Primarul Romanului și incompatibilitatea, un proces cât un mandat. Înalta Curte a stabilit primul termen al procesului: noiembrie 2019
Cei care au sperat, și ne referim la adversarii politici, că Lucian Micu (foto), primarul Romanului, va zbura din funcție ca urmare a stării de incompatibilitate în care a fost depistat de Agenția Națională de Integritate (ANI) își pot pune pofta în cui, pentru că recursul de la Înalta Curte de Casație și Justiție se va judeca în iarna anului viitor. Primul termen al procesului în care Lucian Micu a contestat decizia nefavorabilă lui de la Curtea de Apel Bacău, în dosarul de incompatibilitate, a fost fixat, atenție, pentru data de 21 noiembrie 2019, adică la fix doi ani de când primarul Micu a făcut recurs și trei ani și jumătate de când ANI a dezvăluit că actualul primar s-a aflat în stare de incompatibilitate.
Cum procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție începe anul viitor, în luna noiembrie și va avea cel puțin două termene, este puțin probabil că Lucian Micu nu-și va duce mandatul până la capăt. Ca să piardă funcția de primar înainte de termen, prin ordin al prefectului, ar trebui ca Lucian Micu să nu aibă câștig de cauză în procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe fond, Lucian Micu a pierdut procesul de la Curtea de Apel Bacău, unde magistrații i-au respins acțiunea împotriva constatării Agenției Naționale de Integritate care l-a declarat incompatibil în iulie 2016, când a constatat că actualul primar a deținut, simultan, funcția de viceprimar cu cea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman.
„MICU LUCIAN OVIDIU, viceprimar al Municipiului Roman, județul Neamț, se află în stare de incompatibilitate începând cu 30 august 2012, întrucât deține simultan funcția de viceprimar și funcția remunerată de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și k) din Legea nr. 161/2003”, se arată în comunicatul ANI, din 12 iulie 2016.
–art. 87, alin. (1), lit. d) și k) din Legea nr. 161/2003,potrivit căruia „Funcția de primar și viceprimar […] este incompatibilă cu […]; funcția de […] administrator, membru al consiliului de administrație […] la societățile comerciale, […] precum și la instituțiile publice; k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii fundaţii sau alte organizaţii neguvemamentale”;
–art. 301, alin.(1) din Codul Penal al României: „Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Lucian Micu a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Bacău, iar în octombrie 2017 magistrații s-au pronunțat, respingând acțiunea actualului primar ca neîntemeiată. A urmat recursul formulat în decembrie 2017, la Înalta Curte de Casație și Justiție și primul termen al procesului stabilit recent pentru noiembrie 2019, adică după mai bine de doi ani de la pronunțarea magitraților băcăuani. Lucian Micu afirmă că raportul ANI în ceea ce-l privește este incorect și că, după ce a văzut dosarul ANI, a constatat că i s-a tras de la o reclamație făcută în 2014 de o persoană decedată în…2012.
„Din punctul meu de vedere, acel raport al ANI este incorect, pentru că m-au catalogat și încadrat pe o cu totul altă literă decât prevede legea. Eu eram în deplină compatibilitte în ceea ce am făcut. A fost o sesizare făcută în 2014 de un cetășean mort în 2012 și care privea votul meu pentru o ședință de consiliu privind alocarrea unei sume de bani la echipa de fotbal. Nu a avut nicio legătură cu spitalul. În momentul în care am ajuns în instanță, am solicitat dosarul de la ANI în care am văzut că am fost verificat și la avere. Au căutat serios”, declara primarul Micu anul trecut, după ce a pierdut procesul cu ANI de la Curtea de Apel Bacău.
Daniel MURARU
Citeste si:
PNL „atacă” Primăria Roman cu un candidat declarat incompatibil
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Ce le doresc judecătorilor corupți? Aia… aia le doresc! Și să înnebunească întrebându-se că cine și de ce!
Vedeti ca se confirma ceea ce sustineam acum cateva zile.Ce sincronizare absurda intre Inalta Curte si ANI.iN LOC SA ELIMINAM INCOMPATIBILUL, il sfatuim sa-si puna un avocat bun si sa traga de timp.Unii mai putin norocosi sunt trimisi la instanta de fond-tribunalul si instanta de apel Curtea.Ce practica unitara si desteapta are justitia din Romania.De aceea in sondaje au atat de putina incredere din partea populatiei.Ce seriozitate poate avea un primar in activitatea sa cand doua institutii confirma ca este incompatibil cu functia ocupata.Iata de ce lupta Dragnea si ai lui pentru amnistie si gratiere.Decat sa mai dai un sac de bani aiurea mai bine apelezi la politicienii de la butoane si te scoate din belea.
