Călătorie spirituală în Grădina Maicii Domnului. 7 zile într-unul dintre cele mai importante centre ale ortodoxiei din întreaga lume

În inima toamnei, când natura își pictează pânza în nuanțe de aramă și aur, am pornit într-o călătorie care avea să ne transforme pentru totdeauna. Muntele Athos, cunoscut și sub numele de “Grădina Maicii Domnului”, reprezintă unul dintre cele mai importante centre ale ortodoxiei mondiale, un tărâm unde timpul pare să curgă diferit, iar spiritualitatea își găsește expresia cea mai pură.

Pregătirea pentru călătorie

Era vineri, 18 octombrie 2024, când micul nostru grup format din cinci pelerini – Costel (ghidul și șoferul nostru), Florin, Ionuț, Vasile și Ioan – a pornit din Piatra Neamț spre această aventură spirituală. Cu rucsacurile pline nu doar cu cele necesare, ci și cu speranțe și rugăciuni, am început lungul drum spre peninsula sacră a Athosului.

Plecarea la ora 16:30 marca începutul unui traseu care avea să traverseze trei țări: România, Bulgaria și Grecia. Drumul lung prin noapte, trecerea frontierei la Giurgiu și intrarea în Bulgaria la miezul nopții au fost primii pași ai acestei călătorii transformatoare.

Prima zi în Grecia: Thessaloniki și Souroti

După o noapte de drum neîntrerupt, am pășit pe pământ grecesc în zorii zilei de sâmbătă. Primul nostru popas major a fost în Thessaloniki, un oraș încărcat de istorie și spiritualitate ortodoxă. Aici, Catedrala Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir ne-a întâmpinat cu măreția sa bizantină.

Subsolul catedralei ascunde un loc de o semnificație profundă – locul martiriului Sfântului Dumitru, unde acesta a fost străpuns cu sulița pentru credința sa. Stând în acest spațiu sacru, am simțit cum secolele de rugăciune și devotament au impregnat fiecare piatră.

De la agitația orașului, am căutat liniștea în localitatea Souroti, la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul. Aici ne-am închinat la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai venerați sfinți contemporani, cunoscut ca protector al șoferilor și marinarilor. Prezența sa spirituală este încă vie în acest loc, iar uleiul de candelă pe care l-am primit este considerat tămăduitor pentru diverse dureri – o mărturie a harului care continuă să se reverse prin mijlocirea sfântului.

Seara ne-a găsit în Ouranoupolis, ultima așezare înainte de teritoriul sfânt al Athosului. Cazarea la o pensiune ne-a oferit odihna necesară înaintea aventurii care urma să înceapă.

Intrarea în Grădina Maicii Domnului

Duminică dimineața, am pornit cu vaporul spre peninsulă într-o călătorie de aproximativ două ore pe apele albastre ale Mării Egee. Priveliștea Muntelui Athos ridicându-se maiestuos din mare ne-a tăiat respirația – vârful său de 2.033 metri pare să unească cerul cu pământul, exact așa cum încearcă să facă și viața monahală care pulsează aici de peste un mileniu.

Ajunși la baza muntelui, am luat un microbuz spre Karyes (Kareia), capitala administrativă a Sfântului Munte. Acest orășel unic, cu aproximativ 30 de clădiri oficiale și 50 de chilii călugărești, reprezintă centrul administrativ al comunității monastice athonite. De aici, am început pelerinajul nostru propriu-zis prin mănăstirile athonite, fiecare având propria sa istorie și propriile sale comori spirituale.

Mănăstirea Sfântului Pantelimon (Rusikon)

Prima noastră oprire a fost la impunătoarea Mănăstire Rusikon, dedicată Sfântului Pantelimon. Acest complex monastic este cu adevărat colosal, având două biserici principale și 36 de paraclise. Istoria sa, care începe în secolul al XI-lea, este marcată de numeroase încercări – incendii și devastări – dar și de renașterii succesive, multe dintre ele datorate sprijinului domnitorilor români.

