„Punctul culminant al politicii sale a fost recunoașterea faptului că statul a eșuat”

0
1794
 

Scrisoare deschisă domnului Klaus Johannis
 
Cred că este a cincea scrisoare adresată președintelui Klaus Johannis. Nu am așteptat răspuns, pentru că președintele și acoliții din jurul său s-au închis într-un turn de fildeș, separați de muritorii de rând care l-au ales, printre care și eu. Majoritatea celor ce l-au ales aștepta revenirea la normalitate.
Credeam că am ales un neamț care a făcut minuni în Sibiu, un om serios și bine intenționat pentru popor și țară. Nu am vrut să țin cont că Johannis era crescut în România și a fost influențat de modul de viață românesc. Nici de ceea ce spusese Carol I despre nepotul său Carol II: „Cărliță este un adevărat român din moment ce minte, înjură și face datorii”. Dacă chiar și în Ardeal influența asupra președintelui este nefastă, ce să mai zicem de București?
Fără spontanietate, rigid ca om, dar și ca mod de exprimare, de multe ori absent de pe scena politică unde trebuia să fie mediator, deși cu Dragnea nu avea ce media, președintele a băut apă de Dâmbovița, mult mai toxică și mai infectă decât apa Cibinului. În ultimii doi – trei ani, omul nostru l-a luat exemplu pe Băsescu și a început să-l copieze, deși nu avea inteligența marinarului, spontaneitatea și nici șmecheria golănească a bișnițarului de port rău famat.
Așa a ajuns președintele Johannis să-și facă partidul său, guvernele sale, dar nefiind nici golan, nici spontan, nici șmecher, nici politician, a dat chix și s-a umplut de ridicol. Transferul masiv de primari de la PSD la PNL a dus la piederea alegerilor, la negocieri jenante, la formarea unei majorități moarte de la naștere, la insistența tembelă cu Câțu premier, tip ce pare atins de o boală păsărească rară, la negljarea măsurilor antipandemice. Punctul culminant al politicii sale a fost recunoașterea faptului că, în România, statul a eșuat, o recunoaștere declarată la modul neutru, de parcă el nu ar fi implicat de loc.
În aceste condiții, Klaus Johannis a încetat, în ultimii ani de mandat, să mai îndeplinească atribuțiile unui președinte, așa că îi voi spune domnul Klaus Johannis, dacă mai are ceva de neamț în el, că ar fi timpul să ne lase în pace, dar numai după ce ne scoate din pandemie, cea medicală, pentru că din cea morală, socială și economică nu ne poate salva decât episcopul Tomisului, frate bun cu dracul.
Am avut numai președinți unul și unul, moartea-vie Iliescu, submediocrul Constantinescu, dracul împielițat Băsescu și mutul Johannis, iar pentru aceste produse contrafăcute cu toții suntem vinovați!
Ce vietate ciudadă vom mai alege în fruntea statului?
 
Prof. Vălu Năstăselu

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.