Portal > Tribunalul BUCUREŞTI > Informaţii dosar
Informaţii dosar
Informaţii generale
Părţi
Şedinţe
Căi atac
Citare prin publicitate
Informaţii generale
Nr. unic (nr. format vechi) : 6295/3/2018
Data inregistrarii 23.02.2018
Data ultimei modificari: 21.10.2018
Sectie: Secţia I Penală – Camera Preliminara / Fond
Materie: Penal
Obiect: infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)
Stadiu procesual: Fond
Părţi
Nume Calitate parte
MUNTEANU IOAN Inculpat
Şedinţe
08.11.2018
Ora estimata: 11:00
Complet: CF39
Tip solutie:
Solutia pe scurt:
Document:
11.10.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: CF39
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Faţă de lipsa raportului de expertiză, amână cuza şi acordă termen la data de 08.11.2018, ora 11:00, sala 239 pentru când se citează martorul P.C. cu mandat de aducere şi experta desemnată, cu menţiunea de a depune raportul de expertiză, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Dispune amendarea expertei desemnat cu suma de 2.000 lei.
Document: Încheiere de şedinţă 11.10.2018
20.09.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: CF39
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Respinge solicitarea formulată de inculpat privind emiterea adreselor către DNA – Serviciul Teritorial Ploie?ti ?i către SRI, ca neîntemeiată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 11.10.2018, ora 11.00, sala 239, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 20.09.2018.
Document: Încheiere de şedinţă 20.09.2018
13.09.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: CF39
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Instanţa acordă termen la data de 20.09.2018 în vederea pronunţării asupra cererii de probe şi acordă termen la data de 11.10.2018 faţă de lipsa raportului de expertiză şi pentru citarea martorilor.
Document: Încheiere de şedinţă 13.09.2018
Tipărește Descarcă PDF Trimite prin e-mail
JURISPRUDENȚĂ
Secția I civilă
Secția a II-a civilă
Secția penală
Secția de contencios administrativ și fiscal
Completele de 5 judecători / Completul de 9 judecători
Secțiile Unite
Completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii
Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Cancelaria
Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică
Departamentul economico-financiar și administrativ
Biroul de informare și relații publice
Compartimentul relații internaționale
Unitatea de implementare a programelor PHARE
Declarații de avere şi de interese
Informații publice
Acte de interes public
Numărul dosarului: 783/32/2015 Numărul vechi al dosarului: – Data formării dosarului la ÎCCJ: 20.05.2016 Data inițială a dosarului: 08.12.2015 Materia juridică din care face parte obiectul dosarului: Contencios administrativ şi fiscal Secție: Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal Obiectul dosarului: anulare act administrativ Obiectele secundare ale dosarului: – Stadiul procesual: Recurs Stadiul procesual combinat: – Părțile din dosar:
ARCAN EMILIA – Intimat (Reclamant)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 02.06.2016
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE – Recurent (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 19.06.2018
Ședințe de judecată:
Dată de ședință Ora de începere a ședinței
06.06.2018 9:00
Complet de judecată: Completul filtru nr.8
Numărul documentului de soluționare: –
Data documentului de soluționare: 06.06.2018
Tipul documentului de soluționare: Încheiere de şedinţă
Soluție: Filtru
Detalii soluţie: Încheierea din 6 iunie 2018. Dispune comunicarea raportului.
08.11.2018 9:00
Complet de judecată: Completul nr.8-NCPC
Numărul documentului de soluționare: –
Data documentului de soluționare: –
Tipul documentului de soluționare: –
Soluție: –
Detalii soluţie: –
Numărul dosarului: 360/32/2016 Numărul vechi al dosarului: – Data formării dosarului la ÎCCJ: 20.12.2016 Data inițială a dosarului: 20.05.2016 Materia juridică din care face parte obiectul dosarului: Contencios administrativ şi fiscal Secție: Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal Obiectul dosarului: conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI Obiectele secundare ale dosarului: – Stadiul procesual: Recurs Stadiul procesual combinat: – Părțile din dosar:
TIMARU NECULAI – Recurent (Reclamant)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 30.10.2017
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE – Recurent (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 03.03.2017
Ședințe de judecată:
Dată de ședință Ora de începere a ședinței
16.05.2019 9:00
Complet de judecată: Completul nr.8-NCPC
Numărul documentului de soluționare: –
Data documentului de soluționare: –
Tipul documentului de soluționare: –
Soluție: –
Detalii soluţie: –
Căi de atac:
Data declarării Tip Parte declarantă
14.12.2016 Recurs AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE
12.12.2016 Recurs AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE
09.12.2016 Recurs TIMARU NECULAI
Numărul dosarului: 828/32/2015 Numărul vechi al dosarului: – Data formării dosarului la ÎCCJ: 03.06.2016 Data inițială a dosarului: 22.12.2015 Materia juridică din care face parte obiectul dosarului: Contencios administrativ şi fiscal Secție: Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal Obiectul dosarului: anulare act administrativ Obiectele secundare ale dosarului: – Stadiul procesual: Recurs Stadiul procesual combinat: – Părțile din dosar:
PAVALUTA CRISTINA – Recurent (Reclamant)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 11.12.2017
AGENTIA NATIONALA DE INTEGRITATE – Intimat (Pârât)
Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 05.01.2018
Ședințe de judecată:
Dată de ședință Ora de începere a ședinței
14.02.2019 9:00
Complet de judecată: Completul nr.9-NCPC
Numărul documentului de soluționare: –
Data documentului de soluționare: –
Tipul documentului de soluționare: –
Soluție: –
Detalii soluţie: –
Căi de atac:
Data declarării Tip Parte declarantă
16.05.2016 Recurs PAVALUTA CRISTINA