Prezența românească în istoria mănăstirii este remarcabilă – domnitori precum Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și Sfânt, Radu cel Mare și Neagoe Basarab au contribuit substanțial la refacerea ei. Astăzi, dintre cei 15 monahi care alcătuiesc obștea, doi sunt români, păstrând vie această legătură istorică.

Un element distinctiv al mănăstirii sunt clopotele sale impresionante, donate de țarii ruși. Clopotul principal, cântărind 13.000 de kilograme, este cel mai mare din toată Grecia. Sunetul său majestuos răsună peste văi și dealuri, chemând la rugăciune și amintind de măreția spirituală a locului.

În această mănăstire se află moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, patronul spiritual al așezământului, precum și capul Cuviosului Siluan în Sfântul Altar – comori spirituale de o valoare inestimabilă pentru ortodoxie.

Mănăstirea Vatoped: Tezaurul Icoanelor Făcătoare de Minuni

Următoarea noastră oprire a fost la Mănăstirea Vatoped, una dintre cele mai vechi și mai importante mănăstiri athonite, datând din secolul IV. Acest loc sfânt păstrează o legătură specială cu spațiul românesc, vizibil prin prezența stemelor Moldovei și Țării Românești pe zidurile sale. Domnitori precum Ștefan cel Mare și Sfânt, Alexandru Lăpușneanu, Neagoe Basarab, Vasile Lupu, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu au contribuit substanțial la dezvoltarea mănăstirii prin daniile lor generoase.

Ceea ce face această mănăstire cu adevărat remarcabilă este colecția sa de icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Fiecare dintre ele are propria sa istorie miraculoasă:

1. Icoana „Paramythia” (Mângâietoarea) – Este cunoscută pentru intervențiile miraculoase în apărarea mănăstirii de atacuri neașteptate.
2. Icoana „Eleovrytissa” (Izvorâtoarea de Ulei) – Emite ulei în mod miraculos, folosit în scopuri vindecătoare.
3. Icoana „Antiphonitria” (Răspunsul) – Maica Domnului este cunoscută că răspunde rugăciunilor grabnic, mai ales în momente de cumpănă.
4. Icoana „Pantanassa” (Împărăteasa Tuturor) – Este venerată pentru vindecări miraculoase, inclusiv pentru boli grave.
5. Icoana „Pyrovolitheisa” (Împușcata) – Poartă semnele unui atac din care a rămas neatinsă, simbol al protecției divine.
6. Icoana „Esfagmeni” (Înjunghiata) – Reprezintă ocrotirea în fața pericolelor, având o istorie de supraviețuire miraculoasă.
7. Icoana „Vimataria” (de la Sfântul Altar) – Este plasată în altar și cunoscută pentru binecuvântările oferite monahilor și pelerinilor.

Pe lângă aceste icoane miraculoase, mănăstirea adăpostește și moaște de o valoare inestimabilă: capul Sfântului Grigorie Teologul, capul Sfântului Ioan Gură de Aur, Moaștele Cuviosului Iosif Isihastul și, poate cea mai prețioasă relicvă, brâul Maicii Domnului.

Schitul Sfântul Ilie și Mănăstirea Stavronichita

După experiența copleșitoare de la Vatoped, am continuat drumul spre Schitul Sfântul Ilie, situat într-un cadru natural de o frumusețe răpitoare, pe valea unui pârâu atonit. Întemeiat în 1757 de către Cuviosul Paisie, acest schit, deși mic ca dimensiuni – având doar 5 călugări – emană o pace și o liniște specială.

Mănăstirea Stavronichita, următoarea noastră oprire, deși una dintre cele mai mici mănăstiri athonite, ascunde comori spirituale remarcabile. Aici se află o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, dar poate cel mai fascinant aspect este pictura bisericii, despre care se spune că se renovează singură – un fenomen care continuă să uimească și să întărească credința vizitatorilor. Și această mănăstire a beneficiat de sprijinul domnitorilor români, precum Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Alexandru Ghica.

