atât, se constată că martorii menţionaţi mai sus au relatat cu prilejul audierii în faţa primei instanţe şi în faţa Curţii, în condiţii de contradictorialitate, aceleaşi aspecte care se desprind din mijloacele de probă criticate de apărare sub aspectul legalităţii.

Prin urmare, Curtea va avea în vedere în evaluarea materialului probator aflat la dosarul cauzei calitatea în care au acţionat aceşti martori, urmând a aprecia asupra credibilităţii lor, ţinând totodată seama de dispoziţiile art. 103 alin. 3 Cod procedură penală.

Analizând în continuare temeinicia sentinţei apelate prin prisma criticilor din apel, Curtea reţine cu titlu prealabil că, potrivit art. 103 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Una dintre consecinţele normei citate este aceea că probaţiunea în procesul penal se poate realiza atât prin probe directe, cât şi prin probe indirecte. Într-adevăr, probaţiunea prin probe indirecte este mai complexă, acestea trebuind a fi coroborate cu alte probe directe sau indirecte pentru stabilirea adevărului în cauză, însă aceste probe pot şi trebuie să fie avute în vedere la soluţionarea cauzei de către instanţele judecătoreşti.

Această concluzie se desprinde şi dintr-o jurisprudență constantă în materie, națională și europeană, sens în care amintim decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Adrian Năstase împotriva României, prin care cererea reclamantului a fost declarată

inadmisibilă, reţinându-se, între altele, că nu a fost încălcat dreptului acestuia la un proces echitabil prin condamnarea sa în baza unor probe indirecte:

„83. Referitor la afirmaţiile reclamantului că ar fi fost condamnat exclusiv în baza unor probe indirecte, Curtea reţine că Înalta Curte a avut grijă să indice modul în care şi-a elaborat raţionamentul juridic pornind de la probele din dosar (supra, pct. 32 şi 51). Prin urmare, Curtea consideră că nu este vorba despre un raţionament arbitrar de natură să vicieze examinarea generală a probelor şi analiza pe fond (a se vedea, a contrario, Hirvisaari împotriva Finlandei, nr. 49684/99,pct. 30, 27 septembrie 2001)

Astfel, instanţa europeană a confirmat raţionamentul instanţei naţionale, care a dispus condamnarea reclamantului în baza unor probe indirecte, reţinând că:

„32. Pentru stabilirea răspunderii penale a reclamantului, Înalta Curte a reţinut că nu exista o probă directă a vinovăţiei inculpatului, dar că răspunderea sa penală se justifica prin natura specifică a infracţiunilor de corupţie, în special prin faptul că acestea sunt comise în condiţii de clandestinitate. Instanţa a precizat că răspunderea penală a reclamantului s-a stabilit în urma unui raţionament logico-juridic întemeiat pe documente şi declaraţiile martorilor. (…)

51. De asemenea, Înalta Curte a reţinut că nu există o probă directă care să-l incrimineze pe reclamant, dar că un mare număr de probe indirecte demonstrează, coroborate între ele, vinovăţia acestuia. (…).‖

Aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de apel, inculpatul AI era conştient că, prin prisma funcţiilor deţinute în Parlamentul României şi în cadrul partidului din care făcea parte, acţiunile sale puteau fi de interes atât pentru persoane din anturajul său, cât şi pentru diverşi inamici politici, existând oricând posibilitatea sesizării organelor de urmărire penală în privinţa sa.

În acest context, este firesc ca inculpatul să fi dat dovadă de precauție în desfăşurarea conduitei infracționale ce i se impută, pentru a evita depistarea implicării sale în acte de corupţie. În atare condiții, stabilirea vinovăţiei la comiterea faptelor ce i se reproşează inculpatului se poate realiza numai în urma coroborării probelor directe şi indirecte, care se completează una pe cealaltă şi duc la concluzia săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii.

 În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă din anul 2013

Se constată că starea de fapt reţinută de instanţa de fond este în concordanţă cu ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză (fără a lua în considerare procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor înregistrate în dosarele nr. 109/P/2015 şi nr. 347/P/2013, folosite în cauză în condiţiile art. 142 alin. 5 Cod procedură penală, aşa cum s-a arătat mai sus).

În urma examenului propriu al materialului probator, Curtea reţine dovedit faptul că, în cursul anului 2013, într-un restaurant din Bucureşti, inculpatul AI a primit de la martorul denunţător GŞ suma de 100.000 euro pentru ca, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a Partidului Social Democrat să îşi folosească influenţa, în mod indirect (prin intermediul consilierei sale şi a redactorului şef al cotidianului România Liberă), asupra preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate, HG, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor de către TC, la vremea respectivă preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Această stare de fapt rezultă din coroborarea declaraţiilor martorului denunţător GŞ, cu declaraţiile martorilor ŞG, PA, PV, PC-M, cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale audio a dialogului purtat de inculpat cu martorul PV, cu adresa nr. 7702- 7864/10.01.2018 emisă de Banca Comercială Română şi parţial şi cu declaraţiile inculpatului AI. Astfel, Curtea constată că în mod corect au fost avute în vedere declaraţiile martorului denunţător Gheorghe Ştefan, care, contrar susţinerilor apărării, au fost constante pe tot parcursul

procesului penal în privinţa elementelor esenţiale ale acuzaţiei.

Astfel, se constată că martorul denunţător GŞ a fost audiat de cinci ori pe parcursul procesului penal şi de fiecare dată a relatat că în cursul anului 2013 a avut mai multe discuţii cu inculpatul cu privire la posibilitatea de a-l elimina din politică pe numitul TC, la vremea respectivă preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi adversar politic al amândurora, prin intermediul ANI. Inculpatul şi martorul intenţionau să intervină la această instituţie, pentru ca TC să fie declarat incompatibil şi să fie revocat din funcţie de preşedinte al Consiliului Judeţean, hotărând ca în acest scop, martorul denunţător să dea suma de 100.000 euro, urmând ca apoi inculpatul să suporte şi el jumătate din sumă – în concret A mi-a spus cu acea ocazie că avea o consilieră care ar fi putut să ajungă la HG, preşedintele ANI la acea dată, prin intermediul lui T care era redactor şef la România Liberă. Suma de bani ar fi trebuit să ajungă, toată sau în parte, la HG pentru a-l determina să îl declare incompatibil pe T (f. d.i. vol. ).

Din toate declaraţiile martorului denunţător reiese că la una dintre aceste discuţii, la hotelul Caro din Bucureşti, a participat şi martorul PA, şi că, împreună, cei trei s-au gândit la diverse modalităţi pentru a şubrezi poziţia politică a lui CT.

Tot contrar celor susţinute de apărare în apel, Curtea notează că declaraţiile martorului denunţător sunt constante şi sub aspectul remiterii către inculpat a sumei de 100.000 euro în scopul arătat mai sus. Astfel, se observă că martorul a afirmat de fiecare dată aceleaşi aspecte esenţiale: că banii au fost daţi în vara sau toamna anului 2013 (declaraţia din 29.05.2017 – f. 6 dup vol. 1) sau septembrie – octombrie 2013 (declaraţia din 30.05.2019 – f. 29 dos. fond vol. 1), că i-au fost aduşi la Bucureşti de către fiul său, martorul ŞG, care i-a scos din caseta de valori pe care o deţinea la BCR Neamţ, într-un plic mare maroniu, în bancnote de 200 şi 500 euro, că fiul său i-a adus banii la restaurantul Chocolat, dar nu a rămas să vadă ce face cu ei şi nici nu avea cunoştinţă la momentul respectiv despre destinaţia sumei.

Din declaraţiile martorului denunţător se mai reţine că, ulterior remiterii sumei de bani către inculpat, întrucât a văzut că TC tot nu fusese declarat incompatibil şi eliminat din viaţa politică, iar între timp acesta şi decedase, a început să îl caute pe inculpat pentru a-i restitui suma remisă fie direct, fie prin intermediul martorilor ŞG, PCM şi PV.

În urma acestor demersuri, inculpatul i-a restituit martorului denunţător suma de 20.000 euro, prin intermediul fiului său ŞG, diferenţa de 80.000 euro rămânând nerestituită.

Aşa cum s-a arătat mai sus, declaraţiile martorului denunţător se coroborează sub aspectele esenţiale, cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, se constată că discuţiile purtate de martorul denunţător cu inculpatul cu privire la

 eliminarea din politică a lui CT înainte de remiterea sumei de 100.000 euro sunt confirmate şi de martorul PA (f. dup vol.  , f.  dos fond vol.  , f.  d.i. vol.  ) şi chiar şi de inculpat prin declaraţia din data de 18.01.2018 (f. dup vol. ), dovedind credibilitatea afirmaţiilor lui GŞ cu privire la contextul şi scopul în care a fost remisă suma de 100.000 euro inculpatului.

Martorul PA confirmă întâlnirea cu martorul GŞ şi inculpatul A la hotel Caro din Bucureşti în cursul anului 2013 în cadrul căreia au avut loc discuţiile cu privire la eliminarea lui CT din viaţa politică, arătând că toţi trei aveau o problemă cu acesta şi că erau preocupaţi să identifice modalităţi prin care să îi şubrezească acestuia poziţia politică – GŞ şi inculpatul aveau şi ei o dispută politică cu acesta din urmă, având deci toţi trei „o pornire‖ împotriva lui C T . Întrebat fiind dacă GŞ şi A încercau să şubrezească poziţia politică a lui C , martorul a răspuns normal, altfel nu aveau rost discuţiile. Este logic să gândim că în această manieră s-au purtat discuţiile, astfel cum eu îmi doream să i se şubrezească poziţia economică a lui C pe nişte argumente, şi cei doi indicaţi mai sus doreau acest lucru din punct de vedere politic.

Martorul lămureşte şi în ce fel ar fi putut cei trei să atingă acest scop, la întrebarea „ŞG ce a spus că putea face ca să şubrezească influenţa politică a lui C”, răspunzând GŞ avea o poziţie preferenţială în raport cu preşedintele României şi nu putea să facă acelaşi lucru decât să susţină aceleaşi idei pe care le aveam eu şi A. Nu avea ceva clar, era o discuţie eu cu petiţie la Preşedintele României, A cu interpelarea în parlament, iar GŞ „ţinea hangul‖.

Deşi martorul a relatat că, în cadrul acelei discuţii, nu reţine să se fi discutat ceva despre o eventuală incompatibilitate a lui CT, despre ANI, sau despre HG, Curtea observă totuşi că relativ la acest aspect martorul însuşi precizează asta nu înseamnă că nu s-a discutat, eu nu am reţinut. (…) eu sunt om de afaceri şi pe mine această noţiune de „incompatibilitate‖ nu mă duce cu gândul la ceva ce ar trebui să reţin, nu mă interesează (…) dacă acesta era un subiect, respectiv atacul la adresa lui Tărâţă, e posibil să se fi discutat şi acest subiect despre ANI. ( (f. d.i. vol.)

De asemenea, Curtea notează că martorul P confirmă şi că în cadrul acelei discuţii s-a discutat sigur despre România Liberă, dar nu îşi mai aminteşte să se fi vehiculat vreun autor.

Într-adevăr, martorul a afirmat cu ocazia tuturor audierilor că în prezenţa sa nu s-a discutat despre bani şi nu s-au dat bani şi că, în opinia sa, dacă GŞ i-a dat bani inculpatului ar fi

fost nebun pentru că acesta nu avea nicio putere în relaţia cu CT şi îl considera pe inculpat un

„tiriflici‖.

Se constată însă că nici martorul denunţător nu a susţinut că i-ar fi dat banii inculpatului A în prezenţa martorului P ori că a discutat de faţă cu acesta din urmă despre bani, aşa încât împrejurarea că acest martor nu confirmă discuţiile despre bani ori remiterea efectivă a sumei nu este de natură a releva lipsa de credibilitate a denunţului formulat de GŞ.

Dimpotrivă, GŞ a afirmat de fiecare dată că i-a propus în alt context martorului P să contribuie şi el cu o parte din banii pe care era dispus să îi dea pentru eliminarea lui CT din politică – iniţial am discutat ca această sumă să fie suportată de noi doi, adică de mine şi de AI în părţi egale. Ulterior, i-am propus şi lui PA să contribuie cu o sumă de bani, urmând ca suma de 100.000 euro să se împartă la trei (…). În cadrul discuţiilor purtate, PA a fost de acord să contribuie cu o sumă de aproximativ 35.000 euro, dar după atingerea obiectivului, adică după declararea de către ANI ca incompatibil a lui CT. Precizez că aceste discuţii cu PA au fost

 purtate efectiv după ce eu i-am remis lui AI suma de 100.000 euro.

Pe de altă parte, faptul că inculpatul nu a reuşit să îi creeze martorului P impresia că era un om serios nu poate fi considerat o probă sau măcar vreun indiciu în sensul că martorul denunţător nu ar fi dat aceşti bani. Percepţia subiectivă a martorului P, chiar împărtăşită de acesta martorului denunţător cu ocazia întâlnirii de la hotel Caro, nu poate fi în mod automat reţinută şi în cazul lui GŞ care, aşa cum a afirmat în repetate rânduri, avusese mai multe discuţii cu inculpatul pe acest subiect (din vara până în toamna anului 2013) şi avea o relaţie mai apropiată cu inculpatul, astfel că este rezonabil să se presupună că între cei doi exista un grad mai ridicat de încredere.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, inclusiv inculpatul a confirmat, prin declaraţia dată în calitate de suspect în prezenţa apărătorului ales, că avea un război politic cu CT şi că în cadrul întâlnirii de la hotelul Caro din Bucureşti, cu martorii P şi GŞ, au discutat toţi trei despre CT şi informaţiile care se vehiculau public despre afacerile acestuia. Curtea notează că inculpatul însuşi confirmă că în cadrul acestei întâlniri s-a discutat şi despre posibilitatea de a se interveni la redactorul şef al cotidianului România Liberă pentru a expune afacerile inamicului celor trei – nu ştiu dacă la această întâlnire sau cu altă ocazie, am discutat despre faptul că în România Liberă apăruseră nişte articole negative despre CT. Am spus sub formă de glumă că ar trebui să-i dau o bere lui DT – redactorul şef de la România Liberă, pe care îl cunosc dinainte de a intra în politică, întrucât şi-a făcut tâmplărie la firma mea Rotercom SRL, firmă în prezent radiată. ŞG mi-a propus atunci că dacă îl cunosc pe DT să comandăm nişte articole despre CT. I-am răspuns că este exclus acest lucru, că nici eu nu fac aşa ceva, dar nici T , care este un om integru.

