Hidoșenia lui Ivanov de la poalele Pietricăi prinde contur. În Precista se construiește și pe trotuare

8
962

În cele două mandate și jumătate de primar ale lui Gheorghe Ștefan, în Piatra Neamț a construit care și cum a vrut, iar elocvent în acest sens este centrul orașului care, din punct de vedere architectural, arată groaznic. De asemenea, se știe că s-a construit într-un mod haotic, Primăria Piatra Neamț ajungând să concesioneze până și terenurile dintre blocuri, terenuri pe care s-au construit tot felul hidoșenii. Bine, nu tot muritorul de rând a reușit să obțină terenuri, ci numai cei cu intrare la gruparea infracțională portocalie. Pinalti a plecat, însă o parte dintre obiceiurile proaste din perioada mandatelor sale a rămas. De exemplu, retrocedarea unor terenuri în zone care s-ar fi pretat la cu totul alte activități. Așa cum atacul.ro scria în urmă cu câteva luni, Neculai Ivanov, fost consilier local în mandatul 2004 – 2008, fost director Apaserv SA în perioada 2008-2011 și unul dintre apropiații lui Gheorghe Ștefan, ridică la poalele Pietricicăi un service auto rapid. Din iunie și până în prezent, acolo s-a lucrat mult, astfel că hidoșenia a prins contur. Amplasarea clădirii la poalele Muntelui Pietricica, unul dintre simbolurile orașului Piatra Neamț, strică peisajul. Mai mulți cititori ne-au contactat și și-au exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că Primăria Piatra Neamț a acceptat ca firma lui Ivanov să ridice o astfel de construcție în zona respectivă. Datele noastre arată că Ivanov construiește pe un teren ce i-a fost retrocedat de curând, de Primăria Piatra Neamț. Dacă municipalitatea a ajuns să retrocedeze și acel teren înseamnă că, într-adevăr, sunt probleme mari cu rezerva de teren a orașului. S-a concesionat/închiriat/vândut și retrocedat atât de mult în ultimii ani, încât primăria aproape că nu mai are terenuri în proprietate.

Acest aspect este confirmat și de o nouă construcție care se ridică în cartierul Precista, la parterul unui bloc situat la intersecția străzii Pictor Nicolae Grigorescu cu Bulevardul Decebal.

 

La mijloc este vorba de o extindere a unui magazin pe un teren care este ocupat de trotuare și o parcare. De pe panoul lipit de gardul care protejează lucrarea aflăm că este vorba de o extindere a spațiului comercial și amenajări interioare, beneficiari fiind Ciprian Ifrim și Vasile Ifrim. Autorizația a fost eliberată în aprilie, iar lucrările au început în mai. Pe panou apare și numele firmei Ideea Luce, unde administrator și asociat unic este Ciprian Ifrim.

Așa arăta zona în august 2018 (sursa: Google Maps):

Contactat telefonic, Ciprian Ifrim ne-a spus că terenul pe care urmează să fie făcută extinderea magazinului l-a cumpărat anul trecut de la Piatra Neamț, însă nu-și amintește nici prețul dat și nici suprafața.

Magazinul care urmează să fie extins a fost cumpărat de frații Ifrim în urmă cu 5 ani, de la Georgică Ouatu.

„Terenul a fost cumpărat la licitație, însă trebuie să mă uit în acte, ca să vă spun cât am dat pe el și ce suprafață are. Nu vreau să vă dau ceva eronat acum. Totul s-a făcut legal, a fost lictație anul trecut, totul a fost public. Noi, de 4 ani , am tot încercat să cumpărăm. Nu suntem angrenați politic, nu avem nicio treabă, doar am vrut să investim. Atâta tot! Este o extindere care, la urma urmei, va aduce bani pentru municipiu și vom face o zonă mai frumoasă. Era o zonă moartă, o intrare în oraș foarte urâtă. Acolo va fi un spațiu comercial care va aduce numai beneficii pentru oraș”, a declarat Ciprian Ifrim.

În concluzie, la Piatra Neamț, cu acceptul celor din primărie, se construiește pe trotuare, dar și în parcări. Totul legal, că doar e cu autorizație.

Daniel MURARU

Citeste si:

Ivanov, fostul director de la Apa Serv, investește la poalele Pietricicăi

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

8 comments

  1. Ouatu Marius 11 septembrie, 2019 at 16:54 Răspunde

    Ivanov, acest pericol public care in curand ne va zâmbi din nou din albumul aleșilor locali.De data asta PNL. Ca doar nemtenii sunt un fel de vasluieni pe care poti sa-i amagesti la infinit.Adica prosti

  2. Stefan 12 septembrie, 2019 at 08:22 Răspunde

    Asa este, toti smecherii construiesc cum vor si unde vor, in timp ce investitorii corecti care vor sa-si dezvolte afacerile fara a afecta arhitectura urbana, spatiile verzi si trotuarele , sunt trimisi la plimbare de autoritati si functionarimea din primarie…

  3. FLORIN 13 septembrie, 2019 at 21:58 Răspunde

    Asta este PNL/PDL.O structura de mafioti,analfabeti si delapidatori care au lichidat acest oras in ultimii 15 ani de toate terenurile cladiri si spatii verzi pe care acest oras le mostenise dindu-le la tigani,interlopi si politicieni corupti.

    Insa cei mai vinovati sunt coruptii de la institutiile esuate aflate in disolutie DNA/DIICOT/PARCHET/SRI/IPJ care au patonat aceste hotii si au protejat acesti hoti in ultimii 20 de ani.

    Pina ce aceste institutii toxice nu vor fi desfiintate Romania nu are nici un viitor si va ramine un stat mafiot condus de clanurile de tigani si interlopi.

  4. Florin 14 septembrie, 2019 at 04:32 Răspunde

    Urmașii lui Pinalti atâta știu sa facă : sa dea moca terenuri și spații pentru băieții deștepți primiți moștenire de domnul în zeghe. Și când mă gândesc ca în curând ne vor zâmbi hienic de pe afișe!

    • Daniela 14 septembrie, 2019 at 09:49 Răspunde

      Dle Florin, ei nu au dat moca nimic nimanui. De unde credeti ca au averile pe care detin? Din spagi, comisioane si tot felul de mismasuri financiare. Cit despre zimbetul lor, sa vedem cit de naivi vom fi in noiembrie si nu numai.

  5. Florin 14 septembrie, 2019 at 17:07 Răspunde

    „Moca”, e un fel de a spune că au furat de-au rupt. Și, da, doamnă Daniela! Vom vedea cât am învățat din erorile noastre și din ororile lor.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.