Halal solidaritate! Angajații din primării pleacă în vacanțe pe banii statului
Bugetarii nu s-au putut abține să nu își ofere vacanțe pe banii statului fix în momentul în care lumea era zguduită de pandemia de Covid-19. Când toți erau greu încercați de noul coronavirus, în anumite instituții publice principala preocupare era reprezentată de voucherele de vacanță. Prin gestul lor au arătat clar că solidaritatea nu există, că nu sunt dispuși la nicio concesie, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Ministerul Finanțelor Publice ne arată, prin informațiile făcute publice, primăriile din Neamț ale căror angajați vor merge, dacă nu au și plecat deja, în vacanțe cu voucherele la purtător. Clar este că au avut un exemplu demn de urmat în instituția de frunte a județului – Consiliul Județean Neamț, care a acordat vouchere de vacanță (de 242.400 de lei) salariaților exact când în perioada în care medicii plângeau efectiv după echipamente de protecție. Exemple ar mai fi și în cei de la Poliția Neamț ori Jandarmerie, și ei grăbiți să aibă în mână tichetele.
Cei de la Primăria Poienari au avut o grijă, în aprilie, cu tichetele de vacanță, pe care le-a și băgat în buzunare și care au costat 10.150 de lei. Și la Primăria Ștefan cel Mare, salariații au primit tichete de vacanță în valoare de 23.000 de lei, fix în luna aprilie, când lumea era ascunsă prin case de răul Covid-19.
Primăria Zănești a oferit angajaților tichete de vacanță de 26.100 de lei în luna martie, la fel și Primăria Agapia (în valoare de 27.732 de lei), dar și Primăria Grumăzești (de 30.450 de lei).
Primăria Doljești s-a grăbit cu acordarea acestor vouchere, vorba proverbului „Ce-i în mână, nu-i minciună”, operațiunea având loc în februarie, la un cost de 19.700 de lei.
În afara primăriilor cu grijă mare față de timpul liber al angajaților, Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni a făcut o figură bună de 284.200 de lei, în luna aprilie, asigurând vacanțele în țară ale salariaților. Și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” a mai oferit, în aprilie, un voucher de vacanță unui salariat „întârziat”, restul tichetelor, de 46.400 de lei, fiind acordate în martie.
(Sursa foto: dreamstime.com)
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.