Din coroborarea declaraţiilor celor trei participanţi la întâlnirea de la hotel Caro rezultă pe deplin că discuţiile nu s-au purtat numai în sensul efectuării unor demersuri legale, ci s-a propus şi folosirea unor mijloace ilicite (comandarea unor articole în presă) pentru atingerea scopului comun de a-l elimina din viaţa politică pe T .

Or, în contextul în care atât inculpatul cât şi GŞ erau în relaţii de puternică duşmănie cu CT, inculpatul declarând chiar că avea o luptă pe viaţă şi pe moarte cu el (f. dup vol. ), susţinerile martorului denunţător potrivit cărora pentru realizarea aceluiaşi scop s-a înţeles cu inculpatul să dea suma de 100.000 euro pentru ca acesta să îşi folosească influenţa, în mod indirect, faţă de HG în vederea declarării lui T ca incompatibil de către ANI, nu sunt lipsite de credibilitate.

Cu privire la faptul remiterii sumei de 100.000 euro, Curtea reiterează, mai întâi, că probaţiunea în procesul penal se poate realiza atât prin probe directe, cât şi prin probe indirecte, acestea din urmă putând şi trebuind să fie avute în vedere la soluţionarea cauzei de către instanţele judecătoreşti.

În acest context, Curtea nu poate ignora că susţinerile martorului denunţător cu privire la remiterea sumei de bani sunt confirmate de declaraţiile martorului ŞG (f.  dup vol.  , f.  dos.   fond vol. 1), din care reiese că în anul 2013, în vară sau toamnă, tatăl său mi-a spus să retragă

100.000 euro din căsuţa de valori pe care o deţinea la BCR Piatra Neamţ şi să îi ducă această sumă de bani la Bucureşti. Martorul indică aceeaşi provenienţă a banilor, respectiv dividendele

familie, şi indică totodată că, după retragerea sumei de bani s-a deplasat la Bucureşti, la restaurant Chocolat, unde GŞ era cu inculpatul A , şi că i-a dat lui GŞ plicul în care se afla suma de 100.000 euro.

ŞG descrie similar martorului denunţător plicul şi cupiura bancnotelor care au fost remise cu acea ocazie – plic mare de birou, maroniu şi banii în cupiura de 100 şi 500 euro, arătând că plicul nu era voluminos.

De asemenea, similar celor arătate de martorul denunţător, ŞG afirmă că după ce i-am dat plicul tatălui meu, acesta aflându-se la masă cu AI a împins plicul spre AI. După acest moment eu am ieşit din restaurant, întrucât aşa mi-a cerut tatăl meu. Prin urmare eu nu am asistat la discuţia dintre cei doi.

Martorul a relatat aceleaşi aspecte şi cu ocazia audierii ulterioare din cursul urmăririi penale, când au asistat la audiere şi avocaţii aleşi ai inculpatului. Astfel, întrebat fiind dacă putea relata pas cu pas cum a decurs întâlnirea cu tatăl său şi cu AI, acesta a arătat: am intrat în restaurant, am identificat masa la care se afla tatăl meu, m-am îndreptat spre acea masă, am salutat, tatăl meu se afla la masă cu AI. Am scos plicul. I-am dat plicul care era rulat tatălui meu, iar acesta a făcut un gest cu plicul, pe masă spre A . Tatăl meu mi-a spus ceva de genul „G poţi pleca‖, eu am plecat şi i-am lăsat la masă pe cei doi discutând.

Chiar dacă martorul ŞG nu a asistat la întreaga discuţie dintre inculpat şi GŞ şi nu avea cunoştinţă la momentul respectiv despre destinaţia sumei de bani, Curtea constată că martorul ŞG este un martor ocular al faptului remiterii banilor, el văzând când GŞ a împins plicul către inculpat, ceea ce denotă predarea banilor.

Apărarea a invocat lipsa de credibilitate a declaraţiilor acestui martor, raportat la relaţia de rudenie cu martorul denunţător şi la faptul că a avut cunoştinţă încă dinainte de formularea denunţului despre faptul că tatăl său urma să anunţe organele de urmărire penală despre faptul că îi dăduse banii inculpatului în scopul arătat mai sus.

Relativ la acest aspect, Curtea constată că legea procesual penală nu instituie, similar procedurii civile (art. 315 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă), o interdicţie de a asculta ca martor o persoană care este rudă sau afin cu una dintre persoanele care au interes în procesul penal (cum este cazul martorului denunţător), astfel că nu se poate prezuma că un astfel de martor este subiectiv. Dimpotrivă, şi în acest caz, evaluarea probei se face în concordanţă cu principiul liberei aprecieri a probelor, instituit de art. 103 alin. 1 Cod procedură penală, urmând a fi avută în vedere atunci când se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză.

Totodată, faptul că martorul a avut cunoştinţă despre formularea denunţului înainte de a fi depus de GŞ la organele de urmărire penală nu este de natură a releva subiectivismul acestuia câtă vreme chiar prin prisma relaţiei de rudenie pe care o avea cu acesta, avea toate posibilităţile de a cunoaşte situaţia reclamată de tatăl său, acesta şi arătând de altfel că a aflat despre înţelegerea dintre inculpat şi tatăl său când l-a vizitat la arest. Astfel, Curtea nu vede nicio diferenţă între această situaţie şi ipoteza în care, spre exemplu, victima unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe face plângere penală împotriva autorului faptei, iar membri ai familiei sale sunt martori oculari ai violenţelor. Într-adevăr, astfel de mijloace de probă trebuie examinate cu o mai mare atenţie, pentru a se verifica dacă se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, însă nu se poate reţine a priori lipsa de credibilitate a declaraţiilor martorilor care sunt rude cu una dintre părţile din cauză.

Evaluând aşadar din această perspectivă declaraţia martorului ŞG, Curtea remarcă faptul că, susţinerile acestuia referitoare la accesarea casetei de valori deţinute la BCR Piatra Neamţ sunt confirmate de adresa nr. 7702-7864/10.01.2018 emisă de BCR (f. dup vol.  ), din care  reiese că acesta a accesat caseta de valori în următoarele date: 01.10.2013, 29.11.2013, 19.12.2013.

Rezultă deci din înscrisul menţionat că martorul a vizitat caseta de valori în perioada în care s-a susţinut că s-au remis banii – toamna anului 2013 şi face credibile susţinerile sale referitoare la provenienţa sumei de 100.000 euro şi la perioada în care a fost dată inculpatului.

Este adevărat că în rechizitoriu se menţionează că nu se reţine că suma dată de G Ş provenea din această casetă de valori, însă această menţiune nu poate împiedica instanţa să ia în considerare mijloacele de probă evocate mai sus, care se coroborează între ele, demonstrând

credibilitatea susţinerilor martorului denunţător, câtă vreme acest element nu ţine de tipicitatea infracţiunii deduse judecăţii şi implicit de limitele sesizării, ci ţine de evaluarea probatoriului.

În continuare, Curtea constată că faptul remiterii banilor de către martorul GŞ inculpatului AI în scopul reţinut de acuzare rezultă şi din declaraţiile martorilor ŞG, PV şi PCM care, în plus, se coroborează parţial cu declaraţiile inculpatului şi cu procesul-verbal de redare a înregistrării ambientale a dialogului purtat de inculpat cu martorul PV.

Astfel, Curtea constată că din declaraţiile martorilor ŞG, PV şi PCM se desprinde cu certitudine faptul, recunoscut şi de inculpat, că, după decesul lui CT, martorul GŞ (care în perioada preventivă se afla sub imperiul unor măsuri preventive privative de libertate în alte cauze) le-a cerut acestora în mod repetat să îl caute pe inculpat pentru a-i da înapoi suma dată, deoarece nu se realizase scopul pentru care fusese remisă.

Astfel, martorul ŞG a arătat că atunci când l-a vizitat pe tatăl său în arest, acesta i-a spus să meargă la inculpat şi să îi ceară restituirea sumei de 100.000 euro deoarece CT nu fusese declarat incompatibil. Martorul arată că, după această vizită l-a contactat telefonic pe inculpat şi că a avut mai multe întâlniri cu acesta în Piatra Neamţ şi în Bucureşti în locuri indicate de AI, la cafenea Don Cafe din Piaţa Dorobanţi, în holul hotelului Mariott, într-o benzinărie din Piatra Neamţ (locuri similare celor indicate şi de alţi martori din prezenta cauză ca fiind frecventate de inculpat). Martorul mai arată că la una dintre aceste întâlniri, inculpatul i-a dat suma de 20.000 euro şi că în toate discuţiile acesta îi spunea tot timpul că îi va da banii, dar că nu are momentan şi că încearcă să rezolve problema, însă niciodată AI nu a negat faptul că trebuie să-i restituie tatălui meu 100.000 euro.

Aceeaşi percepţie au avut-o şi martorii PV şi PCM.

Astfel, se constată că martorul PV a arătat că GŞ i-a spus că inculpatul avea o datorie la el şi că avea nevoie să i-o restituie deoarece avea nevoie de bani pentru avocaţi, şi că în acest context l-a rugat pe el să se întâlnească cu inculpatul şi să îi transmită să îi restituie datoria. Din declaraţiile acestui martor Curtea reţine cu deosebire că, atunci când i-a transmis rugămintea lui GŞ, inculpatul nu a negat că ar fi avut vreo datorie la acesta – a recunoscut vag, în sensul că atunci când ne-am întâlnit între etaje şi eu i-am spus că GŞ m-a rugat să îi transmit să îi restituie datoria, nu a negat, nu mi-a zis „du-te mă de aici‖ (f. dup vol. , f. dos. fond vol. , f.

d.i. vol. ), iar cu prilejul unora dintre întâlniri, inculpatul a spus că va încerca să rezolve problema. Iniţial mi-a spus că nu are niciun ban, dar va găsi o soluţie pentru a rezolva problema (f. dup vol. ).

În mod similar, martora PCM a arătat la solicitarea lui GŞ, care era arestat preventiv în alt dosar, l-a contactat pe inculpat şi i-a cerut să se întâlnească. La întâlnirea cu inculpatul, care a avut loc în aeroportul Otopeni, martora i-a transmis că GŞ îi cerea să îi restituie datoria de

100.000 euro, ocazie cu care inculpatul i-a spus să vină G la el şi că încearcă să-i restituie banii însă nu pe toţi întrucât nu are toată suma. Am aflat ulterior de la G , la următoarele vizite în care am fost la arestul din Bucureşti, la ŞG că G  s-a întâlnit cu AI  şi că acesta i-a dat suma de

20.000 euro, sumă pe care G a folosit-o pentru plata avocaţilor, iar diferenţa încearcă în alt mod întrucât nu are bani. (f. dup vol. )

Şi această martoră a relatat că atunci când i-a transmis cererea lui GŞ, inculpatul nu a părut surprins de subiectul abordat, nu m-a întrebat şi nu am discutat cu privire la provenienţa acestei datorii (f. dup vol. ).

Din declaraţiile aceleiaşi martore mai reiese că a mai avut o întâlnire întâmplătoare cu inculpatul în parcarea hotelului Phoenicia şi i-am spus să facă ceva să-i dea banii lui G Ş şi mi-a zis să iau legătura cu P (f. dos. fond vol. ), lucru pe care martora l-a şi făcut aşa cum rezultă din declaraţiile martorului P care a arătat că a fost contactat de martoră care l-a rugat să  intermedieze o întâlnire cu inculpatul, motivul fiind acelaşi, să solicit diferenţa de bani. Domnul A nu a fost niciodată de acord să se întâlnească.

Curtea remarcă faptul că inclusiv inculpatul a confirmat, deşi nuanţat, aspecte esenţiale care se desprind din declaraţiile martorilor evocaţi mai sus (f. 126 dup vol. 1 – declaraţie dată în prezenţa apărătorului ales).

Astfel, inculpatul recunoaşte că avea o datorie faţă de martorul denunţător, aflată în relaţie cu CT, dar menţionează că era vorba doar despre o datorie morală – după ce a fost

eliberat din arestul preventiv, am vorbit cu GŞ şi acesta mi-a spus că îi sunt dator moral pentru că a fost de partea mea în acea luptă politică pe care am avut-o cu C T şi dacă el nu mi-ar fi ţinut partea, CT mă făcea şi nu mai aveam ascensiunea politică, nu aş fi ajuns preşedintele CJ Neamţ. Arăt faptul că am considerat corect acest raţionament la acel moment şi că până în momentul de faţă am considerat că aş avea o datorie morală faţă de GŞ.

De asemenea, inculpatul confirmă susţinerile martorei PCM cu privire la întâlnirea din aeroportul Otopeni, în care s-a discutat ca inculpatul să îi dea o sumă de bani lui G Ş , singura diferenţă fiind titlul cu care martora i-a solicitat banii respectivi – cu titlu de ajutor, şi nu cu titlu de restituire datorie – în timp ce ŞG era în arest preventiv, m-am întâlnit cu iubita acestuia în aeroportul Otopeni. Ea m-a sunat şi mi-a spus că vrea neapărat să se întâlnească cu mine. (…) Doamna m-a rugat să îl ajut pe ŞG, care la acel moment era în arest preventiv, cu o sumă de bani, invocând camaraderia noastră şi motive sentimentale, emoţionale, în sensul că Ş G e la puşcărie iar mie îmi este bine. (…) I-am spus doamnei C că aş vrea să-l ajut pe ŞG, însă arăt faptul că nu aveam resurse financiare. Nu îmi amintesc dacă doamna C a precizat o sumă anume sau s-a exprimat la modul general, dar îmi amintesc că a zis ceva de plata avocaţilor experţilor.

Inculpatul confirmă şi cea de-a doua întâlnire cu PCM, în parcarea hotelului Phoenicia, când martora a venit cu aceeaşi abordare, să-l ajut pe ŞG, că a venit şi cu P – prefectul de Neamţ că să-l ajute. Eu i-am zis să meargă la P, să-i ajute.

Curtea observă şi că inculpatul a confirmat şi intervenţiile martorului PV în favoarea lui GŞ – arăt faptul că PV, căruia noi îi zicem P , care în prezent este prefectul judeţului Neamţ, a venit la mine şi mi-a zis că ŞG vrea să se întâlnească cu mine. Acest lucru se întâmpla după ce ŞG a fost liberat condiţionat. Eu i-am spus că nu vreau să mă întâlnescu cu el. reţin că la un moment dat P mi-a spus că Ş susţine că am o datorie la el. i-am spus clar lui V că nu am nicio datorie, doar una morală şi dacă pot să-l ajut o s-o fac. Prin ajutor înţelegeam sume de bani. P mi-a transmis că GŞ are nevoie de bani întrucât are de achitat un prejudiciu cu problemele lui penale.

