25 decembrie 1989, ziua de Crăciun: „Nicolae și Elena Ceaușescu, condamnați la moarte în urma unui proces ridicol și stupid”
După ce cuplul Ceaușescu este arestat și dus într-o cazarmă din Târgoviște, în seara zilei de 22 decembrie, se aud din nou focuri de armă și se lansează zvonul că au început atacurile teroriștilor, care urmăreau eliberarea dictatorului și a soției sale. Timp de câteva zile, se va desfășura unul dintre cele mai ciudate războaie din istoria omenirii: teroriștii trăgeau de peste tot, fără ca nimeni să-i vadă, armata trăgea acolo unde i se spunea că ar fi teroriști, gospodinele mergeau, totuși, la piață, iar imaginile unui București aflat în război se transmiteau prin televiziune în toată lumea. La insistențele lui Ion Iliescu și ale celor din jurul său se cere judecarea și pedepsirea cuplului Ceaușescu, pentru ca teroriștii să înceteze lupta.
Pe 25 decembrie 1989, în ziua de Crăciun, în urma unui proces ridicol și stupid, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte de un tribunal militar din care fac parte și Victor Atanasie Stănculescu și Virgil Măgureanu, două personaje care se pare că au jucat un rol important în căderea și condamnarea cuplului dictatorial. În aceeași zi, cei doi dictatori au fost executați, iar atacurile teroriștilor au încetat ca prin farmec. Și astăzi se contestă corectitudinea și legalitatea acestui proces. Că nu a fost corect se cunoaște prea bine: celor doi inculpați nu li s-a dat cuvântul, au fost acuzați de uciderea a 60.000 de oameni, avocații apărării erau, de fapt, tot ai acuzării etc. (ulterior Gică Popa, președintele acestui complet de judecată, s-a sinucis). Legalitatea procesului nu poate fi însă contestată, deoarece în București și în unele orașe din țară se trăgea, deci era stare de război și în aceste condiții un tribunal militar putea să judece rapid și să-i condamne la moarte pe cei considerați periculoși. Condamnările la moarte în termen de 24 de ore, date de tribunale militare în timp de război, sunt o practică obișnuită pe plan internațional. Dar dacă „teroriștii” și activitatea lor au existat doar pentru a crea această stare de război pentru ca soții Ceaușescu să poată fi executați în urma deciziei unui tribunal militar? Întrebarea aceasta a apărut și s-a reflectat în unul dintre sloganurile anului 1990: „Cine a tras în noi după 22?”. Pentru că așa cum sublinia reputatul istoric Florin Constantiniu:„Un fapt tulburător și unic în istoria militară universală s-a petrecut atunci în România: în lupta dintre armată și teroriști, partea înfrântă – teroriștii – nu au lăsat pe câmpul de bătălie nici un mort, nici un rănit și nici un prizonier” (O istorie sinceră a poporului român, pag. 507, București 1999).
Toată istoria noastră a fost marcată de minciună, trădare, hoție, impostură și umilință
Pe 26 ianuarie 1990, Ion Iliescu este ales președinte al F.S.N., iar apoi Petre Roman este numit prim-ministru al primului guvern provizoriu al României post ceaușiste. Evenimentele din decembrie 1989 au dus la căderea regimului Ceaușescu, dar nu și la căderea comunismului care s-a menținut prin aceiași oameni, aceleași practici și, mai ales, prin aceleași mentalități. Înlăturarea dictatorului s-a făcut cu sacrificii: peste 1.100 de persoane ucise, dintre care aproape 950 după 22 decembrie, și peste 3.300 răniți, dintre care peste 2.200 tot după 22 decembrie. După cum se poate constata, cei mai mulți morți și răniți au fost după fuga și arestarea lui Ceaușescu. În aceste condiții, dacă se va demonstra că „teroriștii” au fost inventați fiind, de fapt, diversioniști, iar victimele de după 22 decembrie 1989 au fost necesare pentru crearea stării de război pentru ca perechea dictatorială să poată fi executată, atunci toți cei căzuți după această dată au fost asasinați. Deși s-au făcut mai multe anchete și comisii parlamentare, pentru a elucida problema teroriștilor și a celor uciși după 22 decembrie 1989, ele nu au dus la nici un rezultat, misterul planând și azi asupra acestei probleme.
Răspunsul nu a fost găsit, poate că anumite forțe nici nu au dorit acest lucru, dar noi sperăm ca, în anii următori, istoria să clarifice neclaritățile și misterele legate de evenimentele din decembrie 1989. Acest lucru s-ar fi putut face rapid prin deconspirarea fostei Securități și a colaboratorilor săi, dar nu s-a dorit acest lucru, iar Punctul 8 al Declarației de la Timișoara nu a fost luat în considerare de noile autorități, deși aplicarea lui, adică interzicerea drepturilor politice pentru trei legislaturi a foștilor nomenclaturiști și securiști, a fost cerută de peste patru milioane de români. Cum va califica istoria evenimentele din 1989, rămâne de văzut, cei care au ieșit în stradă au participat la o revoltă anticeaușistă, nu și anticomunistă, cel puțin la început. Apoi, vulpoii comuniști au apărut în față și au preluat conducerea. În acel moment, nici nu putea apărea o altă forță, un alt grup, deoarece pe postul național de televiziune apărea mereu Iliescu și grupul din jurul său. Cu ajutorul televiziunii, ei au manipulat puternic un popor care nu putea avea o altă opinie, din moment ce marea majoritate a sa cunoscuse bine doar comunismul, mă refer aici la tineri și generația de mijloc, cei care ieșiseră masiv în stradă și provocaseră căderea dictatorului. În fiecare revoluție apar lideri care preiau conducerea mulțimii, dar în cazul României putem vorbi de un furt de revoluție, cei care ar fi trebuit să dispară o dată cu Ceaușescu de la conducerea țării devenind, de fapt, singurii beneficiari ai acestor evenimente, transformându-se peste noapte din foști torționari sau colaboratori ai regimului comunist în salvatori ai unui popor dispus să asculte de vorbe și promisiuni și să facă abstracție de faptele pe care aceștia le făcuseră. Pentru că în toată istoria acestui popor, cei care au promis nu au fost trași la răspundere dacă nu și-au ținut promisiunile. Toată istoria noastră a fost marcată de minciună, trădare, hoție, impostură și umilință, atunci de unde să ceri conștiință și demnitate, verticalitate și responsabilitate? În decembrie 1989, România, în loc să profite, a pierdut din nou trenul spre normalitate și spre viitor. Ceea ce trebuia să fie un nou început, Decembrie 1989, pare să fie, de fapt,începutul sfârșitului, după un sfert de secol.
Fragment din cartea „O altă istorie a românilor?”, autor Vălu Năstăselu
Vălu Năstăselu este profesor de istorie, prospăt pensionar. Născut în ziua de 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț în același an, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 a fost profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Iata ca sunt diferite modalitati de a scoate bani din suferinta si neputinta unor oameni.Unii fac bani din vanzarea de carti cu presupuneri despre decembrie 1989, altii se dau revolutionari de Neamt cu toate ca pana la 22.12.12989 au dormit bine mersi acasa iar dupa 22 au iesit la taraboi insa primesc indemnizatie babana.Oare suntem atat de prosti de nimeni nu ne poate convinge ce a fost in dec.1989.De aceia ii rog pe marii intelectuali nemteni sa nu o mai dea cu presupusul.
Un proces ridicol si stupid…Asa e.