Directorul de școală, care a recunoscut că a luat mită, și-a pierdut funcția. Ce-a făcut infractorul la Curtea de Apel Bacău
Veniamin Constantin (foto), directorul șpăgar al Școlii Gimnaziale „Ioan Grigore Teodorescu” din Ruseni, comuna Borlești, și-a pierdut funcția, în sfârșit. Numele lui Veniamin nu apare pe lista directorilor de școli din județul Neamț, făcută publică recent de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. însă asta nu înseamnă că profesorul a fost înlăturat de șefii învățământul nemțean, așa cum ar fi fost normal, după ce Constantin a recunoscut că a luat șpagă, ci pentru că s-a întâmplat ceva în Justiție, acolo unde, de mai bine de un an, instanța a analizat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Constantin (foto) cu procurorii DNA.
Și-a retras apelul
Concret, la Curtea de Apel Bacău, Veniamin Constantin și-a retras apelul declarat împotriva sentinței Tribunalului Neamț, care îl condamnase la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, plus interdicția de a ocupa funcția de director de școală o perioadă. Gestul lui Constantin arată că, cel mai probabil, acesta a urmărit să câștige timp pentru a mai rămâne director la școala pe care a prăduit-o. Cum altfel s-ar explica faptul că Veniamin Constantin a recunoscut în fața procurorilor DNA, de bună voie și nesilit de nimeni, că a luat șpagă în vara anului 2024, iar o decizie definitivă în ceea ce-l privește să apară abia în ianuarie 2026?
Pe Constantin nu l-a forțat nimeni să recunoască faptul că a luat șpagă, ci s-a dus la DNA din proprie voință. Mai mult decât atât, a cerut și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, cei din urmă fiind de acord. Procedura prevede că acordul trebuie admis de instanță. Dosarul a fost înregistrat în decembrie 2024 pe rolul Tribunalului Neamț. În septembrie 2025, la al optulea termen de judecată, magistrații Tribunalului Neamț au admis acordul încheiat de Veniamin cu procurorii și l-au condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, plus interdicția de a fi director de școală o perioadă, la care au adăugat câteva zeci de zile de muncă în folosul comunității. În loc să se oprească aici, că el a recunoscut că e șpăgar, directorul a contestat decizia cu apel, la Curtea de Apel Bacău. Numai că aici, la al patrulea termen de judecată, și-a retras apelul.
„(…)Ia act de manifestarea de voinţă a apelantului inculpat CONSTANTIN CRISTINEL VENIAMIN, exprimată la data de 09.01.2026, de retragere a apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 94/P/04.09.2025 pronunțată de Tribunalul Neamţ în dosarul cu nr. 2760/103/2024. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod de procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 665 lei, este suportat din fondurile Ministerului Justiției. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă petentul să plătească statului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”, se arată în minuta Curții de Apel Bacău,
Cu alte cuvinte, lui Veniamin Constantin urmează să i se aplice decizia Tribunalului Neamț, din septembrie 2025:
„(…)Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 13.12.2024 între procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul CCV (n.r Veniamin Constantin), cercetat pentru comiterea infracțiunii de luare de mită,(…) condamnă pe inculpatul CCV , cercetat în dosarul penal nr. 125/118/P/2024/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În temeiul (…), aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de director al unei unități de învățământ de stat, funcție de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul dreptului de a ocupa funcția de director al unei unități de învățământ de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie urmând a fi executată efectiv doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. (…) suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului CCV, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) obligă pe inculpat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei, județul Neamț, ori în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Neamț, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. (…) dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 6000 euro, sumă depusă în contul RO04 deschis la (beneficiar Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate – CCV)”
IȘJ Neamț, scut în fața șpăgarului
Din vara anului 2024, când a recunoscut la DNA că a luat șpagă, Veniamin Constantin a continuat să ocupe funcția de director.
Oficial, reprezentanții IȘJ s-au scuzat că nu-l pot destitui pe Veniamin Constantin din funcția de director al Școlii Gimnaziale „Ioan Grigore Teodorescu” din Ruseni, comuna Borlești, pe motiv că nu există încă o sentință definitivă. Neoficial, au spus sursele noastre, cei de la IȘJ Neamț ar fi putut găsi o soluție pentru a-l înlătura pe profesorul șpăgar de pe scaunul de director, însă șefii IȘJ-ului s-au cramponat de lipsa unei decizii a instanței de judecată. Cu toate acestea, șpăgarul care a continuat să conducă o școală, ar fi trebuit, din bun simț, să demisioneze, dacă inspectoratul nu l-a deranjat nici cu o floare.