Mai notează Curtea că inculpatul a confirmat şi faptul că a fost contactat şi de martorul ŞG care i-a transmis tot solicitarea lui GŞ de a-i da bani, arătând însă că era vorba despre un ajutor, şi nu despre o datorie.

În sfârşit, Curtea reţine ca fiind edificatoare sub aspectul existenţei datoriei inculpatului A faţă de GŞ şi al izvorului şi naturii pecuniare (şi nu morale) a acestei datorii discuţia dintre inculpat şi martorul Panaite Vasile din data de 22.11.2017, înregistrată ambiental în baza mandatului de supraveghere tehnică emisă în cauză (f. dup vol. ):

PV: Cu privire la … ăsta … F   ….clar că vrea mai devreme  să vorbească…….. să ştiu ce să-i zic ca

să scap de el…

AI: .. am înţeles..

PV: .. băi mă duc la el: Hai că ţi-o rezolvă … cum să-i zic? .. lu p*** ăsta ce să-i zic? AI: N-am ce să …

PV: Să-şi vadă de treaba lui! …

AI: Spune-i aşa …. că eu n-am nicio datorie la el…

PV: Da. AI  io

PV: Da…

AI: ce-o fost o … aşa…

PV: Şi.. s-o închis..

AI: … şi io şi el o pierdut … amândoi…

PV: .. a, deci amândoi aţi pierdut şi sănătate bă frate, asta e …

AI: Ca să-l execute cineva pe ăla, pe C …

PV: Am înţeles!

AI: … şi p*** mea, acum ce fac? Eu iau pe mine …. şi ce… am pierdut….. însă, aşa cum i-am

transmis…

PV: C-o rezolvi … corect, am înţeles….. astea să fie cuvintele. Deci eu aşa o să fie cuvintele spun:

Bă omul uite-aşa s-o….

AI: Să nu mai vorbească….

PV: Exact!

AI: că dacă mai vorbeşte, mă pun pe capul lui nu-l mai ajut cu nimic”

Se observă că, deşi afirmă că nu are nicio datorie faţă de GŞ, inculpatul arată totuşi că amândoi au pierdut ca să-l execute cineva pe C , manifestându-şi totodată disponibilitatea faţă de martorul P de a-i da martorului denunţător bani, însă cu titlu de ajutor.

Aspectul că atât denunţătorul GŞ cât şi inculpatul ar fi convenit să pună fiecare o sumă de bani pentru a-şi atinge obiectivul nu afectează existenţa infracţiunii de trafic de  influenţă, întrucât nu are relevanţă valoarea folosului pretins de traficantul de influenţă. Atâta vreme cât inculpatul şi-a traficat influenţa în sensul indicat mai sus, solicitându-i denunţătorului o sumă de bani pentru a-şi exercita pretinsa influenţă, faptul că s-ar fi înţeles cu acesta să suporte împreună o parte din sumă nu determină o altă încadrare juridică a faptei.

Curtea constată însă că, dacă ar fi fost într-adevăr vorba despre un simplu ajutor, niciunul dintre martori nu ar fi insistat de atâtea ori să îi ceară inculpatului bani. Dimpotrivă, versiunea care reiese din declaraţiile celor patru martori evocaţi mai sus este mult mai logică şi deci mai credibilă, fiind evident că toate solicitările repetate din partea martorului denunţător, direct sau prin intermediarii PV, PCM şi ŞG, recunoscute de inculpat, aveau la bază tocmai suma de

•  

În opinia Curţii, mijloacele de probă analizate mai sus sunt concludente şi demonstrează dincolo de orice dubiu realitatea aspectelor denunţate de martorul GŞ.

Acestea demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil că atât inculpatul cât şi martorul GŞ se aflau într-o luptă politică cu TC, şi că amândoi doreau eliminarea sa din politică, şi că în acest scop au discutat pentru a găsi modalităţi să îşi atingă acest scop, o astfel de discuţie având loc şi în prezenţa martorului PA. De asemenea, Curtea constată că faptul remiterii sumei de 100.000 euro în scopul arătat rezultă din coroborarea probelor directe şi indirecte administrate în cauză, care atestă atât remiterea sumei de bani, cât şi solicitările repetate de restituire, recunoscute de inculpat.

Apărarea a subliniat în mod repetat inadvertenţele din declaraţiile martorilor G Ş ,P CM şi PV, pe baza cărora a invocat lipsa de credibilitate a acestora.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, declaraţiile martorilor sunt divizibile, putând fi acceptate în tot sau în parte de organele judiciare, în măsura în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Prin urmare, nu se poate reţine că existenţa unor inadvertenţe în declaraţiile martorilor afectează credibilitatea tuturor aspectelor relatate de aceştia. În plus, unele diferenţe dintre declaraţiile succesive ale martorilor sunt explicabile în contextul trecerii timpului, fiind firesc ca unele detalii să nu mai poată fi relatate cu aceeaşi acurateţe cu care au fost prezentate cu ocazia audierilor mai apropiate de momentul faptelor pe care le-au cunoscut. Pe de altă parte, unele deosebiri dintre declaraţii se pot datora modului de audiere diferit al fiecărui organ judiciar, precum şi împrejurării că martorul nu a fost întrebat despre unele aspecte cu prilejul audierilor anterioare.

Or, din analiza efectuată mai sus Curtea constată că, sub aspectele esenţiale, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză se coroborează între ele, precum şi parţial chiar cu declaraţia inculpatului şi cu procesul-verbal de redare a dialogului purtat de inculpat cu martorul P în data de 22.11.2017 şi cu relaţiile oferite de BCR, cu privire la datele la care a fost vizitată caseta de valori, aşa încât nu are motive să se îndoiască de credibilitatea acestora.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea reţine că, împrejurarea că martorul DT (f. dos. fond vol.

) a arătat că inculpatul nu i-a solicitat direct sau indirect să intervină pe lângă HG ca să constate starea de incompatibilitate în care se găsea CT, şi că nu a primit bani de la GŞ nu este în măsură să dovedească inexistenţa înţelegerii dintre inculpat şi martorul denunţător şi nici faptul remiterii banilor, însuşi GŞ declarând că nu ştie dacă banii au ajuns la HG.

În acest context, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 103 alin. 3 Cod procedură penală, declaraţiile martorilor GŞ, PCM şi PV nefiind probele determinante pe care se bazează hotărârea de condamnare.

Nu în ultimul rând, modalitatea de atribuire a lucrării de la Icuşeşti şi scopul avut în vedere la efectuarea lucrării, ca o parte din profit să-i fie remis denunţătorului GŞ, astfel cum se

va arăta mai jos, reprezintă continuarea logică şi firească a demersurilor efectuate pentru reglarea acestei probleme privind darea sumei de bani şi nerezolvarea problemei pentru care au fost daţi banii, CT decedând, demersuri în care inculpatul, deşi susţine că nu a primit această sumă, s-a implicat.

Restituirea sumei de 20.000 de euro, ce rezultă din declaraţiile martorilor indicaţi mai  sus, reprezintă tot o probă indirectă care vine să se coroboreze cu celelalte mijloace de probă, în dovedirea faptului probator al plăţii sumei de 100.000 de euro de către denunţător inculpatului, pentru că în lipsa acestei plăţi orice restituire nu ar fi avut sens.

Faţă de toate cele expuse, se va reţine că starea de fapt descrisă în actul de sesizare a fost confirmată de mijloacele de probă administrate în cauză, criticile apărării fiind neîntemeiate sub acest aspect.

În continuare, se constată că încadrarea juridică a fost de asemenea, corect stabilită de prima instanţă, fapta inculpatului AI, descrisă mai sus, întrunind condiţiile de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă, în varianta agravată prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6, art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal.

Apărarea a susţinut că nu rezultă în cauză că inculpatul a primit banii cu titlu de beneficiu pentru o influenţă asupra lui HG, mai ales că martorii GŞ şi PA îl percepeau ca pe o persoană serioasă.

Relativ la acest aspect, Curtea constată că, într-adevăr, la dosar nu există numeroase mijloace de probă care să documenteze în mod direct şi nemijlocit modul și condițiile în care inculpatul s-a înțeles cu martorul denunţător să intervină în mod indirect la HG, preşedintele ANI din perioada respectivă, pentru a-l declara incompatibil pe CT.

Însă, asta nu înseamnă că modul şi condiţiile în care a avut loc înţelegerea celor doi, precum şi conţinutul acesteia nu pot fi deduse din ansamblul probelor directe şi indirecte administrate în cauză.

Astfel, din declaraţia lui GŞ reiese că inculpatul i-a spus cu acea ocazie că avea o consilieră care ar fi putut să ajungă la HG, preşedintele ANI la acea dată, prin intermediul lui T care era redactor şef la România Liberă. Suma de bani ar fi trebuit să ajungă, toată sau în parte, la HG pentru a-l determina să îl declare incompatibil pe T .

De asemenea, martorul P a confirmat că inculpatul şi GŞ erau preocupaţi de identificarea unor modalităţi de eliminare a lui CT din viaţa politică şi inclusiv inculpatul a recunoscut că în cadrul discuţiei de la hotel Caro s-a discutat despre comandarea unor articole denigratoare la adresa acestuia lui DT, redactorul şef la România Liberă. Or, în condiţiile în care probatoriul a demonstrat remiterea sumei de bani de către GŞ inculpatului, iar inculpatul însuşi a afirmat, în conversaţia cu martorul PV din data de 22.11.2017, că amândoi au pierdut, ca să-l facă pe C T , se poate deduce că acesta a fost scopul în care au fost daţi banii.

A mai susţinut apărarea că neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă rezultă şi din împrejurarea că nu a fost identificată consiliera prin intermediul căreia urma să fie dată suma de bani lui DT şi apoi lui HG.

Relativ la acest aspect, Curtea reţine că, potrivit doctrinei, influenţa pretinsă poate fi personală (directă) sau exercitată prin mijlocirea unui intermediar (făptuitorul pretinde că are influenţă asupra unei persoane care, la rândul său, are influenţă asupra funcţionarului public, determinând astfel neechivoc cadrul traficării în lanţ a influenţe). Or, condiţia identificării persoanei sau cel puţin a posibilităţii determinării acesteia se referă numai la funcţionarul public asupra căruia se pretinde că poate fi exercitată influenţa, nu şi la intermediarul prin care se realizează această influenţă. În acest context, neindicarea exactă a datelor de identificare a consilierei prin intermediul căreia urma să se exercite influenţa în cauză, nu este de natură a afecta tipicitatea infracţiunii de trafic de influenţă.

Tot în cadrul criticii referitoare la neîntrunirea condiţiilor de tipicitate, apărarea a învederat că nu se poate susţine că inculpatul ar fi avut vreo influenţă sau ar fi pretins că avea vreo influenţă, deoarece era perceput ca neserios de către martorii PA şi GŞ, iar la vremea respectivă GŞ avea o putere politică mai mare decât inculpatul, aşa încât nu ar fi avut de ce să apeleze la acesta.

Sub acest aspect, Curtea constată că influenţa pe care autorul infracţiunii o are sau pretinde că o are trebuie să fie credibilă prin raportare la nivelul de educaţie ori intelectual sau la experienţa de viaţă a potenţialului cumpărător de influenţă. În acest context, opinia martorului P nu este relevantă sub aspectul existenţei faptei, fiind importantă percepţia martorului denunţător GŞ.

Or, aşa cum s-a arătat şi mai sus, GŞ avusese mai multe discuţii cu inculpatul pe tema demersurilor menite să îi şubrezească poziţia politică lui TC (din vara până în toamna anului 2013) şi avea o relaţie mai apropiată cu inculpatul (relaţie pe care şi inculpatul a invocat-o cu prilejul audierii din cursul urmăririi penale), astfel că este rezonabil să se presupună că între cei doi exista un grad mai ridicat de încredere. În plus, GŞ avea motive să creadă că inculpatul putea influenţa preşedintele ANI, din moment ce inculpatul era deputat în Parlamentul României şi preşedintele unei organizaţii judeţene de partid aflat la guvernare, cu multiple conexiuni, inclusiv în lumea presei, chiar inculpatul afirmând că ar trebui să-i dea o bere lui DT pentru articolele scrise despre CT.

În plus, norma de incriminare nu impune ca influenţa să fie reală, fapta existând şi atunci când autorul pretinde că are influenţă. Or, chiar inculpatul arată că se cunoştea cu Dan Turturică, despre care i-a spus lui GŞ că era în relaţii apropiate cu HG (f.  dos. fond vol.  ). Mai mult,  faptul că G s-a şi încrezut în această influenţă pe care inculpatul susţinea că o are rezultă din chiar declaraţia inculpatului, care atestă că GŞ a propus comandarea unor articole în România Liberă imediat ce a auzit că inculpatul îl cunoştea pe DT, ceea ce dovedeşte că martorul denunţător se încredea cu uşurinţă în influenţa inculpatului. Prin urmare, nu se poate considera  că această condiţie de tipicitate nu ar fi îndeplinită în cauză.

În ceea ce priveşte argumentul că GŞ avea, la vrema respectivă, o putere politică mai mare decât inculpatul şi nu ar fi avut de ce să apeleze la acesta pentru atingerea scopurilor sale politice, Curtea constată că acest fapt este contrazis chiar de martorul P , care a arătat în faţa instanţei de apel că GŞ avea o poziţie preferenţială în raport de preşedintele României şi nu

 putea să facă acelaşi lucru, decât să susţină aceleaşi idei pe care le aveam eu şi A . Nu aveam ceva clar, era o discuţie eu cu petiţia la preşedintele Românie, A cu interpelarea, iar G Ş  „ţinea

 hangul‖. Rezultă deci că, în pofida poziţiei sale politice mai puternice, martorul denunţător nu avea la momentul respectiv pârghiile necesare implementării ideilor de şubrezire a poziţiei politice a lui CT.

În sfârşit, s-a argumentat că nu este îndeplinită în cauză nici cerinţa ca autorul să promită că va determina funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, deoarece HG, în calitatea de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, nu avea atribuţii pentru constatarea ori declararea ca incompatibilă a vreunei persoane.