Mănăstirea Iviru și Icoana Portărița

Una dintre cele mai impresionante opriri ale pelerinajului nostru a fost la Mănăstirea Iviru, construită în anul 980 de către Ioan Iviritul. Aici se află celebra icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cunoscută sub numele de “Portărița”, poate cea mai renumită icoană din întreaga lume ortodoxă.

Povestea acestei icoane este extraordinară: în secolul VIII, o creștină a aruncat-o în mare pentru a o salva de la profanare de către barbari. În mod miraculos, icoana a plutit pe mare până la Constantinopol și înapoi la Athos, înconjurată de o lumină cerească. Când călugării au încercat să o recupereze din mare, icoana se îndepărta de ei. Doar monahul Gavriil, fiul femeii care o aruncase în mare, a reușit să o ridice din ape.

Astăzi, icoana nu este păstrată în biserică, ci la poarta mănăstirii, ca un semn al rolului său de protectoare a așezământului. Zeci de candele ard neîncetat în fața ei, iar pelerinii din întreaga lume ortodoxă vin să se închine aici.

Mănăstirile Filoteu și Caracalu

Mănăstirea Filoteu, cu hramul Bunei Vestiri, găzduiește cea mai mare obște din Muntele Athos – peste 80 de monahi. Aici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Glicofilusa” sau “Dulcea Sărutare”. Ca și alte mănăstiri athonite, și aceasta a beneficiat de sprijinul domnitorilor români, printre care se numără Vlad Țepeș, Neagoe Basarab și Matei Basarab.

Mănăstirea Caracalu, atestată din secolul XI, are o legătură specială cu spațiul românesc. După ce a ajuns în ruină în 1535, a fost refăcută din temelii de către domnitorul moldovean Petru Rareș, iar lucrările au fost continuate de fiica sa Ruxandra și de ginerele acesteia, Alexandru Lăpușneanu.

Schitul Românesc Prodromul

O oprire deosebit de emoționantă pentru noi, ca români, a fost la Schitul Prodromul, un colț de spiritualitate românească în inima Athosului. Datând din secolul XVIII, acest schit își are rădăcinile într-o chilie numită “Chilia de la Vigla Ianicopole”, având hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Primii sihaștri români cunoscuți aici au fost trei călugări din obștea Mănăstirii Neamț, care au cumpărat chilia Prodromul în 1810. Aici se află celebra icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită “Prodromița”. Am avut privilegiul să ne închinăm, să punem pomelnice și să aprindem lumânări în acest loc sfânt.

În stâncile abrupte din apropiere se află mai multe peșteri unde s-au nevoit pustnici de-a lungul secolelor, cea mai renumită fiind Peștera Sfântului Atanasie Atonitul.

Schitul Românesc Lacu și Izvorul Sfântului Atanasie

În ziua următoare, am vizitat un alt schit românesc – Schitul Lacu, înființat în secolul XVIII de călugări veniți de la mănăstirile Neamț, Căldărușani, Cernica și din Basarabia. Pe drum spre Marea Egee, am făcut o oprire la Izvorul Sfântului Atanasie, cunoscut pentru apa sa sfințită (aghiazmă) care se spune că redă vederea.

Legenda acestui izvor este strâns legată de o întâlnire miraculoasă între Sfântul Atanasie și Maica Domnului. Se spune că în timp ce sfântul mergea la Karyes după hrană, Maica Domnului i-a apărut și i-a spus să se întoarcă la mănăstire, unde va găsi toate cele necesare. Ca dovadă a acestei întâlniri, la lovirea stâncii cu toiagul său a țâșnit apa, iar la întoarcerea în mănăstire, hambarele erau într-adevăr pline.

