Deputatul Leoreanu: „ApaVital Iași poate începe transferul de personal astfel încât să furnizeze serviciile de apă și canal la Roman”

0
745

 

Deputatul PNL Laurențiu Dan Leoreanu anunță înaintarea demersurilor pentru transferul serviciilor de apă și canalizare de la Apa SERV SA către operatorul ApaVital Iași.

În acest context, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis companiei  ieșene ApaVital că, în ședința de guvern din data de 16 mai, a fost aprobat memorandumul în privința modificărilor ce vor apărea „în urma preluării în operare a Municipiului Roman și comunelor Poienari, Drăgănești, Trifești, Gâdinți și Pâncești”.

„S-a mai făcut un pas important în drumul spre transferul către ApaVital Iași, implicit spre rezolvarea problemei apei la Roman. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis către compania ieșeană adresa de aprobare a memorandumului care face referire la angajări de personal pentru deservirea zonei Roman și care a fost trecut prin ședința de Guvern. Este un pas important, pentru că ApaVital Iași poate începe transferul de personal necesar, personal cu experiență, astfel încât să furnizeze serviciile de apă și canal la Roman. Am susținut personal acest memorandum, atât la Ministrul Finanțelor, domnul Marcel Boloș, cât și la Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Adrian Veștea, pentru că nu trebuie să avem nicio întârziere în demersurile noastre.  Problema apei la Roman trebuie rezolvată cât mai rapid, iar noi asta vom face!”, a declarat deputatul Laurențiu Dan Leoreanu.

N.R.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Comments are closed.