Relativ la această critică, instanţa de apel are în vedere că, potrivit doctrinei (Mihail Udroiu –   Sinteze de drept penal. Partea specială ed.   Volumul   , p.   ), făptuitorul poate    afirma că are influenţă asupra unei persoane care, în mod cert, ar putea ajunge să influenţeze chiar funcţionarul public competent.

Or, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, HG, indicat de inculpat ca funcţionarul pe lângă care se angaja să îşi traficheze influenţa, avea în mod cert o astfel de posibilitate.

În acest sens, Curtea are în vedere că, potrivit art. 27 alin. 1 din Ordinul nr. 86/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale de Integritate, principalele atribuţii ale preşedintelui Agenţiei sunt următoarele:

1. organizează, coordonează, conduce şi controlează, în limitele legii, activitatea curentă a

 Agenţiei;

1. aprobă statul de funcţii şi de personal;
2. numeşte, prin ordin, personalul Agenţiei, în condiţiile legii;
3. exercită acţiunea disciplinară împotriva personalului din subordine;
4. asigură publicarea raportului anual de activitate a Agenţiei şi a auditului extern independent pe pagina de internet a Agenţiei;

1. prezintă Consiliului, trimestrial sau la cererea acestuia, ori de câte ori este necesar, informările referitoare la activitatea Agenţiei;
2. reprezintă Agenţia în raporturile cu orice altă instituţie publică sau privată ori persoană fizică;
3. asigură întocmirea strategiei privind procedurile de evaluare a averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor de către Agenţie, ţinând seamă şi de recomandările Consiliului; strategia se întocmeşte anual şi se prezintă pentru aprobare Consiliului;
4. i) emite ordine şi instrucţiuni;
5. j) îndeplineşte orice alte atribuţii care pot decurge din eventuale modificări legislative survenite ulterior, prevăzute de

Din cuprinsul dispoziţiei citate reiese că, în calitatea sa de preşedinte al agenţiei, H G ar  fi putut influenţa rezultatul cercetărilor desfăşurate de personalul din subordine cu privire la CT, dat fiind că personalul agenţiei îi era subordonat ierarhic, ceea ce este suficient pentru a reţine îndeplinirea condiţiei de existenţă a infracţiunii de trafic de influenţă.

Faţă de cele expuse, se va reţine că nu există în speţă vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. a) – e) Cod procedură penală, care să împiedice exercitarea acţiunii penale faţă de inculpatul AI.

În schimb, în cauză este incident cazul prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, cu privire la fapta dedusă judecăţii împlinindu-se termenul general de prescripţie a răspunderii penale.

Pentru a reţine astfel, instanţa de apel a avut în vedere că, prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. 1 Cod penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede  întreruperea  cursului  termenului  prescripției  răspunderii  penale  prin  îndeplinirea

„oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale „31. (…) sunt lipsite de previzibilitate  și,  totodată,  contrare  principiului  legalității  incriminării,  întrucât  sintagma

«oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale”.

Prin decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. 1 din Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale în ansamblul lor.

Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că „55. (…) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancționează «soluția legislativă» pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, (…), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.”, ci „61. (…), prin efectele pe care le produce, (…) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea  cursului  termenului  prescripției  răspunderii  penale  se  realiza  prin  îndeplinirea

«oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau (s.n.)”.

Potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 71/2022 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022): „La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.»”.

Având în vedere considerentele obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, instanța de apel constată că decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 a alterat activitatea substanțială a normei unice pe care textul o conține, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) Cod penal prin O.U.G. nr. 71/2022, respectivul text

normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, deoarece unica soluție legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la data de 1 februarie 2014 intră sub puterea general obligatorie a declarației de neconstituționalitate exprimate ca atare prin actul de jurisdicție constituțională.

Așadar, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică ce va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte.

Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile O.U.G. nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/2022, prin care a  statuat:

“1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României.”.

Prin urmare, dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal au natura unei legi penale substanțiale supuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) Cod penal și în cazul actelor normative declarate neconstituționale.

În prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgențăa Guvernului nr. 71/2022).

În consecinţă, instanța apreciază că dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 Cod penal.

În concret, în ceea ce priveşte infracțiunea de trafic de influenţă pentru care a fost trimis în judecată inculpatul AI prin rechizitoriul nr. 54/P/2017 din data de 20.02.2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, instanța reţine că, potrivit rechizitoriului, aceasta a fost comisă în anul 2013.

Aşadar, termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă din anul 2013, având în vedere dispoziţiile art. 154 alin. 2 Cod penal, termen care, în cazul infracțiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6, art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, este de 8 ani, conform dispoziţiilor art. 154 alin. 1 lit. c) Cod penal.

Faţă de prevederile art. 186 alin. 1 Cod penal („luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei la care au început să curgă”), termenul de prescripție a răspunderii penale, de 8 ani s-a împlinit în anul 2021.

Sub acest aspect, se va reţine fondat apelul inculpatului, iar în baza art. 396 alin. 6 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f) Cod de procedură penală, art. 154 alin. 1 lit. c) Cod penal, art. 155 alin. 1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 și prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea va înceta procesul penal ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale pentru infracţiunea  de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6,      art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (fapta din anul 2013).

Având în vedere dispoziţiile art. 291 alin. 2 Cod penal, precum şi dispoziţiile art. 107 alin. 3 Cod penal, în raport de care măsura de siguranţă a confiscării poate fi dispusă şi atunci când făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, urmează a menţine dispoziţia de confiscare cuprinsă în sentinţa apelată, chiar şi în contextul dispunerii soluţiei de încetare a procesului penal pentru infracţiunea analizată, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Consecutiv, vor fi menţinute măsurile asigurătorii instituite în cauză asupra bunurilor inculpatului.

 În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă din luna iunie 2015

Se constată că starea de fapt reţinută de instanţa de fond este în concordanţă cu ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză (fără a lua în considerare procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor înregistrate în dosarele nr. 109/P/2015 şi nr. 347/P/2013, folosite în cauză în condiţiile art. 142 alin. 5 Cod procedură penală, aşa cum s-a arătat mai sus).

În urma examenului propriu al materialului probator, Curtea reţine dovedit faptul că în luna iunie 2015, lăsând să se înţeleagă că în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a Partidului Social Democrat şi deputat din partea aceleiaşi formaţiuni politice are influenţă asupra primarului comunei Icuşeşti, jud. Neamţ, membru al aceluiaşi partid, a pretins de la PV ca, în schimbul atribuirii contractului având ca obiect „construire şcoală în sat Icuşeşti, comuna Icuşeşti, jud. Neamţ” către SC Izopoint SRL Piatra Neamţ, administrată de soţia lui P V , să fie subcontractate o parte din lucrări, respectiv lucrările de tâmplărie către SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamţ, societate pe care o controla prin intermediul lui AD.

În temeiul acestei înţelegeri şi după încheierea la data de 27.07.2015 ca urmare a influenţei exercitate de AI asupra primarului OL a contractului de achiziţie publică dintre SC Izopoint SRL şi Primăria Icuşeşti, jud. Neamţ, la data de 09.10.2015 SC Izopoint SRL Piatra Neamţ a încheiat cu SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamţ un contract având ca obiect livrare tâmplărie din lemn stratificat, în baza căruia a fost emisă factura fiscală din aceeaşi zi în valoare de 150.000 lei, achitată la datele de 16.11.2015 (138.000 lei) şi 07.03.2016 (12.000 lei).

SC Izopoint SRL a achitat către societatea controlată de inculpat suma de 15.0.000 lei deşi conform ofertei şi contractului încheiat cu Primăria Icuşeşti, jud. Neamţ a încasat pentru lucrările subcontractate către SC Rotercom Prestige SRL Târgu Neamţ doar suma de 35.167,31 lei.

Astfel, fără a mai relua analiza probelor realizată de instanţa de fond, pe care o consideră corectă, Curtea constată că în mod just au fost avute în vedere declaraţiile martorului P V , care se coroborează cu cele oferite de martorii GŞ, OL precum şi cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, demonstrând comiterea faptei de către inculpat.

Din declaraţiile martorului PV, Curtea reţine că acesta a aflat despre lucrarea de construcţie a şcolii din Icuşeşti de la martorul GŞ, care i-a spus să ia el lucrarea, pentru că vorbise cu inculpatul AI în acest sens – anterior depunerii ofertei de către SC izopoint SRL la Primăria com. Icuşeşti am avut o discuţie cu ŞG nu reţin data, dar în orice caz în lunile anterioare depunerii ofertei şi încheierii contractului. ŞG mi-a zis să iau eu lucrarea, că a vorbit în acest sens cu AI. În aceste discuţii iniţiale nu mi-a precizat că urmează să îi dau o parte din profitul realizat (f. dup P/2018 vol. ).

Declaraţiile martorului P se coroborează sub acest aspect cu cele date de martorul GŞ (f. dup

/P/2017 vol. ), care lămuresc contextul în care s-a propus martorului PV să ia lucrarea de construcţie a şcolii din Icuşeşti – în discuţiile avute cu AI, acesta mi-a spus că pentru a-mi restitui o parte din cei 80.000 euro, va face demersuri pentru a-i atribui lui PV, prin firma Izopoint un contract de construire a unei şcolu în comuna Icuşeşti. Din profitul obţinut de Izopoint, PV urma să-mi dea o parte din banii pe care mi-i datora AI.

Ambii martori fac referire la faptul că discuţiile cu privire la atribuirea lucrării de la Icuşeşti s-au purtat la aniversarea docto Andriţa, şi că tot atunci inculpatul i-a transmis m lui P

„să ia el lucrarea de la Icuşeşti”. Astfel, martorul P a relatat: la un moment dat prin anul 2015 sau 2014, în luna iunie, m-a chemat domnul Ş şi mi-a spus că este o situaţie de urgenţă, o şcoală a ars. Nu avea treabă cu şcoala de la Icuşeşti. Probabil era o discuţie între domnul Ştefan şi domnul A . La acel moment, la aniversarea doctorului A , cei doi se întâlniseră şi probabil au rezolvat chestiunea banilor. M-am întâlnit cu domnul A şi mi-a zis să vorbesc cu G . Mi-a spus să iau şcoala asta, să o execute firma soţiei mele, să o construiască. (f. 130 dos. fond vol. 1)

În mod similar, martorul G Ş a arătat în faţa instanţei de apel: ulterior, eu am ieşit din arestul la domiciliu pe 19.06.2015 şi am participat la o petrecere, la onomastica doctorului A unde m-am întâlnit cu inculpatul A şi cu P fiind toţi invitaţi. Atunci s-a propus ca P să ia o lucrare la Icuşeşti şi din profit să mi se dea şi mie o parte din datorie. (f. d.i. vol. )

Se constată deci că martorul nu a aflat despre lucrarea respectivă din vreo sursă oficială, ci în cadrul unei discuţii private, având încă de la început cunoştinţă despre faptul că inculpatul putea influenţa atribuirea lucrării respective, acesta şi spunându-i martorului Panaite să ia lucrarea.

În continuare, Curtea constată că faptul pretinderii de către inculpatul AI a subcontractării lucrărilor de tâmplărie în schimbul exercitării influenţei în vederea atribuirii lucrării de construcţie a şcolii din Icuşeşti reiese din declaraţiile martorului PV, care, deşi nu se suprapun perfect cu privire la modalitatea concretă în care s-a realizat pretinderea, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, dovedesc fără echivoc că această pretindere a existat în realitate.

Astfel, în unele dintre declaraţiile date în cauză, martorul P a arătat: discuţia iniţială Cu ŞG despre lucrarea de la Icuşeşti am avut-o cu ocazia unui eveniment privat din primăvara – vara anului 2015, eveniment la care am participat eu, ŞG, AI şi alte persoane. Din câte îmi amintesc, era ziua doctorului A (…) GŞ mi-a precizat că a vorbit cu AI şi că acesta a spus să iau eu lucrarea de la Icuşeşti constând în construirea unei şcoli, lucrare care poate fi încredinţată direct întrucât anterior nu se prezentase nimeni la licitaţie. Precizez că această discuţie a avut loc doar între min e şi ŞG, fără a fi de faţă alte persoane. (…) după această discuţie, când am ieşit din restaurant, m-am întâlnit cu Arsene Ionel care venea la eveniment. AI mi-a spus că a vorbit cu G şi mi-a zis „iei tu lucrarea, dar tâmplăria o fac eu‖  (f.  dup  /P/2018 vol.  ). Aceeaşi variantă a fost expusă şi cu ocazia audierilor din datele de 23.02.2018 şi 23.05.2018 (f. , f. 131 dup /P/2018 vol. ).

Este adevărat că în două dintre declaraţiile date în cauză (f. dos. fond vol. , f. dup 28/P/2018 vol. 2), martorul a arătat că a aflat de la martorul GŞ despre faptul că trebuia să execute lucrările de tâmplărie cu SC Rotercom Prestige SRL. Curtea constată însă că martorul GŞ nu confirmă că i-ar fi spus martorului P despre executarea lucrărilor de tâmplărie de către societatea controlată de inculpat. În plus, lucrările de tâmplărie s-au şi executat cu această societate, aşa încât va reţine la stabilirea situaţiei de fapt declaraţiile amintite mai sus, care atestă pretinderea folosului de către inculpat direct martorului P , cu ocazia aniversării doctorului A , din luna iunie 2015, aşa cum se reţine şi în actul de sesizare a instanţei.

Raportat la aceste aspecte, se va reţine caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de apărare în apel cu privire la momentul pretinderii folosului material de către inculpat (care ar fi survenit după ce influenţarea lucrărilor ar fi fost promisă şi pusă în operă), fiind evident că discuţiile ulterioare dintre AD şi PV cu privire la contractarea efectivă a lucrărilor de tâmplărie nu au fost decât materializări ale acestei discuţii dintre inculpat şi martorul P care nu au influenţat existenţa faptei de trafic de influenţă (ce s-a consumat chiar la momentul pretinderii folosului material).

De asemenea, faptul că solicitarea inculpatului ca lucrările de tâmplărie să fie executate de societatea pe care o controla constituia în fapt o contraprestaţie a martorului faţă de faptul că inculpatul urma să determine atribuirea lucrării către SC Izopoint SRL rezultă din chiar declaraţia acestui martor – eu am perceput discuţia cu AI ca fiind o condiţie pusă de acesta pentru ca firmei să îi fie încredinţată lucrarea, respectiv în schimbul demersurilor făcute pentru încredinţarea către SC Izopoint SRL a contractului, acesta a cerut ca tâmplăria să fie executată de firma lui. (f. 97 dup 28/P/2018 vol. 1)

În continuare, Curtea constată că faptul că inculpatul avea într-adevăr posibilitatea să influenţeze atribuirea lucrării respective către SC Izopoint SRL, societatea condusă de soţia martorului PV, posibilitate care s-a şi concretizat, rezultă cu prisosinţă din coroborarea declaraţiilor martorului P cu declaraţiile martorilor GŞ şi OL.