Mănăstirea Sfântul Pavel

Ultima parte a pelerinajului nostru a inclus vizita la Mănăstirea Sfântul Pavel, întemeiată în secolul X de către Cuviosul Pavel Atonitul. Această mănăstire, deși a fost distrusă de mai multe ori de-a lungul istoriei, a renăscut mereu prin daniile domnitorilor sârbi și români, printre care se numără Ștefan cel Mare și Sfânt, Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu. Astăzi, mănăstirea găzduiește o obște de 40 de monahi și păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Odighitria”.

De aici am pornit pe jos spre Schitul Sfânta Ana, o călătorie care ne-a luat două ore și jumătate. Pe drum, ne-am oprit la mormântul Sfântului Iosif Isihastrul, unde am aprins lumânări și ne-am închinat.

Schitul Sfânta Ana și ultimele zile pe Sfântul Munte

Schitul Sfânta Ana, cu hramul Nașterii Maicii Domnului, este unul dintre cele mai pitorești așezăminte din Muntele Athos. Situat într-un cadru natural spectaculos, schitul adăpostește o comunitate vibrantă de 72 de sihaștri, dintre care 70 sunt greci și 2 români. Atmosfera de aici este una aparte – liniștea profundă întreruptă doar de sunetul toacei și al clopotelor, aerul încărcat de mireasma tămâiei și a chiliilor de cedru creează un ambient perfect pentru rugăciune și contemplație.

După ce am aprins lumânări și am pus pomelnice, am avut privilegiul să vizităm chiliile unor mari părinți duhovnicești: Sfântul Gherasim, Sfântul Luca și alți ieromonahi care și-au dedicat viața rugăciunii în acest colț de rai. Fiecare chilie are propria sa poveste, propriul său parfum de sfințenie, iar simplitatea lor vorbește despre esența vieții monahale – desprinderea de cele materiale și căutarea neîncetată a lui Dumnezeu.

Coborârea spre port, o provocare fizică și spirituală

În ultima zi pe Sfântul Munte, miercuri 23 octombrie, ne-am confruntat cu una dintre cele mai mari provocări fizice ale pelerinajului – coborârea spre port pe un traseu abrupt cu peste 1.600 de trepte. Această coborâre nu este doar o probă de rezistență fizică, ci și o metaforă a drumului spiritual – fiecare treaptă necesită atenție, concentrare și perseverență, exact ca și în viața duhovnicească.

Treptele șerpuiesc printre stânci și vegetație mediteraneană, oferind periodic priveliști spectaculoase asupra Mării Egee. În timpul coborârii, am avut timp să reflectăm asupra experienței noastre pe Sfântul Munte și să procesăm mental și spiritual toate locurile sfinte pe care le-am vizitat, toate rugăciunile pe care le-am înălțat și toate întâlnirile semnificative pe care le-am avut.

Întoarcerea în lume

La ora 13:30, vaporul ne-a preluat din port pentru călătoria de întoarcere spre Ouranoupolis. Pe măsură ce ne îndepărtam de peninsulă, silueta Muntelui Athos se micșora treptat la orizont, dar prezența sa spirituală rămânea puternică în sufletele noastre. Ajunși în Ouranoupolis, după ce ne-am aranjat bagajele în mașină, am început lungul drum spre casă, traversând din nou Bulgaria prin punctul de trecere Ruse-Giurgiu.

Călătoria de întoarcere a fost un timp prețios de reflecție și interiorizare. Fiecare dintre noi purta în suflet amintiri diferite, momente speciale și revelații personale din această experiență unică. Joi, în jurul orei 11, am ajuns cu bine înapoi în Piatra Neamț, obosiți fizic dar împliniți spiritual.

Reflecții finale: Ce înseamnă Athosul

Experiența unui pelerinaj la Muntele Athos este mult mai mult decât o simplă călătorie religioasă. Este o incursiune într-o altă dimensiune a existenței, unde timpul pare să curgă diferit și unde prioritățile lumii moderne își pierd din importanță în fața valorilor eterne.