A recunoscut că-i șpăgar, dar a atacat decizia instanței
După ce Tribunalul Neamț i-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat cu procurorii, directorul Constantin a atacat, în mod surprinzător, decizia cu apel. Surprinzător pentru că este de neînțeles cum poți să recunoști că ești șpăgar, să ceri înțelegere cu procurorii, după care să contești ceea ce ai cerut în instanță.
În curând, se împlinesc 2 ani de când a recunoscut că a luat șpagă, iar el scaunul de director nu l-a părăsit
Anul acesta, în februarie, se împlinește fix un an de când acest proces a fost înregistrat pe rolul instanței, ceea ce pare destul de mult pentru un astfel de caz, respectiv o confirmare a unei înțelegeri.
În mai 2026, se împlinesc exact 2 ani de când Veniamin Constantin a recunoscut în fața procurorilor că a luat mită 6.000 de euro pentru a încheia un contract cu un operator de telefonie mobilă. Și nu numai că a recunoscut, dar a și predat șpaga anchetatorilor. Iar cu toate acestea el a continuat să fie director, atât cu acceptul tacit al IȘJ-ului, cât și al membrilor Consiliului de Administrație al școlii.
Numit director, din nou, după comasarea a două școli
Iar reprezentanții IȘJ nu numai că nu i-au cerut demisia și nu l-au demis, ci au ajuns până acolo încât, în toamna anului trecut, l-au numit director la Școala Gimnazială „Ioan Grigore Teodorescu” din Ruseni, după comasarea acestei școli cu cea din Borlești, care a fost condusă de un alt șpăgar, Ionel Pătrunjel, care, la fel ca Veniamin, a recunoscut că a luat șpagă. În cazul lui Pătrunjel, lucrurile s-au mișcat mai repede, în sensul că i-a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției de Tribunalul Neamț și nu a mai atacat decizia cu apel, așa cum a făcut colegul Veniamin.
Tribunalul Neamț: închisoare cu suspendare
În data de 4 septembrie 2025, Tribunalului Neamț a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Constantin cu DNA, condamnându-l pe acesta la 2 ani de închisoare cu suspendare, interdicția de a mai ocupa funcția de director de școală pentru o perioadă și prestarea câtorva zeci de zile de muncă în folosul comunității. Nemulțumit, deși, așa cum spuneam, el a recunoscut că a luat șpagă, Veniamin Constantin a atacat decizia cu apel și drept urmare a rămas în continuare la cârma școlii pe care a prejudiciat-o.
S-a autodenunțat și au renunțat la șpăgi
În luna mai a anului 2024, Veniamin Cristinel Constantin și Ionel Pătrunjel, ambii directori ai unor școli din comuna Borlești, au recunoscut în fața procurorilor DNA că au luat șpagă.
Constantin a formulat un autodenunț, în care a povestit cum, în calitate de director al Școlii Gimnaziale „Ioan Grigore Teodorescu” din Ruseni, a fost contactat de către numitul George Octavian Lupu, reprezentant al unei firme din Alexandru cel Bun, care i-a oferit suma de 6.000 euro pentru a încheia, în numele instituției de învățământ pe care o reprezenta, un contract cu Telekom care viza abonamente de telefonie mobilă pentru 150 posturi telefonice/cartele, în condițiile stabilite de către furnizor. Denunțătorul Veniamin Cristinel Constantin a acceptat oferta, a primit suma de bani și a încheiat contractul respectiv.
Directorul a primit șpaga – 6.000 de euro – și a încheiat contractul, școala urmând să plătească lunar suma de 3.000 de euro.
Au returnat șpăgile
Ionel Pătrunjel, colegul lui Constantin, care a primit și el șpagă de 6.000 de euro de la același personaj, Lupu, pentru a parafa un contract în defavoarea școlii, în același condiții, a încheiat și el un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA. Tribunalul Neamț l-a admis, însă, cum spuneam, nu l-a atacat cu apel, așa cum a procedat Constantin.
Cei doi au returnat șpăgile primite, însă mai rămâne de rezolvat chestiunea celor 66 de Iphone-uri 15ProMax pe care cele două școli le-au primit cu titlu de bonus pentru contractele încheiate. Directorii au ridicat Iphone-urile de la firma de curierat și le-au dat celui cu care au încheiat contractul. Aparatele au fost vândute cu zeci de mii de euro.
D.MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.