Astfel, este relevantă declaraţia martorului PV din cursul urmăririi penale (f. dup

/P/2018 vol. ) din care reiese: concret acesta nu mi-a precizat cum va determina ca lucrarea să  îi fie încredinţată SC Izopoint SRL, iar eu nu am cerut explicaţii întrucât era notoriu că AI dirija lucrările finanţate prin PNDL din jud. Neamţ, astfel încât doar firmele agreate de acesta câştigă lucrările.

În acelaşi sens sunt şi relatările martorului GŞ – AI nu mi-a spus în concret cum va influenţa atribuirea acestei lucrări, dar ştiu că am discutat cu acesta şi jmi-a precizat că

lucrarea poate fi atribuită direct întrucât deja fusese scoasă la licitaţie şi nu se prezentase nimeni. În 2015, primar al com. Icuşeşti era OL, membru PSD (…). având în vedere funcţia deţinută de Arsene Ionel, de preşedinte al organizaţiei PSD Neamţ şi deputat, deci şef pe linie politică a primarului din Icuşeşti, am apreciat că în mod categoric AI poate influenţa atribuirea lucrării.

Faptul că inculpatul a şi realizat aceste demersuri în vederea atribuirii lucrării de construire a şcolii din Icuşeşti către SC Izopoint SRL, societatea condusă de martorul P V , rezultă şi din declaraţia martorului OL (f. dup  /P/2018 vol. ), care a arătat:  după derularea  celor două proceduri, îmi aduc aminte faptul că mă aflam la o şedinţă a organizaţiei PSD Neamţ, ocazie cu care am fost interpelat de către dl. preşedinte AI, care m-a întrebat care este stadiul atribuirii contractului de lucrări pentru şcoală. I-am comunicat acestuia că în urma  celor două proceduri derulate prin SEAP nu s-a prezentat nimeni, iar acesta mi-a spus că o să-

 mi  trimită  dumnealui o firmă.  (…) A  doua  sau  a  treia  zi  după  discuţia  cu  dl.  AI  la  sediul

 primăriei s-a prezentat doamna BP care s-a recomandat ca fiind administratorul SC Izopoint SRL şi că a fost îndrumată să depună o ofertă pentru construcţia şcolii (…) Doamna P nu a precizat cine anume a trimis-o la primărie, însă eu am făcut legătura cu discuţia purtată cu AI,

 presupunând că el este cel care a îndrumat-o în acest sens.

Martorul a relatat aspecte similare şi în cursul judecăţii în primă instanţă – A a zis că poate găsim pe cineva care acceptă contractul, el împreună cu mine. A venit o societate Izopoint care a zis că poate executa această lucrare. Nu ştiu de unde a avut cunoştinţă Izopoint. (f. dos. fond vol. )

Curtea apreciază că, în raport de poziţia de superioritate ierarhică pe linie politică a inculpatului faţă de martorul OL şi faţă de influenţa pe care o avea şi în calitatea sa de deputat, indicarea de către acesta a unei societăţi care să execute construcţia şcolii din Icuşeşti era suficientă pentru ca lucrarea să şi fie atribuită societăţii respective, mai ales că nici nu mai era necesară parcurgerea unei licitaţii publice, ca urmare a neprezentării vreunei persoane la primele proceduri derulate prin SEAP, atribuirea lucrării putându-se face în mod direct. În plus, din declaraţiile martorilor, reiese că lucrarea nu era atractivă din puncte de vedere economic, fiind subevaluată.

În acest sens, Curtea apreciază relevante afirmaţiile martorului O care a arătat că a şi prezentat-o pe doamna BP viceprimarului MM precizându-i că el se va ocupa de întreaga procedură de atribuire a lucrării. După aproximativ o zi sau două mi-am dat seama că BP este soţia primarului din Dragiomireşti, PV, pe care îl cunoşteam (f. dup /P/2018 vol. ).

În acest context, împrejurarea că martorul MM nu a observat nimic suspect cu ocazia derulării procedurii de atribuire a lucrării de execuţie a şcolii din Icuşeşti nu poate constitui o dovadă a inexistenţei demersurilor inculpatului de a influenţa rezultatul acestei proceduri. Astfel, se constată că, raportat la faptul că procedura se putea desfăşura prin atribuire directă şi la faptul că la procedură s-a înscris doar SC Izopoint SRL, nici nu ar fi fost necesare alte demersuri în vederea favorizării acestei societăţii.

Dimpotrivă, în situaţia relevată de mijloacele de probă analizate, se constată că era suficient ca inculpatul să indice o firmă care să execute lucrarea, fără a fi efectuate alte demersuri suplimentare în cursul procedurii efective.

Prezintă relevanţă sub acest aspect declaraţiile martorului PV din faţa instanţei de apel, din care reiese că GŞ mi-a spus că există această lucrare, că s-a vorbit acolo la Primăria Icuşeşti şi să intru eu în licitaţie. S-a vorbit în sensul să am o şansă de câştig, întrucât nefiind din PSD, acolo la primărie era un primar PSD, eu puteam fi descalificat chiar dacă nu se prezenta nimeni alături de mine la licitaţie. (…) eu m-am întâlnit o singură dată cu primarul din Icuşeşti şi mi-a spus că a trecut dl A pe al el şi acesta i-a spus să mă evalueze să vadă dacă am capacitatea să fac lucrarea şi să ia în considerare că sunt şi eu pe acolo. (f. d.i. vol. )

În contextul probelor analizate mai sus, Curtea deduce că încheierea contractului de execuţie a construcţiei şcolii din Icuşeşti dintre comuna Icuşeşti şi SC Izopoint SRL nu reprezintă altceva decât materializarea influenţei exercitate de inculpatul AI şi că, în lipsa intervenţiei sale rezultatul procedurii de atribuire a lucrării din com. Icuşeşti ar fi fost altul.

În continuare, Curtea constată că afirmaţiile martorului PV, referitoare la pretinderea de către inculpat a subcontractării lucrărilor de tâmplărie cu societatea pe care o controla, corespund realităţii, sunt confirmate tocmai de încheierea contractului dintre SC Izopoint SRL şi SC Rotercom Prestige SRL (f. dup /P/2017 vol. ) şi modalitatea în care s-a plătit contravaloarea acestui contract de către SC Izopoint SRL.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere, mai întâi, că probele administrate în cauză dovedesc dincolo de orice dubiu că SC Rotercom Prestige SRL era controlată de inculpatul AI, asociat şi administrator al acestei societăţi fiind soţia inculpatului, aşa cum reiese din extrasul ONRC depus la dosar (f. dup /P/2017 vol. ) şi  din  declaraţiile martorilor audiaţi  care  au afirmat că era de notorietate că societatea respectivă era controlată de inculpat.

În acest context, Curtea nu poate reţine afirmaţiile martorului AD potrivit cărora inculpatul nu ar fi avut nicio implicare în contractarea acestor lucrări de tâmplărie.

Astfel, se constată că declaraţiile martorului AD prezintă neconcordanţe greu de conciliat în legătură cu un aspecte esenţial în cauză, şi anume modalitatea în care a ajuns să contracteze lucrările de tâmplărie cu SC Izopoint SRL. Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul a arătat: nu reţin data, dar la sediul firmei s-au prezentat soţii PV şi B , persoane pe care nu le cunoşteam la acel moment şi care s-au arătat interesaţi de execuţia unor uşi şi ferestre mi-au dat schiţele sau tablourile de tâmplărie, pe care eu le-am studiat şi ulterior am făcut o ofertă (f. 1 dup /P/218 vol. ).

În cursul judecăţii, martorul a arătat că noi am fost lansaţi pe SEAP, a fost găsită societatea Izopoint, am făcut o ofertă de preţ şi am fost de acord să facem tâmplărie (f. dos.  fond vol ).

Or, din declaraţia martorului PV reiese că martorul AD a fost cel care s-a prezentat la SC Izopoint SRL – a venit un reprezentant , domnul Avram, care era administrator (. dos. fond vol.

); am ajuns să iau geamurile de la această firmă după ce a venit dl A la mine şi mi-a spus că a vorbit cu dl preşedinte, respectiv inculpatul, şi că el trebuie să facă tâmplăria. (f. d.i. vol. )

În raport de cele expuse, Curtea va reţine că afirmaţiile martorului AD sunt nesincere sub acest aspect.

În continuare, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză atestă că lucrările de tâmplărie contractate cu SC Rotercom Prestige SRL au fost evaluate la suma de 150.000 lei, preţ pe care martorul PV nu a avut posibilitatea reală să îl negocieze, acesta arătând că preţul i-a fost impus şi că era mai mare decât preţul pieţei. În plus, se observă chiar declaraţiile martorului P din apel potrivit cărora nu a mai căutat alte oferte de tâmplărie, deşi preţul solicitat de reprezentantul SC Rotercom Prestige SRL i s-a părut mare, întrucât A a venit, mi-a spus ceea ce am relatat mai sus şi eu am înţeles că trebuie să fac cu el, prin urmare nu mai avea niciun rost să caut alte oferte (f. d.i. vol. ).

De altfel, Curtea constată că inclusiv martorul AD a precizat că nu a existat o negociere a preţului, că a făcut oferta de preţ şi domnul P a fost de acord cu condiţiile noastre (f. dos. fond vol. ).

Curtea consideră că, raportat la modalitatea de atribuire a lucrării de construcţie a şcolii din Icuşeşti şi faţă de poziţia politică puternică pe care o deţinea inculpatul A în zonă, martorul  P declarând chiar că nu voia să îl supere, este evident că nu a existat nicio posibilitate reală de negociere a preţului tâmplăriei, şi că aceasta reprezenta preţul influenţei exercitate de inculpat pentru atribuirea lucrării.

În sfârşit, însăşi modalitatea în care s-a făcut plata lucrărilor de tâmplărie, la scurt timp de la încheierea contractului şi cu mult înainte de livrarea bunurilor, dovedeşte natura reală a colaborării economice dintre cele două societăţi.

Astfel, se constată că societăţile Izopoint SRL şi Rotercom Prestige SRL au încheiat contractul de livrare a tâmplăriei în data de 09.10.2015 (f. dup vol. ), iar plata contravalorii tâmplăriei s-a realizat în datele de 16.11.2015 şi 07.03.2016, aşa cum rezultă din extrasul de cont al SC Rotercom Prestige SRL (f. …), o parte semnificativă din sumă, 138.000 lei, fiind achitată deci la numai o lună de la încheierea contractului, deşi bunurile nu fuseseră încă livrate.

Astfel, din avizele de însoţire a mărfii de la f. , dup /P/2017 vol.  reiese că bunurile au  fost efectiv livrate în august – septembrie 2016, deci la aproape un an de la plata bunurilor. Mai

mult decât atât, din declaraţiile martorului P reiese că a achiziţionat din altă parte geamurile pentru tâmplărie, pe cheltuiala proprie, deşi conform contractului cu SC Rotercom Prestige SRL această societate trebuia să asigure şi geamurile. Acest fapt rezultă de altfel şi din declaraţiile martorului AD (f. dup /P/2018 vol. ).

În plus, Curtea reţine din declaraţiile martorului P că preţul tâmplăriei era  şi supraevaluat, preţul pieţei pentru bunurile livrate de societatea controlată de inculpat fiind de aproximativ 60 – 70.000 lei.

Apărarea a susţinut că supraevaluarea preţului nu este dovedită în speţă prin mijloace de probă obiective, fiind avută în vedere doar această declaraţie a martorului, pe care îl consideră subiectiv, deşi din declaraţiile martorului AD rezultă că preţul solicitat era la nivelul pieţei. Sub acest aspect, Curtea constată că nu are motive să se îndoiască de afirmaţiile martorului, acesta neavând vreun motiv să declare nereal în cauză cu privire la preţul pieţei, câtă vreme oricum nu a avut în prezenta cauză o calitate procesuală care să îi permită măcar prefigurarea restituirii diferenţei de preţ.

Apărarea a invocat lipsa de credibilitate a declaraţiilor martorilor PV şi GŞ, raportat şi la calitatea lor de colaboratori de facto în cursul urmăririi penale.

Relativ la acest aspect, Curtea constată că implicarea acestor martori în activitatea de cercetare penală, prin purtarea echipamentului de înregistrare ambientală a dialogurilor purtate cu inculpatul sau între ei, nu prezumă lipsa de sinceritate a acestora, şi în cazul lor fiind pe deplin aplicabil principiul liberei aprecieri a probelor, în acord cu care mijlocul de probă primeşte relevanţă probatorie în măsura în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, cu privire la aspectele esenţiale pentru fapta dedusă judecăţii, declaraţiile acestor martori sunt concordante între ele şi se coroborează şi cu declaraţiile martorului OL şi parţial cu cele ale martorului AD, precum şi cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Raportat la cele expuse, Curtea va reţine că starea de fapt descrisă în actul de sesizare şi reţinută de prima instanţă este confirmată de ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, neexistând temeiuri pentru pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală.

Apărarea a susţinut că teza acuzării, potrivit căreia, prin atribuirea lucrării de la Icuşeşti către SC Izopoint SRL, inculpatul ar fi căutat să stingă o parte din datoria pe care o avea faţă de GŞ, din profitul obţinut de pe urma lucrării, PV urmând să îi dea o parte şi acestuia din urmă, este demontată chiar de declaraţiile martorului PV din care reiese că acesta nu s-a interesat dacă lucrarea putea genera profit.

Sub acest aspect, Curtea constată că în baza factuală a infracţiunii de trafic de influenţă imputată inculpatului prin rechizitoriul emis în cauză nu se regăseşte şi împrejurarea că, prin atribuirea lucrării se urmărea să se stingă parţial şi datoria inculpatului A către GŞ. Prin urmare, precizările din rechizitoriu şi din declaraţiile martorilor referitoare la faptul că această faptă ar fi fost comisă pentru a stinge o parte din datoria respectivă nu sunt esenţiale raportat la obiectul acuzaţiei de trafic de influenţă din iunie 2015, ele având rolul de a contextualiza acuzaţia, şi nu de a stabili limitele acesteia în sensul prevăzut de art. 371 Cod procedură penală.