Moștenirea românească pe Sfântul Munte

Un aspect care ne-a impresionat profund a fost prezența românească puternică pe Sfântul Munte. De la schiturile exclusiv românești – Prodromul și Lacu – până la nenumăratele contribuții ale domnitorilor români la construirea și întreținerea multor mănăstiri athonite, am descoperit că spiritualitatea românească și cea athonită sunt profund întrepătrunse.

Domnitori precum Ștefan cel Mare și Sfânt, Neagoe Basarab, Petru Rareș, Constantin Brâncoveanu și mulți alții au înțeles importanța spirituală a Athosului și au contribuit generos la păstrarea și dezvoltarea acestui centru al ortodoxiei. Prezența stemelor Moldovei și Țării Românești pe zidurile mai multor mănăstiri stă mărturie acestei legături istorice puternice.

Comori spirituale și miracole

Athosul este un loc al minunilor cotidiene. De la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – precum Portărița de la Iviru sau Prodromita de la schitul românesc – până la moaștele sfinților și izvoarele tămăduitoare, fiecare colț al peninsulei pare să respire miraculos.

Dar poate cea mai mare minune este transformarea interioară pe care o experimentează pelerinii. În atmosfera de rugăciune neîncetată și în simplitatea vieții monastice, valorile și perspectivele se schimbă, prioritățile se realiniază, iar sufletul găsește o pace pe care lumea modernă rareori o oferă.

Lecții de Viață din Grădina Maicii Domnului

Pelerinajul nostru ne-a oferit numeroase lecții de viață:

1. Puterea Simplității: Văzând viața modestă dar plină de sens a călugărilor, am înțeles că fericirea nu stă în acumularea de bunuri materiale, ci în pacea sufletească și apropierea de Dumnezeu.
2. Importanța Comunității: Deși multe aspecte ale vieții athonite par solitare, există o puternică legătură între toți locuitorii Sfântului Munte. Fiecare mănăstire, schit sau chilie face parte dintr-un întreg organic, unite în rugăciune și scop spiritual comun.
3. Valoarea Tradiției: În epoca noastră dominată de schimbare rapidă și inovație constantă, Athosul demonstrează valoarea păstrării tradițiilor spirituale autentice. Aici, practici și rugăciuni vechi de secole continuă să aducă pace și transformare în viețile oamenilor.
4. Puterea Rugăciunii: Pe Sfântul Munte, rugăciunea nu este doar o activitate ocazională, ci însăși respirația vieții spirituale. Am învățat că rugăciunea autentică poate transforma nu doar individul, ci și întreaga lume prin efectele sale nevăzute dar reale.

O experiență transformatoare

Pelerinajul nostru la Muntele Athos a fost mai mult decât o simplă călătorie – a fost o experiență care ne-a marcat profund și ne-a schimbat perspectiva asupra vieții spirituale. Am plecat din Piatra Neamț ca simpli pelerini și ne-am întors transformați de contactul cu această oază de spiritualitate autentică.

Athosul rămâne un far de lumină spirituală într-o lume din ce în ce mai secularizată, un loc unde miracolul și sacrul fac parte din experiența zilnică. Pentru noi, cei care am avut privilegiul să pășim pe cărările sale sfinte, Muntele Athos va rămâne mereu un reper spiritual și o sursă de inspirație în căutarea noastră continuă a lui Dumnezeu.

Această călătorie ne-a arătat că, deși trăim într-o lume modernă și tehnologizată, există încă locuri unde timpul pare să se fi oprit în loc, unde rugăciunea și contemplația rămân principalele ocupații ale zilei, și unde miracolul face parte din realitatea cotidiană. Muntele Athos nu este doar un loc geografic – este o stare de spirit, o fereastră spre eternitate, și o dovadă vie că spiritualitatea autentică încă există și transformă vieți în secolul XXI.

(Sursa foto: detoate.site)

Florin LUPEI-LIȘMAN

CITIȚI ARTICOLUL INTEGRAL PE DETOATE.SITE