Contrar celor argumentate de apărare, Curtea constată din examinarea mijloacelor de probă analizate mai sus că această faptă are o existenţă de sine stătătoare, fiind autonomă în raport de acuzaţia de trafic de influenţă din anul 2013, aşa încât nu se poate considera că afirmaţiile martorului PV invocate în susţinerea acestei teze ar putea demonstra neîntrunirea condiţiilor de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă.

În continuare, Curtea constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că fapta comisă de inculpat, descrisă mai sus întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6, art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, criticile formulate de inculpat în apel sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Astfel, cu privire la susţinerea apărării că în cauză prima condiţie a elementului material nu este îndeplinită, neexistând o promisiune de intervenţie, Curtea constată că această promisiune este pe deplin dovedită de mijloacele de probă administrate în cauză, analizate mai sus. Aşa cum s-a arătat anterior, cu ocazia aniversării doctorului A , inculpatul i-a spus

martorului P să ia el lucrarea. În opinia Curţii, această indicaţie, care a fost transmisă martorului PV după ce acesta aflase deja de la GŞ că vorbise cu AI ca firma Izopoint să preia lucrarea, a fost suficientă pentru a fi percepută de martor ca o promisiune de intervenţie în vederea atribuirii lucrării. Curtea constată că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, promisiunea de intervenţie nu trebuie să îmbrace o anumită formă, singurele cerinţe fiind ca aceasta să fie neechivocă, să exprime angajamentul făptuitorului de a proceda în sensul traficării influenţei. Or,                                                                                              Curtea constată că afirmaţia adresată inculpatului în sensul ca PV să ia lucrarea, fiind prezentată acestuia ca un fapt cert, este mai mult decât o simplă promisiune, ea exprimă certitudinea intervenţiei, care de altfel s-a şi realizat, aşa cum s-a arătat mai sus.

A mai susţinut apărarea că nu este îndeplinită nici condiţia existenţei vreuneia dintre cele trei acţiuni alternative ale elementului material, respectiv pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii. Aşa cum s-a arătat deja mai sus, Curtea constată că probele administrate în cauză demonstrează dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul i-a pretins martorului P ca tâmplăria pentru şcoala de la Icuşeşti să fie executată de societatea sa – „iei tu lucrarea, dar tâmplăria o fac eu”.

Conform doctrinei şi jurisprudenţei în materie, pretinderea constă în formularea de către făptuitor nemijlocit, în mod expres sau tacit, a solicitării unei sume de bani, a unui bun sau a altor valori (a se vedea în acest sens decizia Curţii Constituţionale nr. 650/2018). Or, solicitarea inculpatului este lipsită de orice echivoc, inclusiv martorul P afirmând că a înţeles că trebuia să facă aceste lucrări cu societatea controlată de inculpat, ca o contraprestaţie pentru influenţa exercitată de inculpat în vederea atribuirii lucrării.

De asemenea, Curtea subliniază că, potrivit jurisprudenţei constante în materie, atunci când făptuitorul comite două dintre acţiunile tipice, prevăzute alternativ de norma de  incriminare, respectiv să pretindă şi ulterior să primească folosul urmărit, infracţiunea se consumă la momentul pretinderii. Acesta este cazul şi în prezenta speţă, fapta de trafic de influenţă în discuţie consumându-se în luna iunie 2015, când inculpatul şi martorul s-au întâlnit la ziua doctorului A , iar inculpatul i-a comunicat că ia el tâmplăria de la şcoala din Icuşeşti.

S-a mai susţinut de către apărare că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la funcţionarul public asupra căruia inculpatul ar fi avut influenţă sau ar fi pretins că are influenţă. Astfel, s-a arătat că inculpatul nu a explicat cum urma să aducă la îndeplinire acest plan şi nu a nominalizat funcţionarul public asupra căruia ar fi trebuit să intervină sau măcar instituţia publică din care făcea parte acesta.

Relativ la această critică, instanţa de apel are în vedere că, potrivit jurisprudenţei constante în materie, prin expresia “are influenţă” se înţelege că acea persoană se bucură în mod real de încrederea funcţionarului sau a altui salariat, ori că bunele relaţii personale cu acesta corespund realităţii, aşadar acea persoană este în asemenea relaţii cu funcţionarul încât să-l poată determina la o anumită conduită, atitudine, acţiune.

Prin expresia “lasă să se creadă că are influenţă” asupra unui funcţionar sau a altui salariat, literatura de specialitate înţelege că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcţionar sau alt salariat (afirmând, de pildă, că datorită încrederii de care se bucură sau datorită rudeniei sau relaţiilor personale pe care le are cu acel funcţionar sau salariat poate determina o anumită atitudine a acestuia ori poate obţine o anumită rezolvare), ori se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realităţii, că este în relaţii bune cu funcţionarul ori alt salariat, se bucură de aprecierea şi încrederea acestuia de asemenea natură încât poate rezolva problema de care este interesat cumpărătorul de influenţă.

Se consideră că cerinţa este îndeplinită şi atunci când o persoană, fără a se lăuda că are trecere asupra unui funcţionar, nu dezminte afirmaţiile altora cu privire la existenţa acesteia.

De asemenea, în practica judiciară s-a reţinut că nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului public asupra căruia are influenţă, suficient fiind să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. Potrivit unei jurisprudenţe constante, pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcţionarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conţinutul celor afirmate de el se desprinde competenţa acestui funcţionar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafică influenţa, deoarece ceea ce este important este ca influenţa presupusă a inculpatului să

fi constituit pentru persoana interesată motivul tranzacţiei. Cu alte cuvinte, pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea ca influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul, să privească un funcţionar sau alt salariat care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase. Nu are relevanţă dacă făptuitorul atribuind un nume acelui funcţionar sau salariat, numele atribuit este real sau fictiv. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei. (a se vedea în acest sens decizia Curţii Constituţionale nr. 489/2016, par 54)

Examinând din această perspectivă situaţia dedusă judecăţii, Curtea constată că îndeplinirea acestei condiţii rezultă cu evidenţă din mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, inculpatul deţinea la vremea respectivă funcţii publice şi politice – deputat în parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Neamţ, partid aflat la guvernare în perioada respectivă – care îi confereau o influenţă foarte puternică în judeţul Neamţ în perioada respectivă, mai ales asupra primarilor din comunele din judeţ. Toţi martorii audiaţi, inclusiv martorul P , erau foarte conştienţi de această poziţie a inculpatului, şi în plus, martorul P a şi arătat că GŞ i-a spus că inculpatul vorbise ca el să ia lucrarea, fiind evident deci că influenţa urma să se exercite asupra primarului comunei Icuşeşti, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat.

În plus, în raport de principiile care se degajă din jurisprudenţa antereferită, rezultă că faptul că inculpatul nu a precizat în ce ar fi constat demersurile sale nu este relevant pentru existenţa infracţiunii, fiind suficient ca acesta să îi creeze martorului convingerea că urma să exercite influenţa.

În sfârşit, s-a argumentat că primarul com. Icuşeşti nu avea atribuţii în legătură cu procedura de atribuire a contractului de execuţie a lucrării de construcţie a şcolii, astfel că nu este îndeplinită condiţia determinării funcţionarului să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle  sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Relativ la această apărare, Curtea constată că potrivit doctrinei (Mihail Udroiu – Sinteze de drept penal. Partea specială ed. 3 volumul 2, p. 971), făptuitorul poate afirma că are influenţă asupra unei persoane care, în mod cert, ar putea ajunge să influenţeze chiar funcţionarul public competent. Or, în calitate de primar al comunei Icuşeşti, martorul OL avea în mod cert o astfel  de posibilitate. Curtea reţine ca fiind relevante sub acest aspect chiar declaraţiile acestui martor, din care reiese că inculpatul i-a spus să găsească împreună o firmă care să execute lucrarea, de unde reiese că, odată identificată de cei doi o astfel de firmă, nu mai exista vreun alt impediment în atribuirea lucrării către societatea respectivă.

Raportat la toate cele expuse mai sus, Curtea va reţine că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului AI pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, sentinţa apelată urmând a fi menţinută sub aspectul soluţiei de condamnare dispusă faţă de inculpat pentru această infracţiune.

În ceea ce priveşte însă confiscarea dispusă de instanţa de fond în baza art. 292 alin. 2 Cod penal, Curtea are în vedere că potrivit  acestei  dispoziţii, banii, valorile sau orice alte  bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Curtea constată însă că, din declaraţiile martorului PV reiese că acesta nu ar fi putut să execute în regie proprie tâmplăria pentru şcoala din Icuşeşti, deoarece, conform contractului de execuţie şi a caietului de sarcini, în proiect era prevăzută tâmplărie din lemn stratificat. Având în vedere deci că martorul ar fi trebuit să achiziţioneze de pe piaţă tâmplăria şi ţinând cont de faptul că, potrivit declaraţiilor sale, valoarea de piaţă a acestor bunuri era de aproximativ 60 – 70.000 lei, Curtea consideră că se impune confiscarea diferenţei dintre preţul efectiv plătit de SC Izopoint SRL către SC Rotercom Prestige SRL şi valoarea de piaţă a bunurilor livrate de această societate, adică 80.000 lei. Prin urmare, în rejudecare, se va dispune confiscarea de 80.000 lei de la inculpat, corespunzătoare acestei infracţiuni.

 În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă din data de 31.07.2015

Se constată că starea de fapt reţinută de instanţa de fond este în concordanţă cu ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză (fără a lua în considerare procesele-verbale de redare

a convorbirilor şi comunicărilor înregistrate în dosarele nr. 109/P/2015 şi nr. 347/P/2013, folosite în cauză în condiţiile art. 142 alin. 5 Cod procedură penală, aşa cum s-a arătat mai sus).

În urma examenului propriu al materialului probator, Curtea reţine dovedit faptul că în data de 31.07.2015, inculpatul AI, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei Neamţ a Partidului Social Democrat, i-a pretins lui CI, acţionar şi director general al SC Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi, un procent de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce era necesar a fi alocată de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) pentru finalizarea contractelor pe care această societate le avea încheiate cu administraţiile bazinale din subordinea ANAR.

În schimbul acestui comision, în perioadă iulie – septembrie 2015, AI şi-a exercitat influenţa reală asupra lui JI (membru şi ulterior vicepreşedinte al organizaţiei Neamţ a Partidului Social Democrat) secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor cu atribuţii privând coordonarea ANAR în ceea ce priveşte investiţiile) în vederea alocării de către ANAR a sumei de 60.000.000 lei, demersuri rămase fără rezultat.

Această stare de fapt rezultă din coroborarea declaraţiilor martorului CI cu declaraţiile martorului MC, ale martorului JI şi parţial cu declaraţiile martorului LM şi ale inculpatului însuşi.

Astfel, în mod corect au fost avute în vedere de instanţa de fond declaraţiile martorului CI, director şi acţionar al SC Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi (f. dup vol. , f.  dos. fond  Tribunal Neamţ, f. dos. fond. vol. , f. d.i. vol. ), ale cărui relatări sunt edificatoare cu privire la condiţiile şi modalitatea în care s-a realizat pretinderea comisionului de către inculpat.

Martorul a arătat că nu îşi aduce aminte împrejurările, dar în anul 2015 a discutat telefonic cu AI pentru a se întâlni cu acesta – nu reţin dacă eu l-am căutat pe el ori el m-a căutat pe mine, telefonic. Bănuiesc faptul că LM a discutat cu AI despre situaţia Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi.

Din declaraţiile martorului C , Curtea reţine că acesta l-a contactat pe inculpat având în vedere calitatea lui de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi de deputat al României, coleg în comisia de transporturi cu LM (acţionar al SC Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi, cu care martorul discuta destul de des despre situaţia societăţii), considerându-l persoana cea mai importantă la care ar fi putut apela pentru a cere sprijin în vederea obţinerii finanţării pentru realizarea unor lucrări ale societăţii din judeţul Neamţ – în 2015 l-am sunat pe inculpatul A , eu fiind preşedinte consiliu de administraţie la Construcţii Hidrotehnice şi director general, iar dânsul era preşedintele CJ Neamţ. La acea dată societatea avea în portofoliu lucrări în foarte multe judeţe din ţară, iar în jud. Neamţ aveam 2 lucrări. (…) Am ajuns la concluzia că ar fi trebuit în plus 3 – 4 milioane de lei noi, pentru a fi la nivelul anului precedent. (…) M-am gândit să analizez dacă sunt resurse suplimentare în zona Apelor Române. M-am gândit că ar fi oportună o discuţie cu domnul A şi i-am solicitat o întrevedere. (…) mai erau şi alte persoane pe care le cunoşteam, dar la acea vreme era cel mai important.

Din declaraţiile martorului C reiese cu claritate că martorul viza fondurile ce puteau fi alocate de Apele Române, fiind evident că sprijinul pe care acesta îl prefigura de la inculpatul A , putea viza doar demersuri referitoare la această instituţie, în vederea suplimentării fondurilor – în fiecare an, în activitatea firmei, pe punctele de lucru rămâneau sume de bani în cadrul Apelor Române. M-am gândit ca aceste sume să fie direcţionate către societatea noastră, prin adrese oficiale, prin susţinerea Consiliului Judeţean. (…) M-am gândit că poate ne putem corela toţi factorii, Consiliul Judeţean Neamţ, societatea şi Primăria Roman pentru a suplimenta fondurile, pentru a urgenta şi finaliza lucrările.

Din declaraţiile acestui martor reiese că la întâlnirea cu inculpatul din loc. Roznov, acesta cunoştea deja situaţia lucrărilor pe care SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi le avea în derulare, indicându-i chiar valoarea totală a lucrărilor – mi s-a părut că tema era cunoscută, iar ulterior s- a confirmat bănuiala mea (f. dos. fond vol. ); mi-a spus că ştie că societatea are lucrări în portofoliu contractate cu Apele Române de aproximativ 60.000.000 lei. Arsene Ionel mi-a oferit verbal detalii despre punctele de lucru unde existau contracte istorice şi era necesară alocarea de fonduri. Impresia mea a fost că acesta cunoştea cu exactitate locul de execuţie a lucrărilor şi fondurile necesare. (f. dup vol. )

Declaraţia martorului relevă totodată promisiunea inculpatului de a-şi exercita influenţa în vederea alocării fondurilor – AI mi-a dat de înţeles că ar putea determina alocarea acestor fonduri. Eu i-am spus că suma despre care discutăm este una nerealistă deoarece societatea nu are capacitatea de a executa toate contractele simultan (…). AI nu mi-a precizat cu ce persoane va discuta în vederea alocării fondurilor (f. dup vol. ).

În sfârşit, se observă că declaraţia martorului C atestă pretinderea de către inculpatul A a unui procent de 5% din fondurile care ar fi fost alocate, cu titlu de „comision” SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi SA, precum şi modalitatea în care acesta ar fi trebuit să fie plătit – realizând că

„ajutorul‖ oferit de AI nu poate fi cu titlu gratuit, l-am întrebat pe acesta care ar fi

„comisionul‖. AI a spus că este vorba despre aproximativ 5% din fondurile alocate, însă nu am stabilit cu el modalitatea de remitere, respectiv dacă vrea banii în numerar ori aceştia vor fi viraţi într-o anumită firmă. Eu l-am întrebat cum să fie remis comisionul, iar el mi-a spus că se va gândi şi că, probabil, va găsi o societate care să fie implicată în lucrări.

Curtea constată că declaraţiile martorului CI se coroborează sub aspectul pretinderii comisionului în schimbul alocării fondurilor în valoare de aproximativ 60.000.000 lei şi cu declaraţiile martorului MC (f.  dup vol.  , f.  dos. fond Tribunal Neamţ, f.   dos. fond vol.  ) care  a relatat că în vara anului 2015, la finalul unei şedinţe a consiliului de administraţie a SC Construcţii Hidrotehnice SA, martorul CI ne-a solicitat să ne mobilizăm pentru a identifica clienţi din zona privată menţionând în acest context că, pentru contractele cu autorităţile publice, cele mai multe dintre acestea fiind încheiate cu Apele Române, se cer comisioane, iar alocaţiile anuale sunt reduse, iar pentru alocarea de sume suplimentare se cer comisioane. (…) CI a afirmat că şi lui i-a cerut un anumit comision, însă nu îmi amintesc valoarea acestuia şi că a refuzat solicitarea, spunându-ne că dacă vrea altcineva să facă aşa ceva să îşi asume funcţia de director general. CI a afirmat în şedinţă că lui i s-au propus lucrări în valoare de 60 milioane lei dacă dă un anumit comision.

Martorul M a mai arătat că după şedinţă a avut o discuţie privată cu martorul C , spunându-i că cineva mi-a spus la evenimentul la care am participat că firmei i-au fost alocate fonduri suplimentare de valoarea menţionată de el în şedinţă. În acel CI a afirmat că i-a trecut glonţul pe la urechi.

Curtea reţine că existenţa şi conţinutul promisiunii inculpatului AI de a determina alocarea fondurilor în valoare de 60.000.000 lei de la ANAR este pe deplin dovedită de demersurile pe care acesta le-a făcut faţă de martorul JI, la vremea respectivă secretar de stat în Ministerul Mediului, care avea în coordonare Apele Române.

Din declaraţiile martorului reiese că în anul 2015 a fost numit secretar de stat la Ministerul Mediului şi în această calitate avea în coordonare Agenţia Naţională Apele Române (ANAR), fiind numit în această funcţie la recomandarea PSD Neamţ, organizaţie condusă de inculpat în perioada respectivă.

Martorul J confirmă că inculpatul i-a solicitat să facă demersuri pentru a fi alocate fonduri ale ANAR pentru lucrările pe care SC Construcţii Hidrotehnice le avea în derulare cu această instituţie, indicând aceeaşi sumă pe care a menţionat-o şi martorul CI – când m-am întâlnit cu inculpatul şi mi-a cerut această alocare de fonduri pentru SC Construcţii Hidrotehnice, acesta a făcut referire la suma de 60 milioane lei care trebuia să fie alocată pentru continuarea lucrărilor.

Relatările martorului Jugan confirmă şi susţinerile martorului C potrivit cărora inculpatul cunoştea deja situaţia lucrărilor la momentul întâlnirii din loc. Roznov, cel mai probabil prin intermediul martorului LM, care era coleg cu inculpatul în comisia pentru transporturi din parlament şi care era acţionar majoritar al SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi şi ţinea legătura cu martorul C , având cunoştinţă despre situaţia contractelor societăţii. Astfel, martorul J a arătat că a avut o întâlnire cu inculpatul şi cu LM, în biroul celui din urmă din clădirea parlamentului, înainte de presiunile inculpatului pentru alocarea banilor pentru Construcţii Hidrotehnice Iaşi. La această întâlnire LM i-a prezentat o situaţie a acestor contractelor încheiate de SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi cu ANAR, pentru a se face demersurile în vederea alocării fondurilor suplimentare, fie printr-o rectificare bugetară, fie prin realocarea fondurilor deja alocate altor lucrări.

Curtea constată că declaraţiile martorului J sunt edificatoare cu privire la natura reală a interesului inculpatului AI în alocarea fondurilor în cuantumul arătat mai sus către SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi, care era un interes personal de natură patrimonială, fără legătură  cu interesul colectiv al cetăţenilor din jud. Neamţ – am avut mai multe întâlniri cu A în care am discutat pe marginea acestui subiect, fie la sediul parlamentului, fie prin Bucureşti la diferite restaurante. (…) În cadrul acestor discuţii A mi-a dat de înţeles că aş putea fi recompensat dacă se alocă fondurile. (…) Din numărul întâlnirilor am dedus că inculpatul îşi dorea foarte mult să se aloce fondurile pentru aceste lucrări şi am perceput ca pe o presiune din partea lui faptul că mi-a cerut repetat să ne întâlnim în acest scop.

Martorul a mai arătat că inculpatul era precaut în cadrul întâlnirilor, discuţiile despre alocarea fondurilor fiind purtate fie în toaleta restaurantelor, în timp ce pornea uscătorul de mâini şi/sau dădea drumul la apă sau pe stradă, în zgomotul traficului, pentru a evita o eventuală înregistrare – de fiecare dată acesta îmi solicita expres să vin în un anumit loc pe care mi-l indica, schimbând locaţiile de la o întâlnire la alta. (…) la primele întâlniri, AI şi-a luat măsuri speciale de precauţie în sensul că, după ce ne întâlneam, acesta îmi solicita să lăsăm telefoanele pe masă şi să mergem la toaletă unde dădea drumul la apă sau la uscătorul de mâini pentru a crea zgomot de fond. (f. dup vol. )

De asemenea, întrebat fiind cu privire la natura recompensei, martorul a arătat că inculpatul nu i-a precizat în ce urma să constea aceasta, dar el a înţeles că ar fi o sumă de bani sau o promovare.

Curtea constată că relatările martorului JI cu privire la implicarea inculpatului în discuţii referitoare la alocarea de fonduri către SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi SA sunt confirmate parţial şi de martorul LM (f. dos fond Tribunal Neamţ), care a arătat că i-a cerut acestuia să îl îndrume spre o persoană care să îl ajute – din 2013 până în 2016 am fost preşedintele Comisiei de transport şi infrastructură din Camera Deputaţilor, vicepreşedintele comisiei a fost AI. Am aflat că secretar de stat la Ministerul Mediului era tot un membru PSD. Eu i-am solicitat lui AI să îmi indice o persoană din cadrul Ministerului Mediului care ar putea să primească un memoriu referitor la situaţia SC Construcţii Hidrotehnice. Arsene mi-a indicat pe secretarul de stat din minister de la acea vreme, JI.

Martorul confirmă totodată afirmaţiile martorului J cu privire la întâlnirile avute în clădirea parlamentului ce au avut ca obiect situaţia societăţii, singura diferenţă dintre declaraţiile celor doi vizând natura înscrisului prezentat în cadrul celei de-a doua întâlniri – cu acesta din urmă m-am întâlnit de două ori, în sediul parlamentului, secretarul de stat având şedinţă. Prima dată l-am întrebat ce demersuri trebuie făcute din partea SC Construcţii Hidrotehnice, acesta spunându-mi că trebuie să fie depuse memorii ce vor fi discutate şi avute în vedere eventual la rectificarea bugetară. A doua oară, după ce din partea societăţii fusese depus un astfel de memoriu, eu i-am înmânat o copie a memoriului pentru a fi sigur că a primit acest memoriu.

Se observă aşadar că martorul J face referire la situaţia contractelor SC Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi, pentru a se stabili valoarea fondurilor ce urmau a fi alocate, în vreme ce martorul L relatează despre un memoriu, în ideea de a acredita legalitatea demersurilor făcute. Curtea constată însă că afirmaţiile martorului J se bucură de o mai mare credibilitate în cauză, acestea coroborându-se cu declaraţiile martorului CI, din care nu reiese că în perioada respectivă i-ar fi transmis martorului L vreun memoriu cu privire la situaţia contractelor societăţii  societăţii.

În sfârşit, Curtea constată că mijloacele de probă analizate mai sus se coroborează parţial şi cu declaraţia oferită de inculpat în apel (f. d.i. vol. ), acesta confirmând întâlnirea avută cu martorul CI, admiţând că este posibil ca martorul să îl fi întrebat ceva despre un comision, şi arătând şi motivul pentru care a acceptat să se întâlnească cu acesta – întâlnire de complezenţă, pentru colegul meu parlamentar ML – ceea ce confirmă susţinerile martorilor C şi J , potrivit cărora inculpatul cunoştea dinainte situaţia acestei societăţi şi că singura persoană de la care putea să o cunoască era LM.

Chiar dacă nuanţat, Curtea observă că inculpatul confirmă şi discuţiile purtate cu martorul Jugan Iulian pe tema lucrărilor SC Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi, menţionând însă că acestea erau expresia preocupării sale constante pentru problemele cetăţenilor din zona jud.

Neamţ – lucrările SC Construcţii Hidrotehnice vizau mai multe obiective care aveau probleme în sensul că existau multe inundaţii în zonă. În discuţiile de partid se vorbea despre problemele din această zonă, fiecare primar spunând problemele din localitatea sa. J în cadrul acestor discuţii, prelua datele şi încerca să rezolve, pentru că acesta era interesul său de om politic şi ca secretar de stat cu atribuţii în domeniu.

Se observă însă că aceste afirmaţiile ale inculpatului cu privire la faptul că discuţiile se încadrau în sfera de legalitate şi că aveau la bază doar un interes politic sunt vădit contrazise nu doar de declaraţiile martorilor J şi C , dar şi de faptul că toate demersurile acestuia au vizat finanţarea tuturor contractelor pe care le avea SC Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi în derulare, care nu erau doar în jud. Neamţ pentru care în mod normal s-ar fi preocupat inculpatul ca deputat de Neamţ şi preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Neamţ.

Apărarea a invocat lipsa de credibilitate a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, învederând că martorul CI nu şi-a mai însuşit în integralitate declaraţiile cu ocazia audierii din cursul judecăţii, şi că declaraţiile martorului M conţin inadvertenţe greu de ignorat.

Relativ la aceste apărări, Curtea constată, în urma comparării declaraţiilor succesive ale martorilor menţionaţi, că în privinţa elementelor factuale esenţiale ale cauzei relatările acestora au fost constante pe parcursul întregului proces penal. Astfel, se observă că aceştia au indicat de fiecare dată aceleaşi aspecte referitoare la modul în care s-a derulat întâlnirea dintre inculpat şi martorul C , referitoare la reacţia martorului C în cadrul întâlnirii consiliului de administraţie al SC Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi relativ la solicitarea de comisioane din mediul public, la discuţia avută apoi de cei doi martori cu privire la zvonul alocării sumei de 60 milioane de lei acestei societăţi. Contrar susţinerilor apărării, Curtea remarcă faptul că de fiecare dată când a  fost audiat (de patru ori), martorul C a afirmat că inculpatul i-a dat de înţeles că ar putea determina alocarea fondurilor, i-a spus despre comision (fapt pe care de altfel nici inculpatul nu a putut să îl nege categoric în faţa instanţei de apel), indicând de fiecare dată acelaşi cuantum – 5% şi de fiecare dată acelaşi context în care i-a fost pretins de inculpat.

Mai mult decât atât, Curtea remarcă similaritatea unor detalii din declaraţiile martorilor CI şi JI (indicarea aceleiaşi valori a finanţării, plasarea inculpatului în centrul demersurilor efectuate pentru obţinerea fondurilor), deşi aceşti martori nu se cunoşteau dinainte şi nu au vorbit niciodată personal despre acest subiect, ceea ce întăreşte ideea sincerităţii acestora, fiind evident că într-un atare context nu aveau cum să relateze aspecte similare dacă nu s-ar fi întâmplat în realitate.

Cât priveşte inadvertenţele din declaraţiile martorului M referitoare la momentul în care martorul C i-ar fi spus că inculpatul A ar fi fost cel care i-a pretins comisionul, Curtea reaminteşte caracterul divizibil al declaraţiilor martorilor şi faptul că existenţa unor neconcordanţe între declaraţiile unui martor nu demonstrează în mod automat lipsa de credibilitate a tuturor afirmaţiilor martorului respectiv. Astfel, instanţa poate şi trebuie să reţină la stabilirea situaţiei de fapt acele aspecte din declaraţiile martorilor care se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, sub aspectul esenţial – care în acest caz constă în afirmaţiile făcute de martorul C în şedinţa consiliului de administraţie al SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi SA şi în cadrul discuţiei particulare avute cu acesta după încheierea şedinţei – declaraţiile martorului sunt concordante şi se coroborează şi cu cele ale martorului C .

Raportat la mijloacele de probă analizate mai sus, Curtea constată că starea de fapt descrisă în actul de sesizare şi reţinută şi de tribunal este dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil, criticile inculpatului referitoare la interpretarea probatoriului fiind neîntemeiate.

De asemenea, Curtea constată că în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că fapta comisă de inculpat, descrisă mai sus, întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă în formă agravată, prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal raportat la art. 6, art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, criticile formulate de apărare sub acest aspect fiind neîntemeiate.

A susţinut apărarea că fapta reproşată inculpatului este în realitate una putativă, deoarece chiar de martorul ci a precizat că nu a perceput discuţia cu inculpatul ca fiind una realistă, considerând că suma de bani menţionată în discuţie nu putea fi niciodată primită de SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi SA.

Curtea constată însă că probatoriul administrat în cauză infirmă pe deplin acest fapt, martorul C precizând de fiecare dată că l-a neliniştit posibilitatea primirii unei sume de bani aşa mare, acesta arătând chiar în faţa primei instanţe că percepţia sa era că inculpatul era un om politic puternic, iar într-o anumită situaţie ar fi putut determina într-un fel sau altul, alocarea, mobilizarea din punct de vedere politic a sumelor de bani. De altfel, în pofida susţinerilor martorului C în sensul că a apreciat că nu aveau cum să primească vreodată toată suma, Curtea remarcă faptul că din modul în care acesta s-a exprimat în şedinţa consiliului de administraţie al SC Construcţii Hidrotehnice Iaşi SA, rezultă chiar contrariul. Astfel, martorul C nu ar fi avut de ce să le spună membrilor consiliului de administraţie, între care se afla şi martorul M , că el nu îşi asumă plata unor comisioane, că li se promiseseră fonduri de 60 milioane lei în schimbul unui comision, şi că dacă vrea cineva să facă aşa ceva să îşi asume funcţia de director general, dacă nu ar fi luat în serios discuţia cu inculpatul.

Curtea constată că, în contextul afirmaţiilor referitoare la valoarea fondurilor a căror alocare ar fi putut-o determina inculpatul, la valoarea procentului care ar fi trebuit plătit de societate şi la modalitatea de plată a acestuia, susţinerea martorului C potrivit căreia în cadrul întâlnirii nu s-a stabilit nimic concret nu poate demonstra inexistenţa infracţiunii, câtă vreme toate detaliile prezentate de inculpat în întâlnirea respectivă realizau deja conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă.

Curtea constată însă că în doctrină şi în jurisprudenţă s-a statuat că pentru existenţa elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesar că pretinderea banilor sau folosului să fi fost urmată de executare, adică de satisfacerea pretenţiei (a se vedea în acest sens ÎCCJ, secţia penală, decizia nr. 279/RC/2019, www.scj.ro; Sinteze de drept penal. Partea specială. – Mihail Udroiu, Ed. 3 vol. 2, p. 965 ). În acest context, faptul că martorul C a precizat că nu dorea să plătească astfel de comisioane şi că a evitat un răspuns tranşant în discuţia cu inculpatul nu este de natură a demonstra inexistenţa infracţiunii.

A mai învederat apărarea că din declaraţiile martorului C nu reiese că inculpatul i-ar fi spus acestuia cu ce persoane urma să discute, nu a menţionat numele sau poziţia vreunui funcţionar, nu a identificat instituţia asupra căreia se presupune că ar fi urmat să întreprindă demersuri, nu a menţionat niciodată că ar fi avut vreo influenţă asupra vreunui funcţionar din ANAR şi nici nu a lăsat să se creadă acest lucru, aşa încât nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei referitoare la funcţionarul public instituită de art. 291 Cod penal.

Relativ la acest aspect, Curtea are în vedere că, potrivit jurisprudenţei constante în materie, a avea influenţă asupra unui funcţionar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acestuia, a fi în mod real în bune relaţii cu el. Făptuitorul va lăsa să se creadă că are influentă asupra unui funcţionar public atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa impresie că se bucură de această trecere, că este în bune relaţii cu funcţionarul public, că se bucură de încrederea acestuia. Cerinţa este realizată şi în cazul în care făptuitorul nu dezminte afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra funcţionarului public. Nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului public asupra căruia are influenţă, suficient fiind să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. În acest sens, s-a decis în practica judiciară că pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcţionarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conţinutul celor afirmate de el se desprinde competenţa acestui funcţionar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafica influenta. De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul atribuind un nume acelui funcţionar, numele atribuit este real sau fictiv. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei. (a se vedea în acest sens ÎCCJ, secţia penală, decizia nr. 65/A/2015, www.scj.ro)

Evaluând din această perspectivă situaţia dedusă judecăţii, Curtea reiterează că martorul C a arătat că l-a căutat chiar el pe inculpat pentru a-l sprijini în vederea obţinerii fondurilor ce puteau fi alocate de Apele Române. Prin urmare, este evident că inclusiv martorul prefigura că demersurile pe care le-ar fi făcut inculpatul A puteau viza doar această instituţie – în fiecare an, în activitatea firmei, pe punctele de lucru rămâneau sume de bani în cadrul Apelor Române. M- am gândit ca aceste sume să fie direcţionate către societatea noastră, prin adrese oficiale, prin susţinerea Consiliului Judeţean. (…) M-am gândit că poate ne putem corela toţi factorii, Consiliul Judeţean Neamţ, societatea şi Primăria Roman pentru a suplimenta fondurile, pentru a urgenta şi finaliza lucrările. De asemenea, din declaraţiile martorului reiese cu evidenţă şi faptul că acesta chiar credea că inculpatul putea influenţa alocarea acestor fonduri, percepându-l pe inculpat ca pe un om politic puternic, care, prin prisma funcţiei de preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Neamţ şi a calităţii de deputat, avea numeroase conexiuni care îi permiteau să exercite o influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul ANAR.

Un alt argument invocat de apărare a vizat faptul că probatoriul administrat în cauză nu a relevat o promisiune din partea inculpatului, nici măcar una implicită.

Relativ la această apărare, Curtea constată că legea nu prevede că promisiunea autorului faptei de trafic de influenţă trebuie să îmbrace o anumită formă, existenţa acesteia putând fi dedusă dintr-o varietate de modalităţi de exprimare, care, în contextul probator, sunt suficient de clare şi lipsite de echivoc, încât să fie percepute ca o promisiune de determinare a funcţionarului public.

Or, Curtea nu poate ignora afirmaţiile constante ale martorului CI, din care reiese că atunci când s-au întâlnit inculpatul, acesta cunoştea deja situaţia contractelor în execuţie ale SC Construcţii Hidrotehnice SA Iaşi, el a fost cel care i-a spus că restul de finanţare al contractelor încheiate de societate cu ANAR însuma 60 milioane lei şi tot el i-a dat de înţeles că ar putea primi suma respectivă – mi-a spus că societatea are un rest de execuţie de 60 milioane lei şi „şi dacă aţi primi aceşti bani?‖ (f. 99 dos. fond Tribunal Neamţ). Mai mult decât atât, martorul a perceput că inculpatul putea să determine alocarea acelor fonduri, demersuri pe care de altfel inculpatul le-a şi întreprins în mod activ, prin influenţarea martorului JI.

În sfârşit, se observă că apărarea a susţinut că nici condiţia ca actul în cauză să intre în sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public invocat de autorul faptei nu este îndeplinită în cauză, raportat la atribuţiile martorului Jugan Iulian.

Relativ la această apărare, Curtea constată că, potrivit descrierii făcute în actul de acuzare a instanţei la secţiunea în drept, fapta de trafic de influenţă dedusă judecăţii s-a consumat cu ocazia întâlnirii dintre inculpat şi martorul CI în loc. Roznov din data de 31.07.2015, când a avut loc pretinderea comisionului de 5% din valoarea fondurilor alocate în schimbul promisiunii inculpatului că urma să îşi traficheze influenţa faţă de funcţionarii publici cu drept de decizie de la Apele Române.

În cadrul acelei întâlniri, inculpatul nu a menţionat numele martorului Jugan Iulian ca fiind funcţionarul public pe lângă care urma să îşi exercite influenţa, dându-i de înţeles că era vorba doar despre funcţionari publici cu drept de decizie asupra bugetului ANAR.

Conform doctrinei şi jurisprudenţei constante în materie, în economia infracţiunii de trafic de influenţă acţiunea de determinare a funcţionarului public nu are un caracter esenţial, ea putând să şi lipsească. Pe cale de consecinţă, raportat la împrejurarea că inculpatul nu l-a indicat în data de 31.07.2015 pe martorul JI ca fiind funcţionarul public pe lângă care urma să îşi traficheze influenţa, faptul că ulterior inculpatul ar fi exercitat efectiv influenţa asupra unui funcţionar care nu avea în atribuţiile de serviciu dreptul de a dispune cu privire la bugetul ANAR este irelevantă.

Pe de altă parte, Curtea constată că, deşi martorul JI nu avea printre atribuţiile de serviciu şi pe cele de ordonator de credite al ANAR nu înseamnă că acesta nu avea nicio competenţă în domeniul respectiv. În acest sens, este relevantă declaraţia martorului din cursul urmăririi penale (f. 44 dup vol. 7), din care reiese că în calitate de coordonator al activităţii ANAR aveam posibilitatea reală să discut cu directorul general al ANAR cu privire la alocarea de fonduri pentru anumite lucrări, precum şi de a solicita prioritizarea acestora.

Raportat la toate cele expuse mai sus, Curtea va reţine că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului AI şi pentru comiterea acestei infracţiuni de trafic de influenţă, sentinţa apelată urmând a fi menţinută sub aspectul soluţiei de condamnare dispusă faţă de inculpat pentru această infracţiune.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate prin sentinţa apelată, Curtea constată că instanţa de fond a realizat o justă evaluare a gravităţii faptelor comise şi a periculozităţii inculpatului.

Astfel, sunt relevante sumele pretinse şi primite de inculpat în schimbul traficării influenţei, faptul că acesta a acţionat în interesul propriu în timp ce deţinea calitatea de deputat în Parlamentul României, folosindu-se de influenţa ce decurgea din funcţiile deţinute pentru realizarea acestora.

Prin conduita sa repetată, inculpatul a adus o atingere semnificativă prestigiului funcţiilor deţinute şi a afectat încrederea cetăţenilor în desfăşurarea cu corectitudine a raporturilor de serviciu din cadrul unor instituţii publice importante, întărind percepţia generală că la nivelul acestor instituţii actele de corupţie reprezintă o stare de normalitate.

De asemenea, Curtea remarcă uşurinţa cu care inculpatul a adoptat fiecare dintre cele două conduite infracţionale, la simple discuţii particulare din care extrăgea facil o oportunitate de obţinere a unui câştig material ca urmare a traficării influenţei deţinute.

În sfârşit, Curtea remarcă atitudinea inculpatului de neasumare a responsabilităţii faţă de acuzaţiile ce i-au fost aduse, din apărările formulate în cursul procesului penal desprinzându-se concluzia că acesta nici nu sesizează caracterul infracţional al acţiunilor sale, părându-i-se normal să procedeze în maniera descrisă mai sus.

Cu privire la apelul formulat de procuror, Curtea consideră că, dată fiind gravitatea şi natura faptelor săvârşite, calitatea pe care inculpatul a avut-o la momentul săvârşirii faptelor, respectiv deputat în Parlamentul României şi preşedinte PSD Neamţ, calităţi ce i-au conferit o influenţă de care s-a folosit în săvârşirea faptelor, se impune aplicarea unor pedepse complementare care vin să suplimenteze represiunea penală şi să asigure ca, pe viitor, inculpatul să nu mai poată săvârşi astfel de infracţiuni. Aplicarea pedepselor complementare se impune a fi stabilită pe durata maximă prevăzută de lege, inculpatul încălcând prin săvârşirea faptelor încrederea de care s-a bucurat în rândul alegătorilor, care i-au dat mandat politic pentru a-i reprezenta şi a contribui la prosperitatea zonei din circumscripţia electorală unde a fost ales, folosindu-se de influenţa sa pentru a-şi urmări propriul interes financiar, iar nu interesul general al societăţii ce l-a ales în funcţie.

Criticile aduse de Ministerul Public sentinţei apelate vor fi deci admise şi, în rejudecare, va fi aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 literele a, b şi g Cod penal pe o durată de 5 ani, în conţinutul arătat mai jos.

Curtea nu consideră necesară interzicerea dreptului de a vota, astfel că, în apelul formulat de inculpat, va fi înlăturată din conţinutul pedepsei accesorii această interdicţie şi nu se va dispune interzicerea acestui drept cu titlu de pedeapsă complementară, urmând a fi deci interzise ca pedeapsă accesorie numai drepturile prevăzute la art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal.

Pentru toate aceste motive, se va respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul AI.

Vor fi admise apelurile formulate de DNA Serviciul Teritorial Bacău şi  inculpatul Arsene Ionel împotriva sentinţei penale nr. 96/D/06.04.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr. 431/103/2018, pe care o va desfiinţa cu privire la soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă, faptă săvârşită în anul 2013, la omisiunea aplicării pedepsei complementare pe lângă pedepsele principale, la cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului, la conţinutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului şi la cuantumul sumei confiscate de la inculpat.

Rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 396 alineat 1 și 6 raportat la art. 16 alineat 1 lit. f Cod de procedură penală, art. 154 alineat 1 lit. c Cod penal, art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alineat 1 Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului AI sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în anul 2013, prevăzută de articolul 291 alineat 1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenției prescripției răspunderii penale.

Va fi menţinută pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în luna iunie 2015, prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alineat 1 va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

Va menţine pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în iulie 2015, prevăzută de art. art. 291 alineat 1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alineat 1 va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

În temeiul art. 38 Cod penal şi art. 39 alineat 1 litera b Cod penal va contopi cele 2 pedepse principale de mai sus, va aplica inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul.

În temeiul art. 45 alineat 3 şi 5 Cod penal va contopi pedepsele complementare şi accesorii stabilite în sarcina inculpatului şi va aplica, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, de 6 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

În baza art. 112 litera a Codul penal şi art. 291 alineat 2 Cod penal va dispune  confiscarea de la inculpatul Arsene Ionel a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul AI.

Admite apelurile formulate de DNA Serviciul Teritorial Bacău şi inculpatul AI împotriva sentinţei penale nr. 96/D/06.04.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr. 431/103/2018, pe care o desfiinţează cu privire la soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă, faptă săvârşită în anul 2013, la omisiunea aplicării pedepsei complementare pe lângă pedepsele principale, la cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului, la conţinutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului şi la cuantumul sumei confiscate de la inculpat.

Rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 396 alineat 1 și 6 raportat la art. 16 alineat 1 lit. f Cod de procedură penală, art. 154 alineat 1 lit. c Cod penal, art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alineat 1 Cod penal interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului AI sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în anul 2013, prevăzută de articolul 291 alineat 1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000, ca efect al intervenției prescripției răspunderii penale.

Menţine pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în luna iunie 2015, prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alineat 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

Menţine pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în iulie 2015, prevăzută de art. art. 291 alineat 1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alineat 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

În temeiul art. 38 Cod penal şi art. 39 alineat 1 litera b Cod penal contopeşte cele 2 pedepse principale de mai sus, aplică inculpatului AI pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul.

În temeiul art. 45 alineat 3 şi 5 Cod penal contopeşte pedepsele complementare şi accesorii stabilite în sarcina inculpatului şi aplică, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, de 6 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de

conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

În baza art. 112 litera a Codul penal şi art. 291 alineat 2 Cod penal dispune confiscarea  de la inculpatul AI a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.